Astfel cum ne amintim de neuitatele versuri ale Plugușorului copilăriei noastre, în care, cu glasurile încărcate de emoție și, de multe ori, înghețate de gerul Crăciunului și Anului Nou, invocam bogăția anului al cărui prag îl treceam, prin strămoșeasca urare „Semne bune anul are,/ Semne bune de belșug,/ Pentru brazda de sub plug”, oricum am încerca acum, la hotarul dintre anii 2024 și 2025, să începem Plugușorul așa, nu se mai poate. De ce? Nu trebuie să fii analist politic, nici vreun economist de vază, sau cine știe ce mare om de afaceri, ca să-ți dai seama de incompatibilitatea perioadei pe care o traversează, azi, România, cu urarea din inimă pe care o adresam în pragul casei gospodarului pe care-l uram. Suprapuse, crizele multiple care au măcinat România în anul trecut, dar, mai ales, în timpul campaniei electorale și alegerilor prezidențiale – cu hotărârea criminală a Curții Constituționale a României de a se șterge pe picioare cu peste 9 milioane de voturi ale românilor, la comanda nerușinată a fostului președinte Iohannis – au făcut atât rău Poporului Român, aproape cât toate relele provocate de reaua (mai pe românește – imbecila) guvernare a tuturor acelor   guverne instalate după 1989.

Fără a analiza urmările acestor crize și pierderile României în acest context (subiectul articolului propune o viziune direcționată în doar cîteva puncte tari din actuala/ vechea guvernare), măcar să le enumăr, pentru a nu uita niciodată drama și nesiguranța pe care le-a trăit România în acest malefic an 2024: criza  politică  (hărțuirea partidelor, mâncătoria dintre acestea, joaca de-a coaliția); criza economică (sărăcie, împrumuturi masive, care țin țara în respirație, cu investiții, salarii, pensii, înarmare – toate din surse externe, cu dobânzi imense –, creșterea ratei șomajului, falimentul și închi­derea a mii de societăți comerciale); criza socială (lipsa încrederii populației în clasa politică; divizarea societății românești și asmuțirea unei părți împotriva celeilalte); criza morală (debusolarea societății actuale, marcată prin manifestări lipsite de orice brumă de discernământ din partea multor concetățeni: crime, jafuri, omoruri, tâlhării, înșelătorii, într-o sfidare inconștientă a Legilor Țării); criza militară (războiul de la graniță, în care, deși nu este al nostru, fostul președinte Iohannis și Guvernul ne-au implicat direct, cu urmări pe care le vom simți cît de curând, plus risipirea a zeci de miliarde de euro pentru unele înarmări tardive și, uneori, neperformante); criza prezidențială – acțiunea care, prin nesăbuința lui Iohannis de a se crampona de Palatul Cotroceni și după expirarea constituțională a mandatului, a declanșat un vid de putere și o disoluție a Statului Român, instalând un haos fără precedent în politica României postdecembriste.

Aceste fenomene, împletite cu efectele unor factori externi, în contextul unui globalism feroce și o Uniune Europeană tot mai îndepărată de statutul care a constituit fundamentul creării acesteia, au permis instalarea unui Guvern ilegitim, numit de un Președinte ilegitim, urmat de o altă piesă de teatru absurd pusă în scenă de aceeași Curte Constituțională, a cărei trădare am demonstrat-o în penultimul articol din anul trecut, intitulat IOHANNIS ȘI LOVITURA DE PALAT.

Un guvern de marionete

Scoși la vot chiar de Ziua Națională a României, mulți români, deși derutați de data aleasă pentru vot, în urma mai multor bâlbâieli guvernamentale, și-au onorat, demni, dreptul la vot, 9,45 milioane de persoane (52,50% din totalul alegătorilor), votând pentru stabilirea componenței Parlamentului României. Fără să fie la curent cu mașinăria care se pusese în mișcare după primul tur de scrutin la alegerile prezidențiale, în scopul de a-l elimina din cursa pentru Cotroceni pe candidatul care se clasase pe locul I, „pleava societății” a privit, siderată, la încălcări grosolane ale Constituției, din partea clasei politice românești, încât evenimentele, în derularea lor, i-au luat printr-o surprindere totală, iar atunci când s-au trezit la realitate, răul fundamental fusese făcut.

După un circ al coaliției, pornit de maleficul jokeu Marcel Ciolacu, cu niște amenințări grotești cum că PSD iese de la guvernare, joc de glezne amplificat de găinarii de la USR, în goană după ciolanul politic ce se îndepărta tot mai mult de botul lor smântânit, din chinurile facerii apare Guvernul „Ciolacu 2”, cu puține modificări față de „Ciolacu 1”, dar cu mult mai multe trădări. Prima trădare, de fapt, un aranjament politic murdar și mârșav, ieșit de sub bagheta lui Ciolacu (aici nu mai pot da vina pe influența Iohannisului, pentru că, la ora aceea, buzoianul se simțea pe cai mari și-l privea în scîrbă pe cel care-l dominase ani buni): a fost exclusă de la guvernare tocmai formațiunea politică Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care se clasase pe locul doi, în viziunea electoratului, atât la Camera Deputaților (17,92%), cât și la Senat (18,22%). Ca să nu mai vorbim de voturile românilor din afara țării (în total 775.413), unde AUR a fost alesul numărul 1, cu 26,07% la Camera Deputaților, și cu 25,56% la Senat.

Încălcând Constituția și dând cu piciorul voinței a milioane de alegători care au vrut la guvernare AUR condus de George Simion, Marcel Ciolacu merge pe varianta „triunghiului morții”: PSD (22,12%, respectiv 22,47%) + PNL (13,30%, respectiv 14,34%) + UDMR (6,38%, respectiv 6,42%). Bineînțeles, membrii noului Cabinet de la Palatul Victoria au fost dați de aceste trei partide, de fapt, două, UDMR fiind un fel de ONG, rămânând pe dinafară specialiști din AUR, precum Marius Dorin Lulea, Petrișor Peiu, Dorina Barcari, Gheorghe Piperea, generalul Mircia Chelaru, Ramona Ioana Bruynseels și alții – economiști, juriști, militari de carieră, oameni de cultură, toți pregătiți pentru a promova ideile suveraniste, cele dorite de Popor. De altfel, și componența Guvernului preconizat de AUR demonstrează cine merita să formeze noul Guvern, AUR propunând un Executiv cu doar 11 portofolii și doi viceprim-miniștri, cu doar 50 de secretari de stat, în locul a 18 ministere și peste 200 de secretari de stat, cu cât a umflat schema monstruoasa coaliție PSD-PNL, în vederea „recompensării” cohortei de atârnători de pe la ușile cabinetelor oficiale, indiferent că se ascund sub relația de rude, prieteni, amante.

În acest caz, cu nume vechi (compromise total), și cu nume noi (o căciulă prea mare pentru postul de ministru), Guvernul „Ciolacu 2” nu are cum să pornească la drum în noul an decât cu expresia degringoladei actuale a României: Semne bune anul n-are! Pentru a nu rămâne în abstract, vă invit la o succintă radiografie a actualului Guvern, avertizându-vă că multe ministere vor ajunge la implozie sub conducerea unor miniștri-marionetă, însă două ministere – cel al Finanțelor și cel al Dezvoltării – vor avea efecte surprinzătoare chiar asupra Tratatului de la Trianon din 1920.

Al cui este Guvernul României?

Să nu vă mirați de întrebarea de mai sus, crezând că este vorba de vreo cacealma. Eu nu mă joc cu cuvintele și nici cu inteligența celor care îmi citesc articolele, ci concep totul (bineînțeles, după o documentare elaborată) raportându-mă la treapta superioară de înțelegere și de asimilare a cititorilor noștri, ca etalon de cultură și educație. Acum, că am creat cadrul mediatic, iată explicația și înțelegerea intertitlului de mai sus.

Interne – Cătălin Predoiu. Revine. Pentru ce merite? Că n-a fost capabil să depisteze „intrușii” de la Est, care au „modificat” rezultatul votului din primul tur al prezidențialelor? Acest om s-a autodescalificat doar prin ce tâmpenii a dat pe gură la funesta ședință a CSAT din 28 noiembrie 2024, dată la care s-a pornit jihadul împotriva lui Călin Georgescu. Iată cum își justifică lipsa de profesionalism a Ministerului care i-a fost reîncredințat: „În acest an, împrejurări recente și în plină desfășurare, la care nu credeam că vom mai asista vreodată, au adus în prim plan situații în care țara nostră a fost atacată asimetric iar integritatea unui drept esențial – dreptul la vot – a fost influențată prin mijloace tehnologice de ultimă generație, distorsionând un proces fundamental pentru exprimarea corectă și autentică a voinței poporului”. Vedeți cât de mojic este? Tocmai ei, care au „distorsionat un proces fundamental pentru exprimarea corectă și autentică a voinței poporului”, adică, pe românește, au anulat voturile a peste 9 milioane de români, sunt, în continuare, la conducere!

Fără dovezi, Ministerul de Interne de sub comanda lui Cătălin Predoiu nu-și mai „merita” un astfel de ministru. Ca să vedeți cum minciuna și prostia ies la suprafață, în cazul de față însuși președintele (pe atunci), la Summitul UE-Balcanii de Vest, din 18 decembrie 2024, la Bruxelles, se spăla pe mâini de ingerința Rusiei în alegeri, spunând că „atribuirea este complicată”  referitor la atacul asupra României, precizând că „noi știm ce s-a-ntâmplat”.

Ministerul Energiei – Sebastian Burduja. Revine. Pentru ce merite? Pentru că anul trecut România s-a aflat de câteva ori în fața unui Blackout (pană la electricitate, la nivel național)? Sau pentru cele 9 milioane de dolari dați firmei private NuScale din bugetul companiei de stat Nuclearelectrica, pentru himera americană de înființare, la Doicești, a unui reactor modular american, sistem abandonat chiar de SUA? Sau, poate, pentru cea mai idioată afacere a secolului, dirijată de Burduja – anume (așa cum ne comunică IEA (Agenția Internațională a Energiei), România livrează energie electrică Basarabiei (Republicii Moldova), cea mai mare parte din această cantitate tovarășa Maia Sandu o livrează prietenului ei, Volodimir Zelenski, de la care – țineți-vă bine – în aceeași zi, România importă fix aceeași cantitate de la Ucraina, la prețuri mult mai mari: pentru că noi o dăm Moldovei la preț preferențial (ne ajutăm frații, nu?) – 90 de euro MWh, și o răscumpărăm la prețul pieței de peste 120 euro MWh. Băiat bun Burduja ăsta!

Ministerul Apărării – Anghel Tîlvăr. Revine. De ce? Pur și simplu, pentru a-și continua opera de distrugere a Industriei de Apărare (așa cum am arătat de atâtea ori), și a nu întrerupe aprovizionarea de la marile concerne americane de armament cu alte și alte miliarde de dolari; poate și pentru că, în supunerea lui oarbă în fața marelui NATO, n-a zis nici pâs la punerea Armatei Române și a teritoriului național în subordinea unei entități străine (cu hotărâri imprevizibile) și, probabil, nu va zice pâs nici dacă, în vârtejul nebuniei care zdruncină Europa, România va fi împinsă să atace Rusia. Deci, e bun și Tîlvăr. Mai merge o tură.

Externe – Emil Hurezeanu. Am scăpat de catastrofa Luminița Odobescu, cea care a șters, pur și simplu, România de pe harta diplomatică a Europei și a lumii, prin lipsa ei de profesionalism și de atașament față  de adevăratele valori ale Poporului Român și față de litera Constituției, și ne-am căptușit cu un demagog, ipocrit și fripturist, Emil Hurezeanu, fost ambasador în Germania și Austria, diplomatul care n-a performat prin nicio acțiune, ba, dimpotrivă, a frânat un timp acceptarea de către Austria a aderării României la Spațiul Schengen. Venind de pe postul de jurnalist la Europa Liberă, post subvenționat de către Congresul SUA, care transmitea de la München, din Germania Federală, de unde a avut grijă să ne „învețe” cum să-l sabotăm pe Ceaușescu și cum să urmăm sfaturile celor de la „Europa Liberă” pentru a fi și noi... liberi. Interesant în CV-ul său este un fapt care-i pune în vitrină caracterul său de „trădător”: în 1982 pleacă la Viena, ca urmare a bursei oferite de Ana Blandiana, în urma decernării acesteia a Premiului Herder, de unde, după terminarea celor două trimestre ale bursei Herder ajunge la München, unde se angajează ca redactor la „Europa Liberă”, în 1983, când obține și azil politic în Germania, drept „mulțumire”, probabil, Anei Blandiana pentru bursa primită. Chiar dacă ajunge și în SUA, cu o altă bursă de studii (ce darnică era societatea cu el, pricopsindu-l din când în când cu câte o bursă de studii!), unde studiază Științele politice, funcția de ministru de Externe, în condițiile complicate ale lumii contemporane, este exagerat de mare pentru „portretul” său diplomatic, cum ar fi o umbrelă deasupra unui șoricel.

Pentru ca să nu mă înjurați numai pe mine (cei care îl văd în postura de salvator al României pe plan diplomatic pe jurnalistul Emil Hurezeanu), transcriu o caracterizare din presa dâmbovițeană, făcută de politologul Marius Ghincea de la Universitatea ETH Zürich (Elveția), la adresa actualului ministru de Externe al României: „România are nevoie de un politician competent, cu expertiză pe tema de politică externă, nu de un fost jurnalist înfumurat. Întrebați orice membru al corpului diplomatic de la Berlin sau de la Viena și o să aflați că Emil Hurezeanu nu este nici respectat și nici apreciat”. Ce păcat! Dar ce mai contează, dacă E.H. este apreciat de Iohannis și de falanga soroșistă a Europei emancipate!

Mai sunt și alți miniștri în Guvernul „Ciolacu 2” despre care vom păstra amintiri cu nervi și cu oftaturi, căutând explicații de meritocrație în numirea acestora pe post: Natalia Intotero – Ministrul Culturii; Daniel David – Ministrul Educației (să nu uitați că vine din fieful clujean Dâncu-Rus, adepții filozofiei formei fără fond); Radu Marinescu – Ministrul Justiției; Florin Barbu – Ministrul Agriculturii (cel care a permis, în timpul Guvernului „Ciolacu 1”, subordonarea agriculturii românești intereselor de export ale agriculturii din Ucraina, țară care și-a personalizat Portul Constanța pentru exportul de grâne, în timp ce grâul fermierilor români putrezea în silozuri sau în port, pe o linie moartă de cale ferată. Deci, e bun și „Barbu 2”, numai el poate fi asemenea unui cal troian, pardon – cal kievian, în Ministerul Agriculturii.

Dacă până la acest punct al articolului de față, răspunsul la întrebarea „Al cui este Guvernul României?” a prins oarecum contur: Al tuturor, numai al României, NU!, capitolul următor va defini un răspuns surprinzător: probabil, al Ungariei, via UDMR!

Asaltul UDMR asupra României

Deși aveam o motivație solidă, nu doar jurnalistică, n-am mai scris de mult despre acțiunile malefice ale UDMR – falanga revizionismului maghiar în România – nedorind să pun paie pe foc într-o problemă extrem de sensibilă pentru Poporul Român, și incitantă pentru consolidarea originalei noastre democrații. Concomitent am constatat că și alte publicații, care semnalau orice deviere a UDMR de la Constituție și de la bunul-simț, au lăsat-o mai moale cu dezvăluiri din activitatea acestei organizații, dezvăluiri în sens negativ, al degenerării climatului politic și etnic din România. Iată că, speculând frica și oportunismul premierului Marcel Ciolacu de a nu pierde chiar și firava majoritate în Parlament, UDMR și-a arătat din  nou colții ascuțiți de Budapesta, prin aranjamentul lui Viktor Orban.

De fapt, așa cum era de așteptat după întâlnirea de la Budapesta dintre Marcel Ciolacu și Viktor Orban, în contul acceptării României în Spațiul Schengen (cu sprijinul Ungariei, care se mai afla la președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene), Guvernul Ciolacu s-a angajat să facă o concesie, după părerea multor români – o trădare: cooptarea UDMR la guvernare, cu două portofolii grase, care să-i ofere stăpânirea financiară a României.

Tanczos Barna – Ministrul Finanțelor și Cseke Attila – Ministrul Dezvoltării.  Până a ne lămuri de ingerințele unui stat străin în guverarea României (prin interpuși), doresc să reamintesc un act de gravitate majoră în gestionarea drepturilor reale ale minorității maghiare din România, în contextul în care un membru marcant al UDMR, prin funcția de ministru al Finanțelor (ca membru al CSAT) poate lua cunoștință de importante secrete de stat, dăunătoare Statului Român, în cazul ajungerii acestora pe mâna unui stat străin.

Dacă unii au uitat, noi n-am uitat. Iată.

Înaintea Crăciunului 2023, Zoltan Zakarias, deputat UDMR, președintele Alianței Maghiarilor din Transilvania (ATM), a depus în nume propriu la Parlament 3 proiecte de legiferare care urmăresc implementarea autonomiei ungurilor – așa cum arată într-un Comunicat de presă Grupul pentru România. Primul este „Proiectul lege-cadru pentru autonomia culturală a comunităților naționale”, al doilea este „Statutul de autonomie culturală a comunității naționale maghiare”, iar cel de-al treilea proiect, pentru care, de fapt, primele două nu erau decât paravane în stil capcană – „Statutul de autonomie a Ținutului Secuiesc”, elaborat de Consiliul Național Secuiesc (CNS). De la această mișcare strategică, într-un moment când parlamentarii noștri erau cu gândul mai mult la sarmale, acțiunea a luat amploare, Comisia Europeană înregistrând inițiativa cetățenească a maghiarilor din România care vizează autonomia ținutului secuiesc, sprijinită, din plin, de Ungaria, care s-a constituit și parte în proces.

Domnul Ciolacu n-o fi fost în țară pe când UDMR s-a vrut stat în stat? Dar, acum este, când România, în speță, Guvernul ce-i poartă numele, a cedat încă o dată în fața tăvălugului UDMR, acompaniat de UE? Pentru că, după cît de distrat arată, fiind preocupat să-și facă tatuaje pe mână, cu mesaje... guvernamentale, n-o fi citit un astfel de titlu din presa autohtonă: „România pierde procesul intentat Comisiei Europene. Ungaria forțează autonomia ținutului secuiesc”. Da, stimați compatrioți. În josnicia lui patologică, abandonând fără rușine apărarea Statului pe care-l reprezintă, Guvernul Ciolacu a acoperit cu preșul un eșec de răsunet la Curtea Europeană de Justiție, care a respins recursul și a stabilit în sarcina țării noastre și onorarea cheltuielilor de judecată, atât ale Curții, cât și ale Comisiei Europene, instituția împotriva căreia România a adresat plângerea.

În așteptarea implementării verdictului de mai sus, probabil, pentru  a le arăta mulțumirea supremă a Poporului Român pentru afacerea cu așa-zisul Ținut Secuiesc, Marcel Ciolacu a chemat UDMR la guvernare, încredințându-i vistieria României. Proștii vorbesc pe la colț că această încredințare este, de fapt, o capcană pentru UDMR: cele două portofolii grele îi vor decădea în fața opiniei publice pe reprezentanții ungurimii, ca incapabili să facă față unei guvernări reale. Aiurea! Veți vedea că vor face față, și încă cu brio, numai că nu în favoarea României! Numai proștii și analfabeții uită că, de 106 ani, toate regimurile politice din Ungaria, de orice culoare, consideră că Tratatul de la Trianon este cea mai mare nenorocire din istoria de peste 1.100 de ani de când ungurii au venit și s-au instalat în Europa.

Jucând ceardașul pe scheletul unui guvern parazit, care nu are nici pe departe vreo legătură de sânge cu bietul Popor Român, UDMR a mai obținut un „drept”: medicii români vor fi obligați să învețe limba maghiară! Da, este vorba de a folosi limba maternă în unitățile medicale din România, ceea ce înseamnă că medicii din toate unitățile sanitar-medicale din România trebuie să treacă urgent la cursuri de limba maghiară. Pentru ca România să fie considerată Raiul naționalităților conlocuitoare, Guvernul-marionetă Ciolacu a înnebunit de tot. Trebuie să angajăm translatori de limba maghiară în spitale, dar, cum mai avem și alte etnii, ar trebui și de limba turcă, gracă, albaneză, bulgară, ucraineană, rusă, germană etc. Un fel de Turnul Babel. Pentru eficientizarea acestui program, propun construirea de spitale numai pentru limba maghiară, așa cum au ungurii din România Biserica lor catolică. Și, pentru că, jucând tare pe mormanul de gunoaie al Guvernului „Ciolacu 2”, ne așteptăm și la alte aberații etnice – prețul intrării UDMR la guvernare, fiind din ce în ce mai mare, plătit de Poporul Român.

Dezastrul la început de an

În timp ce Guvernul, numit și votat pe genunchi, în mare viteză, pentru că veneau sărbătorile de iarnă, își ia în primire cabinetele, și în timp ce președintele ilegitim are tupeul să ne dea sfaturi de la televizor, simultan cu distracția românilor de Crăciun și de Revelion, Țara, nebăgată în seamă, alunecă din ce în ce mai abrupt în prăpastie. Nu o spun eu, o spun instituțiile și specialiștii în aprecierea stadiului economic al țării noastre, care nu poate fi mistificat de comunicate mincinoase ale CSAT, așa cum s-a procedat cu alegerile. Oricât de naiv sau de inconștient ai fi în astfel de aprecieri dureroase, nu poți rămâne insensibil la date statistice care ne arată monstrul din oglinda falsă a guvernării criminale PSD-PNL. Din noianul de date, care mai de care mai cutremurătoare, încerc să redau câteva nu pentru a speria opinia publică, ci pentru a arăta unde am ajuns (și unde vom ajunge) sub guvernarea antinațională PSD-PNL-UDMR.

• Cea mai mare inflație din UE, cel mai mare deficit bugetar din istoria României – 30 de miliarde de euro;

• Cel mai mare împrumut public dintr-un singur an – 50 de miliarde de euro;

• Cea mai mare datorie publică din istorie – 930 miliarde lei;

• România cheltuie lunar 25% mai mult decât taxele încasate;

• Rata șomajului la forța de muncă tânără este, în România, de 20%, față de media din UE de 7%;

Problema cea mai gravă este că România ar putea intra în ... faliment. Da, nu este o glumă. De altfel, Agenția de evaluare Fitch Ratings a revizuit perspectiva României de la „stabilă” la „negativă”, ceea ce pune la grea încercare instituțiile bancare care împrumută România, în ceea ce privește dobânda aplicată. Situația este mortală, numai că Ciolacu nu se sinchisește. Mai este de vândut ceva: CFR, TAROM, SALROM, HIDROELECTRICA. Fiind în categoria junk (gunoi) – la gunoi vom ajunge. Nu știu dacă cunoaște prin ce-au trecut singurele țări care, în istoria recentă, și-au declarat insolvența: Grecia și Argentina (care au refuzat să-și mai plătească datoriile); Grecia, fiind în sistemul euro, a fost salvată de UE, pe când Argentina a avut o prăbușire economică de 70% și mulți ani de inflație cu peste 200%. Așa ne vrei, Ciolacule?  Este foarte rău, pentru că, dacă o țară nu-și poate plăti datoriile, ea aparține de drept Fondului Monetar Internațional, deci tu vei fi chiar o marionetă în mâinile samsarilor finanțelor mondiale!

Iohannis – un mesaj  ipocrit

Trăind în bula lui de perpetuu Președinte de Stat și apucând cel de-al 11-lea Revelion la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis s-a gândit să mai facă încă o dată mișto de noi, prezentându-ne mesajul de Anul Nou. Și atunci când era președinte, pe bune,  mesajele erau departe de realitate, nici măcar protocolare, ci mincinoase. Acum însă,  cu un tupeu fără margini, după un an în care a făcut praf și pulbere Constituția,  punându-și la picioare CCR, CSAT, Ministerele de forță și Serviciile, numai și numai spre a-și face hatârul de a mai lâncezi la Cotroceni, să declare în fața Națiunii (dacă s-o fi uitat cineva în gura lui) că „România este o țară stabilă, democrată, sigură și proeuropeană, un partener de încredere pentru aliații noștri externi”, este o mistificare grosolană a realității contemporane.

Odată ce are președinte și guvern ilegitimi – România nu este „o țară stabilă”; odată ce, la instigarea ta, CCR a anulat voturile exprimate liber de peste 9 milioane de români – România nu este o țară democrată, și nici proeuropeană, pentru că, în nici o țară din Europa voința poporului nu a fost călcată în picioare precum  în România lui Iohannis; și nici „parteneri de încredere pentru aliații noștri externi” nu suntem, atâta timp cât tu, șeful Statului și Comandantul Armatei (înfocat susținător al Ucrainei lui Zelenski) nu ai fost invitat la un Summit al țărilor din Flancul Estic al NATO, unde s-a pus la cale un plan de reconstrucție al Ucrainei, fiind abandonat de „aliații noștri”.

Întregul discurs a fost cu referire, probabil, la o altă țară: s-au redus decalajele în raport cu statele UE; nivelul de trai și veniturile au continut să crească (din împrumuturi?); trebuie să ne recuperăm încrederea în clasa politică; să păstrăm democrația și valorile care ne-au defint. Cea mai tare parte a mesajului, copiată parcă după Ceaușescu, a fost cea în care Iohannis a apelat la coarda sensibilă a poporului, la latura lui patriotică: „Istoria ne-a arătat în repetate rânduri că spiritul națiunii noastre nu poate fi înfrânt. Cei care vor acum să ne dezbine și să ne întoarcă spre un trecut întunecat, pe care nici un român nu și-l mai dorește, nu vor reuși. Și nu vor reuși pentru că forța noastră rezidă tocmai în unitatea noastră și în credința comună în libertate și în democrație”.

Culmea ipocriziei! Tocmai valorile încălcate de președinte, personal, și de instituțiile pe care le patronează, sunt invocate, în numele președintelui, în acest ultim gest de nerușinare națională!

După ce că premisele economice ale începutului de an nu erau de bun augur pentru România, așa-zisul mesaj al așa-zisului președinte a amplificat și mai mult sintagma „Anul semne bune n-are!”. Păcat! Oricum, viața noastră va fi supusă la noi provocări în acest an, pe care să încercăm să le depășim cât mai bine și cât mai ușor.

LA MULȚI ANI – 2025!

GEO CIOLCAN