Secretul Mînăstirii Antim și Mișcarea „Rugul Aprins“ (2)
  • 19-08-2020
  • 0 Comentarii
  • 200
  • 0

Marele ierarh Antim Ivireanul – trecut, în anii din urmă, în rîndul sfinţilor – a ctitorit între 1713 şi 1715 un aşezămînt monastic în Bucureşti, cunoscut sub denumirea de Mînăstirea Antim. Însă hramul bisericii a fost şi a rămas „Toţi Sfinţii”. Prin testament, Antim Ivireanul a lăsat ceea s-ar putea numi în limbajul zilelor noastre o fundaţie; desigur, una bisericească, menită să îndeplinească opere de asistenţă socială, dar şi opere culturale. Abia în urmă cu circa un secol, biserica ridicată de Sfîntul Antim Ivireanul a redevenit mînăstire. În 1944, Patriarhul Nicodim l-a desemnat ca stareţ pe arhimandritul Vasile Vasilachi, care a constituit un comitet de restaurare din care făceau parte profesorul Alexandru Mironescu şi scriitorul Sandu Tudor, arhitecţi fiind două personalităţi ale vremii: Horia Teodoru şi Ştefan Balş. Primarul de atunci al Capitalei a făcut o donaţie importantă – două vagoane de ciment – iar Regina Elena, după ce a venit la Mînăstirea Antim, a făcut, la rîndul său, o donaţie din caseta personală. Într-o carte de amintiri aparţinînd arhimandritului Vasile Vasilachi găsim cele mai importante date despre ceea ce s-a numit „Rugul Aprins“, care a funcţionat între 1944 şi 1948 în calitate de asociaţie religioasă ortodoxă.

Mișcarea spirituală „Rugul Aprins“ – nucleu de iradiere duhovnicească

Părintele Ioan Kulîghin venea foarte rar în Bucureşti, dar Dumnezeu a rînduit pe căi minunate ca membrii ,,Rugului Aprins” să-l întîlnească chiar în mînăstire – ,,limba nu o cunoşteam, însă inimile oamenilor le vedeam fără greş, cu ochiul lăuntric le simţeam frămîntările şi îndoielile, printr-un dar special”. Acest dar miraculos, venit după ani de rugăciune şi suferinţe, îi permitea să le vorbească ucenicilor direct, fără ca ei să-i adreseze anumite întrebări. Părintele Ioan vedea pînă în adîncul inimilor lor şi ştia de ce au nevoie. Acesta a răspuns cu bucurie invitaţiei lui Sandu Tudor de a veni duminica la Mînăstirea Antim, pentru a sluji împreună cu părinţii de acolo şi a participa la întîlnirile ,,Rugului Aprins”. Un tînăr basarabean, caporal în Armată, Leontie Calmîc, care ştia perfect ruseşte, i-a servit ca translator.

Părintele a adus cu sine ,,Sbornicul”, o compilaţie după sfinţii ruşi despre Rugăciunea lui Isus şi practicarea ei, alcătuită de arhimandritul Harotin, egumenul Mînăstirii Valaam, de pe malul lacului Ladoga. Sbornicul, adus de părintele Kulîghin din Rusia, unde circula în manuscris, căci nu se putea publica o asemenea carte sub regimul sovietic, a fost tradus şi multiplicat la maşina de scris şi citit cu interes de membrii grupului, preocupaţi de textele de mistică şi asceză.

Aşa a luat fiinţă ,,Rugul Aprins al Maicii Domnului”, pe baza unui concept al misticii ruse, transmis de părintele Ioan Kulîghin – el însuși adept al Rugăciunii lui Isus, pe care o practica neîncetat – avînd ca scop realizarea climatului interior care să permită exercitarea rugăciunii inimii: „Doamne Isuse Christoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” – atît de simplă în enunţul ei, dar atît de greu de pus în practică chiar şi într-un climat înduhovnicit, de chinovie retrasă de lume. Rugăciunea Inimii avea să fie obiectivul final la care aspirau membrii ,,Rugului Aprins”, angrenaţi în activităţi profesionale zilnice, într-o vreme cînd propaganda materialistă începuse să-şi etaleze sloganurile dezagregante. Sala cea mare a trapezei mînăstirii era totdeauna plină de lume, care umplea adesea şi odăile vecine. Discuţiile erau pline de interes duhovnicesc. Era o bogată revărsare de spirite luminate, care aprindeau lumini în sufletul fiecăruia.

Prigoana comunistă

Odată cu instalarea puterii comuniste în România, organizația va intra în vizorul Securității încă din anul 1948, pentru atitudinea protectoare și ocrotitoare manifestată față de refugiații ruși, în general, și față de părintele Ioan Kulîghin, în special, dar și din cauza temerii organelor represive legate de apropierea dintre Biserică și intelectuali. Întîlnirile sînt acum tot mai rare şi cu un număr redus de participanţi, constînd în prelegeri în cerc restrîns, comentarii asupra unor lecturi din autori uitaţi, schimb de cărţi şi reviste. Cu un an în urmă, dispăruse din mijlocul grupului părintele Ioan Kulîghin, care, fiind cetăţean sovietic, fusese ridicat de Armata rusă în octombrie 1946. Anchetat sumar şi condamnat, în ianuarie 1947, la zece ani muncă silnică, a fost expediat pe teritoriul URSS, sfîrşindu-şi zilele într-o temniţă din Siberia.

Şi Sandu Tudor a părăsit grupul, căci, după ce, la 25 iunie 1948, intrase frate în obştea Mînăstirii Antim, iar la 2 septembrie 1948, la cererea sa, fusese uns în monahism, cu numele Agaton, la 23 februarie 1950, cu aprobarea patriarhului Justinian, care-l preţuia, s-a transferat la schitul Crasna-Gorj, din Arhiepiscopia Craiovei, unde va fi hirotonit preot (ieromonah) de către mitropolitul Firmilian al Olteniei.

Convorbirile din cadrul ,,Rugului Aprins” au continuat pînã pe la jumãtatea anului 1948, apoi cu ordin din partea Patriarhiei conduse de Justinian Marina au încetat pentru mai mulți ani. O bunã parte din personalul slujitor de la Mînãstirea Antim a fost repartizat în altã parte, mai ales la Seminarul Teologic de la Mînăstirea Neamțu.

În anul 1950, Sandu Tudor – sau părintele Agaton – este arestat și condamnat la 5 ani de muncă silnică (trei îi va ispăși la Canal), după eliberare se va retrage la Mînăstirea Rarău, hirotonit cu numele de Daniil. Prigoana adevărată va începe după 1956, cînd încep noi arestări în România, după modelul celor din URSS. De cîteva ori pe an, cobora de pe munte şi se repezea la Iaşi sau la Bucureşti, după cărţi şi reviste. Cînd se afla în Capitală, era găzduit în casa profesorului Alexandru Mironescu, unde se grăbeau să-l întîlnească şi să-l asculte prieteni şi cunoscuţi, chiar şi unii monahi din grupul ,,Rugului Aprins”, care reveniseră, între timp, la Bucuresti, la Mînăstirile Antim şi Plumbuita.

În fapt, arestările din cadrul grupului încep în 25 februarie 1958, cu părintele Adrian Făgețeanu care era acuzat de implicare în mișcarea legionară și, după mai multe interogatorii prin tortură, va fi obligat să declare că Sandu Tudor are un trecut legionar și, prin extensie, că ,,Rugul Aprins” era o organizație „subversivă și contrarevoluționară”.

Mai mult decît cele declarate de anchetatori, ministrul de Interne în regimul comunist, Alexandru Drăghici, susținea prezența unei conspirații legionare în interiorul Bisericii Ortodoxe Române, care trebuia eradicată imediat. În concluzie, acesta își propunea doar îngenunchierea credinței în fața marxism-leninismului ateu. Vor fi mai multe valuri de arestări: în 14 iunie 1958 au fost arestați cei mai mulți dintre „suspecți”: Alexandru Teodorescu (Sandu Tudor), Benedict Ghiuș, Roman Braga, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Arsenie Papacioc, Alexandru („Codin”) Mironescu, George Văsii și Șerban Mironescu. În 29 iulie – Nicoale Rădulescu și Dan Grigore Pistol. În 5 august – Vasile Voiculescu și Gheorghe Dabija. În 4 septembrie – Dumitru Stăniloaie. În 18 septembrie – Emanoil Mihăilescu. Alți arestați: Paul Sterian, Nichifor Crainic, Paul Constantinescu, Constantin Joja, Alexandru Elian, Antonie Plămădeală, Nicolae Bordașiu, Petroniu Tănase, Vasile Vasilache, Grigorie Băbuș, Bartolomeu Valeriu Anania, Andrei Scrima, Ion Marin Sadoveanu, Anton Dumitriu, Gheorghe Dabija, Arsenie Boca, Roman Braga, Vladimir Streinu și mulți alții.

Toți aceștia vor fi incluși în ceea ce în arhivele Securității a rămas sub numele de ,,Lotul Teodorescu Alexandru și alții” (Alexandru Teodorescu era numele de buletin al lui Sandu Tudor). Procesul va începe la 29 octombrie 1958. De fapt, va fi unul formal și cu ușile închise. Întregul grup de la Antim va fi condamnat la închisoare în urma sumbrei Sentințe numărul 125 din 8 noiembrie 1958, hotărîtă de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară - Colegiul de Fond. Dosarul 2164/1958 se închide în ședința din 29 octombrie 1958, cînd inculpații sînt acuzați, în majoritate, de „crimă de uneltire contra ordinei sociale și pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare”. ,,Rugul Aprins” era considerat ca fiind „o organizație subversivă unde s-au ținut mai multe ședințe cu caracter conspirativ, care a atras o serie de elemente reacționare din rîndul studenților și i-a instigat la acțiuni contrarevoluționare împotriva orînduirii de stat democratice din RPR”.

Sentințele vor fi între 5 și 25 ani. Poetul Vasile Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de temniță. Nu i-a ispășit pe toți. Cu sănătatea distrusă de anii de temniță, Vasile Voiculescu avea să fie grațiat în data de 28 aprilie 1962, prin Decretul nr. 291 al Consiliului de Stat. A murit un an mai tîrziu, pe 26 aprilie 1963. Condamnat la 25 de ani temniţă grea, pentru că iniţiase şi organizase adunări în care se citiseră şi se comentaseră texte din scrierile Sfinţilor Părinți – Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Ioan Scărarul, Grigorie de Nyssa si alţii – considerate duşmănoase la adresa regimului comunist, părintele Daniil a urmat drumul cunoscut al închisorilor vremii: Uranus, Jilava, ajungînd în 1959 la Aiud, unde a căzut grav bolnav de reumatism articular (nu se putea mișca decît purtat pe pătură) şi atins de tuberculoză.

Cu sănătatea subrezită, ros de boală şi cu teama în suflet că nu va putea rezista pînă la capăt chinurilor fizice şi presiunilor morale la care era supus pentru a accepta compromisul cu regimul comunist, părintele Daniil Tudor şi-a sfîrșit zilele la 17 noiembrie 1962, în spitalul penitenciarului Aiud, în urma unei hemoragii cerebrale, necunoscîndu-se nici pînă astăzi locul unde a fost îngropat. S-a stins ca un mucenic pentru Christos, pe care-L căutase cu atîta dor toată viaţa, pe care-l găsise şi căruia-I jertfise cariera lui de scriitor, de gazetar şi om de lume.

Restul membrilor ,,Rugului Aprins” au fost eliberați în anul 1964, prin Decretul 411, împreună cu mai mulți detinuți, în fapt acțiunea regimului comunist făcea parte din atitudinea generată de acesta pentru o destindere a legăturilor cu Occidentul.

Muzeul „Rugul aprins“

Din iniţiativa şi cu binecuvîntarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Muzeul „Rugul aprins”, de la etajul clopotniţei Mînăstirii Antim din Bucureşti, a fost reorganizat în fosta chilie a ieroschimonahului Sandu Tudor, promotorul mişcării de revigorare spirituală cu aceeași denumire, „Rugul aprins”. Astfel sînt comemorați şi cinstiți cu evlavie cei care, prin rugăciune şi jertfă, au trăit şi au mărturisit credinţa ortodoxă în timpuri de grea persecuţie comunistă, urmînd chemarea sfîntă: „Fii credincios pînă la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2, 10).

Noul muzeu a fost binecuvîntat şi inaugurat în ziua de 11 iunie 2017, în Duminica Tuturor Sfinţilor, hramul istoric al Mînăstirii Antim.

Astăzi, cămăruţa din clo­potniţă unde membrii se întruneau păstrează un duh de pace, blînd şi liniştitor. Suflul rugăciunii neîncetate a membrilor „Rugului aprins” se menţine peste timp.

Ieromonahul Antipa Bur­ghelea, secretarul Mînăstirii Antim, explică: „Muzeul este  amplasat în fosta chilie a părintelui Daniil Sandu Tudor. El a locuit aici prin anii 1945-1948, iar după ce a plecat în Moldova camera a fost ocupată de alţi părinţi călugări. Arhitectura actuală a muzeului respectă vechea arhitectură a clopotniţei, de acum 300 ani. Recent, am restaurat acest spaţiu şi am socotit potrivit să amenajăm un mic muzeu în memoria părinţilor şi a oamenilor de cultură care au făcut parte din mişcarea «Rugul aprins». Cu ajutorul Bibliotecii Sfîntului Sinod am reuşit să expunem cîteva însemnări, manuscrise ale părintelui Daniil Sandu Tudor, o serie de exemplare din cărţile dumnealui cu dedicaţii şi semnături de la diferite personalităţi ale vremii, la care am adăugat şi lucrări monografice”.

Un bob de lumină gălbuie arde în dreptul icoanei „Rugul aprins”, pictată de tînărul ieromonah Antipa Burghelea după modelul original pus spre închinare în biserica mînăstirii, adus din Rusia, al cărui autor este necunoscut.

Sfîrșit

R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite