La propunerea directoarei Gabriela Machidon de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din București, sectorul 2, cu ceva vreme în urmă, aveam să facem o excursie de două zile în Moldova lui Ștefan cel Mare. Scopul excursiei era, pe de o parte, de a vizita mînăstirile de aici, chiar dacă le-am mai văzut și cu alte ocazii, iar pe de altă parte, de a-l vizita și cunoaște personal pe sculptorul FĂNICĂ BĂLAN, care locuiește în comuna Țibucani, județul Neamț. Vizita îi fusese anunțată din timp sculptorului, încît să știe că vom poposi, în calitate de oaspeți, în atelierul său de  creație. Totul avea să decurgă după  un program minuțios alcătuit... Așadar, cu noaptea în cap, cum se spune la țară, ne-am urcat în mașina proprietate personală și am pornit la drum spre destinația aleasă... Ni s-au alăturat în acest demers familia Maria Șoldan și Petre Victor, care își au obîrșiile în această zonă și care vor ca, odată cu sosirea verii, să deschidă o pensiune particulară și să organizeze programe artistice cu elevii veniți aici în tabere școlare.
Vremea frumoasă de afară ne-a însoțit tot timpul, creîndu-ne tuturor o agreabilă dispoziție și certitudinea că excursia se va desfășura în cele mai bune condiții. Dat fiind faptul că traseul se întindea pe cîteva sute de kilometri, a fost nevoie ca șoferul să ia, din cînd în cînd, o scurtă pauză de odihnă. Iar locul propice pentru acest lucru, erau benzinăriile întîlnite în cale, prilej numai bun de relaxare pentru șofer, dar și de a alimenta mașina. În condițiile acestea, la puțin timp după ora prînzului, iată-ne ajunși în localitatea de baștină a sculptorului. Domiciliul său a fost ușor de găsit, cu ajutorul GPS-ului de la telefonul mobil... La primul contact cu aceste meleaguri, aveam să ajung la concluzia că localitatea Țibucani se află într-o zonă geografică deosebit de frumoasă, cu un pitoresc aparte și cu o istorie specifică Moldovei în care, cîndva „De la Nistru pîn’ la Tisa/ Tot Românul plînsu-mi-s-a”, cum descria poetul Mihai Eminescu jalea românului, în ,,Doina” sa, cenzurată pînă nu de mult... Ajunși la poartă, sculptorul ne aștepta, urîndu-ne, plin de voie bună, bun venit. De la prima vedere am descoperit în el pe omul-prieten, omul-poet... Ne-a întîmpinat cu un aer degajat și familiar și, după ce s-au făcut prezentările de rigoare, gazda ne-a poftit în casă. Pășind în ogradă, am rămas impresionat de grădina mare pe care o avea, iar din fața casei și împrejurul ei, ici-colo erau așezate cu gust artistic cîteva din sculpturile sale, care străluceau sub razele soarelui de iarnă primăvăratică. Odată intrați în casă, aveam să constatăm că, de fapt, aceasta era mai mult decît locuința propriu-zisă a familiei. Practic, ne aflam în casa-muzeu a lui Fănică Bălan, unde sculptorul locuiește cu familia sa și unde lucrează și-și realizează proiectele artistice. Aveam să descopăr, la parterul locuinței sale, lucrări sculptate în lemn de nuc și tei, materiale care se pretează la un asemenea meșteșug, dar și piese realizate din piatră și bronz. Pentru că a sculpta nu-i totuna cu a ciopli o bucată de lemn sau a dăltui un stîlp de la prispa casei... Dacă Fănică Bălan a ajuns să stăpînească, la nivel de măestrie, arta sculpturii, aceasta se datorează în primul rînd talentului său bogat, original, inspirației care îl îndrumă să ,,modeleze”, ca fin cunoscător al limbii lemnului, fibra din trunchiul copacului ales pentru a da viață schițelor sale artistice. Între cei doi fiind o relație constantă. Nu poți fi sculptor cu ștaif, dacă nu  cunoști din tainele naturii, să poți comunica cu codrul și cu pietrele din albii de rîuri, și în felul acesta să-ți dezvălui personalitatea ca om și artist. Iar sculptorul Fănică Bălan conștientizează toate acestea și, chiar dacă trăiește departe de oraș, prin sculpturile sale este la fel de modern ca orice sculptor care trăiește la București, la Berlin, la Tokyo sau în America. La parterul casei se afla o masă mare, la care puteau lua loc mai multe persoane, iar de jur împrejur erau înșirate inegalabilele sale lucrări de sculptură care au fost prezentate în expoziții personale sau colective în țară și în străinătate. La această masă am fost poftiți să luăm loc și să gustăm din bucatele casei - sărmăluțe, cîrnați -, fiind îmbiați să și cinstim cîte un păhărel de vin. Dialogul cu gazdele noastre a fost deosebit de plăcut, pentru că fiecare dintre noi am avut ce povesti, aflînd unii de la alții lucruri frumoase și interesante. Ne uitam la sculpturile care se înșirau în jurul nostru ca niște copii cuminți, rod al muncii sculptorului Fănică Bălan, și vedeam cum strălucea în lemnul meșterit cu migală, cu ciocanul și dalta, fiecare bob de sudoare al artistului care le-a creat. Consemnăm și noi cîteva dintre lucrările sale, cu datele prezentate de sculptor: „Maternitate” (Compoziție figurativă bronz, dimensiuni: 60 cm/
20 cm/ 20 cm); „Sărutul”, (Compoziție figurativă bronz, dimensiuni: 60 cm/
35 cm/ 20 cm), „Vegetal” (Com­poziție abstractă lemn de paltin, dimensiuni: 1,20 m/40 cm/ 20 cm), „Cloșca” (Compoziție abstractă lemn de nuc, dimensiuni: 1 m/90 cm/ 20 cm). Cunoscîndu-l pe sculptorul Fănică Bălan, pot spune că l-am cunoscut, de fapt, pe urmașul lui Constantin Brâncuși, patronul spiritual al Liceul Teh­nologic „Constantin Brâncuși” din București, Sectorul 2.
Întîlnirea cu sculptorul și soția sa, Ioana Bălan, s-a petrecut într-o ambianță deosebit de plăcută, familială, chiar dacă abia ne cunoscusem. La o primă impresie, sculptorul părea o fire interiorizată, grație vorbelor sale moldovenești, molcome, dar de îndată ce începea să vorbească cu măiestrie artistică despre operele sale, realizate ,,ca la carte”, cum s-ar zice, aveai în fața ta un alt om, care nu se ferește să-și dezvăluie sufletul. Din discuțiile purtate, aveam să deduc faptul că doamna Gabriela Machidon i-a lansat artistului invitația de a veni la liceul pe care dumneaei îl păstorește în calitate de director, să susțină o lecție de noțiuni teoretice însoțite de o demonstrație practică pentru elevii săi.
Sculptorul s-a declarat de acord, cu condiția să fie acompaniat de soția sa, Ioana Bălan, fiindcă „Fără dum­neaei nu merg niciunde... E stîlpul de care mă sprijin și-mi sprijin tot rostul vieții mele”, a precizat artistul.
La plecare, i-am dorit succes în activitate, după care ne-am continuat drumul pentru a poposi peste noapte la Pensiunea „Rotopănești” din comuna Horodnicești, județul Suceava. Acolo am aflat de la proprietarul ei, dl. Daniel Toader, că această pensiune a fost făcută cu fonduri europene, dar pînă să o aducă în faza actuală, a întîmpinat multe greutăți din partea statului în privința obținerii banilor. „E greu să reziști într-o economie de piață unde concurența este destul de mare, iar fără bani nu poți să faci nimic să te dezvolți. Tot felul de controale, zilnic, stau pe capul tău. De la un timp vin și noaptea”, ne-a mărturisit omul, plin de năduf.
A doua zi ne-am continuat călătoria, avînd în program vizitarea mai multor mînăstiri din Moldova, precum Văratic, Putna, Voroneț, Gura Humorului ș.a.
La sosirea în București, meditînd la cele petrecute în cele două zile de drumeție, am ajuns la concluzia că a fost o călătorie reușită, care ne-a adus multe satisfacții, pentru că l-am cunoscut, cu această ocazie, pe Ștefan Bălan, un sculptor cu inima deschisă prin arta pe care o creează, iar Maria Șoldan și Petre Victor, care ne-au însoțit de la București prin tot plaiul moldav, s-au dovedit a fi adevărați colegi de drum... Dar cel mai important lucru pe care l-am realizat a fost acela că, în urma înțelegerii făcute cu directoarea Gabriela Machidon, sculptorul Fănică Bălan, împreună cu soția sa, vor fi oaspeți dragi ai Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din București, la activitatea care se va desfășura aici, sub genericul „Constantin Brâncuși, poetul lemnului cu glas etern”, din proiectul „Îndemînare, Cunoaștere, Educație”, care se va desfășura în cursul lunii februarie a acestui an.
ION MACHIDON,
directorul Revistei „Amurg sentimental”