Scrisoare de noiembrie
  • 23-11-2021
  • 0 Comentarii
  • 47
  • 0

Cade noiembrie ca o draperie glaciară de brumă
Peste Țara bolnavă de Covid și de politici prostești,
Te caut prin bibliotecile lumii și nu-ți dau de urmă,
În care dicționar din ceruri te putem descifra? Unde ești?

Unde ești, Vadime, exemplul nostru de înalt patriot,
Să vezi urgia pieirii noastre ce-a căzut peste Țară?
Nu mai sîntem cum știi – astăzi, sîntem un Stat fanariot,
Care, din întuneric, nu va mai zări Steaua Polară.

Într-o Țară cu transformări nu întotdeauna drepte,
Cînd, din ceață, se ridică noua clasă dominatoare,
Ai luptat să urci România curată pe noile trepte
Reînvățînd că dragostea de Țară niciodată nu moare.

Cu gîndul la oamenii simpli, cu inima bătînd pentru ei,
Te-ai ridicat la Tribună să le aperi nevoile, ramul,
Să-i faci să nu uite c-au fost și mai sînt și azi pui de lei,
Gata oricînd să moară pentru a-și apăra Glia și Neamul.

Ai creat o revistă și un partid la loc de onoare
Răspîndind lumina adevărului în colțuri de Țară,
Fluvii de oameni cinstiți urmau atunci România Mare,
Și părea că acest falnic fluviu nicicînd n-o să moară.

Au venit, însă, furii care-au strivit și iarba ce crește
Strivind în picioare și dragostea de Țară străbună,
Au călcat cu nesimțire pe tot ce-i românește,
Și, în mod samavolnic, te-au doborît de la Tribună.

Mai mult, oameni pe care i-ai făcut domni în Parlament,
Te-au trădat ca pe un alt Tudor și pe Viteazul Mihai,
Dar, suflet mare, nu i-ai pedepsit, ca un creștin decent,
Te-ai rugat de iertarea păcatelor în gînduri și-n grai.

Conspirația neagră, dirijată de dincolo de hotare,
A săpat adînc la temelia pusă acestui Popor,
Și valuri de ură s-au topit în România Mare,
Și-am trăit drama cînd ideile patriotice mor.

Frica ce-i mîna din urmă pe hoții de Neam și de Țară
I-a înnebunit la gîndul că vor pierde puterea,
Și-au dat mîna antiromânii de-aici și de peste hotară
Și te-au omorît, să-și salveze, furată, averea.

Inima ta bună a bătut pentru ultima dată,
Pentru ultima dată a vibrat cuvîntu-ți de om drept.
Dar lumina ce ne-ai dat-o nicicînd nu poate fi uitată,
Ca un certificat de naștere, ca un concept.

Astăzi, nu ne rămîne decît să ne rugăm în taină,
Să nu ne părăsească de tot nici bunul Dumnezeu.
Aceasta mi-e scrisoarea, în rece prag de iarnă,
Ce ți-o trimit pe stele, și o semnez chiar eu,
GEO CIOLCAN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite