A trecut destulă vreme de cînd n-am mai vorbit și nici nu ne-am văzut, pentru că tu, Dorule, te-ai grăbit să pleci spre alte dimensiuni ale cerului, lăsînd în urma ta o lume tristă și plînsă, care se roagă pentru tine la Dumnezeu, să te aibă în paza Lui cea dreaptă. Să-ți vegheze liniștea pe care știu, Dorule, cît de mult ți-ai dorit-o după toate durerile tale fizice, îndurate în ultima parte a vieții, și pe care numai soția ta, Mașa, le-a cunoscut... Suferințe pe care a trebuit să le rabzi cu stoicism pe această lume pămînteană, cu bogați și săraci, cu flămînzi și oameni fără adăpost, în vremurile astea, de capitalism barbar... Vai, Doamne, ce s-a ales de România, de țara noastră dragă, plină de frumuseți, cu lanuri de grîu în pîrgă, precum un cîmp nesfîrșit de aur... Da, Dorule, îndrăznesc să-ți scriu din cele ce se întîmplă pe aici, cum e viața românului care, de la o zi la alta, este tot mai plină de griji, și nu are cine i-o face mai bună, pentru că oamenii noștri politici nu știu cum să cîștige mai mult, să își sporească averile numai pentru ei și pentru familiile lor. Zi și noapte îi vezi bălăcărindu-se ca la ușa cortului, pe micul ecran, care mai de care mai agresiv, apărîndu-și ciolanul primit în urma votului dat de români. Ai impresia că vezi cum se încaieră o haită înfometată... Dar, Dorule, tu știi că Dumnezeu nu doarme și nici nu bate cu biciul... Fiecăruia, mai devreme sau mai tîrziu, îi dă după inimă și după fapte. Îți spun toate acestea, ca bun prieten al tău, care de nenumărate ori și-a împărtășit sincer sentimentele și opiniile critice despre versurile tale, în discuțiile noastre din Cișmigiu, unde ne întîlneam frecvent cu poeții Mircea Tutilă, Liviu Zanfirescu, Eugen Cojocaru, Iacob Voichițoiu, Costel Ghiță și Vintilă Anastasescu, care, din auzite, ar fi grav bolnav... Vorbeam de politicieni, și tu știi cum, cu ani în urmă, după alegeri, cînd ținta a fost Partidul România Mare, tribunul Corneliu Vadim Tudor a fost, în mod samavolnic, scos de pe scena politică. Ei bine, unii dintre aceia care au pus la cale această mîrșăvie, la ultimele alegeri, n-au mai fost votați de români. Iată, așadar, că Pronia cerească a lucrat și i-a făcut dreptate Tribunului, fără războaie și vărsări de sînge. O dovadă în plus este faptul că revista ,,România Mare”, ,,copilul” lui de suflet, se bucură și azi de un real succes, iar Tribunul este plîns și pomenit de tot mai mulți români care au văzut în el nu doar un om politic de excepție, ci și un mare cărturar, cu discursuri impecabile, asemănător, în unele privințe, marelui istoric Nicolae Iorga. ,,Dascălul națiunii române”, care a fost executat de legionari în pădurea de la Strejnic-Prahova, în urmă cu aproape 80 de ani, și-a prevestit moartea cu cîteva zile înainte de a se întîmpla nenorocirea, scriind poezia ,,Brad bătrîn”. Iar Vadim Tudor, trimis în ghearele morții de ticăloșia unor oameni politici, trădători de neam și țară, și-a presimțit și el sfîrșitul, scriind poezia ,,Ultima cafea”. Iată, Dorule, cum lucrurile încearcă să se așeze pe această lume. Numai că, de mai bine de un an de zile, românii trăiesc cu groaza morții în suflet din cauza coronavirusului care, ca un blestem, s-a abătut peste noi. Mor oamenii pe capete din cauza asta, poate că și din alte cauze, dar oficial așa ni se spune... Din păcate, oamenii mor nu doar de Covid ori de boli pe care nu și le-au mai putut trata, ci și mistuiți de flăcări, din cauza rețelelor electrice supraaglomerate, cum s-a întîmplat la cîteva spitale din țară, de parcă ar fi intrat Necuratul în toate, făcîndu-i românului viața tot mai grea... Iartă-mă, Dorule, pentru aceste vești triste, dar am vrut să-ți spun ce mai este pe la noi și cum e viața pe pămînt, unde se petrec mai multe lucruri rele decît bune.

Dragă Dorule, oamenii nu mai sînt ca odinioară, invidia ține loc de un cuvînt bun, de prietenie, pentru că banul a pus stăpînire pe gîndurile lor, nu mai au nici conștiință, nici suflet... Își amintesc de Dumnezeu doar cu anumite ocazii, și atunci doar ca să arate celorlalți cît sînt ei de credincioși, atîta timp cît le merge bine, în rest, după ei, potopul... Află, Dorule, că din cînd în cînd îmi arunc ochii peste cărțile tale de poezii, care mă încîntă ca atunci cînd au apărut prima oară. Și citesc din ele în această primăvară cu alai de fluturi și trîmbițe de ciocîrlii întru amintirea ta, ca om al acestui pămînt, căruia i-ai aparținut cîndva. Află că nu de mult au plecat către Ceruri și profesorul Eugen Cojocaru, și muzicologul Doru Popovici, și alți prieteni de-ai noștri, printre care și matematicianul Ioan V. Maftei Buhăiești, cel care avea trupa de teatru ,,Anton Pann”... Îți scriu toate acestea ca, de va fi să-i întîlnești, să le spui prietenilor noștri că, pe aici, lucrurile nu prea merg bine. Oamenii plîng de sărăcie, de foame, speriați de Covidul acesta nenorocit care face ravagii și care le-a adus atîta suferință și o viață tot mai lipsită de libertăți. Și mai știi, Dorule, că tot omul, de la copil pînă la cel mai bătrîn, poartă pe față masca durerii și a suferinței, încît abia îi mai recunoști... Din păcate, nimeni nu s-a gîndit vreodată că se va ajunge aici: oameni fără locuri de muncă, o economie dezastruoasă, un nivel de viață căzut la pămînt, încît nu știi încotro să apuci pentru a-ți mulțumi familia cu bucatele pe care trebuie să i le pui pe masă... Am aflat, dragă Dorule, că scumpa ta soție, Mașa, este văzută adesea la mormîntul tău, pentru a-ți aduce o floare și a-ți aprinde o lumînare... Iartă-mă, Dorule, aș avea încă multe de spus, dar e trecut de miezul nopții și trebuie să mă odihnesc... Sînt obosit după o zi de muncă și frămîntări. Aproape nimic nu mai merge ca lumea, și nu din cauza omului de rînd, ci a guvernanților. Ei nu știu cum să conducă țara și să îmbunătățească viața acestui popor, care a avut atît de mult de suferit. Și să știi, Dorule, că aici a venit primăvara, iar poezia ei a trezit la viață întreaga natură.

ION MACHIDON,

directorul revistei ,,Amurg sentimental”