Un moment de mare importanță îl constituie anul 1688, cînd se tipărește la București prima traducere integrală a Bibliei în limba română, realizată de Șerban și Radu Greceanu (frați) după o ediție grecească, folosindu-se și versiuni românești apărute anterior, între care cele ale lui Nicolae Milescu (cca 1636-1708). Biblia de la București, tipărită cu ajutorul domnitorului Șerban Cantacuzino, reprezintă un moment important în procesul de unificare a limbii române literare și reușește totodată să dea măsura posibilităților expresive ale limbii noastre la sfîrşitul Secolului al XVIII-lea. (Cf. Dicționar cronologic..., p. 43)
Mai sînt și alte etape în realizarea Bibliei în limba românǎ, datorată lui Samuil Micu, de exemplu, sau lui Andrei Șaguna. Acestora li se alătură, cu importanță capitală, traducerea Bibliei de către Gala Galaction, ajutat de Pr. Vasile Radu, o reușită care a constituit visul torid al unei vieți întregi. Încă din primul deceniu al Secolului XX, publică în revista 1907 a lui Ioan Paucescu un articol intitulat Cărțile eterne în românește, iar în 1918 scrie în ziarul lui Constantin Stere (1865-1936), Lumina, articolul Dați-ne Biblia în românește.
A tradus Noul Testament, apoi a trecut la traducerea întregii Biblii, ajutat de Vasile Radu, ale cărui pagini erau revizuite de Galaction (într-un articol se specifică faptul că Părintele Galaction știa limbile greacă, latină, ebraică și se descurca în turcă). Pe cînd multe tălmăciri anterioare urmau mai ales edițiile în limbile moderne, cei doi recurg nemijlocit la textele originale în ebraică și elină. Noul Testament este transpus în românește direct din limba greacă; pentru Vechiul Testament cei doi traducători au apelat la versiunea originală din limba ebraică. Aceștia constată că între Septuaginta (versiunea în limba greacă din Secolul II î.Chr.) și textul ebraic există numeroase deosebiri, lucru care nu i-a încîntat pe unii dintre „arhipăstrătorii” Septuagintei din fruntea Bisericii noastre, precum și pe unele fețe laice care se erijau în „ideologi” și „îndrumători”, printre care se evidențiază A.C. Cuza, care-l mustră public pe autorul Bisericuței din Răzoare. Galaction nu s-a tulburat, răspunzînd demn tot pe cale publică.
Aspecte interesante, care vor stîrni interesul cititorilor doritori de informații privind înfăptuirea în limba românǎ a cărții fundamentale a creștinismului, aflăm de la Valeriu Anania (1921-2011), din cartea Rotonda plopilor aprinși, în care a prezentat în amănunt evenimentul, chiar cu preambul. Prin 1930, Patriarhul Miron Cristea (1868-1939) a dorit să tipărească o ediție integrală a Bibliei în limba română, după cea din 1688, cunoscută sub numele de Biblia lui Șerban Cantacuzino. În acest scop, el a apelat la trei specialiști: Preotul profesor Vasile Radu, Preotul profesor Gala Galaction și Episcopul Nicodim Munteanu – viitorul mitropolit al Moldovei și apoi Patriarh (1939-1948) în locul răposatului Miron Cristea. Noua traducere, numită Biblia lui Miron Cristea, a apărut în 1936 cu titlul de ediție provizorie; „după prezentarea observațiilor de către specialiști, Patriarhul Miron Cristea urma să tipărească a doua ediție, definitivă. Însă lucrarea suferea de multe neajunsuri, cauzate în special de metodele de lucru ale celor trei autori, precum și de orgoliul lor nemăsurat de a fi recunoscuți unul mai important decît ceilalți doi. În consecință, divorțul lor spiritual s-a produs curînd. Mai iute, ne înștiințează Valeriu Anania, părintele scriitor Gala Galaction s-a unit cu Vasile Radu și a tipărit o nouă ediție. Și, ca să nu mai îndrăznească cineva să o conteste, a pus-o sub înaltul patronaj al regelui Carol al II-lea și a tipărit-o la Editura Fundațiilor Regale, în anul 1938. Ediția a purtat numele de Biblia lui Gala Galaction. Peste doi ani, ales Patriarh, Nicodim Munteanu editează, și el, o Biblie, care-i va purta numele, întrucît îi eliminase de la colaborare și pe Radu, și pe Galaction. Însă această ediție a rămas cunoscută doar în cercul specialiștilor și nu a putut atinge celebritatea Bibliei lui Galaction. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Prin 1940, ebraistul Ion Popescu Mălăești a publicat o broșură, Omnia pro pecunia, mai degrabă un pamflet, cu critici severe la adresa lucrării lui Galaction. Acesta s-a înfuriat și, cînd l-a prins în cancelaria Facultății de Teologie, i-a tras un perdaf lui Mălăești și l-a amenințat că, dacă nu se potolește, recurge la bunele oficii ale cenzurii. Bietul Galaction! ar fi exclamat T. Arghezi, cînd a aflat incidentul,
nevenindu-i să creadă că prietenul său de o viață era atît de orgolios, încît nu accepta nici o critică”. (Cf. Paul Suditu, Addenda la Biblia lui Galaction, ROMÂNIA MARE,
1 iulie 2011, p. 16)
Părintele Gala Galaction a plecat la Domnul pe 8 martie 1961, la București. Să amintim unde dorm în țară membrii familiei Pișculescu, întru „pămînteasca zidire”:
• Roșiorii de Vede – „am aici, se destăinuie Părintele, subt grilajul de fier și subt cîțiva stîlpi de piatră [or mai exista, oare?], pe tata, o soră, doi unchi și o mătușă”.
• București, unde Scriitorul-Preot s-a împămîntenit la propriu, în Cimitirul Mînăstirii Cernica, alături de iubita sa soție Zoe și unde, în două morminte alăturate de ale părinților, se află draga sa Nunuța și soțul ei, Stănciulescu.
• Valea Călugărească, unde, în vîrful dealurilor (la Schiau) care curg spre șosea, parcă paralel, în succesiunea deal-vale (cum scrie Lucian Blaga despre sufletul plin de dor al românului) își dorm somnul de veci ființa cea mai dragă – aceea care i-a dat viață – mama sa, Chiriaca Pișculescu, precum și fratele său, Dimitrie Pișculescu. Aceste ființe au traversat o parte din existență sub cerul învăluitor al comunei mele natale, într-un loc simbol al localității, conferindu-i onoare și reputație.
Spuneam mai înainte că destinul m-a apropiat de această Sfîntă Biserică de vizavi de Academie, cu hramul Sfîntul Nicolae, unde, în martie 1961, odihnea, cu lumînări aprinse la căpătîi, Părintele Galaction, și am simțit darul de la Dumnezeu încălzindu-mi sufletul. A sosit timpul să mă documentez, ani întregi, pentru monografia comunei Valea Călugărească. Am discutat cu localnicii mai informați, și regretatul Părinte Ioan Vasiliu (1921-1993) mi-a spus că în cimitirul din Schiau, din jurul Bisericii în ruine, sînt înmormîntați mama și fratele lui Gala Galaction. Cu greu, după ani, am descoperit care e mormîntul lor. Era abandonat, fără cruce, cu bordura spartă, năpădit de vegetația spontană crescută din abundență. Cu ajutorul fratelui meu, Aurel Tudor Stângă, am pus o cruce înaltă de stejar cu numele celor doi înmormîntați acolo și, în 2009, de Ziua Sfintei Cruci, în prezența unui grup de oameni, cu Părintele Casian în frunte (de la Biserica „Sf. Nicolae” din Chițorani), a avut loc slujba pentru sfințirea crucii și pomenirea morților din familia Pișculescu: Nicolae și Chiriaca (părinții scriitorului), Grigore (scriitorul), Dimitrie, Zoe, Mihail, Paulina și Nicolae (frățiorii scriitorului) și fiicele Magdalena, Lucreția, Maria și Elena. S-au aprins lumînări, s-au împărțit colivă (făcută de localnica Doamna Mortoiu) și pachete, s-au rostit rugăciuni pentru iertarea păcatelor. Cu sufletul ușurat că mi-am ținut promisiunea făcută Elenei Galaction, care mi-a acordat un interviu la 90 de ani. (Cf. și Ana-Maria Maxim, PRAHOVA, miercuri, 14 octombrie 2009, p. 7)
Sînt multe aspecte cunoscute legate de realizările, de prestigiul, de ecoul faptelor acestui valoros om de cultură, slujitor al Credinței noastre Ortodoxe. Pe scurt, mă voi referi la cîteva.
De unde vine pseudonimul Gala Galaction? Aflat într-un pelerinaj la Mînăstirea Neamț, studentul Grigore Pișculescu a văzut scris pe un perete numele Galaction, cu ecouri în limbile străvechi, și i s-a părut potrivit pentru numele pe care voia să-l poarte ca monah (avea intenția de a se călugări) și l-a adoptat ca scriitor. În ceea ce privește Gala, care creează un ecou cu Galaction, iată ce ne-a spus fiica sa, Doamna Elena, în interviul acordat la 15 mai 2003: „Galaction Gala este o creație personală, de fapt este prima parte de la Galaction, și tata spunea că, stînd în tren și ascultînd ritmul roților, a auzit, în loc de țac-țac! țac-țac-țac!, Ga-la Ga-lac-tion! I-a plăcut această succesiune care era ca un ecou al aceluiași cuvînt, avea muzicalitate și așa și-a adoptat pseudonimul literar”. (Cf. Elis Râpeanu, Gala Galaction și Valea Călugărească, Ed. Semne, București, p.111)
Subliniem, de asemenea, omenia, dragostea de oameni, sprijinul acordat celui în nevoie. La începutul anului 1916, C. Dobrogeanu-Gherea (1855-1920) devine iarăși ținta unor atacuri violente din partea politicienilor vremii, unii dintre aceștia cerînd chiar să i se retragă concesia restaurantului din gara Ploiești. În apărarea criticului intervine, printre cei dintîi, Gala Galaction.
De altfel, să nu uităm că părintele Constantin Galeriu, arestat și dus la Canal, în 1952 (odată cu Mircea Ionescu-Quintus), a fost scăpat, după un an și ceva, datorită lui Gala Galaction, care i-a scris lui Petru Groza cam așa: Dragă Petrică, mă grăbesc. Adică Galaction era bătrîn și se temea să nu moară pînă nu-l știa pe Părintele Galeriu liber.
Iată alt exemplu: cel care pleda, după cum am scris, pentru o armonie universală între oameni, între religii, izvorîtă din iubire, l-a apărat, la proces, pe I. Peltz, care era acuzat ca dușman al poporului. Gala Galaction era considerat cel mai mare filosemit din România, așa încît „în momentul de față, în Ierusalim, există o piață care poartă numele lui”. (Cf. Fiica Tia Peltz, într-unul din interviurile luate de Viorica Ghiță Teodorescu, transmise la radio la emisiuni precum Studio deschis sau Nostalgie.) Avea înțelegere, îngăduință față de oameni, indiferent de etnie, dar neuitînd nici o clipă că este român.
Altă trăsătură a Preotului-Scriitor Gala Galaction era sensibilitatea sa la cîntări, la glasul omului. Spunea că, înainte de a vorbi, omul a cîntat. În JURNALUL său subliniază nu o dată „vocea prețioasă, melodioasă a Părintelui Boris Macovschi (1908-1971) de la Biserica „Sfînta Paraschiva” din Valea Săracă (com. Valea Călugărească), fostul ucenic întru Teologie, care-l acompania la slujbele la care participa și Părintele Galaction, mai ales la cele de înmormîntare a mamei și a fratelui la cimitirul din Schiau. Îi învăța pe enoriași, ca și Părintele Galeriu, cîntece bisericești care mergeau (și merg!) la suflet. Ca și Prof. Dumitru Stăniloae, considera că „prin cîntare, cel care cîntă trezește în sine o relație afectuoasă”, se creează, ca și în rugăciune, o punte între om și Dumnezeu. „Cîntarea este modul cel mai propriu de a vorbi despre Dumnezeu și lui Dumnezeu /.../ Prin cîntare spunem mai mult decît putem exprima prin cuvinte”. (Ziarul LUMINA, 27 sept. 2023, p. 11) De aceea îl aprecia foarte mult pe Anton Pann.
Merită subliniat și darul oratoric al Părintelui Galaction; într-un articol de pe internet din august 2013, Tudor Danalache aduce omagiu Părinților care aveau, de la Dumnezeu, darul cuvîntării, amintind de Părintele Galeriu și de Părintele Galaction.
Ca și Părintele Galeriu, considera că ştiinţa și religia se împletesc uneori, se sprijină cu argumente comune, pentru a exprima adevărul. A binecuvîntat istoria, trecutul neamului nostru. Chiar cînd cauţi „în cisterna trecutului ca-ntr-un puț adînc de ape străvezii” – aduce trăirile în prezent și le retrăiește astăzi. Astăzi este numele timpului lui Dumnezeu.
Iată încă o idee care-mi trece prin minte: cum Gala Galaction, prin strămoșii din partea tatălui, se trăgea din aromâni, consider că ar trebui să subliniem mai mult contribuția aromânilor la întărirea neamului românesc, la menținerea limbii și a Credinței. Cred că oricărui om de cultură îi revin în minte nume celebre de aromâni care și-au închinat viața și activitatea neamului nostru comun. Să ne gîndim numai la Andrei Șaguna (1808-1873), Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania și Ungaria, luptător pentru emanciparea națiunii române, la Anton Pann – cîntăreț de biserică, profesor de psaltichie, cel care a pus bazele unei tipografii de muzică psaltică în limba română și a tipărit repertoriul tradițional de strană, a publicat Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești și gramatica metodică etc., la familia Papahagi, savantul Valeriu Papahagi a scris studii despre istoria aromânilor, lăsîndu-i moștenire nepotului – savantul Marian Papahagi de la Cluj – un manuscris de sute de pagini, mă gîndesc la Gojdu (mă doare sufletul să mai amintesc ce s-a întîmplat cu moștenirea sa lăsată nouă, moștenire la care au renunțat cei din fruntea țării, după lovitura de stat din ’89)...
Nu mă-ndur să nu amintesc un eveniment unic în domeniul învățămîntului nostru superior, la care mă voi referi pe scurt.
Doamna Prof. Zoe Dumitrescu-Bușulenga considera Biblia drept cartea de căpătîi a umanității, indispensabilă oricărei culturi, și a introdus-o în cursul de Literatură universală. Cum viața și activitatea lui Gala Galaction, slujitor al cuvîntului scris și al Bisericii, au fost luminate de realizarea Bibliei, drept omagiu, cu un curaj rar întîlnit pe vremea aceea, în anii ’50, cînd profesori, preoți, medici, doctori, ziariști erau arestați pentru te-miri-ce, Doamna Zoe l-a invitat pe Gala Galaction în Amfiteatrul „Odobescu” de la Filologie și, după cum scrie și Paul Suditu într-un număr al revistei ROMÂNIA MARE, glorificîndu-i „opera și activitatea multilaterală, a lăudat valoarea Bibliei, cartea de căpătîi a civilizației creștine, în tălmăcirea fără egal a Părintelui Gala. La sfîrşit, cei doi s-au îmbrățișat și tot amfiteatrul, în care stăteau în picioare, pe margine, studenți de la alte facultăți, a aplaudat furtunos. Neavînd încotro, au aplaudat, desigur, și vigilentele organe prezente la datorie”.
În 2007, în drum spre un Festival național de Epigramă din țară, călătoream, alături de alți confrați și de Șt. Cazimir (1932-2021) și, venind vorba despre acest gest al Marii profesoare, Profesorul a adeverit evenimentul la care ne referim, precizînd că a avut loc în 1954, în prezența Prof. Emil Boldan, decanul de atunci al Facultății de Filologie, adăugînd: „Doamna Zoe îl numește pe Gala Galaction Părintele scriitor”.
Prin acest eseu modest, doresc să aduc omagiu acestui Mare Om – reprezentant al literaturii, al culturii, al Bisericii noastre Ortodoxe și al neamului românesc. De la Sfinția Sa înțelege tot omul adevărul următor: Credința a fost forța morală stabilă a românilor de a-și păstra neamul.
Aducem, de asemenea, omagiu și mulțumiri Bisericii Ortodoxe Române pentru manifestările organizate întru cinstirea și amintirea acestui mare slujitor al neamului, al culturii, al Credinței noastre – Gala Galaction.
Prof. dr. ELIS RÂPEANU