Scriitorul Dumitru K Negoiță va rămîne, pentru mine,  amintirea frumoasă a unui demn slujitor al culturii

Era de așteptat, poate, ca poetul Dumitru K Negoiță să plece dintre noi, știindu-l cu sănătatea destul de șubredă în ultimul timp, dar nu așa de repede. A plecat, doinit de toate ofurile sale, pentru că lăsa în urmă, nerealizate, multe dintre proiectele sale. Și unul dintre acestea era cel prin care, în vara acestui an, își propunea să sărbătorească aniversarea înființării Revistei ,,Uscînd o lacrimă”, pe care a fondat-o și de a cărei apariție s-a ocupat ca de creșterea unui copil. Ne-a părăsit tocmai cînd mai avea multe cărți de scris, de organizat evenimente culturale și alte multe lucruri demne de prețuit pentru viața spirituală a Buzăului. Am vorbit cu el la telefon de nenumărate ori. Nu am știut de suferința pe care o ducea pe picioare decît destul de tîrziu... În urmă cu ceva vreme, dacă nu mă înșală memoria, cred că era a treia zi de Paște a anului trecut, am aflat că era internat la Spitalul Fundeni, unde urma să fie operat... Nu i-am cerut detalii, nu e în firea mea să mă bag cu bocancii în sufletul omului. Ulterior, însă, aveam să aflu că în trupul său, ce părea neatins de vreo suferință, se cuibărise o boală necruțătoare... Și totuși, cîteva semne începuseră să apară. La prima noastră întrevedere după pandemie, aveam să constat la el o schimbare bruscă: glasul obosit, o paloare a feței, privirea încețoșată, iar ochii lui străluceau în orbite ca două luminițe în bătaia vîntului primăvăratic. Nu mai era omul de odinioară, falnic ca un stejar... De-acum, pentru el nu vor mai cînta păsările pămîntului, nu vor mai murmura apele, stelele de deasupra dealurilor nu vor mai lumina... Nimeni nu îl va mai auzi vreodată vorbind, doar cărțile îi vor rămîne mărturii ale gîndurilor sale, singurele care îl vor aminti generațiilor viitoare.
Poetul Dumitru K Negoiță a avut o inimă mare, generoasă cu colegii de breaslă, dar mulți dintre contemporanii săi nu au știut să-i prețuiască prietenia. Inima lui s-a oprit pentru totdeauna și nu va mai bate în ritmul bucuriilor și tristeților pe care le-a exprimat în creațiile sale. A plecat la ceruri să se odihnească alături de prietenul lui de o viață, scriitorul Marin Ifrim, cu care să-și împărtășească amintirile care i-au unit, în nobila misiune de scriitori și editori de reviste, dedicată oamenilor iubitori de artă.
Pentru mine, scriitorul Dumitru K Negoiță va rămîne, pentru totdeauna, amintirea frumoasă a unui om cu o capacitate de muncă uluitoare, cu simțul prieteniei, deschis pentru toți cei care i-au bătut la porțile revistei sale, ,,Uscînd o lacrimă”, un titlu meditativ, exprimînd suferința urmată de vindecare, prin scrierile găzduite în paginile publicației lui de suflet. Iată că a venit vremea ca el să plece să se odihnească într-un lan de stele albe, sau pur și simplu la rădăcina unui fir de iarbă, să fie cît mai aproape de pămîntul din care s-a născut și-n care și-a găsit odihna veșnică. La despărțirea de el, nouă ne revine datoria de a-i păstra vie memoria, așa cum l-am cunoscut: un om bun, coleg devotat breslei sale și, nu în ultimul rînd, strașnic manager cultural.
Drum bun, amice, și recunoștință publică pentru tot ceea ce ai făcut, împăcat cu tine, apoi împăcat cu noi, pentru gloria ta postumă. Dumnezeu să te vegheze în Împărăția Sa, în rîndul celor drepți, care merită binecuvîntata Lui lumină cerească. Drum lin și aleasă pomenire!
 ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg Sentimental”