În urmă cu o lună și jumătate scriam, în articolul intitulat „Încep schimbările?”, despre criticile care îi sînt aduse președintelui Volodimir Zelenski de către opoziția parlamentară ucraineană. Scriam atunci că întrevăd un început al schimbărilor în privința continuării acestui război și văd că ziarul european Politico revine asupra temei în cauză, ceea ce mă face să cred că lucrurile iau o turnură tot mai interesantă. Spun asta fiindcă de vreo cîteva săptămîni, primele pagini ale marilor ziare anglo-americane pe care le consult de obicei nu mai conțin articole sau știri despre războiul din Ucraina. Lucrul acesta îmi arată că subiectul s-a cam epuizat și încet, încet lumea se va întoarce la ale ei, iar războiul se va termina discret, cu victoria Ucrainei, desigur. Mda... Subiectele care ocupă acum primele pagini ale ziarelor din lumea occidentală aparțin fiecărei țări sau sînt probleme economice, cu care toți ne confruntăm, sau geostrategice – aici vorbesc de China, cu care foarte curînd SUA vor trebui să se confrunte pentru supremația globală.
Revenind la Ucraina, președintele Zelenski a cam dispărut din fața opiniei publice, atît ca discurs cît și ca fapte notabile pe cîmpul de luptă. Probabil fiindcă scurgerile de informații din documentele de la Pentagon au creat aliaților probleme de securitate și de imagine. Personal, așteptam ofensiva de primăvară a armatei galben-albastre, care urma să-i măture pe ruși de peste tot și care, spre dezamăgirea mea, a fost amînată pentru la vară. Mda...
În timpul acesta, Inna Sovsun, un parlamentar de opoziție pentru partidul liberal pro-european Holos din Ucraina, spune că: „Am fost în stradă la Revoluția Portocalie cînd eram în ultimul an de universitate în 2004, și am fost din nou în stradă în 2014. Așadar, se apropie termenul de 10 ani de cînd avem tendința de a face revoluții.  Revoluția din Piața Maidan a avut, desigur, consecințe neprevăzute, punînd în mișcare evenimente care au condus Ucraina acolo unde este astăzi – apărîndu-se împotriva unei invazii ruse ordonate de un Putin revanșard și plin de resentimente.  Pe cît a avut repercusiuni acea revoluție, la fel va avea și războiul, care creează un sentiment național puternic și ridică așteptări uriașe legate de un viitor mai bun – așteptări care vor fi greu de îndeplinit“.
„Sovsun nu este singura care vede o altă răsturnare la orizont. Un fost ministru al cabinetului ucrainean mi-a spus (ziaristei Jamie Dettmer – n.m.), cerînd să nu fie numit pentru a putea discuta liber subiecte sensibile – la fel ca mulți alți parlamentari, reformatori și lideri ai societății civile: «Știi, Maidan s-ar putea întîmpla din nou».
Acest război a generat mari speranțe, iar oamenii vor fi foarte nerăbdători să schimbe lucrurile. Vor dori bani și dreptate și finalizarea reformei pe care au cerut-o în 2014 și asta rapid. Și, în timp ce navigarea în apele politice furtunoase postbelice ar fi dificilă pentru orice conducător, potrivit fostului ministru, așa va fi mai ales pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski, deoarece a devenit parte a problemei – un lider cu tendințe autocratice”.
Cum cu tendințe autocratice? Ce putinist și ministrul ăsta, nu-i așa? De fapt, asta mă face să-mi amintesc de perioada prolectultistă a anilor ʼ50, în care exagerările propagandei erau atît de grotești încît dacă nu ar fi fost de plîns era de rîs în hohote. Mi s-a părut mereu fascinant felul în care noi, oamenii, sîntem în stare să exagerăm în bine sau în rău calitățile ori defectele celorlalți, astfel încît ele să servească intereselor noastre. Am găsit un punct comun în studierea acelei perioadei cu cercetările jurnalistului Ion Cristoiu, pe care l-am ascultat de multe ori vorbind despre asta și a cărui lucrare despre literatura proletcultistă abia aștept s-o citesc. Cristoiu făcea deunăzi niște paralele între felul în care se prezentau în literatura respectivă personajele din societate și felul în care media occidentală reflectă acum evenimentele din jurul nostru.  Conform acestui tipar prolectultist, chiaburul dușmănos, ascuns, urît și băutor, al zilelor noastre este cel care îndrăznește să gîndească cu capul propriu – putinistul, iar secretarul de partid, frumos, iubit de toți, curajos, inteligent – soarele de pe cer, e reprezentat de toți conducătorii de stat și de guvern care luptă neobosit contra... – ați ghicit! – dușmanului de clasă reprezentat de imperialismul rus al președintelui Putin, ce domnește peste o societate și o armată putrede, decadente și care mai au un pic și se vor prăbuși cu zgomot mare, așa cum ne spunea „Scînteia” că se întîmpla cu societatea occidentală.
Înțelegeți, așadar, de ce mă miră devierile de la linia oficială a unui ziar ca Politico, publicație care, prin articole de acest fel, „fluieră în biserică”, doar dacă nu cumva noua linie oficială este aceea de a inocula încet, încet, cetățenilor occidentali ideea că președintele Zelenski nu mai e „așa o mare jmecherie” și trebuie să-și mute atenția spre alte probleme, cum ar fi, spre exemplu, alegerile care vor avea loc la anul, alegeri despre care o să scriu și eu, din nou, în articolele mele.
Revenind la Zelenski, același articol din ziarul german relatează că „Poate părea surprinzător, privind din exterior. La urma urmei, de un an încoace, Zelenski a fost lăudat ca fiind întruchiparea rezistenței ucrainene și chiar o icoană a democrației. El este încă aplaudat pentru că a refuzat oferta Americii pentru a fugi din Kiev, cînd tancurile rusești erau amenințătoare la 60 de kilometri de capitală, iar retorica lui inspirațională de război și oratoriile fermecătoare au fost esențiale pentru a convinge Statele Unite și Europa să susțină Ucraina la nevoie. Conducerea lui Zelenski, abilitățile de comunicare și spiritul nestăpînit atrag laude și acasă în Ucraina. Numărul procentelor sale din sondaje crește vertiginos – doar sondajele armatei sînt mai mari. Observatorii experimentați spun că ratingul său de aprobare de 84% este rezultatul unui sentiment de strîngere în jurul steagului și prevăd că cifrele lui vor scădea odată ce amenințarea existențială va dispărea – la fel cum au făcut-o la scurt timp după ce comediantul populist devenit președinte a promis că va apăra interesele poporului împotriva celor bogați și a clasei conducătoare.
Din păcate, Zelenski nu și-a putut relua rolul de «președinte al poporului» în viața reală, sprijinul său scăzînd la un moment dat la doar 11%, după ce a demis un prim-ministru cu idei reformatoare, și-a strîns guvernul cu prieteni și foști parteneri de afaceri, și să nu ajungă nicăieri cu unitatea lui anticorupție.  În schimb, președintele ucrainean a fost acuzat că a devenit din ce în ce mai autocratic și că a încălcat legile prin emiterea de decrete prezidențiale pentru a-i sancționa pe inamici, totul în numele luptei împotriva agresiunii ruse – dar, potrivit unor critici, și cu scopul de a-și perturba oponenții politici. Cu patru luni înainte de invadarea Rusiei, Zelenski și doi apropiați au fost, de asemenea, implicați în activități financiare offshore. Bazat pe Pandora Papers — un pachet de documente care dezvăluie activitățile offshore ale liderilor politici și ale altor persoane marcante din întreaga lume — Proiectul de Raportare a Crimei Organizate și a Corupției a dezvăluit că liderul ucrainean a înființat companii offshore înainte de a deveni președinte, dar a continuat să profite de pe urma acestora după preluarea mandatului. Zelenski, la rîndul său, a negat orice spălare de bani sau ilegalitate cu fondurile”.
În concluzie, zilele președintelui ucrainean par a fi numărate, mai ales că vin alegerile și atunci ucrainenii vor vedea dacă mai rămîn unde se află acum sau decid să meargă înainte cu reformele pe care și le doresc, la care se va adăuga și efortul de reconstrucție a țării după război, ceea ce înseamnă că președintele ales va trebui să fie capabil să ducă la bun sfîrșit o asemenea muncă titanică.
Cum spuneam, tema principală începe să devină cea a alegerilor din Uniunea Europeană, din Ucraina, din Rusia, din SUA și, cu voia dumneavoastră, din România. Despre alegerile de la noi vom avea prilejul de a discuta, însă înaintea lor, pentru noi deosebit de importante sînt cele din UE, fiindcă acolo se decide și viitorul nostru. Dacă la ucraineni schimbările au loc în principal pe Maidan, în cazul Uniunii Europene ar fi cazul să ne facem și noi Maidanul nostru – vorba lui Caragiale – în fiecare cabină de vot din luna mai a anului viitor, pentru a genera schimbările pe care le dorim.

NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA