
- 23-10-2023
- 0 Comentarii
- 382
- 2
Toți oamenii știu că SUA sînt sau erau prietenele și susținătoarele Israelului. Pe la colțuri, teoria conspirației spunea că la ce datorii au americanii către bancherii evrei, dacă îi supără, bagă SUA în faliment peste noapte, așa că susținerea Americii are un preț etc. Un alt lucru pe care-l știam era acela că majoritatea publicului era de partea Israelului în războiul lor cu arabii, a căror imagine, cel puțin în Europa, era cea a unor indivizi impredictibili, care nu știu multe, cu care nu e bine să-ți faci de lucru.
Recent, observ că paradigmele acestea se schimbă, fiindcă după ce toată lumea occidentală – că ea ne interesează în principal – și-a declarat susținerea pentru poporul evreu greu încercat de crimele Hamas, acum văd că tot mai mulți se sucesc și îi acuză pe israelieni de uciderea multor civili în Gaza, ba chiar ajung să-i susțină pe palestinieni. În același timp, se întîmplă exact ceea ce bănuiam și am și scris în articolul publicat săptămîna trecută în „Tribunul”, intitulat „Arabul David și evreul Goliat”, și anume atentatele musulmane în Europa contra europenilor. De ce se schimbă paradigma, inclusiv – sau mai ales –
în cadrul presei occidentale? De ce ziariștii care pînă mai ieri erau de partea Israelului astăzi sînt contra lui? Poate fiindcă vorbim în special despre presa citită de noii comuniști ai zilelor noastre, autodenumiți progresiști sau porecliți trotinetiști de răutăcioși? Poate pentru că majoritatea membrilor și susținătorilor Partidului Democrat „țin cu palestinienii”, iar la anul candidatul sus-numitului partid trebuie să cîștige alegerile prezidențiale?
Oamenii ăștia care uită de civilii evrei omorîți de Hamas acum 10 zile sînt obsedați de ideea apărării minorităților oprimate contra majorității despotice care le face viața amară, fiindcă ei înșiși fac parte dintr-o minoritate (fie ea de culoare, orientare sexuală sau credință), care își dorește să devină majoritate pentru a-și impune ideile.
Pentru ei, de fapt, nu contează cine are dreptate, adevărul istoric și toate celelalte argumente raționale. Pentru ei, în viață, contează cu adevărat doar trei lucruri: banii, puterea și voința proprie. Din cauza asta, o ziaristă de culoare din SUA a scris în Washington Post un articol care a provocat valuri atît în SUA cît și în lume. Ea a cîștigat în 2019 Premiul „George Polk”, acordat în special jurnaliștilor de investigație, și cel de „Jurnalistul anului”, acordat de Asociația Jurnaliștilor de culoare din SUA. Articolul este intitulat „Nu putem sta să privim cum Israelul comite atrocități”. Dar să priviți la atrocitățile comise de teroriștii musulmani peste tot în lume ați putut? – aș întreba eu. O să vedeți că articolul este scris într-o singură direcție: contra Israelului. După ce ne prezintă sutele de crime comise de Hamas acum ceva vreme, jurnalista scrie următoarele: „În timp ce israelienii și poporul evreu își exprimă teroarea, șocul și durerea, palestinienii subliniază (pe bună dreptate) că propriile lor dureri și morți sub acțiunile statului israelian au fost ignorate ani de zile. În afara arenei de luptă, în sfera publică și privată și în special pe rețelele de socializare, au existat comentarii îngrozitoare din partea unor oameni care susțin în mod deschis violența și genocidul. Oamenii care susțin siguranța cetățenilor Israelului sînt acuzați că sînt colonizatori sionişti, în timp ce cei care susțin siguranța și drepturile omului pentru palestinieni sînt acuzați că sînt simpatizanți ai Hamas și de acord cu măcelul evreilor nevinovați. Limbajul este deturnat. Oamenii care folosesc termenii «decolonizare» și «eliberare» pentru a descrie lupta palestinienilor pentru drepturile omului au fost scoși din context și au fost acuzați că susțin teroriștii Hamas. Acest lucru nu numai că reduce la tăcere dezbaterea privind ocuparea ilegală, moral nedreaptă a teritoriului palestinian, dar implică și o teamă subconștientă și irațională că pretutindeni minoritățile oprimate se vor ridica și se vor răzbuna violent”.
În primul rînd, lucrurile nu sînt albe și negre, ci extrem de nuanțate. Aici e vorba, cred eu, despre ceea ce vrea Hamas, fiindcă mă îndoiesc că populația amărîtă și săracă din Gaza are vreun chef să lupte pentru eliberare și decolonizare, cum crede autoarea articolului, duduia Karen Attiah. Cînd ai familie și copii nu te duci să provoci război cu Israelul ca să-i vezi pe cei dragi ție omorîți sau schilodiți, ci stai liniștit. Apoi, jurnalista scrie despre „ocuparea ilegală moral nedreaptă a teritoriului palestinian”, dovedind că habar nu are de istoria locului. Ea nu a aflat că evreii există pe acel teritoriu de acum cel puțin 2000 de ani, de pe vremea cînd Fiul lui Dumnezeu umbla printre noi. Să-i mai spun că Palestina se numea inițial Canaan, fiind de fapt pămîntul făgăduit de Dumnezeu evreilor după ce i-a scos din robia egipteană? Nu cred că are rost să-i încarc memoria.
O altă chestiune pe care o atinge este aceea referitoare la „o teamă subconștientă și irațională că pretutindeni minoritățile oprimate se vor ridica și se vor răzbuna violent”. O fi vrut să fie o amenințare subtilă la adresa majorității care s-a declarat oripilată de crimele Hamas în Israel? Nu m-ar mira, mai ales că cei din comunitatea negrilor americani au promovat ideile woke de distrugere a culturii albe prezentînd-o ca fiind una nocivă. Așadar, jurnalista e obișnuită cu acest comportament comunist, de tipul „cine nu e cu noi e împotriva noastră”, mai ales atunci cînd vorbim de minoritățile care trebuie să îi elimine (fizic, dacă se poate) pe cei din cadrul majorității ca să devină ele o majoritate autoritară. Exact ce spuneam: contează doar voința proprie și puterea. Restul sînt detalii.
Pe de altă parte, Israelul se află într-o situație extrem de grea, fiindcă e obligat să facă ceva pentru a-i pedepsi pe cei care au ucis cu sînge rece civili nevinovați; pe de altă parte, trebuie să acționeze în așa fel încît să limiteze victimele civile din Gaza. Se află exact în situația Americii după 11 septembrie 2001. Ce a făcut SUA atunci? Ne spune tot jurnalista WP: „Trauma acelui atac asupra psihicului american ne-a determinat să-i demonizăm pe arabi și musulmani, să umflăm complexul nostru militar-industrial deja mare și să ne angajăm într-un «război împotriva terorismului» care a ucis peste 7.000 de soldați americani, 200.000 de civili irakieni și 70.000 de civili afgani. Aș spera ca «singura democrație din Orientul Mijlociu» să învețe din greșelile și atrocitățile Statelor Unite, să pună capăt ocupației (...) și să cheme la încetarea focului. Dacă status quo-ul sadic se menține, singurii cîștigători ai acestor cicluri de violență vor fi traficanții de arme – în timp ce noi ceilalți ne pierdem umanitatea”.
Zici că America a făcut greșeli într-un moment asemănător? Punem pariu că dacă erai jurnalist pe vremea aia făceai aceeași greșeală și ai fi susținut războiul țării tale contra terorismului? Dar de greșeala războiului BLM contra culturii albe nu zici nimic? Statuile marilor descoperitori și oameni de cultură de ce le-ați dărîmat? De ce schimbați poveștile pentru copii și ne plantați în ele negri? De ce contestați cultura albă? De ce ne umiliți permanent? De ce vă victimizați tot timpul și aveți senzația că atunci cînd sînteți sancționați pentru incompetență, ignoranță, violență, obrăznicie, e din cauză că sînteți negri? De ce ne terorizați cu teoriile și comportamentul vostru pe noi, rasa albă?
Scrii că „Fîșia Gaza a devenit o capcană mortală” și că „ultima dată cînd milioane de oameni au fost vizați și prinși în capcană pe baza identității lor, lumea a spus «niciodată din nou». (...) Dacă Israelul continuă să își îndeplinească amenințările de a transforma Gaza într-un trotuar turtit, este cu atît mai clar că «niciodată din nou» nu se aplică vieților arabilor sau musulmanilor”. Stai liniștită, domnișoară, că nu se aplică nici celor pe care tu și ai tăi îi luați în vizor.
Revenind la situația Israelului, e foarte clar că trebuie să-i pedepsească pe membrii Hamas care au executat cu sînge rece israelieni, reducînd la maximum victimele civililor din Gaza, lucru greu de făcut, dată fiind densitatea populației de acolo. Nu știu ce nouă soluție politică ar trebui negociată fiindcă momentan există niște acorduri semnate la Oslo prin 1995, pe care însă palestinienii nu prea le-au respectat.
Ce mă miră însă este schimbarea paradigmei, cum spuneam la început, și valul de antisemitism și de xenofobie din Europa. Observ cum în Londra, New York, Paris, ba chiar și în Italia, există manifestații pro Palestina, iar pe social-media sînt destui care se manifestă violent contra Israelului. Așa ceva nu mi-aș fi închipuit cu 30 de ani în urmă. Sînt convins că schimbarea paradigmei are de-a face cu interesul politic și dubla măsură, caracteristice politicii occidentale din ultimii ani, deși s-ar putea să fie și faptul că, pentru a ascunde înfrîngerea din Ucraina, fiindcă situația de acolo nu arată deloc a victorie pentru SUA și UE, s-a deschis această problemă mai mare din Orientul Mijlociu, la adăpostul căreia să se poată închide mai ușor Războiul din Ucraina.
Nu știu dacă e așa sau nu, asta vom vedea în viitor, deocamdată însă mor oameni nevinovați și au loc tragedii care distrug vieți și în Gaza și în Israel.
NICU MARIUS MARIN, antreprenor HORECA
-3.1 C