Scandalul din Sănătate – șmecheria miniștrilor Costache și ,,Grindă”
  • 03-02-2020
  • 0 Comentarii
  • 303
  • 2

Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, a făcut recent un spectacol gratuit, deplasîndu-se la DNA ,,din proprie inițiativă”, după o ceartă cu controversatul ex-băsist Radu Cristescu. Concret, fostul demnitar l-a acuzat pe ministrul ,,Grindă” de o combinație prin care banii au fost scoși din fondul de rezervă pentru un ,,spital” și, de fapt, au ajuns la o firmă cu probleme. ,,Ion Ștefan l-a mințit pe Ludovic Orban că este vorba despre o investiție în SPITAL, cînd de fapt se cumpăra un sediu de la o societate cu pierderi, plătindu-se, în total, cît ar fi costat chiria bibliotecii județene, pe 20 de ani (2,5 milioane de Euro), unei societăți cu active imobilizate de 1,7 milioane de Euro, cu capital negativ și cu datorii de 4,8 milioane de Euro”, acuză cunoscutul analist Radu Soviani. Mai mult, Radu Soviani atrage atenția că respectiva solicitare ,,a fost pusă vineri pe ordinea de zi de către Ion Ștefan, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației” și așa a apărut în Hotărîrea de Guvern 973 din 20 decembrie 2019.

Dar problema e mult mai complexă – și poate duce la căderea Guvernului. Iată dialogul din ședință, așa cum apare pe site-ul Guvernului:

,,Ion Ștefan: Și proiect de hotărîre privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019 pentru Consiliul Județean Satu Mare.

Ludovic Orban: Aici este vorba de...?

Ion Ștefan: Spital.

Ludovic Orban: În regulă. De acord. (…)”.

Apar trei probleme:

1. - În Monitorul Oficial scrie altceva: ,,finalizarea achiziției – sediu Biblioteca Județeană Satu Mare” – ceea ce înseamnă că secretarul general al Guvernului, cel care trimite actele la MO a știut de ,,eroare”;

2. - Ministrul Sănătății era prezent la ședință, dar NU a reacționat cînd ,,Grindă” a cerut bani pentru un spital – destinație care, în fapt, nu exista! Ori, dr. Costache a tăcut mîlc – oare știa ceva? Cel mai probabil, DA!

3. - Achiziția e dubioasă, iar aici trebuie să-i dăm cuvîntul lui Radu Soviani, care prezintă o poveste uluitoare:

Achiziția de 12 milioane de lei a sediului din Satu Mare (Str. Iuliu Maniu nr. 2) s-a desfășurat extrem de rapid, scrie Soviani, care detaliază pe blogul personal:

- a fost inițiată în 18 septembrie 2019, în 29 octombrie 2019 s-a trecut la negocierea cu cei trei finaliști, iar în 17 decembrie 2019 a fost desemnat cîștigătorul, respectiv compania Metecom SA, pentru imobilul din Strada Iuliu Maniu nr. 2, Satu Mare;

- în 20 decembrie 2019, ,,fără să se mai aștepte eventualele contestații, apare deja hotărîrea în Monitorul Oficial, cu maximă celeritate, pentru alocarea a 12 milioane de lei pentru cumpărarea acestui sediu”.

Radu Soviani pune mai multe întrebări, dintre care reținem două:

- ,,De ce au mințit ministrul Dezvoltării și premierul că este vorba despre o alocare pentru un spital?”

- ,,De ce în condiții de restricție bugetară, autoritatea centrală alocă sume unei autorități locale pentru cumpărarea unui mic mall, pe care să îl transforme în bibliotecă, plătind cash echivalentul chiriei pentru 20 de ani?”

Noi revenim la ceea ce am sesizat – și nimeni nu a analizat: De ce secretarul general nu explică modul în care s-a corectat ,,eroarea” din ședință? (foto alăturat) De ce ministrul Sănătății, marele medic Costache, nu a spus nimic atunci cînd un alt ministru extrăgea miliarde de la fondul de rezervă pe spatele domeniului său?!

Neatenție, acoperire, combinație sau ce?... Oare DNA nu e interesată să afle? Sau ,,incoruptibili” de tip Iohannis, #REZIST, Ambasada SUA, Marian ,,Ceaușescu”?... Hai să le dăm încă un argument forte:

Cine este ,,cîștigătorul” cu probleme de care spune Radu Soviani? Păi are legătură chiar cu cel despre care vorbea Radu Cristescu, Gheorghe Moiș. Cine e Gheorghe Moiș? Un miliardar cu probleme mari – iată, de exemplu, un pasaj dintr-un articol semnat de un prieten al DNA, Ionel Stoica: ,,Un milionar a dat șpăgi ridicole unui șef de la Fisc pentru protecție și rambursări uriașe de TVA”. ,,Ascultă aici, nimic nu-i complicat în viaţa asta, dacă vrei”. De unde știe Radu Cristescu, fost om al lui Băsescu, de Gheorghe Moiș? Simplu: ,,Gheorghe Moiș face parte din sfera de influenţă care gravitează în jurul lui Vasile Blaga”, după cum scria ,,Gazeta de Cluj”, care vorbea de combinațiile miliardarului ,,liberal” cu statul și problemele sale cu DNA. Probleme mari, cu arestări preventive, condamnări și sume uriașe.

Acesta e adevărul din spatele scandalului de la Sănătate – și al „Guvernului meu”. Dar nimeni nu vorbește de asta.


DRAGOȘ DUMITRIU

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite