S-au zdruncinat Carpații, ca să se nască un șoricel (1)
  • 09-12-2019
  • 0 Comentarii
  • 319
  • 0

– pamflet –

Motto: ,,Nu știi, fiule, cu cîtă puțină chibzuință este cîrmuită lumea?” – Papa IULIU AL III-lea

 

Domn’ Sică e pe val. Pe val mare, cît talazul din Pacific, poate chiar pe valul vieții, după victoriile-n lanț care s-au ținut de el, în ultimele săptămîni, ca scaieții de coada oii. Se-nvîrte ca o cloșcă protectoare printre puii liberali, abia ieșiți din găoacea opoziției și ajunși la putere cu trenul recentei Moțiuni de Cenzură, prima, de la Christos încoace, care biruie cerbicia Parlamentului. De atunci, domn’ Sică nu mai are liniște. Parcă-i un vulcan în veșnică erupție. Aleargă din zori de zi pînă-n miez de noapte din Modrogan la Palatul Victoria, și de aici la Cotroceni, ca să primească lumina politică emanată de un Occident eclatant, prin intermediul acelei curele de transmisie, numită Klaus Werner Iohannis. Nici nu s-ar putea altfel, de vreme ce trăim într-o lume în care mărunții șefi de stat și premierii pigmei nu sînt decît niște butoane, pe care liderii comunitari ocidentali, adevărații stăpîni ai Uniunii Europene, apasă indiferenți ori plictisiți, ca să-și țină treze slugile plasate prin diverse capitale continentale. Domn’ Sică e zi și noapte cu urechea pîlnie la aparatul care-l leagă ierarhic, politic și sufletește de stăpînii săi. Acum, după ce a dat de-a berbeleacul cu ,,ciuma roșie”, iar Kaizerul de la Cotroceni l-a uns premier, din fuga calului, slujbușoară pe care și-a dorit-o încă din vremea în care nu făcuse ochi, altă grijă nu-l mai supără. Din capul mesei celei lungi, care stă să ajungă cu celălalt capăt în Piața Victoriei, dă ordine în dreapta și-n stînga, iar subalternii, aleși pe sprinceană, tot unul și unul, cu citații pe piept, îi sorb cu nesaț fiecare vorbuliță. Dar monumentala sa imagine de brav conducător se proiectează în adevăratele dimensiuni atunci cînd deschide clanța în fața nației române. Fiecare potop de vorbe slobozit de proaspătul premier abundă în propuneri, pe cît de originale, pe atît de suprinzătoare, pînă și pentru subalternii săi, inserează măsuri dure și făgăduieli utopice, dar mai cu seamă critici necruțătoare la adresa fostului Cabinet, condus, pînă mai ieri, de Viorica Dăncilă, acuzîndu-l, ca și Klaus Iohannis, că a dus țara de rîpă. Nu ne spune însă cît de adîncă-i rîpa aceasta, la care au săpat cu rîvnă foștii guvernanți social-democrați, laolaltă cu alte ALDE. Dacă dăm însă crezare spuselor unor liberali, cum că rîpa ar fi înghițit industria, cu sute și sute de uzine și fabrici, agricultura, cu roadele-i neculese, transporturile, de la cea mai recentă creație a tehnicii, trotineta electrică, la navele oceanice și, odată cu această încărcătură economică, locurile de muncă, salariile și pensiile, înțelegem că ne aflăm în fața unei adevărate prăpăstii, stînd gata să ne înghită și pe noi, românii care nu și-au luat lumea-n cap, așa cum ne sfătuia un președinte de trei lulele, atunci cînd i se golea clondirul. De pe cealaltă parte a politicii, social-democrații nu mai rostesc decît două cuvinte: Vae victis (vai de cei învinși), plîngîndu-și singuri de milă. Dar domn’ Sică nu-i deloc sensibil la bocetele adversarilor. Răspunde prompt îndemnurilor lui Iohannis de a continua lupta împotriva dușmanilor politici, pînă cînd îi va scoate de pe orbita României. De la Hitler și Stalin pînă în aceste zile, n-am mai auzit și n-am mai văzut vreun alt politician care să lupte cu atîta înverșunare împotriva unui partid democrat, ca acest Iohannis, o adevărată pacoste căzută pe capul românilor. Pe de altă parte, domn’ Sică, eroul zilei, ne asigură că, sub augusta sa guvernare, tot românul o să prospere și o să urce pe val, dacă nu-l va lua apa, ori nu-l va mistui foamea. Eu îl cred pe domn’ Sică, fiindcă, ori de cîte ori spune ’mnealui o vorbă, e zis și făcut, chiar dacă uneori se întîmplă ca rezultatul gîndirii sale profunde să iasă pe dos. Nu degeaba prietenii buni, laolaltă cu cei arțăgoși, îi cîntă sub ferestrele guvernamentale fermecătorul șlagăr, lansat cu o jumătate de veac în urmă de marele Toma Caragiu: ,,Haida dîrla, dîrla,/ Sică-i cu șopîrla”. Oameni răi, vor să-i taie elanul unui mare reformator încă de la primii pași. Noroc că domn’ Sică rămîne, în orice împrejurare, omul de pe val... Cum, n-ați auzit de domn’ Sică? Dar cum se poate una ca asta, oameni buni, cînd numele gigantului politician e pe toate ecranele, pe toate gardurile, pe buzele tuturor gurilor de canal (TV)? Se vede treaba că n-ați deschis manualele de istorie, tratatele de politologie ori, pur și simplu, un ziar. Ar fi poate scuzabil să nu fi auzit de Ștefan cel Mare și Sfînt ori de Mihai Viteazul, fiindcă nu mai sînt printre noi de sute de ani, ori de Trump și Putin, doi președinți cu nume scurte, de cîte cinci litere fiecare, dar nu de domn’ Sică – Ludovic Orban. Dacă lucrurile stau chiar așa, atunci permiteți-mi să spun cîteva propoziții în sprijinul respectivului și să repar astfel o mare eroare istorică. S-a născut direct liberal și s-a bosumflat tare că la botezul lui n-a fost picior de Brătieni. Și-a făcut ucenicia politică pe lîngă casă, apoi a avansat în cartier, la chermezele liberale. Ca politician s-a impus repede, prin vocalizele-i stridente, și mai puțin ca doctrinar. A răzbit greu spre scaunul de lider al PNL dar nu l-a ratat. Și acum îl călărește, la concurență cu cel guvernamental, pe acesta din urmă lustruindu-l cu prioritate.



(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite