Satul Schiau din Valea Călugărească
  • 20-12-2021
  • 0 Comentarii
  • 91
  • 1

În cătunul Schiau din Valea Călugărească, mică și veche așezare stabilită pe vîrful dealurilor, în creștetul colinelor care se adună aici ca-ntr-un fel de turn al comunei, am descoperit mormîntul mamei și fratelui scriitorului-Preot Gala Galaction, Chiriaca Pișculescu și Dimitrie Pișculescu. Înspre Răsărit, în cimitirul uitat de lume, plîngeau ruinele unei vechi biserici. Cu ajutorul fratelui meu – Aurel-Tudor Stângă, le-am pus o cruce de stejar. Vechimea acestei mici așezări, precum și a comunității monahale sînt atestate de prezența unor cruci de piatră, de dimensiuni reduse, care au intrat în pămînt pînă aproape de brațe, foarte asemănătoare cu cele din cimitirul Mînăstirii „Sf. Nicolae” din Valea Orlii (Chițorani, care, cîndva, ținea mai mult de Valea Călugărească) și cu cele din cimitirul de pe Valea Săracă unde azi plînge, părăsită și pe cale de a se ruina, vechea Biserică „Sf. Paraschiva”.
Cum pe deal a apărut un „întreprinzător” (Dumnezeu știe de unde venit și pripășit aici) cu o cireadă de vaci, acestea au năvălit în cimitir, și n-au rămas în picioare decît rarele cruci de piatră. Ca o minune, a rămas neculcată la pămînt și crucea destul de înaltă de la mormîntul rudelor lui Gala Galaction. Dar lucrul cel mai important e faptul că, în locul ruinelor vechii biserici, în 2019 s-a pus piatra de temelie a unei noi biserici, din inițiativa și prin strădania Doamnei Notar Aristița-Adina Ioniță. Slujba prin care s-a binecuvîntat acest nou lăcaș al Domnului cu hramul „Sfîntul Nicolae” a fost oficiată de un grup mare de preoți, în frunte cu Preasfîntul Episcop Timotei Prahoveanu. Construcția, care a ajuns la centura de sus, a stagnat, un timp, din lipsă de fonduri și, de curînd, a fost reluată (dar nu se știe pentru cît timp, din lipsă de bani).
Considerăm că, pentru cei care au aflat aceste date, se impun lămuriri privind acest loc purtînd numele de Schiau. În 1897, Valea Călugărească cuprindea 11 „cătune”, consemnate în Dicționarul geografic al județului Prahova apărut la Tîrgoviște, în acel an. Iată „cătunele” în ordine alfabetică: Arva, Dosurile, Rachieri, Schiau, Valea Călugărească, Valea Largă, Valea Meilor (sic!) Valea Nicovani, Valea Poenii, Valea Popii, Valea Ursoi. Subliniem încă de la început că Schiau constituie un nucleu, alături de altele, din care s-a născut această binecuvîntată comună. În monografia pe care am realizat-o în 2004 „Valea Călugărească pe spirală de timp” (Ed. Printeuro, Ploiești) se specifică: „Denumirea Scheai apare într-un document din 1451 august 5 (deci, acum 570 de ani), dat la Tîrgoviște de Vladislav al II-lea Voievod care întărește mai multor boieri ai săi sate, printre care și Șcheai” (Documenta Romaniae Historica, vol. II, doc. 105, p. 183).
V.A. Urechia (1834-1901) face cunoscut un hrisov al lui Ipsilanti care sugerează faptul că între Scheii Brașovului și Scheau (Schiau) din Valea Călugărească există mai mult decît o legătură lingvistică (de formă, de material sonor): oare nu cumva a fost întemeiat de cei veniți din acea parte a Brașovului? În acel hrisov, Ipsilanti da voie „la patru preoți de la biserica din sat din SKEAI de lîngă Brașov, ca să aibă a ține, pe pămîntul țării Domniei mele, ale lor drepte bucate oi opt sute /.../ și de către Domnia mea să fie în pace și iertare aceste oi de oierit, așijderea și păstorii de la oi”. Această ipoteză oferă o explicație pentru denumirea de SKEAU (în documente SKEAI). Desprindem din aceeași monografie alte argumente privind acest sătuc situat în vîrf, între viile care curg la vale, spre sud, și pădurile care coboară spre nord. „În legătură cu SCHEI, ȘCHEI, SCHIAU s-a scris mult. Toți cercetătorii au ajuns la concluzia că aceste cuvinte provin, în ultimă instanță, de la latinescul slavus. Prima problemă care se pune este cea fonetică, de formă (sonoră): cum s-a ajuns de la slavus la sclavus – cuvînt din care provine scheau?”
Ion Hurdubețiu (1909-1995), născut în jud. Sibiu, licențiat al Facultății de Istorie din București, profesor la Liceul „Dinicu Golescu” din Cîmpulung (AG), în lucrarea „Originea Scheilor și răspîndirea lor pe teritoriul carpato-dunărean” (în Studii și articole de istorie, Societatea de Științe istorice din R.S.R., XIV, 1969), consideră că pronunțarea populară de sclavus pentru slavus și sclavi/sclavini pentru slavi are o explicație științifică: daco-romanicii dunăreni, în Secolul VI, timp în care au luat contact cu slavii, pronunțau greu grupul consonatic sl și, automat, au intercalat între s și l un c (acest fenomen fonetic este prezent și astăzi: sînt vorbitori ai limbii române care pronunță sclănină și sclab/sclăbiciune pentru slănină și slăbiciune, sau chiar sclujbă. Așa se explică faptul că daco-romanii le spuneau slavilor sclavi sau sclavini și asta nu din considerente de ordin social ci pe baza unei legi fonetice caracteristice evoluției de atunci a limbii latine populare răsăritene. Deci, denumirea schiau provine din prima fază a românei comune vechi, adică din Secolele VI-VII, cînd fonetica vremii permitea încă transformarea slavus în sclavus și, apoi sclavus în schiau, grupul cl devenind k‘ (ca și cheie din clavis, chema din clamare etc.). Acesta e și punctul de vedere al lui Tiktin (1850-1936), pe care și l-au însușit și filologii Iorgu Iordan (1888-1986) și Al. Rosetti (1895-1990).
A doua problemă care se pune este alunecarea de sens: cum s-a ajuns de la slavus la sensul de sclav/rob? Lingvistica aduce un plus de lumină în această problemă. Dicționarele consultate (în română, franceză) notează existența cuvîntului sclavus, dînd ca etimon (cuvînt de origine) slavus. Lucrurile devin și mai evidente consultînd mai multe dicționare ale latinei clasice: în acestea, cuvîntul sclavus nu apare, sensul de rob, sclav, supus fiind redat prin servus, derivat al verbului servo, -are, de unde vine, în ultimă instanță, românescul a servi (și servitor) și chiar șerb.
Deci sclavus este o formație tîrzie a latinei, strîns legată de slavus (slav). Dicționarul LE PETIT ROBERT, Paris 2001, consemnează, la pagina 910, faptul că sclav (în fr. esclave) provine din sclavus, din latina medievală, provenit din slavus, „numeroși slavi fiind reduși, de germani, la condiția de sclavi” (ca prizonieri de război). Dicționarul francez al lui E. Littré din1885, p. 419, oferă o informație în plus: Sclav vine de la slav, numele unui popor supus de Otto cel Mare și urmașii săi. Același lucru îl găsim și în LAROUSSE du XX-e SIECLE.
Cu timpul, sensul de rob s-a pierdut, alunecarea de sens luînd altă direcție: sclavi și sclavini sînt numiți bulgarii și/sau vecinii lor. Dicționarul Latin-Francez (Paris, 1923, p. 1238) întregistrează cuvîntul sclavini, cu explicația popor vecin cu bulgarii (les Esclavons). Ov. Densușianu consideră că schei vine din latinescul medieval sclavus, dar și din albanezul sk‘a (schia), folosit de români pentru a desemna pe bulgari. Filologi consacrați consideră că nu e exclus ca acest cuvînt să-i desemneze pe românii din Balcani veniți la nord de Dunăre. Ion Hurdubețiu afirmă: „Teza că scheii sînt veniți din sudul Dunării o putem susține și cu argumente toponimico-geografice, deoarece localitățile denumite Schiau și Scheiul predomină mai ales în Muntenia. La nord de Rîmnicu Vîlcea avem Valea Scheaiului, apoi, trecînd la stînga Oltului, aria lor toponimică urmează zona de deal pînă la Brăila. În Țara Românească peste 25 de toponime amintesc de prezența scheilor pe teritoriul carpato-dunărean, în Moldova 19, în schimb în Transilvania nu găsim Schei decît în Brașov”. A. Balotă, în studiul său „Bogomilismul și cultura maselor populare din Bulgaria și țările române”, afirmă că Scheii de la Brașov provin din Bulgaria, aducînd argumente din Cuvente den Bătrîni, 1878, de B.P. Hașdeu, unde, la paginile 401 și 402 citează din Moxa: „Împăratul bizantin porunci lui Alexandru domnul Scheailor și la orașe, și la domnul sîrbilor..., deci iară se adună scheaii cu Mihai, fiul lui Alexandru, Baiazid prinse pe Șișman domnul Scheailor cu totul...”.
Despre Scheii Brașovului, Sextil Pușcariu scria: „Numele lor (vorbim de românii din Scheii Brașovului) de bulgari n-ar trebui luat în sens etnic, ci geografic”. (ASTRA, Brașov, An, II, 1, p.4)
Ion Hurdubețiu, în articolul amintit, conchide: „Pentru pămîntenii nord-dunăreni, acești frați sudici erau, așadar, bulgari numai din punct de vedere al provenienței geografice, ca și ungurenii români veniți din Transilvania. [...]. Scheii trebuie considerați ca emigranți sud-dunăreni care, din punct de vedere al provenienței etnice, sînt fie bulgari românizați azi, fie români”. P.P. Panaitescu susține și el că la sfîrșitul Secolului XIV „au venit la Brașov cîteva familii de comercianți bulgari, cum e cazul celor mai mulți schei de la Brașov și Cîmpulung Muscel, veniți cel mai tîrziu în Secolul XVII, dată după care imigranții sud-dunăreni sînt desemnați de pămînteni cu termenul generic de sîrbi, indiferent de originea etnică”.
Cîteva aspecte geografice de toponimie din Țara Românească sînt subliniate și în studiul publicat în „Fonetică și Dialectologie”, vol. IV, 1962, p. 102: „Cercetarea arată că noii veniți nu s-au risipit în toată regiunea respectivă, ci au trăit în grupuri. Colonizările au lăsat, ca și cuceririle, urme de toponimie /.../ ele au un caracter insular”.
Concluzia care se desprinde din coroborarea argumentelor lingvistice cu cele istorice, geografice și toponimice este că o asemenea „insulă” de imigranți din sudul Dunării a fost și vechiul nostru Schiau de pe vîrful dealurilor. Numele acestui sat e întîlnit în multe documente ale vremilor trecute, fiind înregistrat pînă tîrziu în atlase și dicționare (de exemplu, în Dicționaru topograficu și statisticu alu României, București, 1872: „în Valea Călugărească satul Scheau”). Aici s-au stabilit, cel mai probabil, aromânii veniți din Bulgaria transformată în pașalîc, fugiți de teama turcilor.
În concluzie, satul Schiau constituie o dovadă a vechimii comunei Valea Călugărească și, cum cei veniți au fondat aici sălaș monahal, acest sat atestă credința ortodoxă a locuitorilor de pe aceste meleaguri.
Dr. ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite