
- 20-01-2025
- 0 Comentarii
- 108
- 0
Sunt de peste 24 de ore în Washington, iar acasă, satanele din presă și
din sistemul corupt se agită și mint că sunt deja pe drum, înapoi spre
România. Se tem, pentru că știu că AUR este acolo unde trebuie pentru
români! Mă aflu în Statele Unite, unde particip la evenimentele
prilejuite de învestirea președintelui Donald Trump, în calitate de
vicepreședinte al grupului ECR și lider al AUR. Nu am plătit niciun ban
pentru a fi aici, fiind invitat!
Spre deosebire de politicienii
din vechiul sistem, care cumpără influență și se milogesc pe la uși
străine, noi suntem recunoscuți și respectați pentru lupta noastră.
M-am
întâlnit și am discutat cu liderii conservatori ai lumii libere: Donald
Trump Jr., Mike Johnson – președintele Camerei Reprezentanților,
senatorul american Ted Cruz, viitorii miniștri din cabinetul Trump –
Robert F. Kennedy Jr. și Marco Rubio. Ne coordonăm strategia pentru
apărarea valorilor noastre comune: suveranitate, identitate națională,
libertate.
Dar, în timp ce aici vorbim despre viitorul SUA, al
României și al Europei, acolo, acasă, sistemul putred încearcă să îmi
murdărească numele. Agenda mea este publică, așa cum am comunicat deja.
Am participat în Congres la inaugurarea lui Donald Trump! Nu am fost în
sala unde Donald Trump depune jurământul pentru că acolo au fost membrii
ai Camerei Reprezentanților și ai Senatului.
Suntem recunoscuți,
suntem principalul partid conservator-suveranist din România. Pe
parcursul ultimilor patru ani am muncit mult ca să ne câștigăm respectul
colegilor noștri europeni și americani.
În toate întâlnirile
mele, am vorbit despre fraudarea alegerilor din decembrie 2024 și despre
faptul că România are nevoie de alegeri corecte, reluate din turul al
doilea. Trebuie să oprim manipulările, să revenim la turul doi pentru
alegerile prezidențiale și să le dăm românilor dreptul de a-și decide
viitorul. Le-am spus lui Steve Bannon, Mike Johnson și liderilor
conservatori despre cum ne este călcată democrația în picioare. De
altfel, Steve Bannon a avut și un mesaj clar pentru Ciolacu, așa cum i-a
mai transmit și în trecut. Mesajul este clar: E timpul pentru
democrație! E timpul pentru libertate!
Lupta continuă! Pe 28-29 ianuarie ne vedem la Bruxelles!
Nu
ne-am câștigat acest loc prin compromisuri, prin slugărnicie, prin
pacturi cu cei care ne-au vândut țara. Ne-am câștigat respectul prin
luptă, prin muncă, prin curaj!
Pe 28 și 29 ianuarie organizăm la
Bruxelles evenimentul MEGA – Make Europe Great Again – o mare conferință
conservatoare, unde se vor reuni sute de lideri ai lumii libere. Vor fi
acolo Antonio Giordano, Marion Maréchal și lideri din SUA, Europa și
precum și din state din America de Sud.
Este timpul să facem România măreață din nou!
George Simion, președintele AUR
1.9 C