Sărbătoarea Sfîntului tuturor sfinților
  • 19-06-2023
  • 0 Comentarii
  • 128
  • 0

Sărbători de vară
În trepidația bulversantă a vieții cotidiene, cînd ritmul fenomenelor și întîmplărilor cu implicații severe asupra sistemului emoțional ne acaparează și ne domină atenția, se pare că nu prea mai avem timp și pentru meditație, pentru a privi și în noi, în sensul dezvoltării unei trăiri speciale, cu reflexe de credință duhovnicească, aceasta fiind calea sigură de a mai diminua presiunea psihică a societății asupra omului. În acest ansamblu de manifestări complexe, cînd asigurarea materială a vieții devine un scop în sine, omul transformîndu-se într-un robot universal, veșnic încrîncenat și prins în angrenajul malefic al existenței pămîntene, am creat premisele ca unele evenimente de ordin religios, marcate distinct în Calendarul Creștin Ortodox, să treacă neobservate sau, într-un caz fericit, să treacă fără a se simți valoarea intrinsecă a fiecăruia, precum și influența imanentă asupra limpezimii gîndirii noastre și a înnobilării sufletului cu  nestematele unei vieți religioase active.
În motivarea celor de mai sus am privit fila de calendar a lui Cireșar, luna inaugurală a anotimpului pus sub semnul verii, o lună încărcată de sărbători religioase, cu răsfrîngeri celeste asupra celor care n-au uitat de calendar și nu au uitat calea Bisericii – locul de întîlnire al omului cu Duhul Sfînt, cu răscolitorul cuvînt al Domnului – un pansament virtual pe rana sufletului omenesc, lovit din toate direcțiile de sălbăticia vicisitudinilor vremurilor. Astfel, chiar a patra zi din lună, 4 iunie, a consemnat o mare sărbătoare ortodoxă – Pogorîrea Sfîntului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) – eveniment cunoscut ca una dintre cele mai tainice sărbători ale Bisericii – iluminarea dăruită de Isus ucenicilor săi, pe care i-a transformat în Apostoli.
Minunea Duhului Sfînt, element definitoriu în credința transcedentală creștină, rămîne pentru noi inexplicabilă, dar  cei care cred o simt aievea, liniștea lor interioară purcede din preceptele biblice, așa cum, în Evanghelia după Ioan, Mîntuitorul ne avertizează: „Duhul Adevărului, pe care  lumea nu poate să nu-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște: voi ÎL cunoașteți, că rămîne la voi, și în voi va fi”. Conform Bibliei, în a cincizecea zi (de aici sărbătoarea Cincizecimii) după Înviere, apostolii, veniți la Ierusalim pentru rugăciune, au primit Duhul Sfînt în chipul unor limbi de foc coborîte din cer. Atunci a avut loc și prima convertire la creștinism a 3.000 de bărbați care au ascultat o predică a Sfîntului Apostol Petru.
Pentru satele noastre Rusaliile își mai păstrează semnificația de mare sărbătoare cu fast, care se poate întinde pe 2, 3 zile, cu multe obiceiuri dintr-o tradiție rurală veche, cu organizarea de tîrguri colorate și cu nelipsitul căluș, în multe zone din țară.
Legată de pogorîrea Sfîntului Duh, pe 5 iunie a fost sărbătorită Sfînta Treime, sărbătoare ce încheie ciclul pascal, care cuprinde Învierea, Înălțarea, Pogorîrea Sfîntului Duh și Sfînta Treime. Să nu uităm că  sîmbăta dinaintea Pogorîrii Sfîntului Duh, pe 3 iunie, au fost Moșii de vară, comemorarea morților, zi specială, în care urmașii celor plecați definitiv dintre noi se îngrijesc de mormintele acestora, conform tradiției – împărțindu-se bucate alese și reamintindu-i prin citirea de pomelnice în biserici. Prima duminică după Rusalii prăznuim praznicul Tuturor Sfinților, celor de pretutindeni. I-am sărbătorit pe cei cunoscuți și pe cei necunoscuți, sfinții care pe pămînt au luptat pentru același Christos, ca slujitori ai lui Dumnezeu. Luna iunie este marcată și de postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, sărbătoriți joi, 29 iunie. Acești Apostoli ai lui Christos au vestit Evanghelia în Țara Sfîntă, în orașele din Asia Mică, în Malta, Creta, Cipru, Macedonia, ajungînd pînă la Roma. Pentru răspîndirea învățăturii lui Christos au fost condamnați la moarte pe timpul împăratului Nero. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sînt ocrotitori ai celor privați de libertate în România.
24 iunie – prăznuirea Înaintemergătorului
Măreția lunii iunie cu trimitere la salba de sărbători religioase care o guvernează, este incompletă fără a semnala una dintre cele mai profunde amintiri relevate de Biblie și onorată de Biserica Ortodoxă și, bineînțeles, de creștinii ortodocși – Nașterea Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul. Deși ar putea fi pusă în umbră de suita de sărbători religioase de la începutul lunii, ziua de 24 iunie rămîne în Calendarul Creștin Ortodox încrustată cu cel mai strălucitor diamant al Creștinătății – de numele Sfîntului Ioan Botezătorul este legat un eveniment crucial pentru Ortodoxim – Botezul Mîntuitorului în apa Iordanului, după ce Ioan săvîrșise botezul mulțimilor atrase de Prooroc.
În conformitate cu știința Religiei – ce acare ne dezvăluie enigmele primordiale ale Creștinătății – Sfîntul Ioan este considerat cel mai important prooroc, cel care face legătura dintre Vechiul și Noul Testament. În afară de semnificația săvîrșirii actului de botez, Sfîntului Ioan Botezătorul i se atribuie rolul de pregătire a oamenilor în vederea primirii Fiului lui Dumnezeu, de aici avînd și renumele de Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunțat venirea pe pămînt a lui Isus. Într-o astfel de companie, într-o conjunctură de reală cotitură în propagarea unei credințe noi, cu valențe încă nebănuite, nașterea, viața și moartea Sfîntului Ioan Botezătorul stîrnește valuri de interes și la aproape 2000 de ani de la petrecerea evenimentelor respective, interes dublat de un sentiment precoce de intrigă, înțeles în cheia unei rezonanțe cu remanență biblică și cu o proiecție vie și în Mileniul III.
Învățătura despre Ioan Botezătorul este complexă și, pe alocuri, contradictorie, împletind într-un fuior sacru, pornind de la învățăturile gnostice din secolele I și II – acel curent filozofic-religios cu trăsături mistice, apărut în sînul creștinismului care a căutat să îmbine doctrina creștină cu filosofia elenistică tîrzie și cu religiile orientale, conștiințe și mărturii esențiale. Dezvoltarea societății, în ansamblu, și apariția religiilor paralele, au accentuat separația gnostică a curentelor dogmatice, pe de o parte, accentuînd profilul unor personalități din Biblie, pe de altă  parte. Din a doua categorie a acestui binom face parte și proorocul Sfîntul Ioan Botezătorul, al cărui praznic îl cinstim și îl întîmpinăm pe 24 iunie, cu evlavie și cu bucurie.
Pentru cei mai puțin inițiați în cunoașterea Bibliei și în interpretarea acesteia, e bine să deschidem o paranteză și să amintim o practică veche în orînduiala Bisericii Ortodoxe, practică din care se reliefează, alături de imaginea Maicii Domnului, figura Sfîntului Ioan Botezătorul. Iată această cutumă: în Biserica Ortodoxă se sărbătorește de obicei ziua morții sfinților, cu două excepții: Maica Domnului și Sfîntul Ioan Botezătorul. Pe principiul arătat mai sus ei au privilegiul de a li se sărbători atît nașterea cît și alte evenimente din viața lor. Pentru a vorbi la subiect, amintesc faptul că, în Biserica Ortodoxă există nu mai puțin de 6 sărbători închinate Sfîntului Ioan Botezătorul, și anume: zămislirea lui – 29 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; întîia și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului – 25 mai. Doar făcînd trimitere la cele 6 evenimente care jalonează trecerea prin lume a acestui sfînt și, în fața ochilor și a minții ni se înfățișează măreția chipului celui pe care îl numim Sfîntul Ioan Botezătorul – unicul Înaintemergător care a vestit venirea printre noi a lui Mesia – teza fundamentală a Vechiului Testament.
Ca o legătură simbolică dintre Isus Christos și Ioan Botezătorul, legătură ce se va materializa într-o diademă de întîmplări cu caracter divin, Ioan Botezătorul s-a născut cu 6 luni înainte de Sfînta Naștere a lui Isus Christos. O altă coincidență vine să pecetluiască legătura de mai sus – relația de excepție care ne va da taina Botezului prin botezarea în apa sfîntă a Iordanului a lui Isus de către Ioan – anume că, părinții pruncului Ioan – preotul Zaharia și Elisabeta – erau rudă cu părinții Fecioarei Maria, Ioachim și Ana, deci, ca grad de rudenie, Isus Christos era văr cu Sfîntul Ioan Botezătorul!
Părinții lui Ioan erau oameni în vîrstă, și, neavînd fericirea să aibă urmași, trăiau resemnați în această stare de fapt, ducîndu-și viața în cetatea Orini. Numai că, Dumnezeu avea alte planuri cu această onorabilă familie, anunțîndu-l, prin îngerul Gavriil, pe Zaharia, în timp ce slujea la templu, că soția lui va da naștere unui fiu. Mirat peste măsură de această veste neașteptată, după ce se rugase în repetate rînduri pentru a putea avea un moștenitor, bătrînul Zaharia s-a îndoit de adevărul conținut de mesajul special al Arhanghelului Gavriil. În înțelepciunea sa matură, întărită de sentimentul predominant la evrei – acela de a se  învrednici să lase în urmă cel puțin un copil care să asigure traiul părinților la anii senectuții, preotul Zaharia n-a fost deschis la credința în minuni, fapt ce avea să-l coste: cînd a ieșit din templu pentru a binecuvînta mulțimile de afară preotul a constatat că nu mai poate vorbi, deci era mut.
Astfel cum a proorocit îngerul, Elisabeta a născut un fiu.
Conform legii iudeilor, la 8 zile de la naștere, copilul de sex masculin trebuia tăiat împrejur (circumcizia) – ca semn al legămîntului din neam în neam și al poruncii lui Dumnezeu către Avraam, pe cînd acesta avea 99 de ani: „Iar tu și urmașii tăi din neam în neam să păziți legămîntul Meu. Iar legămîntul dintre Mine și tine și urmașii tăi din neam în neam, pe care trebuie să-l păziți este acesta: toți cei de parte bărbătească ai voștri să se taie împrejur. Să vă tăiați împrejur și acesta va fi semnul legămîntului dintre Mine și voi”. În timpul ceremoniei de la tăiere împrejur, de față cu mulți participanți, pentru că numele propus de Elisabeta (precum anunțase și îngerul Gavriil), de Ioan – Yohanan, era pus în discuție de mulțimea adunată, Zaharia scrise pe o tăbliță: „Ioan este numele lui”, în clipa următoare acesta a putut din nou să vorbească!
Iată că, din relatarea biblică a nașterii Sfîntului Ioan Botezătorul, legat de intrarea în viață a acestuia, deducem că s-au petrecut 4 minuni:
1. Vestea adusă de îngerul Gavriil precum că Elisabeta va da naștere unui fiu;
2. Rămînerea preotului Zaharia fără glas – pedeapsă pentru necredința lui în mesajul îngerului;
3. Venirea pe lume, cu adevărat, a Sfîntului Ioan Botezătorul;
4. Revenirea glasului tatălui Zaharia după ce acesta a scris pe o tăbliță numele ce-l va primi noul născut.
Toate aceste evenimente și proorociri biblice, judecate și interpretate în prima jumătate a Secolului I d.Chr., au condus la fixarea în memoria colectivă a timpului a ideii că Ioan (Yohanan), fiul lui Zaharia și al Elisabetei, se va deosebi în mod esențial de oamenii din jur, ajungînd să aibă o personalitate distinctă, sinonimă cu o chemare divină. Scriind acum, retroactiv, despre evenimentele biblice care s-au țesut în jurul Sfîntului Ioan Botezătorul, se cade să apreciem perspicacitatea și flerul oamenilor din societatea în care avea să crească și să se dezvolte Ioan, fiul lui Zaharia și al Elisabetei.
Din perspectiva cunoașterii umane, cu împliniri spectaculoase pe diferite trepte intermediare, cei deprinși cu studiul Bibliei și al Istoriei sînt dominați perpetuu de acel neastîmpăr al cunoașterii  lumii materiale, dar și imateriale, punînd studiile lor la dispoziția dornicilor de a ști cît mai multe despre Univers și despre ceea ce populează Universul. În această paradigmă se înscrie și pleiada de autori (în afara datelor prezentate de Biblie) care s-au aplecat asupra studiului vieții și activității Sfîntului Ioan Botezătorul, prezentînd date și întîmplări, uneori contradictoriii, dar mai întotdeauna îndeajuns pentru a „desena” un tablou profund umanizat al unuia dintre cei mai renumiți sfinți din galaxia Vechiului Testament, dar și a Noului Testament.
Cine a fost cu adevărat Ioan Botezătorul?
Răspuns: A fost cel mai mare dintre sfinți, pescarul de suflete și cel care l-a botezat pe însuși Isus, fiul lui Dumnezeu – dar dacă am putea afla ceva mai mult decît atît despre această figură centrală din creștinism și islam? O parte dintre izvoarele care îl menționează ne poartă pașii spre o grupare spirituală care îl revendică pe Ioan Botezătorul drept Mesager ceresc – mandeenii. Pentru că explicația naturii  mandeenilor poate deveni prea sofisticată în cadrul acestui articol, voi reda doar un pasaj – semnificativ pentru credința și predicția acestui popor: „Atunci toți preoții s-au ridicat și i-au zis Bătrînului Tată Zakharia, mustrîndu-l: «Bătrîne Tată Zakhria, fii împăcat, neclintit și tare, căci copilul va fi sădit în înaltul înalturilor și îți va fi dat ție la bătrînețe. Yohana se va naște, Yohana va primi Iordanul și va fi profet în Ierusalim. Vom fi botezați cu botezul lui și vom fi însemnați cu semnul său preacurat. Vom lua pîinea lui  și vom bea băutura sa și cu el ne vom înălța în tărîmul Luminii»”.
Așa cum precizam mai sus, Sfîntul Ioan Botezătorul s-a născut cu 6 luni mai înainte ca Fecioara Maria să-l nască în ieslea din Betleem pe Isus. Aflînd de venirea pe lume a lui Mesia, Irod Antipa, guvernatorul roman al Ierusalimului, a poruncit uciderea tuturor pruncilor născuți în acea perioadă. Legenda biblică ne spune că, fiind amenințat  și micuțul Ioan de crima pusă la cale de către Irod, mama Elisabeta s-a refugiat cu pruncul în munți, unde, la rugăciunile ei – Munte al lui Dumnezeu, primește pe maica cu fiul său” – un munte s-a despicat oferindu-le un adăpost sigur atunci cînd soldații romani au cotropit acest munte în căutarea Sfîntului Ioan Botezătorul. Negăsindu-l, s-au dus la templu unde l-au amenințat cu moartea pe Zaharia dacă nu dezvăluie locul în care și-a ascuns fiul. Bineînțeles că Zaharia nu a cedat, fapt care i-a atras pedepsirea cu moartea. În munte a crescut și s-a dezvoltat Ioan chiar și după ce mama sa a murit. Hrănit de înger și ocrotit de acesta, a fost pregătit astfel încît, după o tinerețe cu viață ascetică, pe cînd purta o îmbrăcăminte făcută din păr de cămilă și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică, retras în deșertul Bethabara, în rugăciune și în  meditație, în anul 26 devine ceea ce numim noi acum Sfîntul Ioan Botezătorul.
De acum încolo povestea se scrie într-un crescendo vizibil, lăsînd lumii mărturii perene despre Sfîntul Ioan Botezătorul și epoca sa. În Evanghelia după Luca ni se spune că, atunci cînd Tiberius Caesar era împărat la Roma, Irod Antipa era tetrarh (conducător al unei pătrimi) al Galileii, iar Caiafa era mare preot la Ierusalim. Cuvîntul lui Dumnezeu a venit la Ioan, în pustie. Acesta a început să călătorească prin regiunea aridă de la est de rîul Iordan, predicînd, liber, în fața mulțimilor, căința și iertarea păcatelor. Mulțimile care se adunau în jurul lui îi ascultau predica, după care urma ritualul botezului, obicei care exalta atitudinea iudeilor în ce privește binefacerea acelei imersiuni în apă.
Cronicile remarcă un lucru interesant, anume că, deși Ioan era fiul preotului Zaharia, care slujea în templu, fiul predica în pustiu, în deșert, împărtășind Cuvîntul lui Dumnezeu deși nu era format ca preot. Acest aspect întărește textul Scripturilor lui Israel, care arată cum o voce din pustiu spune: „Gătiți calea Domnului!”, cu referire la sosirea lui Mesia al lui Dumnezeu. În principiu, geneza activității lui Ioan în pustiu ne îndrumă pașii spre dezlegarea misterului: cînd oamenii se schimbau în atitudine, primeau iertarea lui Dumnezeu și se supuneau botezului, îndeplineau exact misiunea pregătită de Sfîntul Ioan Botezătorul – pregătirea sosirii Mîntuitorului trimis de Dumnezeu.
Profetul Ioan Botezătorul s-a dovedit a fi și un bun pedagog, folosindu-se de psihologia mulțimilor pentru a le schimba atitudinea în ceea ce privește originea lor evreiască – considerată suficientă pentru a rămâne neschimbată, încorsetați în manifestări vetuste. Astfel, Ioan i-a avertizat că pocăința conta mai mult decît genealogia, utilizînd imagini din viața cotidiană pentru a zugrăvi judecata Domnului: „Iată că securea stă la rădăcina pomilor; deci, tot pomul care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc”.
Odată cu atragerea a cîți mai mulți iudei de partea sa, mulți dintre aceștia trecînd prin pocăința propusă de Ioan în pustiu ca printr-un purgatoriu virtual, faima predicatorului lua amploare, pe baza ei apărînd întrebarea derutantă: „Oare el este Mesia?”. În acest moment sensibil apare din nou știința lui Ioan de a limpezi apele, avînd darul să releve realitatea care se apropia, printr-un răspuns concret care să-i îndrume pe oameni spre adevăratul Mesia. Două linii distincte ne demenstrează capacitatea profetului Ioan de a face o separație totală între persoana sa și adevăratul Mesia a cărui venire o anunțase și o pregătea:
1. „Va să vină cineva mai măreț decît mine, eu nefiind demn nici să-i dezleg sandalele acelui om”;
2. „Eu vă botez cu apă, dar Mesia vă va boteza cu Duhul Sfînt!”. Ce  dovadă mai pertinentă a vorbelor lui Ioan în a devia atenția mulțimilor de la el spre Isus Christos? Mai ales că a făcut-o într-o manieră care arăta autoritatea unică a Mîntuitorului ca fiind singurul care putea să le ofere pămîntenilor credință și putere de a trăi întru și pentru Dumnezeu.
Să nu uităm însă că tot ce a realizat Sfîntul Ioan Botezătorul pînă la întîlnirea cu Mesia rămîne în umbră dacă ne referim la momentul special – un moment astral – Botezarea de către acesta, în apa Iordanului, a lui Isus Christos. Povestea biblică este condusă magistral de către autorii evangheliilor: • la 30 de ani de la naștere, Isus și-a început misiunea publică, debutul fiind marcat de un act care i-a surprins pe iudei prin ineditul acestuia – Isus s-a supus unui ritual destinat păcătoșilor – Botezul în apa Iordanului, sub „tutela” proorocului Ioan Botezătorul; • Ioan, care botezase pînă atunci mulți păcătoși, a rămas consternat, spunînd că Isus ar fi trebuit să-l boteze pe el, nu invers, referindu-se, desigur, la divinitatea Mîntuitorului; • replica lui: „era necesar să împlinim toată dreptatea”; • acum a înțeles Ioan că a sosit vremea a ceea ce propăvăduise el în pustiu și la apa Iordanului, anume că „Cel care avea să vină, urma să îi boteze pe oameni cu Duhul lui Dumnezeu”;
• ceea ce trebuia să se întîmple s-a întîmplat – întorcîndu-se din pustiu și reintrînd pe Pămîntul Făgăduinței, Ioan l-a întîlnit pe Isus – cel care „va mîntui pe poporul Său de păcatele lor”, și a săvîrșit Botezul Domnului, prilej cu care, la ieșirea lui Isus din apa Iordanului, „a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-se ca un porumbel și venind peste Dînsul”; • odată cu Duhul lui Dumnezeu o voce din ceruri ne confirmă că Isus este Fiul lui Dumnezeu, care se va ridica la ceruri: „Și iată, glas din ceruri grăind: Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit!”...
În afară de faptul că însăși propagarea credinței și a pocăinței de către Ioan îl înfuria pe Irod, acesta punîndu-i gînd rău, Sfîntul Ioan Botezătorul l-a atacat dur pe acesta, denunțînd căsătoria lui cu Irodia, fosta soție a fratelui său încă în viață, încălcîndu-se astfel legile Talmudului. Sosise momentul ca Irod să scape de Ioan. Deși Irodia îl vroia mort, Ioan  a fost întemnițat, însă Sfintele Scripturi anunțau un alt final. Iată, după Evanghelia lui Marcu, acest tragic final. Solomeea, fiica Irodiei, dansînd excesiv de lasciv la un banchet, în fața lui Irod, atît de mult l-a entuziasmat pe acesta încît, îmbătat de farmecele feminine, i s-a adresat Solomeei cu promisiunea: „Cere de la mine orice vei vrea și-ți voi da”. Fiind în consens cu dorința de răzbunare a mamei ei, Solomeea i-a cerut lui Irod capul lui Ioan Botezătorul pe o tipsie, ceea s-a și realizat. Astfel, în anii 28 - 29 d.Chr., epopeea prin lume a Sfîntului Ioan Botezătorul a luat sfîrșit, intrigile de palat punînd capăt unei vieți exemplare, pusă totalmente în slujba dreptei credințe și a  celui ce avea să devină Mîntuitorul Isus Christos.
Pentru noi, cei de astăzi, Sfîntul Ioan Botezătorul rămîne, în afara ritualului botezului lui Isus, veriga esențială dintre Vechiul Testament și apostolatul lui Isus. Să nu uităm că, în afară de Isus, Ioan este singurul personaj ale cărui naștere, viață și moarte sînt menționate în Vechiul Testament.
Scriind acest material special, într-un timp cu păcate grele pentru omenire, am dorit să aduc o oază de lumină și liniște sufletească în rîndul cititorilor noștri, fiind convins că „România Mare”, abordînd unele subiecte sub egida „Cartea de Religie”, din cînd în cînd, va contribui la limpezimea gîndurilor noastre, cuvîntul Religiei venind ca un balsam salvator pe rana sufletului atacat de virusul societății române postdecembriste.
Notă: Tot pe 24 iunie este sărbătoarea Sînzienelor sau Drăgaica.
GEO CIOLCAN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite