Sãptãmîna pe scurt
  • 07-03-2016
  • 0 Comentarii
  • 166
  • 0

– Politicieni fãrã patrie – Integrarea în absolut prin mandravelã – Leonardo Di Caprio este român – Downloadarea din fundul curţii – Plãceri electorale – Dezastrul financiar din mass-media – Israela şi Înãlţimile Golan – Nemaipomenitele aventuri ale lui Cãtãlin Botezatu

– Laszlo Tökeş, care fusese decorat, în 2009, de Traian Bãsescu, cu ordinul ,,Steaua României”, a pierdut şi în instanţã dreptul de a poseda acest titlu de nobleţe, ce-i fusese retras de Consiliul de Onoare fiindcã solicitase Ungariei, în 2013, sã instituie un protectorat asupra Transilvaniei. Salutãm decizia Înaltei Curţi! Pentru copiii care au deschis mai tîrziu ochii (şi revista) şi nu ştiu cine este individul respectiv, sintetizãm: un ticãlos. – Poate cineva sã ne spunã de ce, dacã ne spãlãm cu apã româneascã, banii se duc la francezi, dacã aprindem becul, paralele iau calea Italiei, dacã folosim aragazul la care arde gazul metan românesc, de biştari ne tapeazã tot urmaşii lui Fernandel, dacã vorbeşti c-o piesã la telefon, te uiţi la tembelizor, sau mergi cu maşina, carboavele o-ntind tot peste graniţã? La fel se întîmplã şi cu profitul bãncilor de neajunsuri, al supermarketurilor, al afacerilor din mai toate domeniile vieţii economice. De ce? Pentru cã am fost, sîntem şi, se pare, vom fi conduşi de politicieni fãrã patrie, pentru care singura politicã este maţul gros. Pentru cã, dupã atîta manipulare, românii au devenit laşi, puţini dintre ei mai au sentimentul apartenenţei la o naţiune mãreaţã. Pãcat de acest popor, cã acceptã sã fie umilit de toate scursurile lumii. – Celebrul consumator de urinã nefiltratã Gregorian Bivolaru a fost prins, în Franţa. Probabil, dupã cum îi era obiceiul, era la una micã. Sau, în cel mai rãu caz, minorã. Faimosul guru, la care gura bate sperjuru’, se plimba prin Paris ca bulibaşa printre corturi, deşi avea azil politic în Suedia, unde putea sã stea liniştit, urmãrind filme educative cu adeptele sale, care se integrau în absolut cît era ziulica de lungã. Fie la ţãrmul mãrii, fie la Herculane, fie pe masa din bucãtãrie. Pe acest distins pornograf – despre care justiţia s-a pronunţat cã ar fi fãcut sex cu minore, ba chiar şi trafic de persoane – l-au urmat în obsesiile sale mulţi tineri, de ambe sexe, care s-au lãsat convinşi de faptul cã integrarea în absolut trece prin mandravelã. Studente de toatã mîna, repetente din vocaţie, minore fãrã minte, curve fãrã cãpãtîi, ba chiar şi intelectuale bine înfipte în meandrele concretului, toate fãceau coadã la sãlaşul închipuitului. Pe spinarea lor, şi nu numai, Grig a fãcut bani (murdari) frumoşi şi a avut şi mari discounturi la toate variantele de kama-sutra. Adicã el n-a mai aşteptat ca alţii, în spiralã, sã fie primit în Nirvana, a luat-o pe scurtãturã. Şi, pînã la un punct, i-a ieşit, cã nu l-a deranjat nimeni din meditaţie şi ipocrizie. Curvele nesatisfãcute – pardon, yoghinele – ziceau cã s-a bucurat de protecţia lui Adrian Nãstase, consãtean de-al sãu, şi a fratelui Gabriel Bivolaru, cel care a luat milioane de euro de la o bancã şi nu s-a mai obosit sã-i dea înapoi. Acum, unii iniţiaţi îi cer Monicãi Macovei sã lãmureascã relaţiile ei cu marele guru, la care, dupã cum am precizat mai sus, gura bate turul. Şi returul. Lume rea! O vedeţi pe Monica Macovei capabilã sã se integreze în absolut? Mira-m-aş. Totuşi, de ce se numeşte partidul ei M 10? De unde vine litera M? De la UE, cã tot este distinsa politicianã – europarlamentarã? Mister total. Cît despre faptul cã adepţii MISA consumã urinã proaspãtã, de la ţarã, ar fi elegant s-o lãsãm mai moale: gusturile (scabroase) nu se discutã. Şi-ar fi neproductiv sã-i condamnãm. Pãi împãtimiţii ãştia ar putea rezolva, fãrã sã acceseze funduri (greşealã de tehnoredactare) europene, diverse probleme legate de canalizare, în mii de localitãţi rurale. Şi la urmã, dacã ţin neapãrat, pot sã se integreze şi-n absolut, ca şobolanii. E vreo problemã? – Mi-aduc aminte cã, la un moment dat, o judecãtoare şi-a pierdut slujba pentru cã fãcuse nişte filme deocheate, în calitatea ei de vestalã a lui Bivolicã. Adicã ziua vorbea în pilde la tribunal, în robã, iar noaptea dãdea pildã la tot cartierul, în nudul gol. Practic, viaţa ei se desfãşura precum circuitul apei în naturã. Ea era şi ploaia care umplea lacul, şi lacul în care se bãlãceau, orãcãind de plãcere şi admiraţie pentru actul de justiţie, brostacii. Mare pãcat cã a fost înlãturatã, înainte sã aparã în boxerii acuzaţilor (sau boxa, naiba ştie) Cristi Borcea, noul guru al judecãtoarelor cu lipici la portofel şi cu paşaportul pentru integrarea în absolut la vedere. Totuşi, nu pot sã nu mã întreb cine a fãcut mai mult rãu societãţii: bãutorul de lichide filtrate de corpul uman, Gregorian Bivolaru, sau mîncãtorii de rahat din politicã? Ştiu care e rãspunsul la care vã gîndiţi, dar nu vã grãbiţi sã-l daţi, cã iar scapã Bivolaru. – Ştiaţi cã Leonardo Di Caprio, proaspãt laureat al premiului Oscar, este român, dar a emigrat în America pe cînd era mic, iar Kate Winslet abia-i ajungea pînã la buric? Nu ştiaţi, aşa-i? N-am vãzut atîta lipsã de culturã! În ce hal s-a degradat învãţãmîntul românesc! Ei, bine, bãiatul se trage dintr-un sat aflat la o aruncãturã de bãţ de Vaslui şi-l chema Leonardo Acaprei. Aşadar, sã fim mîndri cã sîntem români. Aş zice cã sînt mîndru şi pentru cã în filmul unguresc care a luat Oscarul pentru cel mai bun film strãin a jucat, într-un rol secundar, şi Levente Molnar, de la teatrul din Cluj, dar aş minţi. Totuşi, actorul meritã felicitat, dincolo de orice spirit de glumã. Arta-i artã, n-are bariere. Oricum, premiul nu l-a luat pentru cã ar fi talentat, ci pentru cã este din acelaşi oraş cu Florin Piersic. – Oscarul pentru cel mai bun actor politic în rol secundar l-a luat inventatorul filmului mut, Klaus Werner Iohannis. – Internetul a pãtruns masiv în satele româneşti, ocolind noroaiele imemoriale. Problema e cã majoritatea peizanilor încã downloadeazã în fundul curţii, sau în lanul de porumb, unde-i aşteaptã cîte-un adept MISA care de sete plînsu-mi-s-a. – ,,Plãcerea unei sarcini n-are nici o legãturã cu disconfortul unei campanii electorale”, zice duios Alina Gorghiu. Cînd a rostit cuvîntul plãcere, fãrã sã-i vinã roşul de Cotnari în obrãjori, mã gîndesc cã nu s-a referit la stãrile de greaţã, absolut fireşti, din campania electoralã, ci la procesul tehnologic premergãtor sarcinii. Care, trebuie sã recunoaştem, fiind buni cunoscãtori, e foarte plãcut. – Mass-media se aflã în cãdere continuã. Din punct de vedere financiar, mai peste tot e un dezastru. Cele mai datoare televiziuni (la stat, la bãnci sau la furnizori) sînt: TVR (700 de milioane de lei), PRO TV (peste 673 de milioane), Realitatea TV (peste 408 milioane), Antena TV Group (peste 148 de milioane), Grupul RCS-RDS (peste 137 de milioane), Prima TV (peste 64 de milioane). Nici celelalte nu se simt prea bine. La presa scrisã e jale: Trustul ,,Adevãrul” are datorii de peste 540 de milioane de lei, Medien Holding (,,România liberã”), peste 137 de milioane, Mediafax Group (,,Gîndul”, ,,Ziarul financiar” şi agenţia de presã omonimã), peste 70 de milioane, ,,Evenimentul zilei”, peste 20 de milioane, iar Hot News datoreazã peste 588.000 de lei. Datele corespund bilanţului pe 2014. Între timp, unele datorii au crescut precum cota apelor Dunãrii în anii ploioşi. – DNA se laudã cu o eficienţã de 93% în 2015, fãcîndu-se raportul dintre cei trimişi în judecatã şi cei condamnaţi. Totuşi, cu cei 7% (din peste 11.000 de dosare, ar însemna aproape 800 de dosare!) hãrţuiţi şi dovediţi nevinovaţi, ce facem? Lor cine le repereazã onoarea? – Amorul cocoşat dintre Israela şi Liviu continuã cu un nou episod: ,,Liviu se macinã, chiar trãieşte drama lui, drama noastrã, drama României. E un tip foarte sociabil, care a luptat mereu pentru dreptate. El azi a plecat ca în orice altã zi, la prînz, la jogging, în Cişmigiu. Stã 4 ore. Sper din toatã inima cã nu s-a dus la bãuturã”. Puştoaica e naivã tare. Pãi cine aleargã 4 ore fãrã sã dea kilometrajul peste cap? Nimeni, frate, asta ar fi echivalentul a douã curse de Marathon. Şi vine şi întrebarea-capcanã: cine stã la bãuturã 4 ore consecutiv şi la rînd? Sincer? Toatã lumea care vrea sã uite de drama României. Cît despre Israela, sora mai mare a Cleopatrei, regina Egiptului, care s-a cocoţat ca o geladã pe Înãlţimile Golan în speranţa cã va mai vedea o datã felinarul de la capãtul tunelului, nu existã nici un dubiu: e un soi de Lolita pe invers. Care a nimerit cam prost, fiindcã, în România, pãtrunşi de drama continuã a ţãrii lor, bãrbaţii e beţivi şi mitocani atunci cînd socoteala de acasã nu se potriveşte cu mult visatul tort de arpacaş. – Ce credeţi cã a mai fãcut marele fustangiu Cãtãlin Botezatu?! N-a mai fãcut amor o sãptãmînã, fiindcã a fost plecat pe afarã şi n-a mai vrut s-o înşele pe ,,ea”. Botezatu ãsta, dacã era politician, ajungea lejer împãratul României, atît de sincer e. Pe lîngã el, alde Bãsescu, Dragnea ori baronul Münchhausen sînt nişte cãlugãri budişti. Totuşi, e important cã, dupã vîrsta de 50 de ani, Cãtãlin, viclean copil plecat de-acasã, doreşte sã facã numai lucruri frumoase, astfel încît, dupã ce va trece tîrîş-grãpiş şi pragul de 60 de cotolani, sã se poatã retrage liniştit, fie într-un post de ambasador, fie pe o insulã. Sigur, îl mãnîncã pielea şi sperã sã-l scarpine canibalii. Şi nu e vorba de canibalii americani, dupã cum scria, plin de patos, tînãrul student vegetarian (se hrãnea numai cu rãdãcini de gard) Ion Iliescu. – Care Iliescu a împlinit 86 de ani. E incredibil cît de longevivi sînt indivizii fãrã scrupule. – Cã tot fu 8 Martie… Ştiaţi cã femeile au primit drept de vot, în România, în 1938, dar abia în 1946 au participat efectiv la procesul electoral? Asta cu mult înaintea Liechensteinului, care le-a acordat acest drept frumoaselor prinţese de pe acolo abia în 1975! Nu vã mai omor cu faptul cã singura persoanã din lume care a luat douã premii Nobel pentru douã ştiinţe – fizicã (1903) şi chimie (1911) – e tot o reprezentantã a sexului slab, Marie Curie. De fapt, în familia ãsteia cine nu avea Nobelul spãla vasele, aşa cã-l poseda sãlbatic şi soţul ei, Pierre (îl luaserã împreunã, în 1903), şi fiica Irène Joliot-Curie (în 1935). Sã mai zicã vreunul cã femeile e proaste, cã nu ştiu ce-i fac! De fapt, este sexul deştept. E drept cã, dacã ştii cum sã le iei şi cum sã le înmoi cu inimioare, ciocolate şi reacţii chimice dintre cele mai diverse, femeile devin nişte jucãrii de pluş. – Fiindcã tot sîntem la capitolul preferat al lui Cãtãlin Botezatu, sã amintim cã prima femeie de ştiinţã atestatã documentar nu e, dupã cum cred majoritatea absolvenţilor de liceu, Bianca Drãguşanu, ci Merit Ptah, doctor-şef în Egiptul anului 2700 î.Chr. Adicã era leat cu Israela. Iar prima profesoarã, Cãtãline, a fost italianca Laura Bassi (21 de ani), în 1732. Ce-ai mai fi iubit-o şi p-asta, ce-ai fi tîrît-o prin tabloide, ce-ai mai fi lãsat-o cu burta la gurã! Cã obiceiul din fire n-are lecuire. – Fostul rege Mihai e în mare suferinţã. Îi dorim sãnãtate acestei victime a istoriei, cãreia Dumnezeu i-a oferit privilegiul de a-şi vedea adversarii rãpuşi de propriile greşeli (Carol al II-lea, Mareşalul Antonescu şi, mai ales, comuniştii). Cît despre locul şi rolul sãu în istoria României, au fost, pur şi simplu, unele decorative. – Dupã cum vedeţi, ,,Sãptãmîna pe scurt”, cea mai celebrã rubricã de pamflet de pe mapamondul lumii, merge voiniceşte mai departe. Bucuraţi-vã şi trataţi-o ca atare… CONTELE DE MONTE-CRISTO

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite