De ce a eşuat referendumul

– Principiul separării putorilor în stat

– Ieşirea din UE cu picioarele înainte

– Hagi, hoţul de baloane

– Durerile Simonei

– Retrocedări către criminalii de război

– Generozitatea e contagioasă

– Calamităţi lingvistice

– Poeţii nu mor niciodată

– Vampirul de la Castelul Bran

– Mihai Viteazul sare pîrleazul

– De ce a eşuat referendumul pentru familia oarecum tradiţională? Pentru că oamenii de bun-simţ detestă mizerabila clasă politică. Pentru că au început să vadă prăpastia care se cască între instituţia Bisericii şi credinţa în Dumnezeu. Pentru că o mare parte dintre credincioşi e nemulţumită de relaţia nepotrivită dintre ierarhii instituţiilor religioase şi clasa politică. Pentru că românii sînt toleranţi. Dintotdeauna au fost proşti de buni şi aşa vor rămîne pînă la sfîrşitul lumii. Pentru că le-a fost insultată inteligenţa. Nu poţi să faci referendum pentru toate scrierile lui Creangă, mai ales că povestea drobului de sare se intitulează ,,Prostia omenească”. Ei au înţeles că au fost chemaţi la urne să voteze ceva ce nu este posibil să se întîmple. Pînă la urmă, rezultatul acestui referendum arată că democraţia românească, ciungă, chioară şi oloagă, e cu un picior în groapa comună a istoriei. Pe margine pîndeşte dictatura. Căci numai dictatura legii poate înlocui democraţia de cumetrie şi sperjur. Să sperăm că în noaptea asta clasa politică se va preda la prima secţie de poliţie să dea socoteală pentru cheltuirea frauduloasă a banului public. Iar mai-marii Bisericii trebuie să nu mai ia numele Domnului în deşert, să înţeleagă că enoriaşii nu sînt simpli donatori la cutia milei, pe care poţi să-i duci oriunde vrei precum pe miei la tăiere, ci copiii Lui. Cît despre cei cu apucături împotriva firii, să stea cuminţi la locurile lor, în ce poziţie doresc, şi să nu încerce să sară gardul Grădinii Maicii Domnului. Că e populată cu oameni normali. Homosexualii n-au cîştigat nimic de pe urma acestei consultări populare, dar nici n-au pierdut ceva. Aşadar, pot trăi aşa cum sînt, dar să nu încerce să deschidă cutia Pandorei că atunci reacţia societăţii româneşti va fi devastatoare. E loc pentru toată lumea sub soare, de la curvele politice pînă la cele masculine, aşa că ar fi bine ca fiecare să-şi ducă în cîrcă povara destinului, fără a-i deranja pe cei din jur. Şi e bine de ştiut pentru aceia care mai au îndoieli, ca să evităm discuţiile filosofice: lumea a început cu un bărbat puţin mai frumos decît dracul şi o culegătoare de mere sumar îmbrăcată. Să nu ziceţi că nu v-am spus!

– E octombrie. Prin pădurile Patriei se aude boncănitul cerbilor. În politică, rag măgarii. – Noi, românii, prin politruci, am compromis şi comunismul, şi capitalismul. Şi-am înlocuit principiul separării puterilor în stat cu principiul separării putorilor în stat. Omenirea umană e uimită de mirare.

– Prin referendumul despre nimic, care ar fi trebuit să interzică ceea ce oricum nu se putea face, s-a mai injectat un val de ură în societatea românească. Credeţi-mă, nu mai era nevoie, deja sîntem pe plus.

– În realitate, referendumul dezbinării nu va avea nici un efect pe termen mediu şi lung. Ce, ăla din 2009, prin care poporul suveran şi sărac cu duhul a hotărît că Parlamentul e cam naşpa şi ar trebui să aibă doar 300 de hiene, a avut vreo urmare? Efectul a fost taman invers, în Casa Poporului au fost înghesuiţi aproape 600 de tăietori de frunză la cîini. La fel se va întîmpla şi de data asta, dar din cu totul alte motive. În 2007, odată cu intrarea în MUE (Marea Uniune Europeană), România a renunţat la o parte din suveranitate şi va trebui să stea capră ori de cîte ori ciumpalacii de la Bruxelles au chef de nişte inundaţii. Şi prin forurile astea europene mişună băieţii veseli, aşa că toată tevatura a fost mult zgomot pentru nimic. Chiar dacă ar fi fost validat, urmările ar fi fost aceleaşi. Eu vă tot spun adevărul despre România, dar voi nu vreţi să mă credeţi. Mare greşeală!

– La o adresă din Bucureşti domiciliază 5.000 de oameni! În acte. Şi în realitatea paralelă.

– Românii sînt cei mai mari consumatori de zahăr din Europa. Probabil d-aia-i limba românească atît de dulce şi de frumoasă!

– Cînd era europarlamentar, doamna Viorica a votat un raport favorabil căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Nu e nimic extraordinar în asta, vroiam doar să ştiţi cîte ceva despre vocaţia europeană a distinsei doamne.

– Viorica Dăncilă a deschis anul universitar. Ce ironie!

– Dar, dacă tot a trecut pe la universitatea din Cetatea Banilor, a promis că între Piteşti şi Craiova se va circula brici. De fapt, s-a exprimat aşa: ,,Cei 58 de km va duce la deconcesionarea traficului”. Vedeţi ce înseamnă să-ţi bei cafeaua, dimineaţa pe răcoare, la universitate!

– Din motive de propagandă electorală, nişte papagali cer ieşirea României din UE. Nimeni nu se topeşte de dragul unei uniuni în care fraţii mai mari îi scuipă-n ochi pe cei din Estul Europei, în care există egalitate doar pentru buldogi, însă, la ora asta a istoriei, din cauza bezmeticilor trădători care au stat la cîrma ţării, România nu poate ieşi din această uniune imperfectă decît cu picioarele înainte. Şi atunci ar lua-o la ştangă Rusia. Ceea ce e destul de neplăcut, după cum bine ne-au povestit părinţii şi bunicii noştri. În plus, noi, românii, avem vocaţie europeană. Atîta doar că sîntem conduşi de proşti.

– Uite, Viorica s-a dus pînă la Strasbourg şi le-a zis-o de la fizionomia obrazului: ,,N-am venit să vă dau socoteala…”. Dar de ce să nu le-o dai, Viorico? Ce, ai centură de castitate? Arată-le, vorba ticăloasei de serviciu Monica Macovei, că ,,Românii este un popor viu”. Frate, cîteodată am impresia că sîntem cel mai mare exportator de prostie de pe mapamondul lumii globului pămîntesc.

– În orice caz, am trimis în Parlamentul European numai pozne ale firii. Europarlamentarii români se împart în două categorii: cei care îşi ponegresc ţara non-stop, deşi trăiesc acolo precum viermii în măr, şi cei care-şi petrec viaţa între metafizică, shopping şi clitoris. Macacii din prima grupă sînt coordonaţi de Monica Beţivinski, femeia-capră, în sensul că n-are lapte-n ţîţe, frunze-n buze, ci doar rîie-n MUE (v-am spus ce înseamnă mai sus, nu mai insist). Cît e ziulica de lungă batjocoresc tot ce-i românesc numai pentru satisfacerea intereselor personale şi de clan. Şi n-o fac gratis, pentru un mandat primesc, în total, peste un milion de euro. Iar cînd ies la pensie, le intră pe card cîteva mii lunar. Banii ăştia sînt furaţi de la gura copilaşilor flămînzi. Oare cît va mai accepta poporul român batjocura asta? Fraţilor, treziţi-vă, că-mi pierd răbdarea! – Farmecelor Elenei Udrea le-au căzut pradă şi ofiţerii Interpol din Costa-Rica, care au invitat-o la o cafea amară în cea mai veche închisoare din zonă. Nu singură, ci împreună cu prietena ei de jocuri erotice, Alina Bica, ca să aibă cu cine să-şi alunge plictiseala în următoarele două luni. Nu ştim dacă şi acolo a fost deposedată sălbatic de sutien. Să sperăm că în ţara în care deputat este Dragoş Dolănescu, gardienii e mai stilaţi…

– Un urmaş de-al lui Soliman Rahiticul, băgător de seamă pe la Astra Giurgiu, i-a strigat lui Hagi că e hoţ! ,,În ţara mea?!”, se miră regele contraatacului. Totuşi, acest Sugiuc-Muiuk are dreptate: Hagi le-a furat balonul de multe ori. Ba, cînd le-a dus Cupa UEFA la Istanbul, le-a răpit şi inimile.

– Turris Turnu Măgurele, echipa susţinută de fiul lui Livache, a scos capul în Cupa României. Tot aşa a luat-o şi ăl bătrîn, de jos, şi uite unde a ajuns! Toţi procurorii îl cunoaşte…

– Pe Simona Halep n-o mai doare în cot; o doare-n spatele casei ori de cîte ori face jocuri proaste. Dar se va vindeca miraculos şi o va lua de la capăt. Că, se ştie, medicina românească, bazată pe plasturi cu foi de varză şi tărîţă de grîu măcinată dimineaţa înainte de oftatul cocoşului, te vindecă de orice ruşine.

– Urmaşii criminalilor de război horthyşti, care au batjocorit şi au ucis români după odiosul Diktat de la Viena, au neobrăzarea să ceară restituiri de terenuri în pămîntul sfînt al Transilvaniei. Printre ei se numără şi urmaşii lui Daniel Banfy, ministrul Agriculturii Ungariei între 1941 şi 1945, care a fost condamnat în lipsă, în 1952, pentru crime de război îndreptate împotriva românilor. Aceştia cer nu mai puţin de 9.300 ha, obţinute prin rapt în acea perioadă sinistră din istoria neamului românesc! Iar Justiţia românească tot piguleşte la acest proces kafkian. Ce o fi aşa de greu să dea o soluţie? Fiecărui pui de hun i-ar trebui retrocedaţi, în regim de urgenţă, cîte 9.300 de scuipaţi între felinare.

– Şi-n vremurile astea de urgie, PRM e fără reacţie. Partidul acesta, cu nume atît de frumos, e ca o biserică frumoasă, cu enoriaşi îmbrăcaţi în cămăşi albe de înger, dar în care nu cîntă nici un preot. – În schimb, la celelalte partide se dau în stambă o mulţime de ţîrcovnici, dar nu-i ascultă nimeni. – Contemporanilor nu le pasă de adevăr. Îşi asumă minciunile celorlalţi dintr-o comoditate ce nu prevesteşte nimic bun. Omul dogmatic a redevenit o fiinţă superficială, dispus la compromisuri facile pentru a nu ieşi din confortul cotidian. Putem spune că manipulare a omului de către neom şi-a atins toate ţintele strategice.

– Americanul Clarence Moses-El a făcut 28 de ani de pîrnaie pentru că o nebună a visat că o violase! Iniţial, aceasta îl acuzase pe un alt negru, însă şi-a retras plîngerea şi i s-a pus pata pe omul din vis. Iar Justiţia americană, oarbă şi surdă, l-a trimis după gratii pentru 48 de ani, din care a executat 28! Deci nu numai Justiţia românească are tîmpiţi în rîndurile ei…

– Cercetătorii americani au stabilit: generozitatea e contagioasă. Mie nu mi se pare! Bine, ei au studiat timp de şase ani tribul Hazda din Tanzania. Ia să fii studiat vreun trib de la vreo multinaţională din România contemporană! Plîngeam cu vorbe!

– Gilbert Boschia, un director de bancă din Italia, a transferat bani din conturile bogaţilor, direcţionîndu-le către aceia cărora nu li se aprobau credite, îndeosebi pensionari şi tineri. Unii i-au restituit, alţii nu, aşa că generozitatea lui Alberto l-a lăsat fără casă şi fără loc de muncă. Dar pentru că nu şi-a însuşit nici un euro din ingineria financiară de un milion de euro, n-a fost condamnat cu executare.

– Olguţa a scris cuvîntul neam (cu sensul de popor) cu cratimă, iar Tîndală Tîndărel n-a ştiut că atunci cînd scrii ,,copiii au nevoie de mama şi tată” se folosesc trei de i. Totul sub privirile îngrijorate ale dirigintei de şantier lingvistic, doamna Viorica. Care nu credea că va-nvăţa a vorbi vreodată, pururi tînără, înveşmîntată-n prostie.

– Totuşi, să nu luăm în derîdere aceste greşeli neomeneşti, pentru care un elev de clasa a doua ar fi condamnat cu executare la locul de muncă, e posibil ca înalţii demnitari să fie implicaţi în experimentul Universităţii din Washington, prin care trei creiere, nici prea-prea, nici foarte-foarte, au fost conectate pentru a gîndi la fel. Mai mult ca sigur că aparatele nu vor rezista la presiunea acestor exemplare unice. Prin Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie şi Desfrîu deja miroase a creier încins. De la restaurantul din apropiere.

– În căutarea unor poze nemuritoare, nu mai puţin de 259 de persoane au decedat mortal în perioada 2011-2017 încercînd să-şi facă selfie-uri.

– Aflată în vizită de lucru pe frontul atmosferic al existenţei ei miraculoase, doamna Viorica bănuieşte că:,,După decembrie vremea nu ştim cum va fi, vin zăpezile şi atunci ne confruntăm cu situaţiile pe care le-am avut în iunie-iulie”. Cînd, se ştie, zăpezile erau atît de mari încît Moş Crăciun a venit pe schiuri. De aceea: ,,Vrem să mergem mai puţin pe înlăturarea dezastrelor produse de calamităţi” şi: ,,Calamităţile au provocat atîtea neajunsuri, atîtea dezastre”. Ho, opreşte-te, fato, că murim de rîs! Vrei să rămînă domnul preşedinte Liviu Dragnea fără popor? Tocmai acum, cînd ,,intemperiile vremii” e la punctul de fierbere? Că tu ai spus, citez cu lacrimi de crocodil din memoria minţii: ,,Am văzut că anumite lucruri nu sînt conforme cu realitatea”. Cîtă dreptate ai! Nu sînt conforme nici măcar cu realitatea paralelă…

– A murit şi musiu Şarl Aznavour. Nu de rîs, că n-o cunoştea pe doamna Viorica, ci de bătrîneţe. Puştiul avea 94 de ani. La înmormîntare, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a spus: ,,Poeţii Franţei nu mor niciodată!”. La noi, inculţii de la putere îi îngroapă de vii.

– La nici 102 ani, filosoful Mihail Şora se mişcă precum peştele-n apă. D-aia a şi primit titlul de ,,Cetăţeanul European al Anului”. Copilaşul, un exemplu pentru oamenii care gîndesc cu encefalul capului, merita jucăria asta.

– Un diliman care-şi face veacul pe lîngă Castelul Bran, pretinde, într-un interviu acordat gazetei imperialiste ,,The Sun”, că e vampir, că se hrăneşte cu sînge şi alte rahaturi d-astea. Pe tînărul şmecheraş îl cheamă Andreas Bathory. După nume, e posibil să nu mintă.

– Bagabontul cică s-a întîlnit cu Vlad Ţepeş acum vreo patru ani, la un work-shop şi că sînt pe bune.

– Or fi, n-or fi, dracu ştie, cert este că Adi Sfinteş e pe bune cu Mihai Viteazul, care, într-un moment de neatenţie al turcilor, a sărit pîrleazul şi le-a furat aragazul. A fost jalea de pe lume, după cum stă scris, negru pe alb, în ,,Istoria necenzurată a românilor”. – ,,Acum să nu credeţi că turcii se mulţumeau să asiste indiferenţi la figurile lui Mihai, ci se hotărăsc rapid să-l facă la buzunarul burţii. Cu o armată de cinci-şase ori mai numeroasă (unii zic că de zece ori, dar exagerează ca de obicei) reuşesc să treacă Dunărea, deşi fuseseră întîmpinaţi cu muzică de tun, pîine mucegăită şi sare pe răni. Tot tacîmul, cum s-ar spune la Vaslui. Apoi înaintează prin satele pîrjolite în extravilan, consumă apă otrăvită la Pet şi sînt hărţuiţi sexual de valahi ori de cîte ori o-ntindeau după haleală. În plus, în înaintarea lor spre Bucureşti, au o mare încurcătură la Călugăreni, pe apa Neajlovului. Acolo, într-o mocirlă de nedescris, de ziceai că-i politica românească, Mihai a încercat să le închidă gura cu ceva pămînt că-l deranja la maxim tînguirea muezinului. Deşi otomanii nu şi-au putut desfăşura toate forţele, tot erau gata să-i facă de la brîu în jos pe valahi, dar s-a întîmplat un lucru neobişnuit… Mihai, care stătea cocoţat pe un dîmb şi îşi scărpina cerbii în coarne, constată că gîdilă aerul, deoarece unul dintre cerbi fusese ucis de o ghiulea iar celălalt a rupt-o la fugă spre pădure, că la ora aia încă nu se băgaseră austriecii pe fir şi mai erau păduri. De furie, a luat o bardă şi a început să taie la paşale. Neştiind ce face vodă, oştenii l-au urmat din instinct şi i-au împins pe turci spre pod. Acolo, la înghesuială, s-au făcut grămezi de martiri, cam 3.000, plus patru paşale şi şapte sangeaci, pe care valahii călcau cu opincile, iar vizirul Sinan-paşa a căzut de pe pod în mocirlă, unde se zbătea ca un brostac. Norocul lui a fost că, rupîndu-şi ultimii doi dinţi, sîsîia ca un şarpe şi l-a auzit Deli-Hasan, care l-a cărat în spate ca pe-un dihor bătrîn ce era, salvîndu-i viaţa. Aşa se face că turcii, ghidaţi pe coclaurile Valahiei de Mihnea Turcitul, care obţinuse promisiunea domniei pentru fi-su, şi care-i cumpărase cu 50.000 de galbeni pe Mitrea din Hotărani şi pe Dan vistiernicul, nu şi-au atins scopurile aşa de lesne după cum sperau”. (Va urma, dacă sînteţi cuminţi.)

CONTELE DE MONTE-CRISTO