La moartea Doinei Cornea

– O întîlnire cu Marx

– Puşcărie de week-end

– Sub incidenţa prostiei

– O glumă proastă

– Avatarurile tovarăşului Kim

– Unde o doare pe Viorica

– Epidemia ştirilor false

– Printre meandrele concretului orgasmic

– Ungurii i-au bătut pe miliţieni

– Fănel cel Măiastru şi Daniel Sihastru

– Au apărut cireşele în Piaţa Obor. Nu costă decît 50 de lei kilogramul. Un chilipir. Cînd iau salariul o să cumpăr şi eu o bucată.

– Opt militari români au fost răniţi în Afganistan, în urma unui atac cu o maşină capcană. Pe militari ştim ce i-a dus acolo – sărăcia -, dar de ce mai sîntem parte a unui război al altora, nu-i prea clar. Poate fiindcă România se află în Era ticăloşilor.

– Premiul Nobel pentru Literatură se amînă pentru la anul, fiindcă soţul unuia dintre membrii juriului este acuzat de hărţuire sexuală. Ce are sula cu prefectura, numai suedezii ştiu. Culmea ghinionului este că acest lucru nemaiîntîlnit în ultimii 70 de ani se întîmplă taman cînd era favorit Mircea Cărtărescu.

– În căutarea drumului către ea însăşi, a trecut într-o lume posibil mai bună, Doina Cornea. Deşi prototipul antieroului prin excelenţă, rămîne în memoria acelei părţi a societăţii, neatrofiate de dogme şi tipare ideologice, o eroină a luptei pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. În mod paradoxal, la moartea acestei dizidente autentice, România o duce mai naşpa decît în 1989. Iar libertatea pentru care a luptat pe cont propriu este doar o iluzie. – Acolo sus îl va întîlni şi pe Marx, de la naşterea căruia tocmai s-au împlinit, pe 5 mai, 200 de ani. Cum, nu ştiţi cine a fost Marx? Un filosof german ale cărui scrieri au fost înţelese pe dos şi au fost puse în practică aşijderea. Bărbosul n-are nici o vină pentru ce s-a întîmplat cu aceia ce i-au urmat teoriile din ,,Manifestul Partidului Comunist”, deşi acum dau vina pe el. Dar ia să le dai o ţuică, să vezi cum îşi schimbă părerea. Vorba lui: ,,Condiţia materială determină conştiinţa”.

– La fiecare cinci secunde, undeva, pe această planetă, o femeie naşte. În condiţiile suprapopulării, cineva ar trebui s-o găsească şi să-i lege trompele.

– ,,Cum să scoţi ţîţa aşa, ca o vacă, şi ăla, muuu, muuu, muuu…”, se revoltă Zăvoranca împotriva femeilor care alăptează în public. După cum bine ştiţi, Oana e maica stareţă de la mînăstirea de taici budişti de ziua a şaptea. Cum nici pictată cu ceară ea nu-şi arată ţîţele (ce păţeşte vulcanizatorul pîn-o peticeşte, Dumnezeu cu mila!), dracu ştie cum îl alăptează p-ăla micu.

– După cum şi-o trag unii altora prin politica românească, s-a trecut de la familia tradiţională la familia tranzacţională.

– ,,Mersul pe bicicletă, schiul şi sexul nu se uită!”, ne asigură Monica Tatoiu. Ca să nu mai vorbim de Teorema lui Pitagora!

– A fost aprobată puşcăria de week-end. Infractorii vor fi obligaţi să nu meargă două săptămîni la rînd la Mamaia, că, în general, sînt condiţii improprii, şi statul român ar trebui să-i despăgubească. Şi ştiţi cum sînt preţurile pe Litoralul românesc!

– Pînă la urmă, domnul Ciordache va trebui să modifice definiţia din DEX a prostiei, ca să nu mai cadă sub incidenţa ei. După care iar ar trebui să modifice Codul Penal, în sensul că marii jurişti îşi vor ispăşi pedeapsa în Palatul Parlamentului, de luni pînă joi, între 10 şi 10 şi-un sfert.

– Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură de Sertarul Minţii, a fost suspendată din USR pentru că nu şi-a plătit cotizaţia. Scriitoarea, care s-a cărăbănit în Germania Federală încă din 1987, susţine că nici nu ştia că e membră a Uniunii Scriitorilor pe Şerveţele de Masă. A uitat că în 1985 făcuse o cerere de înscriere în USR – filiala Timiş, care i-a fost acceptată abia după cutremurul din decembrie 1989. Dintre ruinele seismului s-au ridicat monştrii manolescieni care, pe lîngă obişnuita porţie de rahat, au dorit să molfăie şi niţică carne… Evident că şi Apolzan, acest Ciordache al breslei mîzgălitorilor pe hîrtie, intră sub incidenţa prostiei.

– Pentru că au făcut curve nişte tăntici, fără să aibă dovezi concludente, nişte umorişti de autobază au fost amendaţi cu 16.000 de lei, plus alte bonusuri, de CNCD. Prostia costă.

– Kim Jong-un a trecut graniţa în Coreea de Sud, fără armată, pentru discuţii, în Casa Păcii, cu şeful de la Seul. A făcut ceea ce nici ta-su, nici ăl bătrîn, Kim Ir Sen, fondatorul republicii comuniste, n-au avut inspiraţia politică să încerce. Cum pînă şi Trump a ajuns la concluzia că Kim nu e un băiat aşa de rău cum zicea propaganda condusă chiar de el, şi se va întîlni cu inamicul public numărul 1, se pune întrebarea dacă liderul nord-coreean nu e un politician cu mult mai abil decît pare. A atras atenţia mapamondului lumii cu focoasele nucleare, a uimit omenirea umană cu decenta delegaţie de la Jocurile Olimpice de Iarnă, desfăşurate în sudul capitalist, iar acum s-a preschimbat în porumbelul păcii care, cu o ramură de măslin în cioc, deschide o nouă eră în istoria peninsulei. Bine, era clar că Trump este un actoraş penibil, dar nu ne aşteptam ca tovarăşul Kim să fie un comediant atît de bun. Totul este să nu se plictisească de rol şi să nu-şi dorească să-l joace din nou pe Hamlet. Că, vorba aia, marii comedianţi sînt nişte oameni trişti.

– Klaus i-a cerut demisia Vioricăi. Pe D-NA Docilă o doare-n zambilă. Că cică ea nu e o elevă pe care o ia proful de urechi cînd i se scoală lui. Distinsa intelectuală s-a exprimat mai elegant, după cum îi sînt vorba şi portul, dar esenţa răspunsului cam asta a fost. Totuşi, o întrebare se impune: de unde ştie doamna Vasilica cum e la şcoală?

– O problemă globală a mapamondului lumii sînt ştirile false. Acestea creează nesiguranţă, induc un sentiment de teamă, inventează realităţi groteşti. Doar în România fake news-urile nu deranjează pe nimeni. Dimpotrivă, românii preferă minciuna adevărului, impostura – competenţei, răul – binelui.

– Atît Macron, cît şi Angela Merkel, aflaţi în vîjîială prin SUA, au vorbit în limba ţării lor la întîlnirea cu Donald, Marele Blond cu un ochi roşu. Numai liderii vremelnici ai României, intelectuali din tată-n fiu, uită limba română cînd o ard prin străinătate. Ei cică-s deştepţi nevoie mare, dar vocabularul fundamental îi contrazice. A vorbi o limbă străină nu-i vreo dovadă concludentă de deşteptăciune, mai ales cînd ai tăi ştiu cîte parale faci. Şi cerşetorii de la Muzeul Luvru se descurcă destul de foarte binişor (Done moa un euro, mînca-ţi-aş!) la locul de muncă şi nu se mai dau mari. A vorbi în limba ţării tale nu înseamnă că eşti prost, ci că-i respecţi simbolurile. E adevărat, atunci n-ar mai fi la fel de evident comportamentul de slugă. Singurul politician demn a fost Olguţa, care, şi la ONU, şi la Moulin Rouge, le-a vorbit interlocutorilor pe limba lor. Ba pe cei care nu aveau atenţia distributivă i-a avertizat că-i calcă tramvaiul în marş.

– Cică francejii e invidioşi pe românce că e cele mai tari pe videochat, au luat Premiul I: ,,Drugul de aur cu coroniţă”. Păi, vorba lui Cioran, ce e vinovate româncele că ale voastre e urîte, mînca-ne-aţi? Şi conservatoare. De la sărutul franţuzesc încoace n-au mai făcut nici un progres…

– ,,E o sfîntă care a avut o poveste similară cu a mea”, mărturiseşte, cu mîna pe schimbătorul de viteze, Corina Creţu. Cum adică, tovarăşă comisar, şi ea îl iubea la nemurire pe Colin Powell sfîşiindu-i inima de lemn Cîrpei Kaghebiste? Cine-i cealaltă sfîntă, nici nu vă mai spunem, că am intra prea adînc printre meandrele concretului orgasmic. Mai bine o lăsăm moartă…

– ,,Apa e rece şi ar putea face infarct”, e convins salvamarul Nelu, fost elev al profesoarei de utilaj petrolier Viorica-Vasilica.

– Care nu se lasă mai prejos şi anunţă construirea a trei noi stadioane: Dinamo, Rapid şi Giuleşti.

– După care concluzionează: ,,Sînt prim-ministrul României şi nu pot accepta acest lucru”. Nici noi, dar n-avem încotro.

– Atacată din toate părţile sub diferite pretexte lingvistice, premiera premierului cu BMW fără ITP şi alte piese de colecţie cu tracţiune integrală, pune punctul (de fapt, degetul) pe i: ,,Sînt un om puternic, chiar dacă mulţi au spus că sînt femeie!”. Cîtă dreptate ai, Viorico! Femeile nu e oameni. E îngeri şi demoni. Îngeri în dormitor, sau în alte spaţii culturale destinate activităţilor de loisir, şi demoni în bucătărie… Cît despre cele puternice, ele e neapărat din zona crepusculară Videle-Alexandria…

– Conform unor studii ale celebrilor cercetători britanici din Făurei, 25% dintre tinerii mapamondului lumii n-ar avea nici cea mai mică intenţie să treacă pe la ofiţerul Stării Civile. Familia tradiţională îi lasă indiferenţi pînă şi pe tinerii României, în ciuda exemplelor sugestive ale primilor oameni în stat capră, de la preşedinţii Camerelor Desfrîului Naţional şi pînă la Cătălin Botezatu.

– În continuarea vîjîielii prin lumea largă, iubitorul de trufandale antice Emmanuel Macron a pus geana pe soţia premierului australian, pe care a definit-o ca fiind ,,delicioasă”. Ne-am uitat şi noi la tăntică, nu ştim ce să zicem, încă mai deliberăm… Totuşi, credem că prezidentului francez i-a rămas printr-un sertar la minţii imaginea Primei Doamne a SUA, crăcoasa aia de Melanie. Care, vorba aia, se zbate la Casa Albă ca peştele pe uscat. Ei, dar dacă ne-ar da numărul de telefon…

– Real Madrid a eliminat-o din nou pe Bayern München cu ajutorul arbitrajului părtinitor. N-a mai fost ungurul Kassai, ci turcul Ceacîr. La fel a păţit-o şi AS Roma, căreia arbitrul sloven Scopina i-a stins lumina, neacordîndu-i două penaltyuri. Ce derbedei!

– La meciul de fotbal (vorba vine!) dintre Sepsi Sf. Gheorghe şi Dinamo Bucureşti, un fan dinamovist a şterpelit un steag al Ungariei din galeria gazdelor şi a traversat terenul, urmărit de hoardele migratoare. Pentru trebuşoara asta, Nebunache a fost interzis de pe stadioanele patriei un an de zile. Başca amenda. După umila noastră părere, derbedeul ar fi trebuit premiat, nu sancţionat, fiindcă nu înţelegem ce căuta steagul Ungariei acolo, afişat ostentativ. Nu mai sîntem stăpîni în ţara noastră? Nu mai există respect? Prezenţa echipei Sepsi în Liga I va crea probleme pe viitor, mai ales că este susţinută financiar şi de politicieni unguri (inclusiv Viktor Orban). Deocamdată l-au înlăcrimat pe Dănciulescu, pe care l-au înşpreiat pînă a strigat unul mai cult la cap: ,,Lăsaţi-l, mă, că e Claudiu Niculescu!”. Rezultatul meciului a fost acelaşi ca-n decembrie 1989: ungurii i-au bătut pe miliţieni cu 2 la 0!

– Edilii români nu se lasă pînă nu pun cu botul pe labe Cartea Recordurilor Ridicole. Deunăzi au inventat cel mai mare mic! Dacă o ţin în ritmul ăsta, în curînd o să fie omologat şi cel mai mare rahat…

– Ar fi fost posibil aşa ceva pe vremea lui Ştefan cel Mare? Aş, i-ar fi beştelit Daniel Sihastru maxim. Ia vedeţi ce-a păţit Fane şi trageţi concluziile de rigoare:  ,,«Zori de ziuă se revarsă/ Acuma mă-ntorc acasă/ Dac-ar ştii nevasta mea/ Cu toporul m-ar tăia». Aşa cînta Fane de răsunau codrii Moldovei într-o dimineaţă de toamnă tîrzie, cînd se întorcea de la cotidiana petrecere a moldovenilor cu accent rusesc. Calul era cam posomorît, că Vodă se pilise de cu seară şi uitase să ia o cameră cu două paturi la han, lăsîndu-l să doarmă în picioare ca pe ultima mîrţoagă. Însă şi-a pus în gînd să i-o coacă stăpînului că, în ultima vreme, mai ales după ce-l caftise pe Mateiaş, devenise cam figurant. Avea numai şmecherii în ţeastă şi se credea buricul pămîntului. Tot într-o călăreală îl ţinea, de parcă era cîştigat la Super bingo. Nu mai avea timp nici să-şi vadă mînjii, iar de iepe nici pomeneală. În schimb, Fane era pe ele, cum se zice, umpluse Moldova de Fănei mititei, de era un scîncet fermecator în această parte tulbure a universului său poetic. Calul nu ştia dacă această creştere a natalitaţii era rezultatul numeroaselor butoaie umilite de Vodă, dar constată, cu surprindere, că micuţii se năşteau abţiguiţi şi cu chef de scandal. În timp ce Vifor cugeta adînc, Fane epuizase repertoriul lui Nicolae Guţă şi-l atacase, cam de sus, e drept, pe-al lui Vică Abetovenei, solistul lui de suflet, pe care la un ospăţ îl lăsase fără cap întrucît o dăduse pe orientalisme. Şi la Vodă toate sînt în regulă, pînă aude de turci. Atunci i se înroşesc ochii, pune mîna pe sabie şi o face lată, ucide din apropiaţi, adeseori nevinovaţi, cum a fost şi cazul rapsodului favorit. Ulterior, Fane a suferit îngrozitor, dar l-a mai liniştit ideea că Abetovenei a murit fără să fi suferit prea mult, deoarece era surd şi probabil nu l-a auzit pe călău cînd îşi ascuţea securea. «- Sînt un om plin de păcate, urlă Vodă cîteva note la care se repezise cu simţ de răspundere, …că ucid fără dreptate/ Că nu am timp de giudeţe/ Cînd mă-mbăt pe la ospeţe.» «- Mai taci dracului din gură că m-asurzeşti!», îl repezi calul, dar tonalitatea nu-i plăcu voievodului, că-i trase una peste bot cu butelca de-l bui borşul. «Bine, Fane!», concluzionă în gînd calul şi-l lăsă în plata domnului. Jos, că de durere se ridicase în două picioare

şi-l răsturnase pe dolarul Moldovei pe un povîrniş. Acesta se rostogoli pînă întîlni în cale un copac viguros de care-şi rezemă brusc trupul nu mare de stat, dar bine pătruns de cele mai diverse alcooluri. Se scutură, îl fluieră pe Vifor, dar acesta necheza mînzeşte şi-i făcea gesturi obscene de pe acoperişul unei chilii clădită în stîncă. Vodă-l zări ca prin ceaţă, dar i se păru că Vifor e mai mulţi. «Al dracu’, iar a agăţat prospături!», îşi zise înciudat şi ciocăni la uşa chiliei. Nu-i răspunse nimeni, deşi insistase şi cu dovleacul. Intră încetişor, dar se împletici şi căzu peste nişte străchini cu lapte acru ieşite inoportun în calea sa. «- Care mă deranjezi din rugăciune? », sună a reproş o voce stinsă ca din altă lume. Fane consideră ca nu-i necesar să răspundă, alungă motanii de la strachină si sorbi pînă la fund conţinutul. «Buun!»  Îşi şterse mustăţile, îşi recăpătă vederea şi un pic din bunul-simţ, după care catadicsi să răspundă: «- Eu sînt, Ştefan cel Mare!» «- A, bine mişelule!», i-o întoarse vocea. «Stai jos şi mănîncă pînă-mi termin programul». Fane nu insistă, termină ce începuse şi se uită pe gaura cheii de oaie care acoperea intrarea în camera de dincolo. Ce-i văzură ochii? Un bătrîn gîrbov, cu barba albă pînă la pămînt, îmbrăcat sărăcăcios, în nişte bermude fosforescente, stătea în genunchi într-un fotoliu capitonat şi cu mîinile împreunate de suspans şi ochii ţintă, se ruga fierbinte ca serialul «Sfînta Varvara», filmat în oraşul îngerilor (Los Angeles, pentru francofoni) să nu se mai sfîrşească niciodată. Vodă nu-l tulbură, că aţipi. Îl trezi parţial o mînă translucidă, şi o voce greu încercată de alcooluri îl interpelă: «- Care-i treaba, Fane?» «- Treaba este proastă. Vreau să merg acasă la a mea nevastă!»

«- Cine te opreşte? Eşti rănit, învins?” «-Nu, nici pomeneală. Sînt lovit în goarnă. Că prin cele baruri, toată lumea-mi toarnă!» «- Stai un pic aicea, să te odihneşti.»

«- Bunule părinte, ce de treabă eşti! Ce mişto-i la tine! Ştii că mi-este bine? Ce-ai zice, Moldova la turci să se-nchine?!» «- Mă, dar eşti beat tare! Te-ai tîmpit de tot!»

«- Ia taci dracu’, popo, că-ţi dau una-n bot. Vouă vă convine: staţi şi vă rugaţi. Puneţi tot pe mine de mă cocoşaţi. Că eu n-am odihnă, fac numai războaie.» «- Las-o moale, Fane, c-o faci şi de oaie. De exemplu acuma, eşti mai beat ca ROIU!» «- Ca nea Văcă, popo? Ăla bea cu ţoiul. E copil de trupă, e un amator. Eu sînt primul, Dane, că sînt domnitor.» «- Oi fi tu, Caisă, mare voievod. Dar Daniel Sihastru nu e vreun nărod. Şi cum sînt aicea ca să te îndrum/ Cînd te-adună calul milos de pe drum/ D-aia eu consider că tot ce ai zis/ Este-un fals istoric, mă înşeală auzul, iar eu am un vis. Aşa că revino-ţi, ştiu că ai prestanţă/ Luptă-te cu turcii şi dă-le şi clanţă/ Că eşti iute tare, lupţi şi pe noroaie/Capul care-i tare, sabia nu-l taie/ Fii viteaz, Ştefane, cum te ştie ţara/ Şi acum mă lasă la .» «-Bunule părinte, ai dreptate-i clar/ Uite, pentru asta, îţi dau un pahar…» «- Un pahar, băiete, ţine-l pentru tine/ Că te văd ca tremuri mai ceva ca mine. Haide acuma, du-te, că te strigă calul /Spune-i cînd mai vine s-ocolească malul/ Că poate să-ţi rupă dracului vreun os/ Şi-i păcat de tine, eşti băiat frumos!»

«- Iartă-mă, părinte, dacă ţi-am greşit!» «- Du-te, mă, acasă, nu fii fandosit. Sînt bărbat, nu cîrpă, ştii că prea te crezi? Du-te că-ţi trag una de vezi stele verzi…» «- Am plecat, părinte, pe curînd, good-bay!» «- Orvoar, măi Fănele! Doamne, ce afon! A uitat săracu: eu sînt francofon…». Fănel părăsi chilia împăcat cu sine şi cu Vifor. Că patrupedul nu era duşmănos de felul lui şi-l aşteptase la intrare. «Pînă la urmă nu merita să-l las pe jos, că Vodă nu-i băiat rău. Păcat că-i sare ţandăra din te miri ce! Uite-l ce uşor se suie-n şa, se vede că i-a prins bine întrevederea cu Daniel Sihastru. Nu se mai bălăngăne, nu mai tremură, şi-a revenit. Nici măcar nu mai cîntă!»

«- Vifore, băiete, haidem să-i dăm brînci/ Vreau s-ajung acasă să tai nişte curci.» «- Iarăşi sînt bolnave? Doamne, ce năpastă!» «- Nu-s bolnave, Vifor/ Foamea mă apasă.»

«- D-aia tu, stăpîne, vorbeşti numa-n versuri? Se cruceşte lumea ca de Păunescu!» «- Ţi-aş răspunde acuma, dar nu pot concret/ Că tu n-ai idee ce e un poet.» «- Cum să n-am idee? Nu-i ca Isărescu/ De semnează zilnic peste Eminescu?» «- Cam aşa, fîrtate, însă mult mai bun/ Şi cînd doarme-n stradă, şi cînd e beat tun.» «- Vrei să zici că poate-i mai bun Stolojan?!» «- A, nici vorbă, frate, nu mai face-un ban.» «- Poate Iliescu ţi-ar plăcea cumva?» «- Fugi cu circu’ mare de la Moscova!» «- Măi, dar nu se poate, tu eşti fan Emil?» «- Nu, căluţe dragă, ăsta-i prea umil. Mie-mi plac poeţii care mai înjură/ Şi-au lumină-n suflet şi în bătătură/ Care ştiu că ţara-i plină de păcate/ Şi pun peste rană mîinile curate.» «- Să grăbim spre casă, că mă enervezi/ Iar eşti patriot şi-o îmbulinezi/ De te-aud străinii de jur împrejur/ Ştii ce îţi vor face?» «- M-or pupa în tur… Şi-n retur…»”.

CONTELE DE MONTE-CRISTO

Săptămîna pe scurt