Coşmarul Dăncilă

– Ticăloşii sînt pe drumul cel bun

– Crimele din Nesănătate

– Limba gimnastică

– Imaginea creierului subţire cu cheltuială se ţine

– Poezia sexului sau sexul poeziei?

– Perpetuum mobile cu spioni

– Ani de ciomăgeală

– Am avut un coşmar cumplit. Se făcea că Viorica-Vasilica era învăţătoarea mea.

– A fost o noapte grea. Din fericire adevărul istoric e altul. Doamna premieră e pe baricadele politicii de canapea şi înfruntă bărbăteşte ,,opoziţia parlamentală”. Căreia i-a transmis textual, ca să fie bine înţeleasă: ,,răspund fiecărui întrebări, (…) pînă la sfîrşitul acestui luni”. După ce şi-a făcut încălzirea, Viorica cea frumoasă precum o zambilă şi inteligentă precum o şindrilă, s-a lăudat că a depăşit ţinta de deficit bugetar!!! Nu i-a spus nimeni că asta e ceva rău. Dar cum femeile din Videle e sincere în general, nimfa blondă a recunoscut că, citez cu emoţie şi lacrimi de crocodil cît corcoduşele, ,,acest program (de guvernare) …nu a făcut bine României”. Colegii ei, academicienii de pe malul Dunării, zic că a fost o afirmaţie făcută din eroarea greşelii, dar adversarii pitulaţi printre morminte politice susţin cu argumente irefutabile (ce cuvînt frumos!) că gura păcătoasei adevăr grăieşte.

– Dar pe Viorica nu te poţi supăra. Cum deschide gura, te apucă rîsul. Orice moţiune împotriva guvernului de gospodine şi majordomi concurează cu succes serialul ,,Las Fierbinţi”. Acolo, în Parlamentul Ruşinii Naţionale, Cosette Gianina Chichirău, acest Martin Luther King cu mini-jupe de pe lîngă plopii fără soţ, a tras un discurs să-i meargă la pitpalac pînă şi ultimului macac cu mustaţă. Sinceri să fim, la oratorie, Cosette îi dă clanţă lui Şerban Nicolae.

– Ca să concluzionăm într-un fel, că ne apucă frezoanele de atîta muncă, trebuie să recunoaştem că doamna Dăncilă este ilustrarea faptului că ignoranţa ne costă mai mult decît educaţia.

– Ion Iliescu şi ceilalţi ticăloşi pot fi judecaţi pentru crimele de la aşa-zisa revoluţie. Justiţio, opreşte mai repede dricu în care bolşevicii l-au suit pe nea Nicu şi aburcaţi-l pe nea Ion, c-aşa e de bonton.

– Întrebat cum se traduce Trăiască România Mare în maghiară, derutatul UDMR Marton Arpad a replicat golăneşte că aşa ceva nu este posibil în limba cailor. Să moară mă-ta! – 650.000 de români au dat colţul în ultimul sfert de secol din cauza infecţiilor intraspitaliceşti. Spitalele româneşti au devenit adevărate lagăre ale morţii.

– Din cauza sistemului putred de corupt din Nesănătate, 47% dintre români mor cu zile. Acestea sînt cifrele dezastrului. Aici ne-au adus macabrii diriguitori ai societăţii post-comuniste. Clasa politică este cancerul societăţii româneşti.

– Întrebare întrebătoare: Dacă în fruntea ţării ajung numai analfabeţi, de ce se dau atîtea examene la limba română? Şi la Evaluarea Naţională, şi la Bac, şi la ,,Te pui cu blondele”? Nu era de ajuns doar limba gimnastică?

– Zăvoranca vrea 500.000 de euro de la Pepe fiindcă i-ar fi stricat imaginea. Micul Zavaidoc ar fi acuzat-o de hoţie, or în afară de inima de oltean, ca în filmul omonim al trustului PRO TV, altceva nu i-a şterpelit. Urît din partea lui Pepe să-i strice imaginea acestei distinse profesoare de bune maniere şi bălăcăreală! Că, vorba aia, avea o imagine!

– Pe 15 ianuarie 2018, la Botoşani, cu ocazia decernării premiilor ,,Mihai Eminescu”, o poetă de pe centura literaturii a recitat un poem-manifest-feminist (zice ea) care conţine versul (vorba vine): ,,Îţi introduc penisul meu lung şi negru în pîntec, România”! Dacă feminismul înseamnă să visezi mandravele de africani care au uitat să se oprească din creştere, instanţa e lămurită. Totuşi, ce are a face sula cu prefectura? Ce rău ţi-a făcut România, fato? Ai auzit-o tu că s-ar da în vînt după sex cu negri? Crezi că d-aia o ardea Ceauşescu cît era ziulica de lungă prin Zimbabwe? Era la peţit? Căuta mătărîngi pentru ţara lui? E o eroare în falş, Medeeo! Cu asemenea afirmaţii şocante, România e mai degrabă o vestală fără noroc pe care vor s-o călărească tot felul de impotenţi intelectual. Voi, obsedatelor, de ce nu încercaţi să scrieţi frumos, dacă tot puneţi mîna pe pix? Decît să şocaţi cîţiva libidinoşi de prin jurii, care consideră că de la vorbe la fapte nu-i decît un pas, mai bine aţi face ceva util societăţii. Daţi cu mătura, tundeţi gazonul, fierbeţi grîul pentru colivă! Şi dacă nu e ceva de capul vostru, poate e ceva de curul vostru. Ceea ce este, evident, o licenţă poetică. Ceea ce faceţi acum, Medeeo, nu e poezie, e un rahat pe care-l aruncaţi în ventilator. Noi ştim că versul incriminat aparţine unuia Marius Ianuş, care, cu ani în urmă, a încercat să facă senzaţie, dar ce s-a ales din acest geniu al closetelor? Stă el de-a dreapta lui Eminescu? Da de unde! Mi se pare că şi lui îi este lehamite de ce a scris. Medeeo, mai bine scrie nişte poezii proaste (nu că asta ar fi vreo capodoperă) decît să-ţi regulezi ţara cu penisul altuia! Fără vrăjeală, România n-are nici o vină că tot felul de obsedaţi de glorie deşartă vor să i-o tragă noaptea pe la trei. Noroc că poliţia e scrofuloasă la datorie. Aşa că inconştienta poetă s-a ales cu un avertisment! Păi de avertismente-i ardea ei corpul?! Măi, băieţi, măi, cu poetesele pe care le mănîncă Windowsul nu se lucrează precum cu hoţii din clasa politică, aşa-zisa clasă ajutătoare a societăţii româneşti! Ele e citite, e mirobolante, e pofticioase… Voi pulane (lungi şi negre, of course!) nu mai aveţi? Păi de ce credeţi voi că şi-a ridicat Medeea fustele-n cap? Ca să consumaţi voi procese verbale? De avertismente era sătulă…

– Pentru a supraveghea un spion rus, americanii pun la lucru zece agenţi FBI. Ori americanii sînt cam tolomaci, ori ruşii sînt prea deştepţi. Cică cel mai greu de supravegheat sînt spionii acoperiţi din ambasade şi consulate. Diplomaţii, adică. Dar americanii nu se lasă, supraveghează non-stop, mai ales de cînd au dibuit nişte ruşi infiltraţi inclusiv la Microsoft. Ce-i interesa pe alde Ivan? Nimic deosebit. Vroiau să racoleze cîteva persoane care participau la operaţiunile de codificare ale sistemelor informatice. Aşa că scandalul Skripal a fost un bun prilej de a mai expulza din spionii acoperiţi, aşa-zişii diplomaţi. Din cei aproximativ 150 de lucrători activi, cu ochiul şi timpanul, din SUA, 60 au fost expulzaţi. Necazul e că vor veni alţii că, vorba aia, America e ţara tuturor imposibilităţilor, iar agenţii FBI vor fi nevoiţi s-o ia de la capăt cu supravegherea. Şi aşa a fost descoperit perpetuum mobile cu spioni. – Fondurile europene au devenit principala sursă de îmbogăţire a apropiaţilor puterii din toate ţările est-europene. La noi sînt jefuite pur şi simplu, termenul de sursă de îmbogăţire fiind desuet. – Birocraţia din spaţiul carpato-danubiano-hipnotic îi sperie pe investitorii străini. Nu pe hoţomani, ăia dau buzna, ci pe oamenii de afaceri autentici. Numai în ultimul an, Codul Fiscal a suferit 70 de modificări. Iar lipsa infrastructurii îi împiedică s-o şteargă din ţară pe cei care consideră că n-a mai rămas nimic de furat. – Tot de lipsa infrastructurii se plîngeau investitorii străini şi-n vremea lui Ştefan cel Mare. Cu toate astea, veneau regulat la furat, jefuit şi violat. Unii plecau cu coada tăiată dintre picioare, alţii nu mai plecau deloc, că legile erau aspre şi se aplicau pe loc. Dacă nu ne credeţi, citiţi ,,Istoria necenzurată a românilor” a lui Adi Sfinteş, că acolo se spune tot adevărul. Ba şi mai mult decît atît. – ,,Acu să nu fiţi naivi şi să credeţi că după scrisoarea lui Ştefan marile puteri s-au înghesuit să-i dea ajutor pentru a se apăra de ciuma turcească. Da de unde! Fiecare şi-a văzut de treaba lui, una mai importantă decît alta; regele Poloniei s-a scobit în nas, papa de la Roma s-a uitat în oglindă, iar dogele Veneţiei s-a dat în bărci. Paradoxal, dar numai Matei Corvin s-a aplecat asupra problemei, deşi el o luase la propriu pe cocoaşă, la Baia, de-l dureau şi acum şalele cînd o alerga pe cea de-a doua nevastă, frumoasa Beatrice, pe la Buda, s-o ciugulească un pic de cercel, de buric şi de alte zone crepusculare. Dar politica-i politică şi el considera că-i mai bine să fie prieten cu nervosul de Ştefan că, vorba aia, nu se ştie niciodată prognoza meteo în istorie. Actele au fost semnate la Iaşi, la 12 iulie 1475, cu un an înainte ca Mehmed al II-lea să pătrundă cu 170.000 de şalvarişti în Moldova, acţiune ce s-a desfăşurat concomitent cu un atac al tătarilor, vasalii turcilor. Ştefan îşi trimite răzeşii să le ia maul mongolilor. Zis şi făcut, numai că Vodă rămîne cu doar 12.000 de curteni abţiguiţi în faţa otomanilor. Lupta s-a dat la Războieni, la 26 iulie 1476, dar a fost nasol că moldavii au fost copleşiţi de duşmani. Au luptat eroic şi au pierit atunci mulţi viteji dintre cei tineri şi mulţi boieri patrioţi, şi a fost mare mîhnire în Moldova şi în ţările dimprejur. În continuarea distracţiei, sultanul asediază cetăţile Sucevei, Hotinului şi Neamţului, dar o ia tacticos în mînă, că nici una nu a capitulat. Şi cum turcii erau cam janghinoşi şi se spălau numai la Paştele Cailor – că de altul n-auziseră – izbucneşte, ca de obicei, holera, ceea ce-i obligă să se cărăbănească peste Dunăre, deşi nu l-au înlocuit nici pe Vodă şi n-au cucerit nici Chilia ori Cetatea Albă, că flota lor fusese botezată definitiv de o furtună dumnezeiască în Marea Neagră. Retragerea a semănat a fugă că Ştefan şi-a strîns o nouă oaste (16.000 de nervoşi cu nervii) şi a luat măsurile de rigoare. Astfel se explică viteza cu care au ajuns otomanii de la Suceava pînă în sudul Dunării, acoperind această apreciabilă distanţă în numai trei zile. Fane însă avea un gol imens în inimă că nu-i bătuse destul şi drept urmare trece în Valahia unde-l instalează în locul lui Laiotă pe Vlad Ţepeş, care, din păcate, a fost ucis rapid. În anii următori îi impune în Valahia pe Ţepeluş şi pe Vlad Călugărul cu gîndul de a-i fi aliaţi în lupta contra otomanilor. Aşteptările îi sînt înşelate şi intervine de mai multe ori de-i bate pe foştii lui protejaţi de le sună apa-n capetele seci. Zadarnice străduinţe, că aceştia erau prea laşi pentru secolul în care se născuseră. În 1484, turcii asediază Chilia (6-14 iulie) şi Cetatea Albă (14 iulie-7 august) pe care le cuceresc dîndu-i o puternică lovitură lui Ştefan, care nu apucase să ajungă cu oastea la locul confruntării. Pentru a-şi recupera cetăţile, Ştefan acceptă umilinţa de a presta personal jurămîntul de credinţă regelui polonez Cazimir, la Kalomea (15 septembrie 1485), care-i promisese ajutor. Turcii atacă tot mai des Moldova dar sînt bătuţi cu maximă consecvenţă de Fane. Pînă la urmă, văzînd că nu-i foloseşte la nimic prietenia lui Cazimir şi convingîndu-se că promisiunile monarhilor din jur sînt vorbe de clacă, domnul se înţelege cu sultanul Baiazid al II-lea (1481-1512), acceptînd să plătească tribut (4000 de ducaţi anual). Scăpat de permanenta ameninţare turcească, Fane se orientează să i-o plătească lui Cazimir pentru băşcălia de la Kalomea unde, în ciuda înţelegerii anterioare, acesta dezvelise cortul în care leul, pardon, dolarul Moldovei, îi jura credinţă, ca să vadă mulţimile ce mare vedetă internaţională i se închină lui. Aşa că, în 1490, Ştefan ocupă Pocuţia pe care o considera proprietatea sa, moştenită de la Petru Muşat şi Alexandru cel Bun, şi pentru care – ţine să le precizeze leşilor – este dispus să-şi sacrifice capul. Polonii nu mai cîrîie o vreme. După moartea lui Cazimir (1492), fiul acestuia, Ioan Albert, împreună cu fraţii săi, Vladislav (rege al Boemiei şi Ungariei), Alexandru (duce al Lituaniei) şi Sigismund (care poftea Moldova) hotărăsc să i-o pună lui Fane, care-i lua la mişto ori de cîte ori vroia fizicul lui. În 1497, regele polon, în fruntea a 100.000 de gură-cască, intră în Moldova pretextînd că merg să recucerească Chilia şi Cetatea Albă. Dar Ştefan era prea vechi în branşă ca să se lase păcălit şi, după ce şi-a dres vocea cu un vin negru de Cotnari, a convocat vreo 40.000 de cheflii dornici de o paranghelie mai de soi. «- Măi, mişeilor – i-a luat Vodă cu ghinişoru’ – io m-am săturat să mă tot lupt cu turcii că nici ei nu mai sînt ce-au fost şi m-am hotărît să facem o bătută moldovenească, temeinică, profundă, cu leşii, că şi-au băgat material proaspăt pe tron. Pe regele ăsta nou, de-şi zice Ioan-Albert, nu-l dă deşteptăciunea afară din casă, dar el nu ştie asta. D-aia crede că mă poate duce pe mine cu zăhărelul şi-mi tufleşte cuşma pe ochi cînd mi-o fi lumea mai dragă. Vă rog frumos să vă concentraţi un pic, cît să puteţi sta în cele aproximativ două picioare, şi să-i dăm o puricăreală ca la mama acasă, să ne ţină minte de jupîni. Că nu mai este respect în Europa de la o vreme, de-au ajuns toţi mucoşii să se tragă de şireturi cu mine! Bineînţeles că o să mergem la distracţie numai după ce vizităm cîrciuma Marşelicăi, că încă mă mai arde pîrdalnicul ăsta de gît…». Moldavii au fost bucuroşi pînă peste poate de cele auzite şi au purces la treabă. După ce au golit n+1 butoaie de vin, luate cîte k, au început să orbecăie după poloni. I-au găsit în jurul Suşevei, i-au înconjurat şi i-au silit să se predea. După mai multe insistenţe, vorbe dulci şi pupături de complezenţă, Fane acceptă de ochii lumii politice să-i ierte pe leşi pentru nesimţirea lor, cu o singură condiţie: să se întoarcă acasă exact pe unde au venit şi să-l ajute şi pe Smiley să-şi refacă gospodăria pe care au jefuit-o la venire. Normal că polonii n-au făcut-o întrucît n-ar fi avut ce băga la jgheab. Dar, de fapt, Fane asta vroia fiindcă nici prin gînd nu-i trecea să-i lase nepedepsiţi pe îngîmfaţii respectivi. Primirea le-a făcut-o în Codrii Cosminului unde, din obişnuinţă, i-a nimicit (26 octombrie 1497). Armata de mazuri ce venea în ajutor a fost distrusă pînă la ultimul om de vornicul Boldur, la Lenţeşti (29 octombrie 1497). Moldovenii s-au umplut de prăzi nenumărate, iar robii polonezi au fost calificaţi la locul de muncă pe funcţiile foarte căutate pe piaţa muncii din acea vreme, de boi de jug. Realitatea istorică e că potrivirea a fost perfectă. Cu ei a arat Fane cîteva suprafeţe însămînţate cu ghindă, pe care le-a numit, din lipsă de inspiraţie, la fel, adică «Dumbrava roşie», de Vasile Alecsandri. În 1499, polonii încheie pacea cu Fane recunoscîndu-l de lider regional deşi pe el nu-l interesa deloc titulatura. Voievodul îi mai bate de cîteva ori pe turci, personal sau prin intermediul fiului său Bogdan, de-i zicea norodul «cel Orb», după ce-şi pierduse un ochi în Codrii Cosminului. Nu, nu-l uitase acolo, pur şi simplu îi intrase o chestie în el. O săgeată! Bogdan era consiliat îndeaproape de vornicul Boldur, care obişnuia să le dea tuturor duşmanilor Moldovei cîte un picior în tur, ceea ce făcea ca succesul acţiunilor sale să fie garantat. Fane, organiză lucrurile de aşa natură încît în iulie 1504, cînd citise el în horoscopul chinezesc, un fake, de altfel, că trebuie să mai schimbe locul, că stătuse 47 de ani şi trei luni pe tron, pe cal, prin diferite iatacuri şi alte locuri de loisir, Moldova era o ţară a-ntîia, bogată, aşezată, respectată de toată lumea, de se miră bolînzii din ziua de azi cum de a fost posibil aşa ceva. Că străinii nu-i ajutau deloc. Doar n-au reuşit toate minunăţiile alea prin muncă patriotică? Ba da, iubite cetitorule, aşa au făcut. Au muncit din greu. Şi pe deasupra şi-au mai iubit şi Patria… Vorba lui Brucan: ce fraieri!”. – Promouşăn: Nu fiţi supăraţi că istoria lui Ştefan cel Mare nu se sfîrşeşte aici! Din episodul viitor, intitulat ,,Soacra lui Ştefan cel Mare”, o să aflaţi despre numeroasele bătălii pe care le pierdea Vodă cînd se întorcea la ore foarte mici acasă şi hoaşca a bătrînă n-apuca să pună cornu’ în pernă. Faceţi ochii mari şi învăţaţi, că şi voi aveţi vreo soacră pe acasă, care se perpeleşte pe aragaz. Iar cei care n-aveţi, compătimiţi-i pe ăia de au…

CONTELE DE MONTE-CRISTO

Săptămîna pe scurt