Cu toată încrederea în Vasilica

– Să-ţi fie ruşine, Klause!

– Primăria Generală a Nesimţirii

– Basarabeni, atenţie la portofele!

– Înfloreşte antisemitismul

– Cu onoarea nereperată

– Terorismul şi manelismul

– Iubire aberabilă

– Fane Barosanu

– Şi anul acesta Paştele este sărbătorit la date diferite de creştinii catolici şi cei ortodocşi. Asta să fi fost voinţa lui Dumnezeu? Nici vorbă. Asta-i voinţa mai marilor bisericilor care sub diferite pretexte (calcule astronomice, Paştele evreilor, calendarele iulian şi gregorian) vor să-şi afirme unicitatea. Doar Isus a fost unic, restul e deşertăciune. Grecii au înţeles primii acest lucru, şi toţi creştinii din vechea Eladă, romano-catolici şi ortodocşi, sînt martorii Învierii în acelaşi timp. Cu înţelepciune, au ajuns la concluzia că singurul fiu al lui Dumnezeu, dăruit oamenilor pentru a-i salva de întuneric, nu poate fi împărţit ca o felie de cozonac. Ceilalţi creştini sărbătorim împreună doar Paştele Cailor.

– În România, la fiecare 30 de secunde, o femeie este bătută. Ţinînd cont că pe listă se află doamnele Viorica, Carmen, Rovana, Gabriela, Olguţa şi alte martire, credem că se cam arde gazul…

 – Viorica se ţine cu dinţii de programul de guvernare-analfabetizare: ,,Am toată încrederea că echipa care am venit vor găsi soluţii şi cred că aceste soluţii veţi rezolva o parte din problemele care le aveţi”. Şi noi avem toată încrederea în Vasilica, chiar dacă încă ,,încercăm să indentificăm soluţii…”. Soluţia finală ar fi cîteva lecţii de gramatică, morfologie şi futurologie. Că, vorba lui Cezar Ouatu: ,,Veni, vidă, Videle…”.

– În loc să-i reţină pentru nenumăratele infracţiuni morale, economice şi politice, poliţiştii au protestat împotriva hoţilor din guvern. Băieţi, respectaţi fişa postului! Că de tulburat ordinea şi liniştea publică, are cine.

– Klaus Iohannis pozează într-un om cu moravuri politice sănătoase, dar e cam bulangiu. Pentru că nu-i plac discursurile politice sforăitoare, n-a participat la şedinţa solemnă a Parlamentului, ocazionată de împlinirea a o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România. Nici nouă nu ne plac, dar Unirea ne place. Ceea ce a făcut Werner e o lipsă de respect faţă de Naţiunea Română, faţă de martiriul milioanelor de români care au pierit pe cîmpurile de luptă ale istoriei definind această ţară. Preşedintele nu e la prima abatere. Cînd tinerii participanţi la Marşul Unirii, care şi-au rupt pingelele pe drumul plin de hîrtoape politice dintre Chişinău şi Bucureşti, i-au bătut la poartă, Iohannis a pus lacătul pe palat şi a şters-o peste hotare. Să-ţi fie ruşine, Klause! Eşti un om mic într-o ţară cu inima mare. Am înţeles, tu te crezi buricul pămîntului, al galaxiei, al întregului univers, ca să respectăm adevărul pînă la capăt, dar n-ar fi rău să respecţi istoria proştilor de români al căror preşedinte se zice că eşti! E adevărat, noi le-am cam tras ţeapă naziştilor, dar prea eşti ranchiunos.

– Circul Globus s-a mutat în Consiliul General al Capitalei. Oamenii de acolo, e un fel de a spune, nu prea sînt în firea lor. Doamna Gabriela, fostă înghiţitoare de săbii şi aruncătoare de flăcări dinspre antene, nu mai pridideşte cu numerele la trapez. După ultimul salt mortal în braţele lui Pandele, i-au intrat cîteva paiete în sistemul de operare. A fost vina Opoziţiei, speriată că-i vor fi date afacerile necurate în vileag. Ghemul ăla de limbrici din jurul bugetului Primăriei Bucureştilor nu poate fi împrăştiat nici de Iosefini. Iar DNA-ul e suspect de timid.

– Ca să arate că sfidarea legii face parte din ADN-ul corturarilor de la conducerea Capitalei, şmecherii de Ferentari s-au gîndit pînă le-a dat sîngele pe nas şi au luat decizia ca să-i împiedice pe oameni să aibă acces la documentele ce conţin informaţii de interes public, stabilind un tarif de 200 de lei pentru fiecare pagină copiată! Ca un bun cetăţean, ca un creştin practicant, mă întreb dacă Primăria Capitalei n-ar vrea şi o clanţă! Nu clădirea, ci curvele politice care doresc să jefuiască fără să fie deranjate de vulg. Oferta noastră e generoasă. Şi, pe deasupra, şi gratis.

– De emulaţia stîrnită de Centenar s-a gîndit să profite Băsescu, marele dezbinator, şi Dan Barna, liderul unui grup de pitecantropi care susţin că Unirea n-are rost. Basarabenilor, stuchiţi-i în ochi (după caz), şi mare atenţie la portofele! Că toată cariera lor politică se bazează pe iuţeală de mînă şi nebăgarea de seamă a celorlalţi. Îi doare-n provă de Unire. Ba şi-n pupă!

– Antisemitismul înfloreşte: România a bătut Israelul la el acasă, cu 2 la 1. Iar pe 27 martie, le-a tras-o şi suedezilor. Patrioţi băieţii! Bine, meciurile au fost amicale, că altminteri ne lua Institutul Wiesel la ştangă de nu ne vedeam. Aşa, nu riscăm nimic, nici măcar modelul suedez, în ciuda faptului că la meciuri amicale sîntem campioni mondiali.

– Un bărbat argentinian ţinut prizonier în corpul unei femei leneşe şi-a schimbat sexul ca să iasă la pensie cu cinci ani mai devreme. Ăştia ne dau idei.

– Tibi Uşeriu va deveni cetăţean de onoare al Capitalei! Dacă toţi hoţii de bijuterii ar fi recompensaţi astfel, Consiliul General ar lucra non-stop. La vrăjeală, Gabriela a zis că bistriţeanul e un exemplu de reabilitare termică. Un fel de Coposu al mersului prin zăpadă! Performerul (zece ani de bulău în Germania şi vreo trei săptămîni de plimbărică prin frigiderul Arctic) nu refuză titlul, dar nu va veni personal să-l ridice, că nu vrea să lase amprente. Că, luat de valul amintirilor, s-ar putea să-i fugă ochii spre cerceii doamnei Firea. Deh, ochi alunecoşi, inimă zburdalnică.

– Carmen Şerban n-a primit viză de intrare în SUA, deşi nu este terorizdă. Eu le-am tot atras atenţia maneliştilor să se astîmpere, că au zguduit lumea, dar parcă ai cu cine să te înţelegi.

– Iubirea dintre doi bărbaţi e ,,aberabilă”, a rostit oripilant, sau cam aşa ceva, un distins ţigan la o emisiune televizată la televizor. De aici s-o fi inspirat ochelaristul care a constatat că gagica lui este iubibilă? Dar dacă este iubibilă, poate fi şi aberabilă? Dar familia tradiţională Dragnea, cu aia mică pe post de material didactic, ori Tăriceanu, cu alea coapte pe plită pe post de organizaţie de bază, cum o fi? Dracu ştie. Că Constituţia se dă lovită la pitpalacul inimii din trupul corpului uman.

– Un pic aberabilă era şi situaţia politică din spaţiul carpato-danubiano-pontic în a doua jumătate a Secolului al XV-lea, ceea ce l-a făcut pe Ştefan cel Mare să se pună cu omorul pe ea. –  ,,După ce l-a năpădit barba ca pe balega de bivoliţă iarba, Fane s-a uitat un pic în jur şi nu prea i-a plăcut ce-a văzut. Pe Aron îl executase din obligaţie, pe boierii vicleni îi trimisese în misiune diplomatică la Sfîntul Petru, Mateiaş nu mai cîrîia, iar cu regele polon era, din motive de politică regională, tovarăş. «Că – zicea Vodă – n-ai cum s-o cîrmeşti cîtă vreme Tratatul de la Varşovia s-a semnat chiar la Varşovia. Băi, dar cine o fi Varşovia asta, că n-am văzut-o la striptis, la Cotnari? În sfîrşit, n-are importanţă foarte mare, dar ce mă fac cu turcii ăştia de le trimit regulat dezastruoasa moştenire rămasă de la Petru Aron, adică tributul de 200 de galbeni. Să le mai trimit banii, sau să le dau clanţă?». Asta era întrebarea, şi Vodă a optat pentru varianta «B», atît de populară în Moldova. Prin urmare, în 1470, Fane atacă Valahia, unde domnea amantul sultanului, adică Radu cel Frumos dar Prost, cu gîndul vădit de a-l înlocui şi de a pune un domn capabil de a opune rezistenţă otomanilor. Radu se plînge ca o cadînă sultanului, care-i trimite pe tătari să prade Moldova. La Lipnic, Fane îi întîmpină voios nevoie-mare pe ochenaţi şi le scoate jaful din cap cu buzduganul. Fiul hanului cade prizonier, ceea ce-l determină pe ta-su să trimită o solie de 100 de oameni cu misiunea imposibilă să-l sperie pe Fane şi să-i elibereze fiul. Fane, care era cam machit, i-a lăsat să se manifeste zgomotos, s-a îngălbenit de furie şi a fugit. L-a adus repede pe călău care, îndemînatic nevoie-mare, că tocmai venise de la un master-chef pentru canibali desfăşurat la Vaslui, l-a tranşat pe fiul hanului în patru bucăţi egale, numai bune de ostropel, iar pe 99 de soli i-a iertat de cruntul supliciu, tăindu-le capetele. Al o sutălea s-a scos, că i s-a părut simpatic. Avea nasu’ cam mare, dar lui Vodă nu-i plăcea atributul respectiv, aşa că, plin de generozitate, i l-a retezat, după care i l-a trimis înapoi şefului său: «- Măi, mişele, spune-i han-tătarului cît de ospitalieri sîntem noi, moldovenii, şi ce operaţii estetice gratuite facem!». În astă vreme, Radu cel Frumos atacă Moldova, dar la Soci (7 martie 1471) este aşteptat şi învins de Fane. Mulţi aşa-zişi viteji valahi au murit ca proştii în acea luptă. În 1473 se hotărăşte să declanşeze operaţiunea decisivă împotriva lui Radu. Îl învinge la Vodnău, după care, la 24 noiembrie, cucereşte Bucureştii unde, conform solidelor sale principii de viaţă, se veseleşte trei zile. Şi avea motive, că fiica valahului îi cade în gheare. Şi cum el nu putea rezista unei femei cu un déja-vu în privire, fu de-a dreptul robit de farmecul acestei bombe sexy care, însă, mai avea de copilărit. Pentru orice eventualitate o ia cu el şi peste cîţiva ani şi-o trece-n răboj la capitolul «cea de-a treia nevastă». Turcii îl atacă dar, din obişnuinţă, îi face praf. Cam 13.000 au pierit, iar 2.300 au fost traşi în ţeapă. «Că tot sîntem în oraşul lui Vlad Ţepeş – a murmurat în barbă Fane – şi n-ar fi cinstit faţă de văru-miu să-i omor altfel». Dar Laiotă Basarab, pe care-l lăsase să conducă Valahia, este alungat repede de Radu, aşa că Fane este nevoit să restabilească situaţia (1474). Radu decedează în Transilvania, dar grijile nu se sfîrşesc, că Laiotă, curvă prefăcută, trece de partea otomanilor. Fane îl sprijină pe Basarab cel Tînăr, sau Ţepeluş, care coboară din Transilvania, dar este învins. În schimb, Fane i-o pune lui Laiotă însă nu mai are timp să-l impună pe Ţepeluş, că turcii pătrund în Moldova. Soliman Eunucul avea vreo 120.000 de ostaşi, iar Fane se baza pe vreo 47.000. Era cel mai mare caft al domniei sale. Strategia lui Vodă a fost cea tradiţională: a  făcut curăţenie în faţa duşmanului şi l-a aşteptat cu oştirea mangă, unde au crezut muşchii lui că-i locul potrivit; la Vaslui, într-o zonă mlăştinoasă de-ţi venea să-ţi baţi nevasta, sau măcar să violezi pe cineva. Acolo au încasat-o turcii mai ceva ca-n filmele americane, că moldovenii cînd se apucau de treburi de-astea erau tare îndemînatici. Timp de patru zile, pe un noroi naţional, i-au alergat localnicii şi i-au tăvălit în propriul sînge ca pe porci. Dezastrul a fost atît de mare pentru turci încît pînă şi propagandiştii lor, renumiţi pentru modul în care transformă pe hîrtie o înfrîngere colosală într-o victorie monumentală, au recunoscut-o deschis, motivînd în faţa lui Mehmed al II-lea că evidenţa e atît de clară încît îndemînarea şi talentul lor nu le sînt de nici un folos. Fane, care, în general, nu era lăudăros, deşi umbla mai mult machit, îi anunţă pe conducătorii creştini de faptele sale, sugerîndu-le să-l ajute cu oaste ca să-i termine definitiv pe otomani. Aşa că le trimise un e-mail pe care urmaşii l-au numit «SCRISOAREA CIRCULARĂ A LUI ŞTEFAN CEL MARE CĂTRE GRANGURII EUROPEI: Gagiilor care ştiţi să citiţi ori nu sînteţi surzi de tot, ascultaţi la mandea: Vă fac cunoscut că în ultima vreme m-am supărat rău, da rău de tot, pe unii de le zice lumea turci, aşa că au vrut naşparliii să îmi pună ţara pe butucii de viţă de vie. Să vedeţi cum a fost. De Bobotează, cînd tocmai mă reparam cu zeamă de varză după Sfîntul Vasile, mă deranjează vreo 120.000 de nasoli d-ăştia, în frunte cu unul fără bijuterii, Soliman, mai fraier decît ultimul moldovean. Io ce era să fac, colegilor, în condiţiile alea, că tremuram ca varga din cauza machelii fiindcă nu reuşisem să mă dreg cum trebuie. M-am enervat cumplit, mai ceva decît în 1467 cînd m-a vizitat, total neinspirat, Matei Corvin, am dat o raită prin crame, i-am adunat pe băieţi şi i-am întîmpinat la Podul Înalt. Vai de mama lor ce-au păţit! Am tăiat la ei ca la curechi. Numai eu am rezolvat personal vreo 200, că mă luase ameţeala şi nu mai ştiam în cine dau şi nici din ce cauză. Ştabilor, mă scuzaţi că vă inoportunez cu episoade sîngeroase că ştiu că voi, obraze subţiri, nu vă permiteţi să mergeţi personal le război fiindcă sînteţi simţitori ce nu s-a văzut. Că altfel n-aţi trimite în locul vostru pe nătărăii din subordine de care rîd turcii de se prăpădesc cînd îi calcă în picioare. Vă mai zic că i-am alergat pînă la Dunăre de m-au tăiat toate apele minerale naturale care tocmai atunci şi-au găsit să-şi dea în petic. Noroc că la întoarcere am trăit clipe de neuitat la nişte gagici faine, crescute ca ciupercile după ploaie de-a lungul drumurilor moldave. În sfîrşit, ce s-o mai lungim, i-am pus-o urît de tot sultanului, tăindu-i, ca să mă exprim poetic, mîna dreaptă. Dar mai are cîteva părţi ale trupului de care l-aş scuti bucuros dacă puneţi şi voi mînă de la mînă şi-mi trimiteţi nişte luptători. Ştiu că sînt proşti dar vorba unui urmaş de-al meu, sînt mulţi, şi asta-i impresionează pe otomani, nu giugiulelile voastre diplomatice. Oricum, noi ne vom lupta pînă la capăt pentru legea creştinească, pentru Europa, după cum ne-o tăia capul şi ne-o ţine ghioaga. Şi dacă o să ne lăsaţi ca de obicei singuri împotriva duşmanului, să ştiţi că sînteţi bulangii (25 ianuarie 1475)». «- Asta-i tot, Arbore, închide calculatorul. Gata cu diplomaţia pe ziua de azi că avem treburi mai importante. Adă, tată, o carafă, că moare Vodă de sete după atîta arşiţă intelectuală…»”. Promuşăn: Îţi vine să crezi, iubite cetitorule, ce conducători de toată isprava a avut cîndva ţara asta? Simţi cum pieptul de cocoş stă să plesnească de mîndrie patriotică? D-aia zic să ţii aproape şi să-ţi iei drogul la timp, că episodul viitor intitulat, nu ştiu de ce, ,,Ani de ciomăgeală”, te va urca pur şi simplu pe caii verzi de pe pereţii odăii tale. Şi să vezi atunci ce omori la duşmanul tău tradiţional, reforma.

CONTELE DE MONTE-CRISTO

Săptămîna pe scurt