Donald Trump a ridicat tarifele la produsele chinezești cu 104%, echiva­len-­
tul unei salve de rachete sol-sol, într-un
război. Am putea spune că în acest moment lumea se află în război econo­mic, așa cum citiți în „România Mare” de câteva luni bune. Iată că, în sfîrșit, vedem primele acțiuni de război economic. Războiul economic e unul agresiv și-l înlocuiește pe cel militar între SUA și China, în timp ce în cazul UE-SUA nu e altceva decît o pedepsire a neo-marxiștilor de la Bruxelles de către administrația Trump pentru felul obraznic în care se poartă cu el. În paralel, Trump vrea să stingă conflictul din Ucraina fără să pară că-i cedează prea multe lui Putin, tocmai ca să scape de o belea și de o cheltuială care-l împiedică să se concentreze pe China. În noua ordine mondială, tarifele
au devenit un câmp de luptă cheie, în spe­cial în competiția strategică SUA-China.
 Pe măsură ce peisajul global se fragmentează în blocuri regionale interconectate, națiunile folosesc o serie de arme economice, inclusiv taxe pe oțel, interdicții de import și sancțiuni financiare menite să paralizeze economia unei națiuni.
Lumea din ce în ce mai interconectată se confruntă cu o creștere a conflictelor de politică comercială, sancțiunile, tarifele și represaliile generând titluri de presă. Disputa comercială SUA-China și sancțiunile impuse Rusiei pentru invazia sa în Ucraina sunt doar câteva exemple. Acest lucru ridică o întrebare critică: sunt războaiele comerciale noua față a războiului modern?
Războaiele comerciale apar atunci când țările folosesc măsuri economice în loc de forța militară pentru a-și atinge obiectivele. O tactică comună este impunerea de tarife. Acestea sunt taxe pe mărfurile importate pe care le scumpesc, încurajând consumatorii să cumpere produse locale. Un exemplu notabil este războiul comercial dintre SUA și China lansat în 2018. SUA a impus taxe vamale la bunuri chinezești în valoare de miliarde de dolari, cum ar fi electronice și îmbrăcăminte, ca răspuns la ceea ce considerau a fi practici comerciale neloiale. China a ripostat cu tarife la soia și mașinile americane, care au avut un impact semnificativ asupra fermierilor și producătorilor americani.
Sancțiunile sunt un alt instrument economic folosit pentru a influența comportamentul unei țări. Ele funcționează ca o blocadă economică, îndepărtând o țară de comerțul și finanțele globale. De exemplu, anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 a determinat națiunile occidentale să impună sancțiuni, înghețând active și interzicând comerțul în sectoare cheie. Răspunsul Rusiei? A interzis importurile europene de alimente, ceea ce a dus la pierderi economice pentru ambele părți. Represaliile sunt un răspuns comun la măsurile comerciale, în care acțiunea unei țări determină un răspuns egal sau mai mare din partea alteia.
Războaiele comerciale nu sunt un fenomen nou și au un impact semnificativ. Războaiele cu opiu din Secolul al XIX-lea dintre Marea Britanie și China au fost declanșate de anumite dezechilibre comerciale și de încercările Marii Britanii de a-și extinde comerțul cu opiu. Acest lucru demonstrează modul în care motivele economice pot stimula conflictul militar. Deși războaiele comerciale moderne escaladează rareori în acțiuni militare, ele încă afectează profund economiile și mijloacele de trai ale cetățenilor. Inițial, războaiele comerciale par benigne în comparație cu cele militare. Cu toate acestea, ele sunt, de asemenea, despre putere și constrângere, națiunile încercând să exercite presiuni economice unele asupra altora. În loc să ocupe teritorii, țările urmăresc să restricționeze creșterea economică sau să își protejeze industriile interne. Tarifele SUA-China, de exemplu, nu numai că au crescut prețul televizoarelor, ci au costat și consumatorii americani aproximativ 42 de miliarde de dolari anual, în timp ce exportatorii chinezi au pierdut o cotă de piață semnificativă.
În timp ce războaiele militare provoacă daune imediate și devastatoare, războaiele comerciale sunt mai insidioase. Sancțiunile împotriva Iranului, menite să-i reducă ambițiile nucleare, au condus la o contracție de 10% a economiei sale între 2012 și 2018, potrivit Băncii Mondiale, ceea ce a dus la o sărăcie larg răspândită. Deși nu s-au pierdut vieți, suferința umană a fost reală.
Războaiele comerciale au unele avantaje față de conflictele militare, deoarece evită violența directă și pot fi calibrate pentru a atinge obiective specifice. Tarifele pot fi ridicate, iar sancțiunile pot fi ușurate, permițând o abordare mai nuanțată. Cu toate acestea, nu sunt lipsite de riscuri. Războaiele comerciale pot escalada tensiunile, așa cum se vede în disputa comercială dintre SUA și China. Mai mult decât atât, de multe ori dăunează cel mai mult civililor, de la fermierii americani care pierd vânzările de soia până la familiile iraniene care se confruntă cu lipsa de medicamente esențiale.
Ar putea războaiele comerciale înlocui conflictele militare în unele cazuri? Eventual. Ele sunt un instrument prin care națiunile pot exercita presiuni fără a folosi forța militară. Cu toate acestea, istoria avertizează că războaiele comerciale pot fi un precursor al unor conflicte mai severe. În anii 1930, barierele comerciale au exacerbat Marea Depresiune și, în cele din urmă, au contribuit la declanșarea celui de-al II-lea Război Mondial. În timp ce disputele comerciale rareori duc la războaie pe scară largă astăzi, ele pot amplifica rivalitățile și pot crea medii de tensiune și instabilitate.
Națiunile lansează războaie comerciale cu obiective mari: protejarea locurilor de muncă, pedepsirea rivalilor sau forțarea schimbărilor politice. Dar sunt eficiente? Părerile sunt amestecate. Tarifele SUA-China urmăreau să readucă producția acasă, dar un studiu Moody’s Analytics din 2021 a constatat că au creat doar 245.000 de locuri de muncă în SUA, în timp ce creșteau costurile pentru consumatori – un câștig modest. China, între timp, s-a orientat către alte piețe, atenuând lovitura.
Sancțiunile afectează adesea mai rău. Să luăm exemplul Coreei de Nord: decenii de sancțiuni nu i-au inhibat programul nuclear, deși i-au spulberat economia. Un raport al ONU din 2019 a estimat că 11 milioane de nord-coreeni se confruntă cu insecuritate alimentară, parțial din cauza sancțiunilor. Phenian sapă în timp ce locuitorii săi mor de foame. Saga de sancțiuni asupra Rusiei din 2014 ne spune o poveste similară. Moscova s-a adaptat prin stimularea producției locale, chiar dacă rușii obișnuiți au trăit pe pielea lor suferința economică.
Apoi mai sunt daunele colaterale. Războaiele comerciale se răspândesc peste granițe. Fricțiunile comerciale dintre SUA și China au afectat lanțurile globale de aprovizionare – piesele auto au devenit mai scumpe, firmele de tehnologie s-au aliat, iar consumatorii de pretutindeni au plătit mai mult. În mod similar, sancțiunile împotriva Iranului au perturbat piețele petroliere, umflarea prețurilor la combustibili la nivel mondial. Organizația Mondială a Comerțului (OMC), menită să arbitreze aceste dispute, rămâne neputincioasă în timp ce mari puteri precum SUA își ocolesc regulile.
Cu toate acestea, războaiele comerciale pot obține victorii. Regimul de apartheid din Africa de Sud a cedat în anii 1980 sub presiunea sancțiunilor globale, grăbindu-și sfârșitul. Succesul depinde adesea de unitate – atunci când multe națiuni se alătură, presiunea crește. Eforturile individuale, cum ar fi SUA care vizează Cuba de zeci de ani, tind să se clatine și să rănească mai mult decât să vindece.
În lumea noastră interconectată, războaiele comerciale tind să înceapă la nivel local, dar impactul lor se extinde la nivel global. Tarifele din Washington pot crește facturile de alimente în Berlin. Sancțiunile asupra Rusiei au zguduit piețele energetice din Europa, crescând costurile la gaze. FMI a avertizat în 2019 că războiul comercial dintre SUA și China ar putea reduce cu 700 de miliarde de dolari creșterea globală până în 2020 – bani pierduți din cauza prețurilor mai mari și a blocării comerțului. De asemenea, ei remodelează alianțele. Pe măsură ce China se confruntă cu tarifele vamale ale SUA, a creat legături economice cu Rusia și Asia de Sud-Est, construind noi legături comerciale. Sancțiunile impuse Huawei, principalul competitor din China, au declanșat o luptă globală asupra rețelelor 5G, îmbinând economia cu geopolitica. Războaiele comerciale nu doar mută mărfuri, ci modelează și configurațiile puterii globale.
Pentru omul obișnuit, mizele sunt tangibile. Un telefon nou costă mai mult din cauza tarifelor. Locurile de muncă dispar atunci când exporturile se depozitează. Inflația crește pe măsură ce lanțurile de aprovizionare se blochează. Războaiele comerciale ar putea să nu aibă drama eroicului câmpului de luptă, dar consecințele lor lovesc portofelele și mesele din întreaga lume.
Sunt războaiele comerciale o nouă formă dominantă de război modern? Depinde de definiție. Dacă războiul înseamnă deținerea puterii pentru a-i apleca pe alții la voința ta, atunci da – războaiele comerciale sunt o variantă modernă, purtate cu foi de parcurs în loc de săbii. Au crescut în proeminență, OMC raportând peste 1.000 de noi restricții comerciale din 2008, micșorând câteva conflicte armate din aceeași perioadă. Cu toate acestea, nu sunt un substitut complet al puterii militare. Războielor comerciale le lipsește oroarea viscerală a acțiunilor militare israeliene din Fâșia Gaza. Dar ele sunt totuși o armă – mai puțin mortale, poate, dar totuși divizibile. Au devenit subiectul preferat în manualul de relații internaționale, un mijloc de a semnala puterea sau de a regla scorurile cu vărsare de sânge minimă. SUA nu au invadat China din cauza dezechilibrelor comerciale; au lovit-o cu tarife. Rusia nu a bombardat Europa din cauza sancțiunilor; a interzis exporturile de mere. Totuși, războaiele comerciale nu sunt instrumente impecabile. Ele produc adesea daune colaterale și îi rănesc pe cei nevinovați. Ele riscă, de asemenea, să se răstoarne într-o economie globalizată. Gândiți-vă la SUA și China care se privesc cu prudență în Pacific. Sau cum embargoul SUA asupra exporturilor de petrol către Japonia la începutul anilor 1940 a declanșat un atac asupra Pearl Harbor și intrarea SUA în cel de-al II-lea Război Mondial.
În cele din urmă, războaiele comerciale sunt mai puțin un înlocuitor pentru conflictul militar decât un nou front într-un joc vechi. Națiunile s-au luptat întotdeauna pentru dominație, fie cu armate, fie cu embargouri. Astăzi, sancțiunile și tarifele sunt armele preferate, remodelând rivalitățile fără a rupe pacea. Încă. Pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai încurcată, meciul de șah economic în desfășurare dintre marile puteri precum SUA, Rusia, China, India, Japonia, Europa și Asia de Sud-Est – ca și Sudul Global divergent – ne vor defini viitorul, demonstrând că, în arta războiului, stiloul (și tariful) poate avea un impact la fel de puternic ca glonțul și sabia.
Notă: În acest articol am folosit informații  de pe site-ul www.moderndiplomacy.com.

IOAN TEODOR