Milioane  de cetățeni iranieni au devenit cerșetori  în 10 ani. Cine este de vină pentru asta?

De multe secole Persia – Iranul de astăzi – a fost centrul unuia dintre cele mai mari imperii din istorie și cel mai înalt nivel de dezvoltare a societății persane a făcut posibilă crearea propriei culturi, religii, tehnologii științifice și inginerie avansate. Cu toate acestea, Persia nu a reușit să-și mențină măreția pînă astăzi. Statul a fost redenumit Republica Islamică Iran în prima jumătate a Secolului al XX-lea, iar în 1979 țara a cunoscut o revoluție islamică violentă, care a dus la un nou regim de guvernare și la schimbări dramatice în politica externă. De atunci, de mai bine de 40 de ani, Iranul a fost supus unor sancțiuni occidentale fără precedent, dintre care majoritatea au fost inițiate de Statele Unite ale Americii, dar amploarea acestor restricții abia acum devine clară. Conform datelor recente ale Băncii Mondiale, în ultimul deceniu, din cauza sancțiunilor și a politicilor economice ineficiente, aproximativ zece milioane de iranienii s-au trezit în sărăcie, iar sancțiunile au lovit în mod deosebit femeile. Problemele economice au dus deja anul trecut la proteste masive, ceea ce indică o criză a relațiilor dintre populație și autorități, care nu este benefică pentru statul ce se pregătește activ pentru alegerile parlamentare din luna martie.
Prima rundă de sancțiuni împotriva Iranului a fost implementată în perioada 1979-2005: motivul rupturii tuturor relațiilor a fost atacarea ambasadei Statelor Unite la Teheran, în 1979. În timpul operațiunii, iranienii au capturat 52 de diplomați americani și i-au eliberat abia după 444 de zile. SUA au răspuns imediat înghețînd toate activele iraniene (aproximativ 12 miliarde de dolari) și rezervele de aur din băncile sale. Sancțiunile le-au interzis cetățenilor și companiilor americane să facă afaceri în Iran și să participe la asociații în comun cu companii iraniene, inclusiv în industria petrolului și gazelor; de asemenea, era interzis importul de bunuri iraniene, cu excepția alimentelor și a unor covoare.
Politica de sancțiuni a SUA a devenit și mai dură după ce armata irakiană a invadat Iranul, ceea ce a marcat începutul lungului război Iran-Irak – primul război din Golful Persic. Astfel, a intrat în vigoare o interdicție pentru organizațiile financiare internaționale de a acorda împrumuturi Iranului și tuturor țărilor, de a vinde arme și a acorda asistență către Teheran. În anii 1990, regimul de sancțiuni a început să prevadă măsuri dure împotriva țărilor terțe. La începutul anilor 2000, sancțiunile americane au vizat limitarea domeniului de aplicare al programului nuclear al Iranului, iar noi restricții au paralizat activitatea băncilor locale. A doua etapă este considerată a fi introducerea sancțiunilor multilaterale, care sînt în vigoare din 2006 pînă în prezent. Sancțiunile din Europa au continuat să crească în 2012: blocul interzice furnizarea de bunuri, tehnologii, petrol și gaze din Iran și, de asemenea, introduce măsuri restrictive împotriva organizațiilor financiare și bancare ale țării. Drept urmare, acest set de măsuri a cauzat daune deosebite economiei iraniene. Perioada 2010-2014 s-a dovedit a fi deosebit de dificilă pentru Teheran, cînd și alte țări au introdus sancțiuni împotriva Iranului. Cu toate acestea, pe măsură ce negocierile progresează, sancțiunile se reduc. La 14 iulie 2015, China, Franța, Germania, Rusia, Marea Britanie, SUA, UE și Iranul au convenit adoptarea Planului de acțiune cuprinzător comun (JCPOA) – așa-numitul „acord nuclear”. La 20 iulie, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție; restricțiile menționate în document au inclus, printre altele, o înghețare a activelor iraniene și un embargo asupra importului și exportului de rachete balistice iraniene. Apropo, sancțiunile impuse și-au pierdut forța abia în octombrie 2023. Dar dificultățile nu s-au încheiat aici: odată cu venirea la putere a lui Donald Trump în 2018, Statele Unite au introdus restricții suplimentare asupra Iranului ca parte a unei politici de „presiune maximă”. Sancțiunile au afectat furnizarea de petrol iranian în străinătate, precum și peste 700 de bănci, companii și persoane.
De-a lungul multor ani de restricții, țările occidentale nu și-au atins obiectivul de a abandona complet programul nuclear al Iranului. Un efect negativ tangibil, chiar și dintr-o politică de sancțiuni atît de strictă, a apărut doar ani mai tîrziu, notează analiștii. Împreună cu politicile ineficiente, recesiunea globală și o serie de alți factori, sancțiunile au cauzat Iranului pierderi de 1,7 miliarde de dolari din 1984 pînă în 2005, 40 de miliarde de dolari din 2006 pînă în 2012 și 90 de miliarde de dolari din 2012 pînă în 2016.
Încasările financiare din multe țări care au cooperat anterior cu Teheranul s-au prăbușit brusc în 2012. Acest lucru s-a întîmplat din cauza faptului că Iranul a fost deconectat de la sistemul financiar global – în special, munca prin SWIFT a fost interzisă. În plus, vînzările de petrol au fost blocate, acestea fiind probabil principala sursă de venit a țării, 50 – 60% din veniturile bugetare. Înainte de implementarea sancțiunilor, livrările de combustibil în străinătate reprezentau 80% din veniturile totale din exporturi ale Iranului. Din cauza sancțiunilor, veniturile totale din export de combustibil au scăzut cu 60% în mai puțin de un an. Situația a fost agravată de volatilitatea prețurilor petrolului pe piețele mondiale.
Excluderea Iranului din sistemul financiar global și deconectarea băncilor locale de la SWIFT au forțat companiile iraniene să folosească vechiul sistem hawala, care era mai costisitor, iar tranzacțiile se efectuau mult mai încet. Principalul dezavantaj al sistemului este că fluxurile de numerar pur și simplu nu pot fi urmărite, așa că este adesea folosit pentru piața drogurilor, finanțarea terorismului și spălarea banilor. În același timp, după zece ani în care au fost deconectate de la sistemul internațional de plăți, băncile se pare că deja s-au adaptat la noua viață și acum folosesc propriul lor sistem SEPAM (System for Electronic Payments Messaging). Cu ajutorul lui, Iranul poate face comerț cu China, Turcia, India și țări din Orientul Mijlociu.
Odată cu deconectarea de la SWIFT, populației a devenit mai dificil să obțină acces la multe bunuri și servicii. Mai mult decît atît, odată cu relaxarea sancțiunilor – în special, deblocarea unei părți din rezervele valutare ale Iranului – situația nu s-a îmbunătățit: acum, chiar și cu prezența valutei străine în țară, cetățenii suferă de un deficit grav de bunuri esențiale, inclusiv medicamente, piese auto și alimente, pe care Iranul le-ar putea importa din țările occidentale.
Politicile financiare ineficiente au dus la o creștere bruscă a prețurilor, iar în decurs de un an – din 2012 pînă în 2013 – inflația a atins pragul de 40%, de 2,6 ori mai mare decît media din ultimii 12 ani. În același timp, moneda națională a Iranului s-a depreciat la un nivel record, pierzînd instantaneu aproximativ 80% din valoarea sa față de dolarul american. În timpul celei de-a doua crize, în 2018, pentru a încetini inflația, guvernul a stabilit cursul oficial al dolarului la 42 de mii de riali, dar acest lucru nu a ajutat mult timp. Pe lîngă cel oficial, țara are un curs de piață, care la jumătatea lunii octombrie 2022 era peste 325 de mii de riali, iar la jumătatea lunii noiembrie 2023 a depășit 510 mii de riali. Încercările de a abandona complet rata oficială, care este utilizată pentru importul de bunuri esențiale, duc la o creștere a inflației, iar o rată constantă de 42.000 de riali este încă în uz.
În 2014, situația macroeconomică din țară a început să se îmbunătățească treptat, dar începînd cu 2020, cînd Statele Unite s-au retras din JCPOA și au introdus sancțiuni suplimentare, creșterea prețurilor a început să se accelereze din nou. Prețurile alimentelor, cum ar fi pîinea și ouăle, au crescut cel mai mult, inflația la alimente și băuturi atingînd 81,2 - 87% în toamna lui 2022, cel mai ridicat nivel din 2012.
Alte consecințe ale sancțiunilor
împotriva Iranului
Sancțiunile împotriva sectoarelor petroliere și financiare ale țării au condus la o izolare aproape completă a Iranului de sistemul financiar și economic global. Din 2012 pînă în 2021, creșterea medie anuală a PIB-ului a fost de doar 0,58%. De asemenea, din cauza restricțiilor impuse de Occident, multe companii străine au părăsit piața iraniană în masă. Organizațiile au redus afacerile în țară și au încetat să investească în economia iraniană, chiar și în zone care nu au fost direct supuse sancțiunilor. Teheranul a reușit să compenseze pierderea potențialelor investiții doar parțial prin redirecționarea comerțului către țări din Asia și Europa de Est. În 2022, pe fondul hiperinflației din Iran, salariul minim s-a dovedit a fi de două ori mai mic decît costul coșului de consum cu bunuri esențiale. În plus, aproape jumătate dintre iranieni nu primesc nici măcar salariul minim, deoarece sînt angajați în sectorul informal.
Deprecierea continuă a monedei naționale, acce­lerarea inflației și consecințele grave ale pandemiei, combinate cu politica monetară blîndă a Băncii Centrale locale au condus la faptul că nivelul sărăciei în Iran a crescut brusc în ultimii zece ani de sancțiuni. Prima estimare oficială a sărăciei în țară din 1979 a fost publicată de Banca Mondială la mijlocul lunii noiembrie 2023. Cercetătorii au identificat o relație între dinamica nivelului sărăciei în Iran și introducerea sancțiunilor: atunci cînd au fost introduse restricții, nivelul de trai s-a înrăutățit și cînd sancțiunile au fost atenuate sau complet ridicate, nivelul de trai al iranienilor a crescut. Banca Mondială adaugă că PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu 0,6 puncte procentuale anual în ultimul deceniu, iar PIB-ul real al Iranului în anumiți ani a cîștigat cu pînă la 19 puncte procentuale.
Cercetătorii subliniază că motivele sărăciei și problemelor economice ale țării constau nu numai în măsuri restrictive: situația a fost agravată de dependența puternică a Teheranului de veniturile din petrol, care, la rîndul lor, depind de fluctuațiile prețurilor mondiale, precum și de inflația ridicată și de lipsa de indexare a plăților guvernamentale celor care au nevoie.
Cu toate acestea, alți cercetători consideră că estimările Băncii Mondiale sînt oarecum umflate. Omul de știință Tech Javad Salehi-Isfahani, într-o conversație cu Bloomberg, a spus că tendința de creștere a sărăciei este într-adevăr fixă; totuși, conform calculelor sale, numărul săracilor din Iran a scăzut efectiv în ultimii doi ani datorită plăților din partea statului. Raportul spune că beneficiile au avut un efect pozitiv asupra gospodăriilor sărace, dar impactul s-a dovedit a fi temporar, deoarece plățile nu au ținut pasul cu accelerarea rapidă a inflației. În același timp, Salehi-Isfahani este de acord că sancțiunile americane au devenit principalul motor al sărăciei în țară.
Este imposibilă efectuarea unei paralele între situația Iranului și cea a Rusiei sub sancțiuni, afirmă experții. „Analogiile sînt nepotrivite”, a spus Natalia Zubarevici, specialist în domeniul dezvoltării socio-economice a regiunilor. Potrivit acesteia, în ciuda faptului că sancțiunile încetinesc procesele economice, prăbușirea economiei ruse nu se va produce.
N.K.