Cînd Isus este numit Mielul lui Dumnezeu în Ioan 1:29 şi Ioan 1:36, se referă la faptul că El este sacrificiul, perfect şi suprem, pentru păcat. Pentru a înțelege cine a fost Isus Christos şi ce a făcut El, trebuie să începem cu Vechiul Testament, care conține profeții privind venirea lui Christos ca „jertfă pentru păcat” (Isaia 53:10). De fapt, întregul sistem al sacrificării stabilit de către Dumnezeu în Vechiul Testament a pregătit terenul pentru venirea lui Isus Christos, sacrificiul perfect pe care Dumnezeu L-a oferit ca răscumpărare pentru păcatele poporului Său (Romani 8:3; Evrei:10).
Sacrificarea mieilor a jucat un rol foarte important în viața religioasă a evreilor. Cînd Ioan Botezătorul s-a referit la Isus ca fiind „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29), este posibil ca evreii care l-au auzit să se fi gîndit imediat la unul dintre cele mai importante sacrificii. Cum perioada Paştelui se apropie, primul gînd care poate apărea este sacrificarea unui miel. Sărbătoarea Paştelui era una dintre principalele sărbători la evrei în amintirea eliberării evreilor de către Dumnezeu din robia la care erau supuşi în Egipt. De fapt, sacrificarea unui miel de Paşte şi stropirea tocurilor de la uşi cu sînge (Exod 12:11-13) este o imagine frumoasă a lucrării ispăşitoare pe care Christos a făcut-o pe cruce. Cei pentru care El a murit sînt acoperiți de sîngele Său, protejîndu-ne de îngerul (spiritual) al morții.
Un alt sacrificiu important care implica mieii era sacrificiul zilnic de la templul din Ierusalim. În fiecare dimineață şi seară, un miel era sacrificat în templu pentru păcatele poporului (Exod 29:38-42). Aceste sacrificii zilnice, ca toate celelalte, se făceau cu scopul de a arăta oamenilor jertfa perfectă a lui Christos pe cruce. De fapt, timpul la care Isus a murit pe cruce corespunde timpului la care se făcea sacrificiul de seară la templu. Evreii de la acea vreme ar fi trebuit să fie familiarizați cu profeții Vechiului Testament Ieremia şi Isaia, care le-au spus mai dinainte de venirea Celui ce va fi adus „ca un miel dus la tăiere” (Ieremia 11:19; Isaia 53:7) şi ale cărui suferințe şi sacrificiu vor furniza răscumpărarea poporului Israel. Bineînțeles, acea Persoană nu era alta decît Isus Christos, „Mielul lui Dumnezeu”.
Deşi idea unui sistem al sacrificării poate părea ciudată pentru noi astăzi, conceptul plății sau răscumpărării este încă unul pe care îl putem înțelege cu uşurință. Ştim că plata păcatului este moartea (Romani 6:23) şi că păcatul nostru ne desparte de Dumnezeu. De asemenea, ştim că Biblia ne învață că toți sîntem păcătoşi şi nici unul dintre noi nu este neprihănit înaintea lui Dumnezeu (Romani 3:23). Din cauza păcatului nostru, sîntem separați de Dumnezeu şi ne facem vinovați înaintea Lui. De aceea, singura speranță pe care o putem avea este în cazul în care El asigură o cale prin care noi să fim împăcați cu El, şi tocmai acest lucru a făcut El cînd L-a trimis pe Fiul Său, Isus Christos, să moară pe cruce. Christos a murit pentru a face ispăşirea pentru păcat şi pentru a plăti amenda pentru păcatele tuturor celor ce cred în El.
Prin moartea Sa pe cruce, ca sacrificiu perfect al lui Dumnezeu pentru păcat şi prin Învierea Sa trei zile mai tîrziu putem avea acum viața veşnică, în cazul în care credem în El. O parte din glorioasa Veste Bună a Evangheliei este faptul că Dumnezeu Însuşi a furnizat jertfa care ispăşeşte păcatele noastre, fapt ce este declarat atît de clar în 1 Petru 1:18-21: „Căci ştiți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deşert de viețuire, pe care-l moşteniserăți de la părinții voştri, ci cu sîngele scump al lui Christos, Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfîrşitul vremurilor pentru voi, care, prin El, sînteți credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morți, şi I-a dat slavă pentru ca nădejdea și credința voastră să fie în Dumnezeu”.
Prof. ALINA TĂLPEANU