Săgeata epigramei trimisă de mînuitorii seringii
  • 14-10-2024
  • 0 Comentarii
  • 124
  • 1

Deși despre medicină și tot universul ei, ca teme epigramatice, am mai vorbit, cred că n-ar fi rău să ne referim chiar la condeiele din acest domeniu care, așa cum știm, transformă seringa în săgeți de epigramă: să ne convingem și noi de felul în care văd dumnealor lumea în care trăiesc și pe care o ajută să se vindece de boli. Și nu ne îndoim de faptul că, prin activitatea pe care o desfășoară, cunosc omul mai bine decît reprezentanții altor profesii. După cum scria marele Profesor Acad. Șerban Cioculescu (1902-1988), ,,prin vasta experiență pe care și-o cîștigă doctorul de-a lungul carierei sale, nimeni ca el nu are ocazia să cunoască mai adînc reacțiile variabile de la om la om. (...) [pe pacient] îl interoghează, ca un judecător de instrucție, asupra antecedentelor ereditare [și nu numai] și a întregului lanț de suferințe fizice, prealabil îndurate, cu sau fără tratament medical”. Deși are loc o altfel de destăinuire, aceasta poate fi comparată cu spovedania sub patrafirul preotului. Și medicul, și preotul intră în felul de a gîndi și a se comporta al omului, dar ocrotitorul sănătății are alt scop decît preotul care e dator să-l readucă pe păcătos pe calea credinței. În plus, destăinuirile se desfășoară pe tonuri diferite și pe subiecte diferite, astfel încît cel chemat să vindece suferințele fizice află aspecte de viață care-l întristează, dar, uneori, acestea îi fac spiritul să tresară, ceea ce-l îndeamnă să recurgă la condei – altul decît cel cu care scrie rețeta –, condeiul de scriitor devenind o cerință spirituală. Astfel, pe lîngă marii scriitori precum V. Voiculescu, I.I. Mironescu, Paul Bujor, Victor I. Papilian, Vintilă Ciocâlteu, Ion Biberi, Augustin Buzura (numiți de Șerban Cioculescu în prefața la antologia Hipocrate se amuză, de dr. George M. Gheorghe, din care am citat și mai sus), un loc de seamă, în literatura română, îl ocupă și umoriștii, chiar epigramiștii medici, farmaciști, medici veterinari, asistenți medicali, care-și transformă stetoscopul sau seringa în săgeată epigramatică. Fără să vreau, îmi vin în minte catrenele lui Nicolae Ghițescu (1919-2002), medicul care-și mînca, uneori, pacienții (era doctor veterinar), cel care și-a dovedit măiestria în mînuirea condeiului epigramatic, la fel ca un alt remarcabil confrate al său, Alexandru Clenciu (1913-2000), ambii fiind socotiți cei mai mari epigramiști ai perioadei respective. Se considera longeviv (nu bătrîn) și ne atrăgea atenția (scriu epigramele sale din memorie):
Dimineața, pe răcoare,
Cînd te scoli fără efort
Și nimic nu te mai doare,
Să fii sigur că ești mort.
În alt catren sugerează ideea conform căreia omul e dator să-și aducă contribuția la viața socială, culturală din timpul său, altfel trăiește degeaba.
A fost în viață cumpătat –
Nici n-a băut, nici n-a mîncat,
Nici n-a făcut din noapte zi
Și a trăit o sută. Și?
Tot Nicolae Ghițescu exprimă existența omului pe pămînt, ca un val ce duce într-o singură direcție:
Din zori în noapte, tot o apă
Și-n șirul zilelor la fel –
Aleargă omul către groapă
De iese sufletul din el.
În catrenul următor, doctorul care a cunoscut animalele, a remarcat trăsături destul de apropiate cu ale oamenilor (sau invers!) și țintește în cel care, ajuns pe trepte de sus, uită de unde a plecat:
Deși e minte sclipitoare,
Nu-și poate aminti nimic!
Nici de bunici – era prea mic,
Nici de amici – e mult prea mare!
Epigramistul D. Teleor (1858-1920), medicul care, ca autor de literatură umoristică, și-a luat pseudonimul de la Teleorman, locul din care se trage, într-un catren cu formă concentrată, își îndreaptă săgeata, foarte ascuțită, chiar spre colegii de profesie:
O, boalele la voi
’S nimicuri:
Vin la trăsuri,
Ies dricuri...
Mircea Angelescu (1923-2010) – nume de rezonanță în domeniul medicinei (șef de secție la Spitalul Colentina, conferențiar universitar la Institutul de Medicină și Farmacie din București), s-a remarcat ca scriitor, autor de epigrame, parodii, scenete. În catrenul Ciroza, adoptă tonul omului simplu care, chipurile, nu înțelege efectul nociv al băuturii:
Se întreabă nea Marin –
Ca tot omul ce-i beat turtă –
De ce are apă-n burtă
Cînd el a băut doar vin?
Băutura (bețivenia) e o temă frecventă în epigramă, și nu-i de mirare: sîntem o țară cu vinuri apreciate și la scară mondială, deci nu e surprinzător faptul că sînt români care nu se pot desprinde de pahar.  Însuși genialul poet Mihai Eminescu (1850-1889) – simbol neîntrecut al spiritualității românești, scria:
E vinul de-azi mai rău ca cel de ieri, amicii mei?
Mai bun ca orice vin băut e cel pe care-l bei.
Mihai Cosma, cardiolog din Iași, doctor în Medicină, pleacă de la un proverb: stă, chipurile, de vorbă cu el însuși, realizînd, de fapt, un dialog monologat (cum spun francezii) cu cititorul:
Beau pahar după pahar
Și nu pot să mă mai țin,
Amăgindu-mă-n zadar
C-adevărul e în vin.
Doctorița Georgeta Vătavu, tot din Iași, ni-l prezintă pe băutorul care nu se convinge nici el că adevărul e în vin:
Eu trebuie să spun pe șleau –
Ca s-l găsesc, beau dinadins:
Cînd nu-i, eu nu mă las învins,
Continui ca să-l cat... și beau.
Cum mincinoșii se tem de proverbul care i-ar da de gol și de aceea beau cu ocaua mică, altă doctoriță, tot din Iași (ce, n-am voie să scriu românește, folosind femininul de la doctor?), Georgeta Paula Dimitriu (1929-2021) constată că vorba venită din bătrîni nu funcționează în ,,sferele de sus”:
Mincinosul, vasăzică,
Umblă cu ocaua mică,
Dar cei de la guvernare
Fură cu ocaua mare.
Medicul veterinar Ion Mărgineanu (1929-2021) din Cenaclul ,,Acus” din Sibiu, cel cu un condei plin de vervă, despre care azi se vorbește tot mai rar, nu putea să nu cuprindă, în epigramele sale, microbistul căruia meciurile de fotbal – atît cele care-l satisfăceau prin scorul obținut, cît și cele învinse la numărul de goluri marcate – erau ocazii să tragă pe gît:
Bea amicul ne-ncetat
Pentru meciul programat,
Bea acuma pe-ntrecut
Pentru meciul ce-a trecut...
Pentru cititorii care gustă umorul neaoș românesc, îmi permit să redau acea Cronică rimată pe care mi-a încredințat-o acum vreo trei decenii, cînd se ținea la Sibiu  festivalul de epigramă ce avea ca subiect favorit Podul Minciunilor (oare pe acest pod calcă toți politicienii de azi?). Iată ,,Cronica” pe care am citat-o și în volumul, cu umor ,,bîzdîcos”, ,,Pe ulița mare cu gluma-n spinare”:
Domn’e, de cunoști o fată,
Nu-i mai tot vorbi de Rai
Și de mai în luna mai,
Du-o-acasă unde stai!
    Einz, zwei, drei!
Tii, dar chiar m-am zăpăcit
Că de soacră n-am vorbit!
Cine-o are să-i trăiască,
Cine nu, să n-o dorească!
Pentru ăla care-o are
Tot mai este-o consolare:
O trimite la plimbare
Să se plimbe-n chip de vampă
Singură și fără lampă
Și cumva noroc de ai
Poate trece un tramvai
Și... einz, zwei, drei!
Drumul fetei să nu-i dai,
Strînge-o-n brațe că nu-i bei,
Einz, zwei, drei!
După-aceea, un doi, trei!
Ei, ce ziceți, merită să ciocnim un pahar în amintirea lui? Dar ce ne facem, fraților, că, de un timp, e la modă ca vinurile dumnezeiești de Cotnar, Murfatlar, Valea Călugărească, Jidvei, chiar molanul, sînt concurate de băuturile ,,alese” venite de aiurea, cum ne atenționează longevivul doctor Gheorghe Leu (n. 1935) din Brăila:
A fost un vechi dicton latin,
Apreciat chiar și de zei;
Azi, adevărul – vrei-nu vrei –
E doar în whisky și în gin?!
Dar nu ne temem, românul neaoș tot la vin se dedă, el i-a intrat pe gîtlej și-n ființă, altfel n-ar interpreta spusa medicului, precum personajul din cunoscuta epigramă a avocatului Radu D. Rosetti (1874-1964), care înțelege cum vrea el indicația dată:
Doctorul i-a spus odată
Să nu bea prea mult lichid:
El l-a ascultat îndată
Și de-atuncea... bea solid!
Citind epigramele ai căror autori sînt medicii, ne convingem de un adevăr: dumnealor, în general, nu-i iau în vîrful ,,seringii” pe cei din breaslă, ci pe oamenii pe care i-au consultat și care, să fim sinceri, mai totdeauna sînt nevoiți să bage mîna în buzunar. În plus, de ce să nu fim sinceri, există și medici care nu-și dau totdeauna silința să descopere diagnosticul sau greșesc și dumnealor, ca tot omul, și atunci intră în vigoare următorul epitaf, foarte dur, al lui Alexandru Donici (1806-1865):
Sub astă piatră zace
Un doctor învățat
Cu moartea lui de moarte
Pe mulți el i-a scăpat.
Datori sîntem să ne-ntrebăm și noi: dar oamenii, ei înșiși nu-și fac deloc rău scurtînd ,,funia care se apropie de par“? Oare cei care fumează nu-și distrug sănătatea? Iată o Constatare a lui George Zarafu (1933-2019):
De pe la 50 constată
Și femeia, și bărbatul
Că-și dau mîna deodată
Tensiunea și fumatul!
Să nu uităm că fumătorii fac rău și celor din jurul lor:
Cult, incult, minor, adult
Tragi tot fumul din țigară!
Dacă-ți place-atît de mult
Pentru ce-l mai dai afară? (Elis)
Medicul George Teodoru, autorul care a publicat două volume de știință popularizată intitulate ,,Mama întreabă, medicul răspunde”, constată că, pe lîngă scările Richter și Mercalli, a mai apărut una:
Pe lîngă scara Richter sau Mercalli,
E una ce-are-n igienă falii...
La care toți aruncă mucul pe ciment
Și am propus să-i zicem... Scara KENT!
Prometeu n-a bănuit că a făcut sacrificiul suprem, să fure și să aducă focul, ca omul să-și aprindă cu el țigara.
De băutură am mai vorbit, dar amintim efectul dăunător evident, că, de ficat, ce să mai vorbim:
Poți fi înalt cît un dulap
Tăria tot se urcă-n cap –
Coboară-ntîi pe gît domol
Și urcă unde-i locul gol.
De fapt, orice exces – de alimente, de zahăr și sare etc., la care azi se adaugă stupefiantele – îl duce pe om la drumul fără întoarcere. Oricum, la necaz, umorul descrețește frunțile și, nu rareori, ne pune în gardă. Și medicii sînt cei mai informați, unii dintre ei transformînd instrumentele specifice profesiei în săgeți epigramatice. În felul acesta, cînd Hipocrate se amuză, ,,cititorul se instruiește amuzîndu-se” – afirmă un savant care apreciază epigrama, dr. Ștefan Al. Milcu (1903-1998), craiovean la origine, membru titular al Academiei Române, considerat, alături de Constantin I. Parhon, creatorul școlii românești de endocrinologie. Sensibil la umor, a înnobilat volumul cu titlul specificat mai înainte, cu o scurtă postfață, din care mai redăm idei înțelepte: ,,Din multe puncte de vedere, această originală culegere cu caracter antologic de umor educativ sanitar (...) surprinde prin nebănuitul interes acordat situațiilor, personajelor și problemelor de sănătate, așa cum acestea ne apar în viața
cotidiană. Medicii vor recunoaște ceea ce cunosc din propria lor experiență, iar laicii, ceea ce fac adeseori cu mari primejdii pentru sănătate și viața lor, chiar a altora”.
În concluzie, satira și umorul de altădată și de azi n-au dat afară hoții, profitorii și proștii din țară, dar ne-au descrețit frunțile.
Dr. ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite