S-a văzut capra urcată-n copac
  • 03-04-2024
  • 0 Comentarii
  • 143
  • 1

În copilărie, mama ne-a cumpărat o ieduță tare frumoasă, drăgălașă, sprintenă, cu ochii parșiv de jucăuși, mai ales cînd simțea vreun pui de țap în preajmă...  Era o ieduță cum nu mai văzuserăm pînă atunci... De fapt, nici nu am fi avut cum, pentru că nu mai avusesem vreo capră în ograda noastră. Mama, cu o credință aleasă față de Dumnezeu, a considerat că dacă cumpără o căpriță, cu laptele de la ea ne va mai potoli foamea, măcar pe timpul verii, cît era bună de muls... De cum a adus-o în ogradă, ni se luminase viața, văzînd-o cît de liniștită stătea în șopron, pe un covoraș de paie pe care zilnic i-l schimbam... Tuturor ne era drag de ea, o priveam cu bucurie și ea, la rîndu-i, nu știa ce să mai facă să ne răsplătească dragostea. În timp ce ne jucam cu ea, zburda și alerga în jurul nostru de parcă ar fi fost un copil de seama noastră... Dar, odată cu trecerea vremii, ușor, ușor începuseră să-i dea cornițele și, de la o zi la alta, coarnele-i tot creșteau, iar comportamentul ei se schimbase. La un moment dat, devenise stăpînul casei. În afara faptului că tot timpul behăia și lovea cu copitele și cu coarnele, începuse să se cațăre peste tot prin ogradă, pînă cînd s-a văzut urcată în copac, iar acel copac, știind cu cine are de-a face, mai ales că începuse să-i roadă mugurii, se prăvăli la pămînt, cu tot cu ea. Dar nu i-a fost învățătură de minte... Ba mai mult, după ce s-a dezmeticit din căzătură și a văzut că, pe ici pe colo, are cîte-o zgîrietură, o luă de la început cu aceleași metehne, ca și cum nimic nu i s-ar fi întîmplat... Într-o zi, cînd noi eram plecați după treburi, s-a urcat pe prispa casei și lovi cu copitele și cu coarnele în ușă pînă o sfărîmă. A intrat în casă și... s-a culcat în pat. Și iată cum, dintr-odată, căprița pe care mama o adusese cu gîndul să ne îmbunătățească și nouă traiul, nu mai era animăluțul acela jucăuș. Devenise o capră în adevăratul sens al cuvîntului, cu năravuri neașteptate. Din clipa cînd am dus-o la stînă, schimbase, rînd pe rînd, toți țapii de-acolo, vreo cinci-șase, și iezii pe care îi fătase după aceea erau lăsați de izbeliște, flămînzi, fără să le dea să sugă și fără să stea în preajma lor, să se joace cu ei... După un timp, veni acasă cu un țap pe care îl găsise la marginea crîngului, izgonit din șopron de surata lui... Un țap liniștit, frumos și harnic, inteligent și grijuliu, dar capra se sătură repede de el și-l dădu pe drum afară din șopronul său, în plină iarnă, fără măcar o mînă de strînsură... Și plecase bietul țap, aiurea, în toată lumea, fără ca nimeni să mai știe ceva de el. Se întrebau rudele țapului, vecinii lui, pe unde-o fi sărmanul de el, ce-o mînca, că-l știau bicisnic și fără ajutor, dar întrebau așa, doar pentru bîrfă, nu să-i sară în ajutor cumva și s-o ia la rost pe capra imorală, pentru că le-a făcut de rîs întreg neamul căpresc... Iar capra, deși bătrînă acum, era mîndră de ea, umbla tot timpul cu coarnele date cu ruj, dar spre ceafă începuse a cheli... Rămasă de-acum în șopronul ei, se gîndea probabil la vreun țap, sau poate la vreo turmă, închipuindu-și că are în jurul ei doar țapi voinici, care se iau la trîntă pînă ce sar scîntei, lovindu-se cu coarnele sub burtă...  Dar, după un timp, căprița se trezi singură... Și nici măcar un ied, din cîți a avut, nu voia să stea pe lîngă ea și nici să știe de soarta ei... Cu toate astea, deși gîrbovită de ani, cînd ieșea pe uliță, coada o ținea tot ridicată... Într-o zi, se duse la marginea pădurii, gîndindu-se că poate o să întîlnească vreun țap în putere, pe care să-l ademenească și, cu lingușeli, să-l ia la ea acasă, s-o mai încălzească... Și cum stătea așa îngîndurată, țîșnind de după un copac, un lup înfometat se repezi la ea, o-nșfăcă de spate și-o tăvăli prin iarbă și noroi, făcînd-o una cu pămîntul. Toate acestea i s-au întîmplat nu pentru că n-ar fi fost isteață, dimpotrivă, dar avea damblaua ei la țapi, c-așa văzuse la o mătușă din neamul ei căpresc... Pe dealuri, pe la stîne, printre caprele care-și văd de rostul lor în bătătură, încă se mai vorbește despre capra poznașă. Toate spun că asemenea surate nu au ce căuta cu ele la păscut în codru, și nici la vreo șezătoare, că le face neamul de rîs, și-apoi nu-s exemple bune de urmat pentru întreaga turmă.
MORALA: Ai grijă ce faci în tinerețe, că vine scadența la bătrînețe.
ION MACHIDON,
directorul Revistei „ Amurg sentimental”


Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite