Am modificat un pic zicala din străbuni, pentru a o adapta vremurilor actuale în care o parte a omenirii, cel puțin, în lipsă de preocupări, se prostește pe zi ce trece, și cel mai grav e că ne cere și nouă să ne prostim la fel ca ea. Știți, desigur, că totul a început în America, cu dărîmarea statuilor celor care erau bănuiți sau cunoscuți că ar fi fost proprietari de sclavi sau ar fi susținut sclavia. De aici, agresiunile s-au răspîndit și asupra statuilor altor personalități, doar fiindcă devenise cool să faci asta. Am senzația însă că e mai mult decît atît. Cred că e vorba de o reacție absolut obișnuită pentru niște inculți și ignoranți care, din cauză că se știu astfel, au dezvoltat frustrări și complexe, pe care și le descarcă dărîmînd statuile unor oameni mult mai merituoși ca ei. De obicei, proștii, ignoranții și inculții vor căuta, atunci cînd întîlnesc un om mai deștept ca ei, fie să-l discrediteze sau să-l distrugă, fie să-l coboare la nivelul lor. Niciodată nu-i veți vedea făcînd eforturi de a se ridica din mocirlă pentru că sînt prea putori s-o facă și pe deasupra au senzația că nu mai e  nimeni ca ei.
Despre acest fenomen al distrugerii statuilor și mai ales al premierii noilor eroi și modele ale lumii, scrie ziarul European Conservative, într-un articol din care am să citez în continuare: „Statuile au fost un subiect fierbinte de la erupția iconoclasmului declanșată
de revoltele care au început în SUA, dar s-au răspîndit rapid în lumea occidentală. În Marea Britanie,
statuia lui Winston Churchill din Londra a fost mîzgălită cu graffiti; statuia Reginei Victoria din Leeds a fost vandalizată; statuia ei a fost, de asemenea, răsturnată în fața legislaturii din Manitoba din Canada, la fel ca și o statuie de bronz a reginei Elisabeta a II-a. În SUA, statuile Părinților Fondatori au fost vizate de vandali și, în mod confuz, o statuie din Wisconsin a activistului anti-sclavie, colonelul Hans Christian Heg, care a murit luptînd pentru Uniune în Războiul Civil din SUA, a fost decapitată și aruncată într-un lac.
Au existat sute de incidente similare, în care analfabeții istorici au decis că știu suficient pentru a răsturna și distruge martorii tăcuți ai societății noastre. Bănuiesc că unul dintre motivele pentru care unii indivizi fac acest lucru este pentru că nu pot suprima o suspiciune secretă și complet exactă, că acești observatori severi i-ar fi disprețuit total“.
„S-au scris multe despre distrugătorii de statui, dar plimbările mele de dimineață m-au făcut adesea să mă gîndesc la un alt aspect”.
Ce vrea să spună jurnalistul este că dacă distrugerea statuilor este un semnal al declinului civilizației occidentale – lucru despre am scris în repetate rînduri în ultimii aproape 3 ani –, premiile pe care societatea le acordă unora dintre cei pe care-i promovează drept eroi și modele de urmat spun multe despre direcția spre care se îndreaptă aceasta.
Direcția e una foarte clară: distrugerea rasei umane occidentale. Societatea vestică a devenit una extrem de materialistă atît în sens figurativ, cît și propriu. E o societate mercantilă în care accentul și importanța cad pe materialul din noi: pe trup, pe poftele sale (bani, sex, mîncare), pe orgoliul personal, pe negarea existenței lui Dumnezeu pentru ca astfel omul să fie în centrul lumii și să se simtă în nimicnicia lui un zeu care poate face orice vrea.
Mai puțin să evite moartea, dar ce ne încurcăm într-un detaliu? Important e că, atîta timp cît trăim, să ne închinăm frumuseții trupului, pe care să-l răsfățăm cu sex în exces și cît mai pervers posibil, cu mîncare și băutură din belșug, iar sufletul să-l ridicăm la mari înălțimi prin poziții sociale înalte, prin laude exagerate, prin cît mai mulți urmăritori pe social media și prin acumularea de bogății cît mai mari.
Într-o astfel de lume nu au ce căuta statuarele personalități imortalizate în piatră sau marmură, fiindcă ei sînt incompatibili cu noua societate care se dezvoltă. Nu m-ar mira ca la un moment dat să ajungem, ca în romanul lui Ray Bradbury „Fahrenhait 451” („232 Grade Celsius”), să ardem cărțile care scriu ce nu ne convine nouă, așa cum făceau comuniștii și naziștii.
Să vedem mai departe ce scriu cei de la European Conservative despre ridicarea în slăvi (afundarea în abisuri cred că era mai corect spus) a noilor modele ale societății. Citez: „Editorialistul canadian și pasionat de sinucidere asistată André Pierre Picard, un susținător vocal al oferirii de injecții letale canadienilor disperați care suferă de boli mintale, a primit recent Ordinul Canadei, al doilea cel mai prestigios premiu al țării, pentru «dedicația sa față de promovarea către public a înțelegerii practicilor de sănătate». Eutanasia a reprezentat 4,1% din cauza deceselor înregistrate în Canada în 2022. Analiza lui Picard spune așa: «Avem un sistem AMM bun. A servit bine oamenilor». Prin «servit» înseamnă «le-a dat injecții letale»; prin «bun», înseamnă că acest lucru se face în mod eficient și la scară de masă.
Pentru a fi corect, Ordinul Canadei a fost lipsit de sens de cînd a fost acordat pionierului avortului Henry Morgentaler în 2008 pentru «angajamentul său de a spori opțiunile de îngrijire a sănătății pentru femei, eforturile sale hotărîte de a influența politica publică canadiană și conducerea sa în domeniul libertăților umaniste și civile».
Morgentaler a jucat un rol esențial în legalizarea avortului și a trimis la moarte personal zeci de mii de copii nenăscuți, facilitînd în același timp nenumărate avorturi la unitățile sale din întreaga țară. Pentru eforturile sale individuale de reducere a populației, a primit al doilea cel mai mare premiu al Canadei. Chiar și Morgane Oger, unul dintre cei mai cunoscuți activiști trans din Canada, a primit Medalia pentru Serviciu Meritoriu de la guvernatorul general canadian în decembrie pentru că a fost «campioana diversității» și «a sporit protecția legală a canadienilor transgender». Oger a făcut ca centrul de protecție contra violului «Vancouver Rape Relief», unul dintre cele mai vechi din țară, să fie lipsit de finanțare pentru că a refuzat să admită bărbați confuzi de gen.
Cînd centrul de criză a fost vandalizat, Oger a dat din umeri, numind acest fapt «ghinion» și lăsînd să se înțeleagă că au primit ce meritau pentru poziția lor anti-transgender. Pentru aceasta, Oger a primit un premiu descris de guvernul canadian ca fiind recunoașterea «canadienilor pentru fapte excepționale realizate într-o perioadă limitată de timp care aduc onoare țării noastre».
America, de asemenea, a început să-i onoreze pe revoluționarii sexuali care au făcut atît de multe eforturi pentru a transforma națiunea. În 2013, lidera feministă și activistă pentru avort Gloria Steinem, care și-a dedicat memoriile avorționistului care și-a ucis copilul, a primit cea mai înaltă distincție – Medalia Prezidențială a Libertății – pentru implicarea ei în «mișcarea de eliberare a femeilor». Ellen DeGeneres a primit același premiu în 2016 pentru că a apărut în calitate de lesbiană la televizor și, prin urmare, a promovat cauza LGBT. În 2009, Obama chiar a acordat postum medalia prezidențială a libertății, violatorului și activistului LGBT Harvey Milk pentru «curajul său vizionar»; cu un an înainte, Sean Penn l-a jucat pe Milk într-un film biografic plin de vedete.
Revoluția sexuală a devenit noua poveste preferată a multor democrații occidentale și, astfel, panteonul vechilor eroi este eliberat pentru a face loc icoanelor noii noastre ere. Termenul de «curaj» este aplicat frecvent bărbaților care se cred femei, fac acest lucru public, sau își trăiesc fetișurile în public, la fel cum se aplică femeilor care susțin uciderea copiilor nenăscuți prin avort și lipsa copiilor.
Strămoșii lor – care au fost la fel de afectați de relele practici ale epocii lor ca și noi în a noastră – sînt trimiși la coșul de gunoi împreună cu civilizația pe care ei au construit și prețuit-o. Descendenții lor s-au săturat să treacă pe lîngă monumentele de piatră ridicate în favoarea realizărilor lor falnice și, prin urmare, au crize de furie, îi smulg de pe soclu și pleacă fără suflare, furioși – dar nesatisfăcuți”.
Asta e noua societate care se dezvoltă sub ochii noștri: una a crimei, a anormalității sexuale și a perversiunilor. Ce a fost și ce a ajuns Occidentul!

IOAN TEODOR