SĂ NE AMINTIM sau SĂ MAI AFLĂM CÎTE CEVA (IV)
  • 20-01-2025
  • 0 Comentarii
  • 147
  • 2

֍

La 15 martie 2019 a avut loc, la Ateneul Român, sesiunea ,,Ziua Culturii Naționale”, dedicată lui Eminescu, prilej cu care Eugen Simion, președintele Secției de filologie și literatură a Academiei Române, a susținut prelegerea ,,Cultura, a cîta putere în stat?”. În cuprinsul ei, folosește sintagma ,,sabia spiritului” pentru cultura grecească față de romani, și spune: ,,Nu trebuie să judecăm cultura numai prin implicațiile ei imediate, ci prin puterea ei secretă de a forma, în devenirea istorică și morală a uni popor, modul lui de a fi și de a se situa în lume, precum și valorile morale și spirituale în care crede”.

֍

În august 1973, într-un articol publicat în revista CINEMA, Theodor Mazilu (1930-1980) sublinia faptul că păcatul capital al filmului este exagerata familiaritate, intimitatea dusă pînă la vulgaritate, foamea de amănunte picante etc. Oare ce-ar spune autorul acelui articol despre realitatea de azi, din societate, nu din filme? Despre aspectul celor de pe stradă, mai ales al tinerilor, al ,,divelor”/,,vampelor”, chiar al unor prezentatoare TV, cu bluze/rochii cu decolteul exagerat de adînc, despre solistele sau ,,personalitățile” intervievate, dezvăluindu-și umerii goi pînă la jumătatea pieptului, ce-ar zice de pantalonii zdrențuiți (în blugi ,,prespălați” se prezintă și mari personalități ale culturii și politicii românești!). Și astfel ajungi să te întrebi: oare cît de depășit s-ar simți epigramistul Aurelian Păunescu (1894-1986), care a scris următorul catren?

Ajustîndu-și fusta lungă

Și scurtînd-o tot mereu,

În curînd o să ajungă

Unde vreau s-ajung și eu!

֍

Iată un fragment scris de mîna de aur a lui Fănuș Neagu (1932-2011): ,,Bună ziua, brazi și sănii! Cu genunchiul în palmele omului de zăpadă și cu gura aromată de un vin puțin fandosit, vă aștept să legăm ultimele nopți ale anului cu beteală. Cînd se deschide zodia ninsorilor, îmi pun inima amanet pentru toate dragostele. Floare de mușcată, fir de busuioc în părul fetelor pe carele iubim”. Cîtă poezie în aceste rînduri de proză! Și cîtă proză forțată și harababură există în așa-zisa ,,poezie în vers liber”! Păi, cum vers dacă nu e vers? Ar trebui altă denumire pentru asemenea improvizații.

֍

Dacă dosarele Securității s-au umplut de ,,informații”, de lucruri mărunte sau importante neadevărate, ele nu se datorează, în cea mai mare parte, celor cu grade pe umăr (sau în uniformă cu peltițe albastre), ci turnătorilor și informatorilor care, din interes sau invidie, le-au inventat și, astăzi, sînt numiți și ei tot ,,securiști”.

֍

Domnului Geo Ciolcan, care spune că nu sînt numai mama epigramei, ci și a epigramiștilor, și mă întreabă cine-i tatăl lor:

La ambele valori sînt mamă

Și-ntrebi de tată, dar mă miră,

Că tu știai, de bună seamă,

Că-i duhul sfînt ce mă inspiră!

֍

Confrații mei de la Brăila m-au îndemnat să scriu acest cîntec:

Dunăre, haiduc bătrîn, măi Dunăre,

Leagănă-mă la-al tău sîn...

Și mă leagănă cu dor...

Ca pe-un pescăruș în zbor...

          Pe valuri line,

          Noaptea cînd vine

          În suflet doruri se-adună-n zbor...

          La poarta mării,

          Sub geana zării,

          Marinarii cîntă-n cor

Vino, Dunăre, la vale, Dunăre,

Ca să-i ții dorului cale, Dunăre,

Să-l trimiți unde mi-e drag, măi Dunăre,

La mîndruța mea pe prag, măi Dunăre.

          Valul cînd vine

          Dorul din mine

          Prinde în zboru-i aripi de stea

          Prin munți și dealuri,

          Prin văi și maluri,

          Ajunge-n casă la mîndra mea...

֍

Atîta trăire, atîta claritate, atîta adîncime de gîndire în judecățile de valoare ale lui Eminescu! Geniul lui e evident chiar și într-un fragment referitor la cuvinte, notat de Vintilă Rusu Șirianu (nepotul de soră al lui Slavici), în Amintirile sale: ,,Poet înseamnă să ai nevoie de poezie ca de aer. Ea să fie răsuflarea ta. Înseamnă ca tot ce se frămîntă în tine, tot ce arde în tine – cugetare, visare, dureri și bucurii, îndoieli și aflări – să fii mînat ca de o poruncă a le exprima în poezie. Să fii prieten bun al cuvintelor. Acesta este, simplu zis, talentul. Împărăția cuvintelor este cel mai frumos tărîm. Nu poți fi scriitor și, mai cu seamă poet, dacă nu ești prieten de aproape al cuvintelor. Ele au viața lor. Sînt ca niște ființe noi, cu chip, cu înțeles riguros al lor, are fiecare, în glas, un timbru. Și o anume întindere. Poetul trebuie să le cunoască foarte bine, pe fiecare. Să le iubească, să le poată chema pe nume. Atunci cuvintele îl vor iubi și ele și vor veni la chemarea lui, să-i tălmăcească limpede, bogat, frumos, sunător, gîndul, simțămîntul. Să-i zidească poezia, să-i cînte în armonii de rime și ritm” (subl. n.).

֍

Ovid Densușianu (1873-1938), în ,,Viața păstorească”, referindu-se la doină, consideră că ,,această poezie e strîns legată de curțile dorului care se află sus, în vîrful muntelui” unde s-a născut, ,,învăluită în melancolie și nostalgii care leagănă gîndurile. Românii simt nevoia să cînte pentru a-și umple singurătatea”.

֍

În această epocă bulversată și bulversantă, de democrație în democrație, cînd anormalul se impune ca normal, românii, chiar și cei cu caracterul format dinainte, sînt dezorientați și și-au schimbat comportamentul. S-a degradat mentalul colectiv. În această atmosferă în care nu mai există decență, pudoare, cînd în toate sferele de sus, începînd cu prima treaptă, prevalează profitul, minciuna, supunerea la ordinul celor din afară, cînd nu se mai face diferența între libertate și imoralitate, cei în vîrstă, care au lăsat moștenirea materială și spirituală noilor generații, sînt considerați ,,expirați”, și forțe oculte din afară și dinăuntru depun eforturi susținute să ne dezrădăcineze, poluînd, distrugînd, contestînd valorile românești din toate domeniile. În ,,noua eră”, în care românului, obișnuit, de veacuri, să aibă un ,,stăpîn”, dar și o mamă și  un tată, se practică o libertate fără precedent – în ținută, în comportare, totul e dominat de instinct! În locul tradițiilor sedimentate și validate de secole, ni se oferă, cu aroganță și superioritate, cu falsă bunăvoință, de care noi nu avem nevoie, modele străine care contravin specificului românesc. Deci, e de datoria noastră, a oricărui om cu tulpini și rădăcini în aceste meleaguri, iubitor de Țară, indiferent de nivelul său de cultură, dar mai ales a slujitorilor învățăturii (nu numai ai ,,educației”!), ai culturii, ai Bisericii noastre strămoșești ortodoxe, să apere valorile identitare – limba, credința, cultura, personalitățile care au slujit neamul și care, azi, sînt date la o parte de mulți împăducheați în acest neam, cu respirația lor otrăvită.

֍

În ,,cărțoiul” meu de suflet am notat ce a scris Petre Țuțea despre N. Ceaușescu, rînduri prezente în cartea lui Constantin Boștină - ,,În ochiul ciclopului” (Ed. Evenimentul și Capital, București, 2021): ,,Cînd voi muri eu, după mine rămîne un singur mare naționalist în care să credeți – Ceaușescu. Nu știu eu cît de comunist e el, dar ține cu nația, să știți de la mine. Ăsta e român adevărat. Ține cu noi”. A doua lui afirmație, făcută cu umor, e următoarea: ,,Ați văzut, Domnule, era mai mare naționalist ca mine, că l-au omorît înaintea mea”.

֍

Iată un catren al longevivului confrate Nicușor Constantinescu (n. 1928 în Rogojeni, Galați), profesor de Psihologie:

Am vrut, spre-a fi în muncă promovat,

Să fac un doctorat și-am renunțat,

Că toate funcțiile-s ocupate

De cei cu doctorate plagiate.

֍

La o ediție mai veche (din 4 decembrie 2019) a emisiunii Tezaur folcloric, a fost invocată o zicere a neuitatului Geo Saizescu (1932 – 2013), care suna așa: ,,Umorul românesc va învinge pentru că e un gen puternic, face parte din structura românului”. Era de față și primarul orașului Cîmpulung Muscel, Sorin Andrei, care a rostit următoarele cuvinte despre specificul zonei: ,,Sînt locuri unice, tot unică e și muzica populară din această zonă și din orice zonă a țării. Prin cîntecul ancestral, oamenii trăiesc mai aproape de Dumnezeu și mai departe de răutăți. În glasul melodios se împletesc, în melodie, cu natura. În fiecare sat din Muscel există un monument al eroilor care au luptat pentru patrie”. La aceeași emisiune, am aflat o poveste interesantă despre regretata Marioara Murărescu (1947-2014): ,,Marioara e cel mai frumos nume din Muscel. E albina care a cules tezaur folcloric din grădina înflorită a României. Tatăl ei, Părintele Protopop Murărescu, a salvat pruncul Gavril de la avort. Erau deja 4 copii, și Părintele a zis: unde cresc 4, va crește și al cincilea. Mama Marioarei Murărescu a fost cea mai frumoasă preoteasă”. Și au urmat cîntece, din care am notat:

I-auzi valea cum răsună,

Eu cu mîndra stau de mînă.

 

Of, of, of, of

Foaie verde foaie lată,

Piatra-i piatră de e piatră

Șade jumătate-n apă,

O calcă calul și crapă

Rabdă inimă și taci

Că pămîntul care-l calci

Tu le faci și tu le tragi

Le tragi și le pătimești

Pentru-un pui care-l iubești...

Sfîrșit

ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite