Să ne amintim de ,,Torna, torna, fratre!”
  • 09-12-2020
  • 0 Comentarii
  • 120
  • 2

Cum absolvirea unei facultăți îți oferă o bază de cunoștințe în domeniul respectiv, un sistem, dar nu te face specialist – filolog, istoric, filozof (sic!), matematician, fizician ș.a. –, după terminarea primei facultăți – Limba și literatura română, 1957-1962, am simțit îndemnul interior de a deveni filolog, în materie de filologie romanică. Pregătirea mea, în acest „univers”, i-o datorez celui care, timp de 20 de ani, mi-a fost magister, părinte spiritual – Profesorul Valeriu Papahagi (1906-1983), absolvent al Facultății de Litere și Filozofie din București și al Școlii Românești post-universitare de la Paris, înființată de Nicolae Iorga, la Fontenay-aux-Roses. A fost cercetător de documente în marile biblioteci europene din Apus (unde era trimis de N. Iorga), consilier la Ambasada Română de la Madrid, timp de 6 ani, dar și cadru didactic la Universitatea din capitala Spniei. A revenit în țară în 1946 alături de mama sa și fratele George-Emil Papahagi, jurist și scriitor. A fost numit Profesor de Portugheză la Universitatea din București pînă la Reforma învățămîntului din 1948, cînd a fost trimis să predea la Roșiorii de Vede, apoi a revenit în București ca profesor de Istorie la Liceul „Mihai Viteazul”, unde a funcționat pînă la pensionare. Dar cel născut să fie mare dascăl și-a continuat activitatea predînd spaniola la Universitatea Populară din capitală (devenită Universitatea Cultural-Științifică), acolo unde am urmat cursurile între 1963 și 1966. M-a ajutat, cu materiale necesare studiului, care nu erau la îndemîna fiecărui student, în timpul Facultății de Limbi romanice – Limba franceză (1966-1971). Filologia romanică a fost aria filologică ce m-a atras ca un miraj, de fiecare dată cînd îl consultam pe diverse teme.

În ceea ce privește formularea torna, torna, fratre!, mi-a vorbit de anul 587, de împăratul Flavius Mauricius Tiberius (582-602), de năvălirea avarilor în Imperiul Byzantin, relatată de doi istorici: Theophylact Simocatta (din Secolul VII, care scrie despre domnia lui Mauricius într-un stil plin de sinceritate, fiind ultimul mare istoric de la începutul Evului Mediu grecesc) și Theophanes Confesorul (Secolul VIII), autorul unei cronici care cuprinde perioada anilor 284-813 – un document istoric de importanță capitală. Amîndoi au povestit o întîmplare petrecută pe cînd avarii se aflau în Tracia și cînd, în armata byzantină, un luptător l-a atenționat pe altul cu aceste cuvinte: Torna, torna, fratre! Sînt cuvintele care au dat naștere, începînd cu 1884, la o „discuție”, între istorici și filologi, de lungă durată. Cei doi istorici greci scriu că generalii imperiali au pornit lupta împotriva avarilor, pentru a-i lovi în Tracia. Oastea byzantină era gata de luptă cînd, în mijlocul ei, s-a produs panică pentru că, de pe spatele unui catîr, se desprinsese sarcina. După Theophylact, un soldat a strigat stăpînului animalului, „în limba țării” („Epihorio gloti”), torna, torna, fratre! (în unele manuscrise, retorna), iar după Theophanes, „în limba părintească”, tot torna, torna, fratre! („ti patroa foni”). Cum, în armata byzantină, se păstrau formulele de comandă din limba latină, în care torna însemna „stînga-mprejur”, aceste cuvinte, rostite în sensul că „se răstoarnă sarcina de pe spinarea animalului” (dar și „întoarce-te, întoarce-te, frate”) au fost luate ca un ordin militar de întoarcere, de retragere, astfel că s-a produs panică în armata byzantină, și panica s-a transmis și avarilor. Dar, în limba localnicilor,a catîrgiilor, care vorbeau limba „romană”, exista verbul toarnă cu sensul se răstoarnă (azi, în daco-romană, toarnă vinul, răstoarnă găleata, dar și s-o înturnat din drum – la ardeleni), deci se răstoarnă desagii, frate! În Dicționarul aromân de Tache Papahagi, Ed. Acad., ediția 1974, la pagina 1188, există cuvîntul toarnă – „mulă tvarnă” (catîrul răstoarnă): una din cele două poveri, încărcate pe catîr, de-o parte și de alta, se lasă mai jos și samarul stă să se răstoarne cu întreaga lui încărcătură. „De două secole – spunea Valeriu Papahagi – se scriu articole și se comentează cele două sensuri: se răstoarnă samarul sau ordin - întoarce-te, întoarce-te (stînga-mprejur), dat de un comandant”. Cei care nu cunoșteau dialectul aromân au dat alte explicații. Cel dintîi care a interpretat aceste cuvinte, în care vede un început de română, este profesorul Iohann Thunmann de la Hale. El face cunoscut Apusului că „aromânii se numesc și azi români”; limba și mărturia dăinuirii noastre milenare – adaugă Valeriu Papahagi. Samuel Micu spunea „mult iaste a fi român”.

Dr. Elis Râpeanu

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite