Să mîncăm numai vinerea şi doar mîncare de post
  • 26-11-2020
  • 0 Comentarii
  • 142
  • 3

Uite un adevăr pe care puțini au înțelepciunea să-l recunoască: arta de a trăi înseamnă renunțarea la patimi. Mintea și trupul devin libere dacă alungăm ispitele. Cine reușește să se abțină de la carne și de la mîncăruri de dulce mîine va învăța să se abțină de la alcool, tutun, droguri și perversiuni. Astăzi, nenumăratele boli cronice iau naștere, cel puțin în țările civilizate, în urma unei nutriții greșite și abundente. Decăderea omului a început cu mîncatul. Sau, mai precis, cu pofta nestăpînită de mîncare, care nu vine singură, ci cu alte păcate, precum egolatria, neascultarea și pierderea dreptei măsuri.

Privită din perspectivă religioasă, această preo­cupare a omului, veche de cînd lumea și totuși nouă, poartă un nume – postitul. Zice Vasile cel Mare: ,,Postul este cel mai bun străjer al sufletului, cel mai sigur tovarăș al corpului, arma vitejilor, întărirea atleților. El alungă spiritele rele, îndeamnă la pietate, face a iubi înfrînarea...”. De aceea tot creștinul are la îndemînă arma postului, să învețe a se înfrîna, să-și mute atenția de la bunătățile materiale la bunătățile spirituale. Postul înseamnă o punte spre Dumnezeu. O mînă întinsă spre mîntuire.

Este grea porunca postului, cum o facem? Sărind peste mese, apare senzația de foame, care este însă de natură psihică, întrucît corpul are rezerve de grăsime, care se topesc. Ne hrănim din noi? Hiperfagia, mîncatul în exces, cum se numea în Antichitate, era considerată unul dintre marile păcate ale omului și nu era egalată decît de gastrimargie, nebunia pîntecului sau blestemul mîncatului. În zilele noastre, acest păcat se numește bulimie, și știința își bate capul cum să-i găsească leacul – regim alimentar, ceaiuri, mișcare fizică, micșorarea stomacului, vizite la psihiatru.

Postul are o semnificație duală. Acceptînd com­ponența religioasă, postul este o poartă și o apropiere de Dumnezeu. Omul a fost izgonit din Rai, pentru că nu a ascultat porunca lui Dumnezeu și, îndemnat de diavolul deghizat în șarpe, a gustat din Pomul cunoașterii. ,,Dar, oricît era viața pe pămînt – ne spune părintele Justin Pârvu – omul și-a păstrat sufletul, rușinea față de propria goliciune, față de păcat și față de ființele din preajmă. Le-a păstrat, sperînd că, odată și-odată, va reveni în Rai. Aidoma omului topit de arșiță și încremenit de ger, care înaintează sperînd că va ajunge acasă”. Raiul, aceasta este adevărata casă a noastră la care năzuiesc și cucernicii, și păcătoșii. Din acest motiv, creștinul are proba postului care ne învață să ne înfrînăm și să ne mutăm atenția de la bunătățile materiale la cele spirituale. Poarta Cerului se deschide și cu cheia postului. Marii mîntuitori ai omenirii – Isus, Moise, Pavel – au fost postitori. Apoi, Gandhi. Cine se domină pe sine îi domină și pe alții, și o face cu înțelepciunea duhului și a minții. Și cine are încredere în sine are și în Dumnezeu. Iubirea pentru Dumnezeu se face și prin iubirea pentru aproapele și cunoașterea de sine.

Cealaltă componentă a postului, cea științifică, tot din Antichitate vine. Da, postul ne apropie de Dumnezeu, iar ghiftuirea ne îndepărtează. Dar postul înseamnă și sănătatea noastră. Acest aspect al existenței omenești l-am găsit detaliat în lucrarea: ,,Postul negru, o nouă terapie”, apărută în anul 2013 la Editura ,,Philobia”, sub semnătura lui Thierry De Lestrade. În cartea sa, scriitorul francez reia o temă mai veche, anume că postul este o chestiune nu numai religioasă, cum am văzut, dar și medicală. Se zice că, pînă la 60 de ani, trăim relativ sănătoși doar cu vitaminele din hrană – legume, fructe, carne – și cu mișcare. După această vîrstă, ne prelugim viața cu ajutorul medicamentelor, mai mult sau mai puțin otrăvitoare, adevărate surogate chimice. După cum otrăvitoare este și hrana în exces, dar mai cu seamă hrana din supermarketuri, procesată și colcăind de E-uri, care ne pune în situația să înghițim toate elementele din Tabelul lui Mendeleev. Frica de moarte ne împinge să ne otrăvim cu tot mai multe medicamente.

De ce această nebunie, cînd avem la îndemînă postul, care nu este o invenție a vremurilor moderne? După Herodot, egiptenii, poate povățuiți de zeul Ossiris și zeița Issis, posteau de 3 ori pe lună și se purificau făcînd spălături intenstinale (clisme). E posibil ca și regina Cleopatra, care călătorise prin lume și știa multe, să-și fi învățat de bine supușii. Cine credeți că mai postea în Antichitate? Pitagora, cel cu teorema lui vestită, a² + b² = c², și care spunea că mîncatul puțin sporește capacitățile cognitive. Și Hipocrate postea, avînd chiar și un principiu: ,,Întîi să nu ne facem rău. În interiorul nostru există un medic pe care trebuie să-l ajutăm să ne mențină sănătoși. Să nu mîncăm prea mult și să ne purificăm periodic”. Tot de la el ne-a rămas și expresia: ,,Vis vetricatrix naturae” (puterea de vindecare a naturii). Poate și zeița Higeea, cine știe. Chinezii împărțeau oamenii în două categorii: cei care se vindecă în picioare postind și cei care înghit pastile stînd în pat. Cam prin Secolul al XIV-lea, în lumea vindecătorilor apar două tabere: empiriștii și medicii. Empiriștii știau că corpul omenesc are capacitatea de a se vindeca singur, nihilism terapeutic. În plus, potrivit principiului că Dumnezeu ne-a dat bolile pentru păcatele noastre și tot El ne-a dat și plantele medicinale, ei pretindeau că în natură se găsesc puteri vindecătoare, farmacopeea verde. În multe boli, recomandau cura cu apă chioară sau abținerea de la mîncare, postul. Hipocrate era empirist. Această stare de lucruri a favorizat apariția vrăjitoarelor, pedepsite de Biserică, fiindcă foloseau doar plante: verzi, uscate, rădăcini, infuzii, decoct, și pun alcool. În cealalată tabără activau medicii sau raționaliștii, care vedeau în natură numai primejdii. Cu timpul, diferențele dintre cele două armate s-au agravat, ajungîndu-se în situația ca doctorii și farmaciștii să înceapă bătălia cu practicanții medicinei populare, care le luau pacienții și, implicit, le diminau veniturile. Evreii Rockefeller, Morgan, Carnegie, Vanderbilt, marii escroci din istoria Americii, au declanșat teroarea.

În Secolul XVIII, puținii medici și cu școală în fuga trăsurii prescriau prelevările de sînge, care curățau sîngele, și colomelul, un purgativ, care curăța mațele. În tot secolul următor, colomelul devenise un panaceu. La modă erau și chinina, opiumul și laudanumul, adevărate droguri. Dar, de multe ori, se prescriau și plumbul, antimoniul, arsenicul, metale grele, cunoscute încă din Secolul al XVI-lea și repuse în circulație. După spusele lui Radu Moraru de la ,,Nașul-TV”, Globalismul plănuiește să ne dea gata pe toți, păcălindu-ne că a găsit vaccinul-minune, bun la toate, pe bază de metale grele, dar, de fapt, aducător de autism și alte nenorociri. La începutul Secolului al XIX-lea, medicul german Samuel Haherman a lansat termenul homeopatia. Făcînd cercetări nenumărate, el a descoperit un principiu cunoscut apoi de toată lumea: ,,Similia similibus curantur” (cele care se aseamănă se vindecă prin lucruri asemănătoare). Altfel spus, remediul unei boli provoacă aceleași simptome precum boala însăși. În 1832 medicul francez Jules Mabit ajunsese să trateze holera cu viruși de holeră în doze slabe...

Și, uite așa, încet-încet, a apărut postul ca un medicament-minune. În 1872, doctorul Henry Tanner se vindecă de reumatism, probleme cardiace și gastrită nemîncînd nimic timp de 40 de zile. Neputincioși, medicii și clericii îl acuză de șarlatanie. Dar el demonstrează că un om sănătos poate rezista 40 de zile fără hrană. Bineînțeles, partizanii lui nu sînt medicii. Spre exemplu, Bernard Macfadden, viitorul mare magnat al presei, multimilionar, autodidact și prieten cu Roosevelt. Precum și Upton Sinclair, cel mai mare scriitor american din Secolul XX. Astfel, primul a înființat ,,Macfadden Healthsanatorium”, o școală de postit – bucătărie, masaje, saună, gimnastică, regim dietetic. Cum se vede, pe lîngă post, dietă pe bază de legume și multă mișcare. În 1899 va lansa Revista ,,Physical Culture” – culturism, masaj, dietă, saună, hrană dietetică, la care va adăuga hidroterapie, osteopatie, chiropractică. A trăit 87 de ani. Upton Sinclair, devenit celebru prin romanul ,,Jungla” și o altă carte: ,,Postul”. Era un fanatic băutor al paharelor cu apă și al gimnasticii de dimineață. Dacă vă interesează, a trăit fix 90 de ani. La începutul Secolului XX, chimistul Francis Gano Benedict clarifică mecanismele pos­tului. El formulează expresia ,,Metabolism de bază”, adică numărul de calorii arse de corp în 24 de ore pentru asigurarea funcțiilor sale vitale: respirație, circulația sîngelui, oxigenarea creierului. Important a fost momentul cînd a intrat în scenă doctorul francez Guillaume Guelpa, care a vindecat prin post bolnavii de tifos și febră tifoidă, epilepsia și diabetul.

Poate că astăzi media de vîrstă a omului ar fi depășit 150 de ani dacă, după primul război mondial, așa-zisa medicină științifică n-ar fi interzis postul și homeopatia, considerîndu-le niște șarlatanii. Dar ameliorarea diabetului prin ce se face, nu prin post? Dieta care se practică la Institutul ,,Paulescu”, pe bază de hrană fără gust, nu seamănă cu postitul? Cea mai deșteaptă vorbă am auzit-o acolo de la o bătrînă liftieră: ,,Cînd veți ajunge numai pielea și osul, să știți că v-ați vindecat de diabet”. Marii miliardari, amintiți mai înainte, au făcut în așa fel încît să crească numărul medicilor în SUA, care să arunce la gunoi postul și homeopatia, impunînd intervențiile chirurgicale, pentru orice fleac, dar, mai ales, rețetele medicale. Și, uite-așa, au apărut marile concerne farmaceutice producătoare de medicamente care au dat dependență și, în final, moarte prematură. Răspîndirea Coronavirusului pe întreaga planetă atrage după sine crearea de miliarde de doze pseudocurative, care vor produce prăpăd în populația lumii și catralioane de miliarde pentru stăpînii stăpînilor noștri.

Epilog

Postul nu e o nebunie. Sîntem programați să postim, dar nu știm aceasta. Postul reeditează momentele de început ale omului care mai mult răbda, fiindcă hrana era greu de găsit. Astăzi, în Europa, postul a devenit o adevărată modă pe care nici mama-Covidului n-are spor să o distrugă. Într-un fel, și noi posteam, prin anii ’80, cînd alergam după hrană, dar nu știam. Acum nu mai alergăm, avem hrana sub nas, dar e plină de chimicale, și ne mirăm că ne îmbolnăvim pe capete. În încheierea cărții sale, Thierry De Lestrade aduce în discuție un termen, ,,Aging-ul”, care este o nouă știință menită să întîrzie bătrînețea și concomitent bolile aducătoare de diabet, Alzheimer-ul, Parkinson-ul și celelalte. Și care au un remediu – postitul. Păi, să postim! Cu bolile mai înțeleg, aduc suferințe de tot felul. Dar cu tinerețea? Nu-i văd rostul. Vorba unui înțelept: n-am făcut destule prostii în prima tinerețe? Nu mai vreau să fiu iarăși tînăr!

PAUL SUDITU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite