Să întîmpinăm boala dinamic
  • 25-07-2022
  • 0 Comentarii
  • 162
  • 0

Un conflict sufletesc nerezolvat este, de multe ori, cauza unei îmbolnăviri, drept pentru care semnalele energetice din corpul nostru sînt folosite în scop terapeutic. Corpul uman este un computer biologic care trebuie mereu resetat și readus în balanța energetică din care este ieșit.
Omul modern are nevoie de terapii personalizate adecvate informației energetice a corpului său. Funcționalitatea autonomă a sistemului neuro-vegetativ este influențată de sistemul limbic și de noxele toxice depuse pe țesutul organelor sau pe spațiul extracelular. De cele mai multe ori, în centru stă un conflict nerezolvat. Cele mai multe astfel de conflicte sufletești se produc în jurul vîrstei de patru ani, cînd copilul încă nu are conștientul destul de dezvoltat. Pacientul este diagnosticat energetic, în acest proces fiind investigate organele care oferă informații multiple. Blocajele energetice corespunzătoare chakrei 1 și 7 dau cele mai multe informații din subconștientul pacientului.
Boala poate fi astăzi tratată dinamic, deoarece este în continuă modificare și are nevoie, în fiecare fază de evoluție/involuție, de o terapie personalizată
bazată pe informația energetică a pacientului aflat
în terapie.
În terapiile oferite de me­dicina energo-informa­țională,
măsurătoarea energetică a pacientului, înainte de terapie, oferă terapeutului posibilitatea de a alege programul adecvat informației energetice a paci­entului și, mai departe, a organului în cauză.
Prin autoreglarea energetică a corpului, blocajele dintre cele două emisfere ale creierului se reglează, corpul nu mai acumulează stres, iar energia curge nestingherită în organism. Neuro-hormonii încep să devină mai activi, memoria se îmbunătățește, iar procesele fiziologice din organism se produc cu regularitate. Mai mult, terapiile oferite de medicina energo-informațională pot activa asimilarea mineralelor de către organism. De multe ori, pacienții care acuză crampe musculare sînt sfătuiți să ia mai mult magneziu. În domeniul pe care îl practic, de cele mai multe ori nu este nevoie de administrare pe cale bucală, organismul avînd nevoie să învețe să asimileze mineralele. De asemenea, vitamina D sau ionii negativi pot fi asimilați de receptorii pielii și setați în țesuturile circulare ca într-un depozit; astfel, corpul avînd rezerve, nu ar avea nevoie de altă dozare, bazîndu-se pe rezerva proprie. Vremurile pe care le trăim ne oferă avantajele tuturor descoperirilor științifice efectuate, iar noi trebuie să ne folosim de ele din plin.  O diagnosticare energetică atestă sau infirmă prezența blocajelor energetice din organism. Din activitatea mea de peste 30 de ani în acest domeniu, foarte rar am întîlnit persoane, indiferent de vîrstă, care să nu acuze blocaje energetice.
Boala reprezintă o întrerupere în sistemul de comunicare energetică între celulele corpului. Sănă­tatea, în schimb, este o comunicare coerentă și con­tinuă în sistemul de comunicare celulară.
Medicina energo-informațională ne pune la dispoziție diagnosticări și tratamente fără durere, fără medicamente și un buletin de analize energetic – toate într-un singur centru dotat cu aparate care au la bază fizica cuantică. Atît diagnosticarea cît și terapiile se bazează pe informația energetică a pacientului.
 FLORICA MUNTEANU,
specialist în medicina energo-informațională, membru al Societății naturiștilor din Germania, membră B.I.T. (Biorezonanz International Therapie), Psiholog

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite