
- 02-09-2020
- 0 Comentarii
- 258
- 1
Omul, în general, este
cărpănos... Cum nu-i convine ceva, face în aşa fel încît, din pămînt din piatră seacă, să găsească un
ţap ispăşitor pentru nemulţumirile lui... Uneori,
îşi premeditează
acțiunile pentru a-şi atinge un anume scop. Oricum ai
da-o cu astfel de indivizi, e greu s-o scoți la capăt cu ei... Spre exemplu,
dacă lipseşte apa de la chiuvetă, de vină este administratorul blocului... Dacă
trenul nu soseşte în gară la ora fixată, vinovat este mecanicul de
locomotivă... Dacă pensia nu vine la timp, de vină este poştaşul... Și
înșiruirea poate continua, spre deliciul unora sau al altora, cu comentarii
prelungi din ambele tabere, însoțite de argumente pro şi contra... Astfel de
dispute nu aduc vreun beneficiu nici uneia din tabere, ba din contră, în cele
din urmă, ajung să devină duşmani. Pe astfel de oameni nu poţi conta şi nici
nu-i poţi schimba, întrucît ei chiar cred că
deţin adevărul absolut şi că sînt atotştiutori. Şi nu o spun eu, ci așa ne
demonstrează viaţa pe care o trăim zi de zi. Cu toții ne-am confruntat cu
astfel de indivizi, și nu vorbim de niște oameni simpli, ci chiar de intelectuali
cu mai multe facultăţi! ... Vorba ceea, fiecare cu damblalele lui, să nu zic cu
păsărelele lui... Că unii au mai multe stoluri, e o altă poveste... Şi eu
le aveam pe-ale mele, printre care aceea de a iubi cerul, cu puzderia lui de
stele, care i-a făcut pe poeţi să vibreze cu lira lor, întru poezie de iubire
şi dor... Nu dau vreun exemplu, întrucît sînt
sigur că nu există om pe lumea asta care să nu fi citit un poem de dragoste cu
parfumul stelelor cereşti. Şi iubesc cerul, pentru că eu cred că acolo vom
întîlni liniştea deplină după dispariţia noastră fizică... Iubesc cerul cu
albastrul său nemărginit, pe care îl văd neschimbat, același pe care l-am
descoperit prima oară, copil fiind, de pe dealul din preajma casei mele.
Atunci, pentru un moment, am avut impresia că am atins infinitul nepereche al
frumuseţii pure. Priveam uimit la păsările care creau un joc de du-te vino
deasupra pădurii cu stejari uriaşi. Uneori, mi se părea că pot întinde mîna
spre cer și să adun nu stele, ci struguri cu boabe de aur. Mă bucuram că era
senin, și priveam cerul ca pe-o oglindă în care descopeream
ciorchini de stele, cu aripi de îngeri... Atunci am început să mă întreb: De
unde vine cerul? Cît va dăinui? Mie mi-a încîntat copilăria, adolescenţa, m-a
făcut să visez şi mi-a oferit nenumărate
motive de inspiraţie... Şi totuşi, în ciuda acestor
frumuseţi necreate de om, dar pe care natura i le-a pus la dispoziție, ființa
umană nu ştie a se bucura din plin de ele. Din păcate, lucrurile stau mult mai
rău, omul nu vrea să conlucreze cu cei din jur, întru armonie pe acest pămînt,
care nu este nici al milionarilor, nici al celor care sînt mai mereu cu lingura
goală la gură, ci al tuturor celor care au trecut şi vor trece pe aici... Dacă
fiecare om ar planta un copac, o floare, dacă ar săpa o fîntînă sau ar aduce un
copil pe lume, planeta ar deveni mult mai frumoasă și mai sănătoasă pentru generaţiile viitoare... Așadar,
să fii obtuz și insensibil la ceea ce se întîmplă în jurul tău nu e o
virtute... Realitatea e aceea care ne face să vorbim astfel, pornind de la
numeroasele exemple din viaţa de zi cu zi. Am fost martor la multe evenimente
neplăcute provocate de tine, omule cu pretenţii de ființă civilizată! Un motiv în plus să iubesc cerul cu belşugul lui de stele,
izvor nesecat de linişte poetică. Aşa sînt eu şi nu mă dezic de mine, ci de
idioţi, farsori, de ipocriți şi impostori.
ION MACHIDON,
preşedintele
Cenaclului „Amurg sentimental“
1.9 C