Să fii obtuz nu e o virtute
  • 02-09-2020
  • 0 Comentarii
  • 258
  • 1

Omul, în general, este cărpănos... Cum nu-i convine ceva, face în aşa fel încît, din pămînt din piatră seacă, să găsească un ţap ispăşitor pentru nemulţumirile lui... Uneori, îşi premeditează acțiunile pentru a-şi atinge un anume scop. Oricum ai da-o cu astfel de indivizi, e greu s-o scoți la capăt cu ei... Spre exemplu, dacă lipseşte apa de la chiuvetă, de vină este administratorul blocului... Dacă trenul nu soseşte în gară la ora fixată, vinovat este mecanicul de locomotivă... Dacă pensia nu vine la timp, de vină este poştaşul... Și înșiruirea poate continua, spre deliciul unora sau al altora, cu comentarii prelungi din ambele tabere, însoțite de argumente pro şi contra... Astfel de dispute nu aduc vreun beneficiu nici uneia din tabere, ba din contră, în cele din urmă, ajung să devină duşmani. Pe astfel de oameni nu poţi conta şi nici nu-i poţi schimba, întrucît ei chiar cred că deţin adevărul absolut şi că sînt atotştiutori. Şi nu o spun eu, ci așa ne demonstrează viaţa pe care o trăim zi de zi. Cu toții ne-am confruntat cu astfel de indivizi, și nu vorbim de niște oameni simpli, ci chiar de intelectuali cu mai multe facultăţi! ... Vorba ceea, fiecare cu damblalele lui, să nu zic cu păsărelele lui... Că unii au mai multe stoluri, e o altă poveste... Şi eu le aveam pe-ale mele, printre care aceea de a iubi cerul, cu puzderia lui de stele, care i-a făcut pe poeţi să vibreze cu lira lor, întru poezie de iubire şi dor... Nu dau vreun exemplu, întrucît sînt sigur că nu există om pe lumea asta care să nu fi citit un poem de dragoste cu parfumul stelelor cereşti. Şi iubesc cerul, pentru că eu cred că acolo vom întîlni liniştea deplină după dispariţia noastră fizică... Iubesc cerul cu albastrul său nemărginit, pe care îl văd neschimbat, același pe care l-am descoperit prima oară, copil fiind, de pe dealul din preajma casei mele. Atunci, pentru un moment, am avut impresia că am atins infinitul nepereche al frumuseţii pure. Priveam uimit la păsările care creau un joc de du-te vino deasupra pădurii cu stejari uriaşi. Uneori, mi se părea că pot întinde mîna spre cer și să adun nu stele, ci struguri cu boabe de aur. Mă bucuram că era senin, și priveam cerul ca pe-o oglindă în care descopeream ciorchini de stele, cu aripi de îngeri... Atunci am început să mă întreb: De unde vine cerul? Cît va dăinui? Mie mi-a încîntat copilăria, adolescenţa, m-a făcut să visez şi mi-a oferit nenumărate motive de inspiraţie... Şi totuşi, în ciuda acestor frumuseţi necreate de om, dar pe care natura i le-a pus la dispoziție, ființa umană nu ştie a se bucura din plin de ele. Din păcate, lucrurile stau mult mai rău, omul nu vrea să conlucreze cu cei din jur, întru armonie pe acest pămînt, care nu este nici al milionarilor, nici al celor care sînt mai mereu cu lingura goală la gură, ci al tuturor celor care au trecut şi vor trece pe aici... Dacă fiecare om ar planta un copac, o floare, dacă ar săpa o fîntînă sau ar aduce un copil pe lume, planeta ar deveni mult mai frumoasă și mai sănătoasă pentru generaţiile viitoare... Așadar, să fii obtuz și insensibil la ceea ce se întîmplă în jurul tău nu e o virtute... Realitatea e aceea care ne face să vorbim astfel, pornind de la numeroasele exemple din viaţa de zi cu zi. Am fost martor la multe evenimente neplăcute provocate de tine, omule cu pretenţii de ființă civilizată! Un motiv în plus să iubesc cerul cu belşugul lui de stele, izvor nesecat de linişte poetică. Aşa sînt eu şi nu mă dezic de mine, ci de idioţi, farsori, de ipocriți şi impostori.

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite