Cei care încă își amintesc expresia care a cucerit România – ,,Soarele ne zîmbește azi” – rostită în anul 2003, la București, de către președintele american George W. Bush, vreau să dați timpul înapoi și să vedeți în declarația lui un sfat oferit României. Un sfat legat de relația pe care Bucureștiul trebuia să o aibă cu Moscova – o ,,punte între Est și Vest” – pentru că, spunea președintele american, Putin nu ne este dușman, iar noi, românii, trebuie să devenim calea spre o nouă eră, să dezvoltăm o abordare diferită a geopoliticii. Asta se întîmpla în 2003, la tribună erau doi președinți, Ion Iliescu și George W. Bush.

În acea perioadă nu prea luam în serios nici declarațiile politice ale românilor, nici pe ale americanilor. Dar, văzînd ceea ce s-a întîmplat în ultimii 10 ani în țara asta, nu poți să nu te întrebi care este, de fapt, obiectivul cultivării, în mod agresiv, la nivelul mentalului colectiv, a urii față de ruși. Inițial, am crezut că obiectivul este unul pur economic, în sensul că noi ar trebui să cedăm piețele de desfacere companiilor din Vest, lucru care s-a și întîmplat. În baza acestei rusofobii, dar și a sinofobiei (încă nepromovată intens), noi, românii, nu am mai făcut afaceri cu rușii și chinezii la un nivel semnificativ. Industria românească a cedat piețele, fabricile s-au închis, valul capitalist a acoperit totul și acum putem spune că nu ăsta a fost obiectivul principal.

România, prin politicienii ei, a demonstrat că se poate alinia rapid la tot ce i se impune, așa că economia noastră este, în mare parte, deconectată de Rusia și China. Cu toate acestea însă, propagarea sentimentelor antirusești în mediul online este din ce în ce mai acută, mai virulentă. Este deja un sentiment adus la nivelul de epidemie ideologică, implementat ușor în rîndul celor fără prea mare educație, așa că putem spune că acum, în 2020, populația este complet armată și orice se spune negativ despre ruși este considerat a fi un adevăr, nimeni nepunîndu-și nici cea mai mică întrebare asupra veridicității. 

Cei care își ridică capul din zona pur naționalistă și privesc în jur, pot observa că rusofobia este în mod special cultivată în Europa, dar în mod și mai special în țările care acum formează ,,cordonul sanitar” de la granițele rusești – mă refer la Țările Baltice, Polonia, Ucraina, România și Bulgaria. Se mai observă și o creștere a intensității acestui sentiment antirusesc în Georgia și, mai nou, în Turcia. Pe măsură ce ne îndreptăm spre Vest, propagarea urii față de ruși la nivel de massă, este mai ușoară, poate puțin cronică, dar departe de a fi acută, precum se întîmplă în România, de exemplu. Noi știm că nu am fost mari prieteni cu Rusia în ultimii 30 de ani. Au fost unele momente bune, altele mai puțin, o prietenie traincă nu am avut, dar nici o dușmănie de moarte. Noi și rușii am fost precum uleiul și apa: ne-am suportat, am colaborat, ne-am aliat, ne-am războit, dar nu ne-am împrietenit. Așa a fost să fie și trebuie să luăm lucrurile ca atare. Dar să ajungem să îi urîm în asemenea hal precum am făcut-o în ultimiii 10 ani, nu s-a întîmplat niciodată, mai ales pe un fond pașnic al relațiilor. Cine crede că acest sentiment antirusesc s-a dezvoltat în contextual Maidanului, se înșală. Persoanele care au vîrste trecute de 30 de ani știu foarte bine că după 1990 ne-am certat mult mai mult cu ucrainienii, și nici în prezent nu putem spune că îi iubim, chiar dacă ni se impune o prietenie forțată. Să nu uităm de Canalul Bâstroe, de faptul că Bucovina de Nord și Bugeac sau Maramureșul de Nord sînt la ei. Să nu uităm faptul că românii din Ucraina nu beneficiază nici pe departe de drepturile de care minoritățile naționale se bucură în România. A fi rusofobi pentru că Basarabia a fost luată în 1941, prin Tratatul Ribbentrop-Molotov, la fel, nu este un motiv pentru gradul de ură la care s-a ajuns. Basarabia a fost luată prima oară în 1812, și nu de la noi, ci de la Imperiul Otoman. Putem croșeta mult pe tema asta, dar nu există nici un fel de argument care să ne ducă la isteria de acum. Deci, care este obiectivul?

Polonia a avut mereu ceva de împărțit cu Rusia, pentru că, în fond, cele două state au fost imperii de-a lungul vremii, polonezii nefiind nici pe departe atît de imaculați pe cît vor să pară. Au făcut mizerii rușilor, dar și viceversa. Țările Baltice, la fel, au urît Rusia, dar toți știu că în URSS ele au fost republici privilegiate. Faptul că economiile lor scîrțîie exact pe fondul rusofobiei, este altceva. Cum să vină investitori în Estonia, Letonia și Lituania, cînd politicienii acestor țări anunță periodic că Rusia le va invada? Poate că asta se și urmărește – armarea populației, obișnuirea cu gîndul unei invazii iminente care să nu o ia prin surprindere. În Ucraina sentimentul antirusesc a crescut exponențial după 2014, după Maidan – eveniment în care pînă și americanii recunosc acum că au intervenit, au manipulat, au încurajat corupția punînd păpuși la conducere. Crimeea a redevenit rusească, așa cum și Donbasul dorește să fie. Cu ceva bani, o presă favorabilă și mult sînge, în acest an sentimentul antirusesc din Ucraina este pe culmi, așa că nu este deloc imposibil să vedem extrema dreaptă punînd mîna pe arme și mergînd în Donbas să rezolve problema rușilor de acolo.

Să aruncăm o privire în propria ogradă. În ultimii 15 ani s-a investit mult în zona mediatică. Presa a fost asmuțită pe Rusia și s-a implementat un program clar de cultivare la nivelul conștiinței românilor a unor sentimente evident antirusești, de repulsie totală a tot ce reprezintă Rusia. Ofensiva este dusă de către Vest, sau de cei interesați din Vest, pe toate planurile: filme artistice, documentare, materiale de presă, emisiuni TV, știri etc. Răul este mediatizat extrem, iar binele este redus la tăcere. În privința relațiilor politicienilor români cu ambasada, totul este stopat, nimeni nu are nici un fel de dorință sau aplecare spre o discuție economică cu Moscova. În general, nu avem politică externă, iar relațiile cu țările estice sînt înghețate. În ultimul an, în zona mass-media au apărut cel puțin două ziare online care sînt atît de virulente și denigratoare a tot ceea ce reprezintă Rusia, încît presa antirusă de pînă acum este considerată parfum. Deci, care este scopul?

Ziariștii care aruncă cu noroi sînt de înțeles. Nu îi condamn, pentru că se știe cît de greu se cîștigă o pîine în presă. Banii care se investesc în armarea populației împotriva rușilor au cu totul alt scop decît cel economic. Au cu totul alt scop social, pentru că în România turiștii ruși nu prea vin, iar prea mulți investitori nu sînt. Ce ne rămîne atunci?

După o analiză la rece, după ce vezi ce se întîmplă și cît de determinați sînt unii să schimbe puțin harta în această zonă, singura concluzie care stă în picioare este că, de mai bine de 10 ani, în fosta Europă de Est – în mod special în România, Ucraina, Polonia și Țările Baltice – populația este pregătită să accepte, fără să își pună întrebări, un conflict convențional și fierbinte cu Rusia, fie sub umbrela NATO, fie doar ca factor de sprijin în Ucraina.

Dacă ne uităm la unguri, bulgari, austrieci, italieni și nemți, dacă ne îndreptăm spre Vest, rusofobia scade mult în intensitate, chiar dacă politicienii lor mai scapă săgeți în direcția Moscovei. Dar la nivelul populației nu există agresivitatea pe care o găsim în România. Asta ne poate arăta că viitorul conflict va fi limitat doar la nivelul țărilor din ,,grupul sanitar” și nu va merge mai departe – sau cel puțin așa este gîndit de cel care dorește o primăvară fierbinte în estul Europei. Rămîne de văzut dacă se va și concretiza. Pe cei care sînt reticenți la scopul final și real al cultivării rusofobiei în statele amintite îi sfătuiesc să urmărească presa care ne învrăjbește, să vadă cu ochii lor cum tinerii au ajuns să creadă că informații de genul ,,rușii au ucis 40 de milioane de români” sînt reale sau alte frînturi de adevăr bine împachetate, ori minciuni josnice.

Rusofobia din prezent îmi amintește ceea ce se întîmpla în SUA înainte de 1916, anul în care americanii au intrat în primul război mondial de partea Antantei. Pînă în 1915, în SUA exista o simpatie pentru germani, mai ales că în perioada respectivă exista pe teritoriul american o comunitate germană puternică. Cînd era din ce în ce mai clar că Franța și Anglia vor fi înfrînte de nemți, și în urma unor documente semnate la Londra, mass-media de peste Ocean a început o campanie puternică de denigrare a soldatului german, campanie care a denigrat puternic și armata germană, toată Germania. În acest mod, populația a fost asmuțită mental împotriva nemților, astfel încît, în momentul realizării înscenării Lusitaniei, opinia publică americană a fost de acord că SUA trebuie să meargă la război împotriva Germaniei, fapt care a dus la cîștigarea războiului de către Antanta.

Ei bine, istoria se repetă. Sînt alți actori, există o altă zonă geografică, o altă țintă și un alt mod de abordare. Dar, fie că vrem să recunoaștem, fie că nu, deznodămîntul este necunoscut. Ura de atunci împotriva Germaniei s-a mutat pe ura împotriva evreilor din perioada interbelică și din al doilea război mondial, iar acum toată ura lumii este îndreptată spre ruși. Atît în cazul germanilor, cît și în cel al evreilor, totul s-a rezolvat cu un război. Care credeți că va fi deznodămîntul acum, în cazul rușilor?

Tano