Privesc această mînă care scrie

cu ea te-am binecuvîntat cîndva

ți-am secerat flori crude din cîmpie

și-apoi ți-am frînt mijlocul tot cu ea

Privesc această casă în ruine

i-ai fost cîndva vestală și destin

un șarpe alb visa în sîn la tine

tu înfloreai cenușa în cămin

Privesc această zi de lupercalii

atinsă e de friguri pîn’ la os

s-a cangrenat lumina în vitralii

un șoim de iarnă zboară tot mai jos

Privesc această mînă care scrie

această casă, și această zi

le spală mari torente de leșie

eu tot aștept, și parcă aș muri

În rugul verde al speranței, iată

stă ca o mură neagră viața mea

ca mîine, o secure argintată

pe gîtul meu eretic va cădea.

CORNELIU VADIM TUDOR