Rugãciunea celor cu inima tãiată de hotar
  • 07-09-2021
  • 0 Comentarii
  • 230
  • 1

Întoarce-Ți, Doamne, fața înspre Țară

Și-ajută-ne să ne-adunăm Acasă,

Să nu mai fim românii de afară

Împinși ca sluga la un colț de masă

 

În suflet dorul nostru e flămînd,

Părinții cu vorbirea dulce pier,

Vrem să renaștem Țara renăscînd,

Să ștergem lacrimile de pe cer

 

Mormintele au tresărit sub tropot,

S-au năruit biserici vechi sub ploi,

Clopotnițele-au plîns cu glas de clopot,

Dar au rămas altarele în noi

 

De bici și umilințe duse-n spate,

Pe Golgota urcușul ne răpune,

Genunchii s-au muiat de greutate,

Da-i îndoim doar pentru rugăciune

 

Adună, Doamne, turma răzlețită

Că lupii dau tîrcoale pe la stînă,

Păstorii-s slabi și vremea-i vremuită,

Secunda mîntuirii se amînă

 

Fă, Doame,-acestui neam creștin dreptate,

Adună-n inimi albul pur de nea

Și, de cumva,-ndoiala ne străbate,

Să nu ne lepezi de la fața Ta

 

În veacul nou de zbucium și tumult,

Pe crucea vremii noi dureri apasă

Să nu-ntîrzii, Părinte, mult prea mult

Cînd fi-vom iar uniți la noi Acasă.


Chișinău, 27 august 2001

ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite