RUGĂCIUNE
  • 02-09-2014
  • 0 Comentarii
  • 164
  • 0

 

Doamne, dacă nu-i prea greu

Pune ordine în haos

Şi învaţă neamul meu

Să se roage în pronaos.

 

Doamne, dacă mă iubeşti

Ia vrăjmaşii de pe mine

Ştii Tu cum să-i pedepseşti

Să-i faci lumii de ruşine.

 

Doamne, dă-le la săraci

Pîine, pace, bucurie

Ouă roşii, vin, colaci

Bani de şcoală şi chirie.

 

Doamne, vindecă-i, de poţi

Pe bolnavii din spitale

Ocroteşte-i Tu, pe toţi,

Cu suflarea gurii Tale.

 

Doamne, mergi şi la azil

Unde plîng în pumni bătrînii

Naufragiul lor umil

Rupe cumpăna fîntînii.

 

Doamne, sfinte vietăţi

Fără milă sînt jertfite

Curge sînge prin cetăţi

Îngerii Tu Ţi-i trimite.

CORNELIU

VADIM TUDOR

26 august 2014

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite