Românii, umiliţi şi exploataţi de toate scursurile lumii (2)
  • 22-06-2020
  • 0 Comentarii
  • 569
  • 8

Este vorba despre o mărturie scrisă cu mîna proprie, după toate probabilităţile, de fostul director al TAROM-ului, dl. Lorin Dumitrescu, care spune, citez: „Urmare a tratativelor purtate cu firma franceză, conform documentelor şi rapoartelor făcute de mine pe parcursul tratativelor, aceasta era dispusă să plătească confidenţial pentru introducerea de partea română. 1) cca. 30 milioane de dolari în afara contractului; 2) cca. 300.000 de dolari subsemnatului; 3) cca. 28 milioane de dolari operaţiunea de contrapartidă pe care o făceam tot noi; 4) conform anexei, avionul putea fi cumpărat la cca. 62 milioane de dolari”. Rog ca această Comisie Anticorupţie, dacă va mai funcţiona, să îl audieze pe fostul secretar de Stat, dl. Dan Drăgoi, care mi-a spus mie, pe străzile Berlinului, în toamna lui 1991, ce jaf colosal a însemnat pentru economia românească Afacerea Airbus. Aşa după cum se petrece şi în filmele cu bandiţi, negociatorii români şi francezi au simţit că se îngroaşă gluma şi au invitat pe banii lor mai mulţi ziarişti români într-un fel de călătorie în jurul lumii, ca să vadă şi ei ce binefacere ne-a picat din cer drept în moalele capului! (Rîsete în sală) Aşa se cumpără conştiinţele, care, dacă sînt de vînzare, nici măcar nu sînt conştiinţe, ci cîrpe de şters praful.

Aici aş vrea să mă refer, în cîteva cuvinte, la obstacolul principal în calea adevărului: proasta înţelegere a democraţiei, insolenţa inimaginabilă a unora care ştiu bine că au furat, ştiu bine ce îi aşteaptă dacă va veni o judecată dreaptă, aşa că îşi iau noroiul de pe haine şi îl aruncă pe alţii, la derută, făcînd din negru – alb şi din alb – negru. Întîmplarea face ca, în drumurile mele zilnice, să trec pe cheiul Dîmboviţei, pe fîngă Opera Română, şi să văd, invariabil, o scenă care mă revoltă: românii noştri sparg la piatră şi toarnă asfalt, sub vipia verii, într-o lucrare edilitară ce nu se mai termină, în vreme ce, la doi paşi de oştirea aceasta de robi ai muncii, zeci de ţigani şi arabi ţin calea automobiliştilor şi fac cea mai neagră bişniţă cu dolari.

Pentru aşa ceva au murit acei tineri neprihăniţi, în decembrie 1989, ca românii să fie umiliţi şi exploataţi, la ei acasă, de toate scursurile lumii? În virtutea acestei aşa-zise democraţii, care de fapt e copilul odios, născut din mezalianţa anarhiei cu mahalagismul, exact cei mai corupţi dintre hoţi şi cei mai hoţi dintre corupţi se aburcă la microfoane, asediază presa, radioul şi televiziunea şi ne strigă în faţă, pentru intimidare şi pentru urechile galeriei naive: „Voi vorbiţi? Comuniştilor, nostalgicilor, fasciştilor, antisemiţilor, adepţi ai vechilor structuri, voi, care vă opuneţi reformei?”. În realitate, noi nu ne opunem reformei, noi ne opunem tîlhăriilor care s-au făcut în numele reformei, noi ne opunem vlăguirii statului român, de la care au furat marii privatizaţi totul, fiindcă n-a îndrăznit nimeni să-i controleze. Maniera asta de discutare, de izbire cu pumnul în piept mă duce cu gîndul la un personaj real, dr. Johnson, pe care un ilustru spirit britanic, Sir Joshua Reynolds, îl caracteriza astfel, şi să vedeţi cît de bine se potriveşte comportamentul acesta la ceea ce ni se întîmplă nouă, citez: „Disputa cea mai uşoară şi lipsită de importanţă devenea la el o adevărată dispută în arenă. Se lupta cu fiecare ocazie, ca şi cînd întreaga lui reputaţie ar fi depins de victoria minutului şi se lupta cu toate armele lui. Dacă era încolţit în argumentaţie, recurgea la insulte şi jigniri. Nu poţi să te cerţi cu el, căci, atunci cînd puşca-i dă rateuri, el te doboară cu patul ei. Nu te aude şi, avînd o voce mai puternică decît tine, te doboară negreşit”. Aşadar, să nu ne mire că, în loc să avem o reală separare a puterilor în stat, noi asistăm la separarea Parlamentului!

Stimaţi colegi, cel mai uşor lucru este, probabil, acela de a te certa din senin, de a acuza pe altul de ceea ce faci chiar tu. Să nu uităm că de ultraj n-a scăpat nici Isus, care a fost batjocorit de duşmani că ar fi gurmand şi băutor. Sînt întru totul de acord că Raportul preliminar de la 30 iunie a fost destul de modest şi s-a ocupat de cazuri minore. Chiar cei 6 membri ai Opoziţiei au adus acuzaţii serioase d-lui Romul Vonica, pe motiv că n-a abordat cazurile majore, de importanţă capitală. Un astfel de caz ne este prezentat de cei 6 membri ai Opoziţiei în Raportul lor separat: la pagina 16 ni se vorbeşte cu patetism de un merceolog din Buzău care a făcut afaceri cu o ţeavă, pentru ca după numai cîteva rînduri să plonjăm în abisuri de Apocalipsă, aflînd că pîrîta Maricica din Braşov a făcut şi ea nişte afaceri dubioase, cu nişte fabricanţi de zahăr de la Ţăndărei! Felicitări, domnilor Mureşan, Ghişe şi Vilău, aţi dat o lovitură mortală corupţiei la nivel planetar, fiindcă această Maricica era de fapt „capo di tutti capi”, ea absorbea zahărul de la Ţăndărei printr-o ţeavă subterană din Buzău! (Hohote de rîs în tabăra majorităţii parlamentare şi aplauze furtunoase)

În încheiere, doresc să fac din nou apel la depolitizarea acestei lupte pe care trebuie să o ducem împotriva jafului şi a corupţiei. Aceste racile nu au nici naţionalitate, nici coloratură politică, tot astfel după cum împăratul Vespasian a spus că „Banii n-au miros”. Dacă cineva din Opoziţie îşi imaginează că lovind în Putere va distruge hoţia sau lovind în hoţie va distruge Puterea, se înşală. Marii rechini nu sînt în funcţii politice (în funcţii politice sînt marii orgolioşi!), gangsterii stau la fereală şi fac afaceri de milioane de dolari. Dacă aş avea o putere miraculoasă, aş confisca într-o singură zi toate averile colosale obţinute prin fraudă şi speculă şi le-aş destina integrării de urgenţă a Basarabiei cu Patria-Mamă, aceasta fiind prioritatea noastră naţională! (Urale în sală, aplauze prelungite) Pentru că acolo e un pericol mare, ştiu de la deputaţii din Chişinău şi de la unii poeţi basarabeni că există Artişti ai Poporului care se hrănesc zilnic numai cu pîine şi apă, post negru dramatic, care ar trebui să ne încrînceneze carnea pe noi. Se moare de foame în Basarabia, fraţilor, ursul sovietic iese din hibernare şi îşi scoate iarăşi gheara, iar Occidentul la care se prosternează unii dintre politicienii noştri nu numai că nu face nimic pentru Moldova românească, dar pompează miliarde de dolari şi de mărci în anchilozatul imperiu, în loc să-l ajute să moară în linişte. Iar noi? Noi ce facem? Ne pierdem vremea în conciliabule interminabile, ne sfîşiem între noi, nu ne mai salutăm la şedinţe sau pe culoare şi ne privim ca duşmani de moarte. Cum s-a ajuns aici? Cine ne-a învrăjbit? Cine le-a spus unora că numai ei iubesc valorile democraţiei, că numai ei combat corupţia, că numai ei depozitează adevărul? De aici pleacă tot răul societăţii româneşti, şi martor îmi este bunul Dumnezeu că noi am întins mereu mîna spre cooperare. Să reflectăm cu toţii la înţelepciunea Mîntuitorului nostru, care spunea că „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi este pustiită, şi orice cetate sau casă dezbinată nu poate dăinui!”. Aşa după cum s-au desfăşurat şedinţele noastre în aceste două zile, tare îmi este teamă că ne vom lupta pe mai departe cu morile de vînt.

În ceea ce mă priveşte, eu, unul, nu am timp de pierdut. Într-o Ţară în care un hotel cu 200 de camere se vinde pe un autobuz vechi, adus de un pungaş străin, într-o Ţară în care toţi nemernicii periferiilor orientale sau occidentale aduc produse alimentare stricate, care au făcut viermi, într-o Ţară în care există pensionari C.A.P. cu incredibila pensie de 10 lei pe lună, pe cînd escrocii băştinaşi sau străini dau lovituri de milioane de dolari peste noapte, într-o Ţară în care au început să ne moară vietăţile de sete şi foame şi eu cad în genunchi pe la toţi sfinţii să dea o prioritate salvării păsărilor şi şeptelului, fiindcă acestea sînt pierderi ireparabile şi ne bate Dumnezeu, ei, bine, într-o Ţară în care omul simplu are o uriaşă cantitate de bun-simţ şi o zînă bună din inima lui îi şopteşte că nu se poate, că acest coşmar trebuie să ia sfîrşit odată şi odată – eu îmi voi duce în mod solitar propriul Război împotriva corupţiei, jafului şi ruinării naţionale. Poate că niciodată nu s-a adeverit mai bine ceea ce spunea un om de spirit: „Dacă vrei să îngropi o problemă, atunci mai înfiinţează o comisie!”. Îmi pare rău, dar Comisia Anticorupţie n-a putut lămuri mare lucru, în schimb a adîncit şi mai tare prăpastia care există între cele două tabere politice. Păstrînd proporţiile, e ca şi cum o Comisie de Pace, în loc să facă Pace, se scindează şi contribuie la escaladarea războiului. Este limpede că, în forma actuală, comisia nu mai poate lucra. Am vrut să fim şi noi o dată Vlad Ţepeş sau James Bond, dar a ieşit un film grotesc. Ce-i drept, a avut grijă şi Televiziunea să prezinte în mod profund necinstit aceste dezbateri, în vreme ce Radio Bucureşti s-a comportat într-o manieră strălucită, pentru care merită toată preţuirea noastră. (Aplauze)

Presa de ieri-dimineaţă m-a lămurit că dl. Emil Constantinescu, despre care dl. Romul Vonica afirmă că s-a amestecat în lucrările Comisiei, îl citeşte pe filosoful german Friedrich Nietzsche. Pentru că Nietzsche scrie că „binele suprem e lupta pentru Putere” – aşa că a declarat şi dl. Constantinescu că Opoziţia e gata să guverneze cu orice risc. Eu apreciez că Opoziţia putea să depună o moţiune de cenzură şi fără sprijinul unui personaj de operetă, ca acest Gheorghe Florică. Pînă atunci, însă, să revenim la uneltele şi îndatoririle noastre – acelea de a da legi bune Ţării – şi să căutăm împreună cele mai bune soluţii pentru o ridicare rapidă a nivelului de trai al populaţiei. Pentru că nimic nu favorizează hoţia mai mult decît o fac nevoia, sărăcia, disperarea omului că n-are ce pune copiilor pe masă. Cît despre unii rechini, staţi liniştiţi, o voce de departe, care vine din cunoaşterea Istoriei, îmi spune că periodic se produce în viaţa tuturor popoarelor iubite de Dumnezeu cîte-o furtună purificatoare, cînd canaliile vor da înapoi şi ceea ce n-au furat. Iar Poporul Român este un Popor iubit de Dumnezeu, averea aceasta nu ne-o poate fura nimeni! (Aplauze însufleţite, strigăte de „Bravo”)

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR

(31 august 1993; discurs rostit în plenul Camerelor Reunite ale Parlamentului, transmis, în direct, de Radio România)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite