Circulă pe internet un film românesc, ,,Amintiri din Epoca de Aur”, pe alocuri interesant. Cînd l-am văzut prima oară, am exclamat: ,,Doamne, ce tîmpiți am putut să fim!”. Mai ales secvențele cu idieogizarea samavolnică și cultul personalității celor doi Ceaușești. Dar cînd l-am revăzut, mi-am schimbat părerea. Unele aspecte, să zicem Ceaușescu atins de nebunie, erau, de fapt, o mare mizerie, altfel cum ar fi putut moderniza România? Bine că au fost Băsescu și Iohannis niste genii! Nea Nicu știa cît de îndărătnici i-a lăsat Dumnezeu pe români - leneși, nedisciplinați, vicleni, poltroni, palavragii, duplicitari. Pentru aceasta, trebuie să le faci binele cu de-a sila. Să-i mîni de la spate, să-i faci să te asculte, căci la noi, dintotdeauna, a dat rezultate doar educația prin constrîngere, nu prin convingere. Ceaușescu știa aceasta și născocise o specie zoologică sui-generis, ,,Omul de tip nou”, care n-a avut o viață lungă, fiindcă românul, indiferent cu cine l-ai corci, nu va putea deveni niciodată neamț. Nouă ne trebuie o tiranie, domnule, ca în Rusia, cum se exprimase un personaj caragialian, sătul de virtuțile și binefacerile democrației. Unde a greșit Ceaușescu? A greșit acolo că a pus activistul, convins că oricine se poate pricepe la orice, să-i educe pe ceilalți.
Același subiect se găsește și în capodopera ,,Nunta mută”, a lui Horațiu Mălăele. Filmul tratează anii de după 1944, cînd România, ocupată de ruși, a fost supusă unui criminal proces de bolșevizare. (Așa cum, în zilele noastre, este supusă unui proces de globalizare americano-nord-atlantică, din care nu știu cum vom ieși, dacă vom mai ieși vreodată.)
Am cunoscut nemijlocit acele momente, dar eram prea necopt, să le înțeleg pe de-a-ntregul. Dar, după ce am făcut 40 de ani, mi-a fost dat să trăiesc începuturile unei alte epoci, mai cumplite, globalizarea, care urmărește tot formarea unui om de tip nou, din punct de vedere ideologic, dar cu conotații morale și anatomice, prin transformarea speței umane în altceva, în roboți declasați și asexuați, cu ADN modificat, niște hibrizi care mîine pot deveni criminali, politicieni sau miliardari.
* * *
N-am avut mașină, prin urmare, n-am avut nici permis. Dar a avut nevastă-mea. I-o cumpărase mă-sa. Am urît acea mașină, un Oltcit gri-metalizat nou-nouț și cu număr mic, de securist. Primul motiv a fost cînd m-a pus mă-sa să-i dau o declarație cum că, în caz de divorț de fi-sa, să nu ridic pretenții asupra acelei mașini. Pe urmă, cînd m-am exprimat că aș vrea să stau și eu la volan, dar a sărit nevastă-mea că ce-mi trebuie mie permis, nu pot să mă duc la serviciu cu bicicleta, metroul, autobuzul sau cu trenul, spre Bolintin, Oltenița sau Giurgiu, unde făceam naveta pe vremea aia? Că n-o să-mi dea mă-sa bani de benzină, să-mi plimb curvele! Pe urmă, cînd i-au ridicat carnetul pe 3 luni, fiindcă era gata-gata să calce un milițian pe zebră, în sfirșit, s-a pus problema să fac și eu școala de șoferi de pe Strada Ilioara din Balta Albă. Școala o făceam o dată pe săptămînă, joia dimineața, de la 8 la 12. Dar m-am dus doar de vreo două ori acolo, căci am cunoscut-o pe duduia Geta și am căzut de acord că am fi mai cîștigați dacă am chiuli de la școală și am petrece cîteva ore mai plăcute la ea acasă, vizavi de Liceul ,,Cervantes”, fiindcă era divorțată și avea o fetiță  pe care i-o creșteau mai mult părinții. Pînă la urmă, ne-am dus la examen, dar am căzut amîndoi la poligon. Nu știu ce-a făcut Getuța pînă la urmă, dar eu am scăpat ușor: milițianul mi-a spus că n-a văzut în viața lui un șofer mai antitalent la volan ca mine, și dacă vreau să nu-mi las familia orfană de tată, sau, mai rău, să intru în pușcărie pentru neacordare de prioritate, să-mi iasă din cap ideea șofatului cu orice preț. L-am ascultat și uite-mă acum în situația să scriu despre acest lucru.
Ce-o mai fi făcînd Getuța la ora asta? Mai trăiește? Oricum, îi păstrez o amintire duioasă: nu era vreo frumusețe, dar avea niște dinți sănătoși și un rîs contagios, hai, mă, nu fi îmbîcsit, unde te grăbești? Nu înțelegi că mai vreau o dată?...
* * *
În ultima noapte a anului trecut, indiferent de religie și tradiții, mai mult de jumătate din populația planetei a închinat o cupă de șampanie pentru consolidarea BRICS, noua Ordine mondială, care militează pentru repunerea în drepturi a unor concepte precum naționalism, patriotism, suveranism, religie, sau anul restartării, cum îi mai spun unii. Și dacă aceste dorințe se vor împlini cît mai curînd, vor veni la rînd și celelalte elemente definitorii pentru fiecare națiune - respectul pentru limba națională, stemă, drapel și imn, religie, istorie, portul popular, și chiar bucătăria națională.
Dar cealaltă jumătate, adepții Globalismului, au închinat, vă faceți o idee, și ei o cupă pentru alte idealuri - LGBTQ și schimbarea de sexe, droguri, desființarea școlilor și moartea profesorilor, repudierea religiilor și implicit dispariția preoților (sau cum s-or numi ei la toate popoarele), războaie și pandemii, jefuirea țărilor mici de resursele lor naturale.
În anul care se anunța, jumătate din populația planetei urma să fie zguduită de alegeri peste alegeri, care vor pune capăt răului și vor instaura binele. Dar, din nefericire, anul 2024 n-a adus nici una dintre schimbările mult-așteptate, căci motorul votului democratic s-a gripat, nefăcînd față atacurilor masive venite din partea banilor, tipăriți în cantități industriale, cu care s-au făcut pomeni electorale și s-au cumpărat voturile în toată lumea.
Și uite-o pe Ursula aleasă din nou șefa UE. Pe Trump scăpînd ca prin miracol dintr-un atentat. Pe madam Marine Le Pen cîștigînd primul tur al alegerilor din Franța și punîndu-l pe Macron în situația să ordone dizolvarea Parlamentului, dar pierzîndu-le pe cele din turul următor, și adio ascensiunea partidului de dreapta Adunarea Națională la conducerea Franței. Mai departe, în Germania, cancelarul Olaf Scholz, în loc să demisioneze, și-a consolidat poziția. În Slovacia, primul-ministru Fico a luat cîteva gloanțe în burtă și s-a lecuit să mai participe în alegeri din partea suveraniștilor.
Aceeași situație, lipsită de surprize, s-a produs și la noi, de parcă nimeni nu auzise de suveranism, patriotism și naționalism. Voturile în alegerile locale din marile orașe s-au împărțit fifty-fifty între SRI și Ambasada Americană condusă de doamna Kavalec. Aflate pe margine, la chibițat, și corporațiile și-au împins în față candidații, făcînd ca votul românilor naivi să nu conteze. Ca dovadă, alegerile din Capitală, care l-au validat, încă o dată, pe Nicușor Dan (favoritul doamnei Kavalec), iar la Sectorul 1 s-a impus domnul Tuță Numaiștiucum, ofițer SRI acoperit, în locul imposibilei muieri Clotizda, și rea, și nasoală, și o acritură, și cu gură mare, ce mai, Talpa-Iadului în devenire, bine că am scăpat de ea. Scuza românilor că au votat iarăși cu dușmanii lor este cît se poate de îndreptățită: n-au avut de unde alege, sărmanii - aceiași hoți de 34 de ani, ei sau fiii și nepoții lor. O întrebare legitimă: de ce unioniștii din Basarabia nu i-au votat pe unioniștii George Simion și Diana Șoșoacă? Cumva de frica Maiei Sandu și a lui Sörös-junor?
O altă întrebare și mai legitimă: unde au fost suveraniștii, naționaliștii și patrioții români, unde au fost peremiștii care, în absența dureroasă a lui Vadim, puteau vota cu Simion și Șoșoacă? Au stat acasă impasibili la această penibilă înfrîngere a idealurilor naționaliste, exprimîndu-și în acest fel nu neputința, ci, mai degrabă, nedorința de a salva țara din ghearele balaurului Americano-Nord-Atlantic.
Dar și așa-zișii lideri suveraniști au adoptat aceeași atitudine de nepăsare, contrară celor declarate anterior alegerilor, cînd se băteau cu pumnii-n piept că vor face și vor drege pentru țărișoara lor. N-au fost în stare să se adune la o masă a discuțiilor și să-i aleagă pe cei mai buni dintre ei pentru alegerile locale. La fel vor face și cînd va fi vorba de alegerile parlamentare și prezidențiale. Cum ar fi unii lideri ai partidelor cu priză la public, dovadă cele 8 locuri în Parlamentul European, foarte puține, totuși: 6 pentru AUR (partidul lui George Simion) și doar 2 (pentru SOS, condus de Diana Șoșoacă). Sau jurnalistul Cozmin Gușă care, deși pe moment, nu dispune de un partid propriu, este o persoană cunoscută, aflată de peste 20 de ani prin preajma politicienilor, are bani și sprijin din afară (vezi scrisoarea de susținere scrisă de Donald Trump), intenționa să alcătuiască un partid, Partidul ,,Gold”. La acești candidați am fi putut adăuga și alte nume care, chiar dacă nu au suportul unui partid politic, dar se bucură de simpatia publică (așa cum e cazul actorilor Dan Puric și Florin Călinescu, sau chiar omul politic Călin Georgescu, cunoscut mai bine în Europa decît în România).
Dureroasă a fost încercarea bravilor noștri suveraniști de a se aduna undeva, într-o sală, pentru alegerea unor reprezentanți colectivi care să participe la parlamentare, ca un bloc solid, și la prezidențiale, căci risipiți în mai multe partide și partidulețe, îi vor spulbera Serviciile. Nimeni n-avea pretenția unei adunări grandioase cu zeci de mii de participanți și susținători, cum au fost atîtea cazuri în istoria României. Dar nici să dezbați soarta țării într-un restaurant, printre șprițuri, fripturi și lăutari. Asta a fost bășcălie curată, nu program politic serios. Avizat din timp asupra ridicolului, George Simion a absentat, trimițînd la zaiafet un aghiotant, iar Șoșoacă, lămurindu-se asupra realității, s-a făcut nevăzută după cîteva minute. Sîntem în septembrie 2024 și uite cum anul 2024, care se anunța plin de speranțe pentru soarta omenirii, a adus numai dezamăgiri, demonstrînd, încă o dată, că mișcarea globalistă, care a pus la bătaie miliarde de miliarde, este mai tare. Căci populația planetei, dedulcită la pomeni electorale și ajutoare pentru nevoiași și handicapați, și-a procurat documente în acest sens și, lună
de lună, așteaptă pensiile nemuncite și drapate în ambalajul numit ,,ajutoare sociale”. În această situație, cine mai e prostul să muncească pe brînci, cînd banii vin lună de lună? Cel puțin așa se prezintă situația în România.
PAUL SUDITU