- 16-12-2019
- 1 Comentariu
- 10771
- 36
Și, pe măsură ce Țara e deșelată de furturi și
impozite, conducătorii și rubedeniile lor se „sacrifică” de zor, ridicîndu-și
vile somptuoase și depunînd mari sume de bani în bănci românești și străine.
Unde sînt cele 60 de miliarde de dolari promise de Emil Constantinescu? În
fantasmele minții lui! Pentru că a venit timpul să o spunem limpede, deschis,
tranșant: România este condusă de un personaj căruia îi lipsește o doagă! Da,
îmi asum această răspundere, în temeiul unor observații foarte atente.
Faptele și vorbele lui Emil Constantinescu nu sînt
cele ale unui om normal. Pentru că dezechilibrat psihic – și nu altfel – se
numește un individ care-și înfometează Poporul cu bună-știință, dar justifică
și ridică actele de contrabandă la rang de politică de stat, care plutește în
norii unui donquijotism ridicol, erijîndu-se în lider regional. Și asta n-o
spunem numai noi, tot mai multe ziare din lumea largă acuză, pe față,
structurile de tip mafiot care paralizează România. Pe baza unor informații
furnizate de ofițeri ai Serviciilor Secrete, exasperați că șefii lor nu iau
nici o măsură, am făcut un calcul elementar, din care reiese că, în numai 2
ani, Emil Constantinescu și familia sa au pus deoparte peste 100 de milioane de
dolari. Ce părere aveți: îi lăsăm să cheltuie tezaurul ăsta, cu burta la soare?
Împiedicat în propriile minciuni, ca un vînzător fanariot de gogoși în proprii
lui șalvari, Emil Constantinescu potopește peste capul românilor, zi și noapte,
valuri de infracțiuni, stupidități, bîlbîieli, enormități, dînd cel mai jalnic
spectacol din Istoria politicii la români, care ne trimite cu gîndul la Ciubăr
Vodă, personajul alienat dintr-o piesă a lui Vasile Alecsandri. Un singur om
poate provoca nenorocirea a milioane de oameni! Personal, am toată compasiunea
față de semenii noștri suferinzi, dar atunci cînd ei dețin funcții strategice
trebuie să-i împiedicăm, cu orice preț, să facă rău la atîtea mulțimi de
oameni. Partidul România Mare cere, astăzi, suspendarea imediată din funcție a
lui Emil Constantinescu pentru incapacitatea mintală de a-și exercita mandatul.
Românul are o vorbă: boală lungă, moarte sigură! Iubim prea mult această Țară
ca s-o lăsăm să se transforme în maidanul unor aurolaci care se joacă de-a
politica și fac experimente iresponsabile. În măsura în care medicii, ca și
parlamentarii, vor fi împiedicați să se pronunțe și Emil Constantinescu va
rămîne în funcție, eu voi cere condamnarea lui la închisoare pe viață. Temeiul
constituțional este dat de Articolul 84, alineatul 3 din Constituție, unde e incriminată
Înalta Trădare, articol care face trimitere la Codul Penal, și anume la
articolul 155 (trădarea de Țară, știrbirea unității și siguranței Statului),
Articolul 162 (subminarea Puterii de Stat), Articolul 163 (acte de diversiune
și sabotaj, degradarea Patrimoniului Național) și Articolul 165 (subminarea
economiei naționale, cu pagube importante, în varianta agravantă). Mai mult ca
sigur, vom supune votului Parlamentului debarcarea din funcție a acestui
șarlatan de o maximă periculozitate pentru Țară, lăsînd Justiția, apoi, să-și
facă datoria. Toate aceste incriminări nici nu mai trebuie să fie probate și
exemplificate aici, pentru că efectele politicii lui Emil Constantinescu se văd
la tot pasul și ele se rezumă în două cuvinte: CATASTROFĂ NAȚIONALĂ. El a ajuns
în incapacitatea de a mai fi crezut de cineva în Țara asta, l-au abandonat pînă
și cei mai înfocați suporteri ai săi. Cineva trebuie să plătească pentru acest
faliment de partid și de stat. În aceste condițiuni, Opoziția Națională Unită
ar trebui să părăsească Parlamentul, să provoace o criză politică majoră și să
determine organizarea, de urgență, a alegerilor anticipate. Le vom demonstra că
fără noi nu se poate! La ora actuală, conform Barometrului real efectuat de
IMAS pe luna octombrie, P.D.S.R. și P.R.M. au, împreună, 52% din sufragiile
populației. Apreciez că la primăvară, P.R.M. va fi partidul nr. 1 al Țării!
Este suficient pentru a ne asuma o nouă majoritate parlamentară și un nou
Guvern. În orice caz, toată lumea, inclusiv comunitatea internațională,
realizează că așa nu se mai poate. România a ajuns un loc viran, totul e
vraiște, nu mai există nici o autoritate statală. Astăzi, noi am venit să
reinstaurăm autoritatea Statului Român, uzurpată de unguri, pe tot cuprinsul
Transilvaniei. Aceasta e o zi istorică, să țineți minte!
Stimați compatrioți din Cluj-Napoca și din celelalte
așezări ale Transilvaniei, Partidul România Mare a venit, în sfîrșit, acasă la
el. Biruit-au gîndul – după cum zice cronicarul – și i-a dat Dumnezeu lui Ghiță
Funar mintea românului cea de pe urmă și l-a făcut să primească oferta de a
deveni secretar general al celui mai drept, celui mai justițiar și celui mai
patriotic partid din Istoria modernă a României – Partidul România Mare.
Astfel, vom fi mai puternici. În fața voastră se află triumviratul care va
schimba în bine fața României: Gheorghe Funar, Miron Cozma și Corneliu Vadim
Tudor. Noi trei vom sta spate în spate, cum stau în calendar zilele de 27
martie, 28 noiembrie și 1 decembrie, așa încît nimeni nu ne va putea învinge.
Ce ne lipsește să fim tari, să fim învingători, să fim reformatorii Patriei
noastre? Numai Unirea ne lipsește! Acum sînteți peste 10.000 de oameni în Piața
Avram Iancu. Să vedem ce va scrie mîine presa, cum o să vă decimeze. I-am
întors astăzi vizita fratelui Funar, care venise la București și, într-o
ceremonie solemnă, primise ștampila cu Vulturul Cruciat și drapelul de luptă al
partidului. Am venit acum la Cluj nu să cer, ci să ofer. Vă ofer dragostea mea.
Vă ofer puterea mea de luptă. Vă ofer idealismul meu curat, care mă face să nu
mă plec în furtună, să țin fruntea sus și să frîng armele dușmanilor, pe
genunchi, ca pe vreascuri. Istoria fiecărui Popor e ciclică, iar acum a venit
și vremea Naționalismului Luminat să conducă România. Același curent suflă prin
toată Europa. Avem un program de guvernare redutabil, care va scoate Țara din
criză. Nu vă rușinați cu noi. Nu vă fie frică să ne urmați. Știți bine că
aceasta este calea cea dreaptă, a adevărului. Noi sîntem trup din trupul Țării
și nu cerem nimic pentru noi, ci totul pentru Neamul Românesc.
Mă închin vouă, credincioși ortodocși, greco-catolici
și de alte confesiuni: iubiți-vă ca frații, pentru că toți sînteți români! Vă
vorbesc vouă, cetățeni ai Clujului, tîrgoveți și țărani, muncitori și șomeri,
intelectuali și pensionari, gospodine și veterani de război: sămînța iubirii de
Patrie n-a murit, nu s-a uscat și n-a fost aruncată la ghena Istoriei.
Bucureștii nu v-au abandonat, am venit să vă depunem ofranda Capitalei la
picioare. Ascultați-mă și voi, studenți ai Ardealului. N-aveți bani, locuiți în
cămine mizere, sînteți prost îmbrăcați și vă drămuiți fiecare mie de lei, iar
după ce terminați facultatea riscați să îngroșați rîndurile șomerilor. Veniți
alături de noi, fiindcă noi pentru voi ne batem, pentru voi ne-am lăsat pacea
căminelor în toiul iernii și vă încredințez că vom avea mijloacele și
priceperea să păstrăm inteligențele Țării acasă, să nu mai aleagă drumul spinos
al exilului. Alăturați-vă nouă, militari de la toate armele, care încremeniți
lîngă piatra de hotar sau vă tremură inima să nu fiți înjunghiați de bandele de
răufăcători – numai noi vă vom aduce la Putere și vă vom reda demnitatea.
Milioane și milioane de români vin lîngă noi, fiindcă noi sîntem ai Țării și
simțim pulsul Poporului Român. Salutare și vouă, servus, cetățeni români de
altă etnie, noi vom fi cei mai buni frați ai voștri dacă veți manifesta
loialitate față de Statul Național Unitar Român! Aduceți-vă aminte că eu nu
v-am mințit niciodată, încet-încet ați ajuns cu toții la vorba mea, fiindcă
numai cinstea, judecata sănătoasă și patriotismul mai pot salva Patria de la
pieire. În turla Istoriei, bate acum ora cea mare a României.
Lăudată fie, de-a pururi, generația de uriași care a
făptuit Unirea! Slavă veșnică Eroului Necunoscut, Armatei și Bisericii care au
purtat spre izbîndă flamurile și prapurii împărătești ai urmașilor Romei! Și
blestemate fie „cozile de topor”, care ne fac viața un calvar și nu ne lasă să
îngrijim acest picior de plai și această gură de rai așa cum știm, după datină,
din bătrîni. „Voi sînteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni/I-e rușine
omenirii să vă zică vouă oameni/ Și această ciumă-n lume și aceste creaturi/
Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri/ Gloria neamului nostru, spre-a
o face de ocară/ Îndrăznesc ca să rostească pîn’ și numele tău... Țară/ Prea
v-ați arătat arama sfîșiind această Țară/ Prea făcurăți neamul nostru de rușine
și ocară/ Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei/ Ca să nu
se-arate – o dată ce sînteți – niște mișei!” Astfel vom rosti și noi, o dată cu
Poetul Național, și să-i ferească Dumnezeu pe netrebnici de blestemele
românilor! Pentru că blestemele acestui Neam veșnic obidit s-au prins
întotdeauna, mai ales cele rostite în sanctuarul Pieței Avram Iancu.
Iubiți frați și îndrăgite surori, că mîine vor începe
Sărbătorile de Iarnă. Nicăieri nu sînt mai tulburătoare ca în Transilvania,
pentru că aici zăpada este afînată cu lacrimi, colindele descind direct de la
Bădița Traian și Ler Împărat, iar globurile de rubin din brazii împodobiți au
picuri de sînge sfînt. Începe Zodia Săgetătorului. Ninge cu fulgi mari în tot
Ardealul. Ne așteaptă o iarnă grea. Dar la capătul ei, vom fi altfel decît așa
cum am intrat. Indiferent ce se va întîmpla, în bine sau în rău, Țara va
cunoaște o cotitură majoră. Nutrim speranța că schimbarea va fi în bine,
altminteri nu ne-am încumeta la o povară atît de apăsătoare. Vom supraviețui.
Renașterea Patriei e aproape. Ne vor ruga Ei să luăm Puterea. Căci mult a fost,
puțin a rămas.
Sfîrșit
CORNELIU VADIM TUDOR
(21 noiembrie 1998, Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.
Discursul a fost rostit în fața a peste 10.000 de participanți. Entuziasta
adunare, care a fluturat zeci de drapele Tricolore și steagurile albe, cu
Vulturul Cruciat, ale P.R.M., a subliniat discursul, în repetate rînduri, cu
urale, ovații și aplauze. S-a scandat: „Vadim Președinte!”, „Vadim și Funaru –
Apără Ardealu’!”, „România Mare – Vechile hotare!”, „Unitate! Unitate!”)
- 22-09-2025
- 0 Comentarii
- 489
- 0
9.4 C
