ROMÂNIA ȘI PSIHOZA RĂZBOIULUI CU RUSIA (6)
  • 08-03-2022
  • 0 Comentarii
  • 495
  • 0


Evoluția conflictului ruso-
ucrainean, în sensul în care se dezvoltă la data cînd scriu aceste rînduri (3 martie), răstoarnă multe dintre sce­nariile întrevăzute de analiștii politici și militari, mai ales de cei cu pregătire militară. Dacă ne aducem bine aminte, în ultimele săptămîni, în perioada în care trupele rusești se concentrau la frontiera cu Ucraina, tot soiul de specialiști în materie de război pronosticau invadarea Ucrainei, cu anihilarea centrului său vital – capitala Kiev – într-un asalt rapid de numai 24 de ore, sau cel mult, 2 - 3 zile, după care urma decapitarea conducerii ucrainene și instalarea la Kiev a unui guvern-marionetă. Forța de izbire a armatei rusești, avînd în prim-plan diviziile de tancuri, sprijinite de forțele aeriene, era considerată definitorie pentru obținerea succesului, singurul semn de întrebare care mai plutea în aer era cel care se referea la data și ora începerii invadării Ucrainei.
Însă realitatea a dat peste cap toate scenariile construite pe calapodul unui atac-fulger, cu un raport de forțe net superior lui Putin, ceea ce i-a pus pe gînduri pe analiștii care preconizau, conform planului de pe hartă, capitularea iminentă a Ucrainei. Fără a analiza mobilul acestui conflict (trebuie să recunoaștem, știut și intuit de mai toți analiștii mediului politico-militar), fapt ce ne-ar trimite să scormonim prin cenușa Istoriei spre a căuta grăuntele de adevăr – un demers incitant, dar greu de realizat și cu rezultate surprinzătoare față de una dintre părțile aflate în actualul conflict – să încercăm să ne edificăm asupra unor enigme generate de schimbarea radicală de paradigmă a acestui război, am putea spune acestui război fratricid.
Iarna aceasta, în afară de confruntarea cu pandemia de COVID-19, de care n-am scăpat încă, dar a trecut în umbra conflictului ruso-ucrainean, ne-am ,,pricopsit” și cu un adevărat război la frontiera de Est a României, conflict armat izbucnit, pe de o parte, din rezidurile ultimei conflagrații mondiale, necurățate nici după aproape opt decenii, iar pe de altă parte, din frustrările și ambițiile celor doi șefi de Stat – Vladimir Putin și Volodimir Zelenski. După operațiunea Donbass, cînd, oficial, Rusia a recunoscut independența celor două regiuni, Republicile autoproclamate Donețk și Lugansk, document trecut prin filtrul total al legalității, adică fiind elaborat și votat de Duma de Stat, apoi parafat de Președintele țării, și, după manifestările de entuziasm ale locuitorilor rusofoni din aceste două regiuni, scînteia s-a reaprins din ambele sensuri: Rusia și Ucraina.
Din partea ucraineană a venit nemulțumirea pierderii regiunilor Donețk și Lugansk, Zelenski neacceptînd alipirea acestora la teritoriul rus, ceea ce se lega cu Crimeea, recucerită de Rusia în 2014;  la rîndul său, Vladimir Putin își manifesta îngrijorarea pentru siguranța fizică a locuitorilor celor două Republici pe care le dorea definitiv ieșite din sfera de influență ucraineană. Pe acest fond de contestări reciproce, uneori cu  accente revanșarde, în timp ce forțe militare rusești afluiau spre granița de Vest cu Ucraina, sub ploaia de scenarii și de alegații care circulau, în special, în mediile statelor care fac parte din Alianța Euro-Atlantică, în dimineața zilei de 24 februarie (Dragobetele la români) trupele rusești trec frontiera cu Ucraina – operațiune ce consemna, de fapt, declanșarea războiului dintre cele două state vecine, legate de multe afinități istorice și geografice, acum devenind inamici.
Premergător acțiunii miltare de mai sus, președintele Putin a justificat acest gest capital prin următorul discurs: ,,Oamenii din republicile Donbass au cerut Rusiei ajutor. În acest sens, am decis derularea unei operațiuni militare speciale. Scopul ei este de a proteja oamenii care au fost ținta abuzurilor, genocidului din partea regimului de la Kiev timp de opt ani, și în acest scop vom face eforturi pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei”. Din acest moment, în fața noastră, indiferent de ceea ce gîndim despre acest conflict, se desfășoară un război atipic, care nu poate fi încadrat nici în categoria războaielor clasice, dar nici în cea a războaielor hibride, acesta, prin bizara lui desfășurare, punînd multe semne de întrebare specialiștilor în domeniul militar.
După cum ne învață tratatele militare, Tactică înseamnă ,,partea componentă a artei militare care se ocupă cu studiul, pregătirea și ducerea luptei în vederea îndeplinirii cu maximum de eficiență a scopurilor fixate de eșaloanele superioare”, iar Strategie înseamnă ,,partea cea mai importantă a artei militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării și ducerii războiului, campaniilor și operațiilor militare”. Punînd aceste precepte în lumina desfășurării acțiunilor de luptă de pînă acum, pe diferitele zone din Ucraina, rămînem stupefiați de cît de multe abateri de la aceste definiții au făcut ambele tabere. Să le analizăm pe rînd.
Rușii. Au intrat cu tancurile în Ucraina, pe arterele care au oferit o infrastructură viabilă pentru a putea înainta în voie un asemenea colos de oțel. În timp ce televiziunile ne tot arătau coloane aproape interminabile – niște reptile metalice uriașe – care se tîrau pe asfalt, am deschis ochii mari pentru a privi în urma acestor mastodonți de izbire și de distrugere, să văd armata specifică stăpînirii terenului cucerit, adică infanteria motorizată. N-am zărit nici o altă entitate militară care să ne demonstreze că rușii vor chiar să cucerească Ucraina! Altă neconcordanță crasă între teorie și practică: nu a durat mult din acest început de înaintare vertiginoasă cînd, din motive previzibile, ritmul s-a frînt. Motivul? Unitățile militare de tancuri nu erau însoțite de o logistică adecvată: combustibil, alimente, medicamente. Astfel, am rămas consternați cînd am văzut ditamai tancul – sperietoarea oricărui apărător – cum rămînea blocat nu din cauza acțiunii inamicului, ci din lipsă de combustibil. Și mai am o nedumerire: întotdeauna înaintarea blindatelor s-a făcut după un foc nimicitor de artilerie și sub acoperirea unor escadrile de aviație. Ce s-a văzut pînă acum? Exceptînd unele bombardamente aiurea, haotice, care vizau obiective luate în colimator într-un mod aleatoriu – ceea ce, într-un război modern, e un fel de blasfemie la arta de purtare a războiului – nu am reținut cooperarea interarme, cheia succesului oricărei acțiuni militare.
În concluzie, pentru ruși: au plecat la un fel de defilare în scopul intimidării inamicului, Putin avînd, probabil, informația că, odată ce tancurile vor scrîșni din șenile pe străzile marilor orașe ucrainene, armata ucraineană va depune armele, iar populația va ieși în întîmpinare cu ghiocei! Dacă Putin a fost dezinformat într-un asemenea hal, să ne așteptăm la demiteri la vîrful Serviciilor de informații?
Analizînd harta luptelor la ora cînd scriu aceste rînduri, am mai descoperit o anomalie de tactică militară, din partea lui Putin. Iat-o: să ai Kievul, capitala Ucrainei, la cîțiva zeci de kilometri de frontiera cu Rusia, și, în loc să concentrezi atacul pe direcția principală Cernihiv – Kiev, dispersezi unitatea Armatei încercînd să vii din vestul Ucrainei, atacînd Mariupol, Herson și Odessa! De ce? Pentru ,,impresie artistică”?
Ucrainenii. Și aici avem o mare enigmă: După o propagandă în fluviu, în care am văzut la televizor unitățile militare gata de luptă, precum și populația civilă care se instruia pentru viitorul război cu rușii, cînd aceștia au intrat în țară nu am văzut o ripostă militară organizată, cu tancuri și  artilerie, cu aviație care să bombardeze coloanele de tancuri rușești care defilau, neasigurate aerian, penetrînd Ucraina din exterior spre interior. De ce n-au făcut asta? Armata se păstrează pentru lupta finală? Bine că ne-au arătat cum a progresat producția de ,,Molotoave”, arma săracului, adică a partizanului, ceea ce, deocamdată, nu cred că era cazul în Ucraina, la stadiul actual al luptelor.
Acestea fiind considerentele atipice care s-au desprins pînă acum din acest conflict anunțat încă de acum 8 ani, în condițiile în care asistăm la declarații belicoase, dar contradictorii, în care NATO și Uniunea Europeană fac jocul Ucrainei, iar ,,țarul” Putin pare că și-a pierdut răbdarea, cine mai poate avea curajul să încerce o evaluare a desfășurării acestui război fratricid?
Cine pierde? Cine cîștigă?
Deși o asemenea gîndire comercială, într-o situație concretă de confruntare militară dintre două state, pare cinică, îmbrăcînd cămașa morții, pentru că sîntem în postura de a întreprinde o analiză în plan ipotetic, ne putem hazarda și cu astfel de întrebări. Probabil, cînd beligeranții au pregătit planurile (unul de atac, celălalt de apărare), în balanța viitoarei confruntări s-au impus și aceste sadice întrebări. Încercînd să formulez răspunsuri la întrebările de mai sus, știu că pornesc la drum cu un handicap serios, din cauza diferenței de timp de la scrierea acestui  articol și pînă la apariția lui, o săptămînă plină, timp în care conflictul se poate stinge sau poate evolua în una sau în altă direcție, aducînd un deznodămînt surpriză. Totuși, angajat în scrierea ,,istoriei clipei” – așa cum este denumită presa – nu voi da înapoi de la un astfel de demers.
Deci: Cine pierde? Cine cîștigă?
Astfel cum se desfășoară acțiunile militare în prezent – sub marile semne de întrebare și enigme despre care am scris pe larg pînă la acest punct – cea care va pierde este Rusia. Chiar dacă, să presupunem, Putin își va atinge scopul propus inițial. Această pierdere a fost vizibilă încă din a doua zi în care țelul înaintării rușilor nu a fost atins, iar rezistența ucrainenilor s-a manifestat surprinzător de puternică (în raport cu ce se aștepta Putin). Astfel, cu cît se adăugau zile la ,,lentoarea” războinică a rușilor, aceștia parcă jucîndu-se de-a hoții și vardiștii cu ucrainenii, cu atît Europa și Planeta luau foc, înălțînd un zid de apărare în fața invadatorilor moscoviți.
Cauza principală care a produs acest efect la scară mondială, de multe ori artificial, au fost imaginile televizate din tabăra ,,atacaților”, unde cadrele de-a dreptul dramatice – avînd în centrul lor copii de diferite vîrste și în diferite ipostaze atipice unor vîrste fragede, mame care își duceau copiii în cărucioare sau, și mai lacrimogen, în brațe, acoperindu-i cu vreun pled, acestea pe fundalul unor cvartale sau localități fumegînde, cu multe locuințe descoperind intimitatea celor care conviețuiseră acolo cu numai cîteva zile în urmă – au produs multe valuri de emoție, generînd nu doar compasiune, ci și un sprijin umanitar din partea multor țări. Dacă pe front (oare se poate numi front de luptă ceea ce se petrece, acum, între trupele rusești și cele ucrainene?) încă nu se cunoaște învingătorul, pe plan economic și financiar se cunoaște cu precizie pierzătorul: Rusia lui Putin!
După scăderea rublei rusești la minime istorice în raport cu dolarul și euro, a venit lovitura de grație din partea Uniunii Europene, de unde președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat (într-o postură de autentică revoluționară, cu pumnii strînși, amenințători) noi sancțiuni împotriva Rusiei: ,,Prin acest pachet de sancțiuni vom viza sectoare strategice ale economiei ruse prin blocarea accesului lor la tehnologii-cheie și la piețe. Vom slăbi baza economică a Rusiei și capacitățile sale de a se moderniza. În plus, vom îngheța activele rusești din Uniunea Europeană și vom opri accesul băncilor rusești pe piața financiară europeană”. După acest anunț neliniștitor am luat cunoștință cu un adevărat inventar al sancțiunilor ,,lumii democratice” împotriva Rusiei, mergînd de la blocarea tuturor rezervelor valutare pe care Rusia le are în afara țării pînă la interzicerea participării sportivilor ruși la competițiile internaționale! Mai mult, ieri-dimineață (2 martie) l-am văzut la tv pe Joe Biden, într-o atitudine de Conducător Suprem, cum anunța cu emfază că va confisca toate casele și iahturile luxoase ale rușilor și toate avioanele private pe care aceștia le au în străinătate – ca pedeapsă pentru atacarea Ucrainei!
Cred că se exagerează prin această extrapolare a unor domenii de activitate sau a unor bunuri private cu oprobiul împotriva lui Putin, ca să nu mai vorbim de încălcarea unor drepturi cetățenești. (Desigur, se poate da replica: dar Putin cum le-a încălcat și încă în mod grosolan? Numai că ce fac acești ,,cavaleri ai dreptății”?  Joacă cu armele murdare ale adversarului?)
Din partea cealaltă, Ucraina, cum era și firesc, simte din plin îmbărbătarea care vine din partea multor națiuni și instituții internaționale, valul de simpatie pentru suferința prin care trece poporul ucrainean alimentîndu-i acestui popor încrederea în victorie. Și la acest capitol avem derapaje în acțiunile cu care Occidentul a înțeles să se implice în rezolvarea crizei ruso-ucrainene. După părerea mea, este prea multă gălăgie (propagandă), se pune accentul pe înarmarea Ucrainei și pe ațîțarea rugului războiului, în loc să se întreprindă eforturi diplomatice în vederea încetării acestui conflict, care aduce prejudicii tuturor statelor, nu doar Rusiei și Ucrainei. Bine titreză un cotidian bucureștean – ,,Bruxellesul vrea arme nu pace”, cînd arată că Uniunea Europeană va trimite un cadou Ucrainei sub formă de armament în valoare de 500 de milioane de euro, scriind că: ,,Într-un moment în care mii de oameni fug din calea războiului, înspăimîntați de ce se întîmplă, Bruxellesul alege să vorbească despre arme și muniții în loc să intensifice dialogul diplomatic pentru readucerea păcii în regiune” – exact ceea ce am susținut și eu mai înainte.
Ca să vedeți pînă unde merge pierderea rațiunii la unii oameni de stat, cu răspunderi majore pentru viața a milioane de cetățeni, pierdere generată de exacerbarea urii față de Putin, acești politicieni, anunțînd măsuri radicale împotriva Rusiei (nu a lui Putin, ci a Rusiei) nu sînt capabili să intuiască și reversul medaliei, adică bumerangul care ne va lovi pe toți, indiferent că sîntem sau nu angrenați în acest conflict. Să exemplifică numai prin două cazuri:
1. Trimiterea de arme în Ucraina. Indiferent de ce volum de arme și de ce categorii, acestea nu pot contracara dotarea impresionantă a armatei Rusiei; mai mult, gestul îl va înfuria pe Putin, care ar putea să ia noi măsuri belicoase într-un moment în care s-ar fi putut gîndi la propuneri pentru încetarea focului;
2. Impunerea unor măsuri punitive, cum ar fi închiderea unor conturi bancare ale rușilor din băncile din străinătate sau închiderea spațiului aerian al Uniunii Europene pentru toate avioanele care zboară din Rusia sau care vor să aterizeze în această țară, fapt fără precedent. În atitudinea ei vijelioasă împotriva lui Putin, doamna Ursula von der Leyen s-a întrebat cum vor rezolva problemele pe care le au cu firmele lor din Rusia o serie de oameni politici și oameni de afaceri din Occident și din America. Dar cum vor resimți marile bănci din Occident și din SUA impactul măsurilor de oprire a circulației valutei deținute aici de către oligarhii ruși?
Implicarea României în conflict
La ora de față poate părea o afirmație hazardată, dar realitatea din ultimele zile pare că sugerează, dacă nu chiar confirmă aserțiunea de mai sus. Implicarea noastră s-a materializat, în primul rînd, prin ajutorul umanitar acordat cetățenilor care trec frontiera din Ucraina în România, fugind din calea războiului. Oricît ai fi de curajos și de descurcăreț, cînd vine vorba de război și de presiunea psihologică pe care acesta o exercită asupra ta ești pus în situația de a lua hotărîri radicale, așa cum au făcut puhoaiele de ucranieni care sosesc mereu la punctele de trecere a frontierei, dorind să intre în România. Bunătatea și blîndețea Poporului Român s-au manifestat și în cazul de față, imaginile cu primirea prietenească a vecinilor din Ucraina vorbind de la sine.
Într-o situație ca aceasta, cînd războiul se desfășoară într-o țară vecină, primirea refugiaților nu este o problemă, în primul rînd, a populației României, ci a Statului Român, care este obligat să intervină cu mijloace proprii, în urma unui studiu anterior. După cum am constatat, guvernanții de la București, în timp ce vituperau acțiunea lui Putin de a invada Ucraina, președintele Klaus Iohannis constituind vioara întîi în acest concert anti-războinic, nu au făcut nimic practic referitor la previzibilul exod al populației Ucrainei odată cu începerea ostilităților (date ca ,,iminente” de mai multe ori de către spionajul american). Abia cînd miile de refugiați din calea pîrjolului s-au înghesuit la punctele de trecere a frontierei, cînd mame cu copiii mici, unii chiar în cărucioare sau în brațe, pășeau pe pămînt românesc, după prima noapte petrecută sub cerul liber au fost instalate primele corturi în zonele de frontieră, și acelea rudimentare, fără căldură, de parcă erau instalații cortuare pentru o  excursie de plăcere la munte.
În degringolada care a pus stăpînire pe România de cînd coaliția de la putere se ciorovăie continuu, nereușind să împartă sferele de influență, am uitat să rechemăm și Ambasada noastră de la Kiev, în situația acestui conflict armat, operațiunea avînd loc vineri, 25 februarie, la o zi de la începerea bombardamentelor. Este și acest fapt o demonstrație a modului habarnist în care este condusă diplomația românească de acest domn ministru de Externe, Bogdan Aurescu, care are în cap visuri de mărire, cum ar fi fotoliul de la ONU.
Însă nu aceste aspecte de organizare interioară ne-ar putea crea probleme, ca victimă colaterală a războiului ruso-ucrainean, ci declarațiile belicoase ale Președintelui României și hotărîrile care se adoptă în cazul unor instituții vitale pentru acest timp, așa cum este CSAT-ul. Convocat de două ori într-o săptămînă (uite cum Iohannis ne creează impresia cît de mult este el măcinat de grija țărișoarei noastre), CSAT-ul a hotărît (Președintele Klaus Iohannis a exploatat din plin situația încordată de la frontiera de Est a României) mărirea de la 2% la 2,5% din PIB pentru Armată, ceea ce, bineînțeles, va umfla și mai mult cu miliarde de dolari buzunarele magnaților americani, fabricanți de armament și tehnică militară.
Ce poate fi periculos pentru România, pentru populația noastră, în condițiile escaladării conflictului dintre Rusia și Ucraina, și în condițiile promisiunii făcute de Klaus Iohannis că vom ajuta Ucraina cu armament și că vom aproba tranzitarea pe teritoriul României a unor transporturi de armament pentru Ucraina? În plus, tot din zicerile Președintelui României la televizor – a propus ca Țara noastră să fie un fel de placă turnantă a ajutoarelor care vin din Europa pentru Ucraina: la noi se va concentra tot fluxul de acest fel (ne-a spus cineva de ce natură vor fi acele materiale?), după care noi le vom duce la destinație. De ce se bagă Iohannis în acest angrenaj sub masca întrajutorării unei țări invadate? Nu poate sta la locul său dacă nu-și dă aere de ,,lider regional”?
Pentru a ne împăca, ne-a dat și asigurări: ,,Dragi români, știu că sînteți îngrijorați de conflictul care are loc nu departe de granițele țării noastre, dar vă asigur: nici un român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa și a familiei sale”. O fi auzit domnul Președinte de amenințarea lui Putin, care spune, cu subiect și predicat, că: structurile UE și cetățenii implicați în furnizarea de arme letale și carburanți și lubrifianți către Forțele Armate ale Ucrainei ,,vor fi responsabili pentru consecințele acestor acțiuni pe fondul operațiunii speciale în curs de desfășurare în Ucraina”? Dacă da, să ne primească și pe noi în buncărul domniei sale de lîngă Cotroceni!
Sfîrșit
GEO CIOLCAN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite