Deși nu era în planul meu de scris, alte priorități jurnalistice fiind pe „ordinea de zi”, 3 motive apărute în ultima vreme – două cu subiecte recente și unul venit ca un remember – au generat acest articol, în viziunea analizei unor întîmplări și a unor documente care, socotite într-o relație de interdependență, ne pot edifica într-un domeniu extrem de sensibil și de incert – cutremurele de pămînt. Referindu-mă la cele trei motive de care aminteam mai sus, iată-le:
1. Cutremurele de curînd, care au provocat peste 50.000 de victime în Turcia și Siria, producînd imense pagube materiale – o mare dramă umană care nu se va șterge ușor din memoria și din sufletele celor două popoare lovite de această tragedie;
2. Cutremurele din țara noastră, din județul Gorj, care au avut loc aproape simultan cu cele amintite mai sus – cutremure produse într-o zonă cunoscută ca fiind cu un potențial redus pentru seisme;
3. Împlinirea, chiar în ziua în care scriu aceste rînduri, a 46 de ani de la marele cutremur din România, din 4 martie 1977, seism care, deși nu a avut proporțiile tragediei din Turcia și Siria, a lăsat o amintire dureroasă și o rană adîncă în memoria românilor.
Pornind de la aceste date, sub impresia specială pe care o dezvoltă un asemenea eveniment natural: sentimentul de teamă, de panică, bulversarea vieții cotidiene, ca să nu mai pomenim de durerea imprescriptibilă pe care o provoacă în rîndul familiilor afectate direct, „ingrediente” cărora li se adaugă un fluviu de emoție națională, propun să facem împreună cîțiva pași gazetărești, încercînd să deslușim cîteva din problemele „fierbinți” al acestui fel de cataclism natural pe care țara noastră l-a trăit de mai multe ori, și pe care, din păcate, nu-l putem evita și nici prevede. Dincolo de canoanele teoretice ale acestui subiect și de valul de „specialiști” care, reactivați de cutremurele din Turcia și Siria, ne tot „demonstrează” faptul că ei pot preconiza data apropierii unui cutremur, noi trebuie să conștientizăm cît mai profund și pragmatic pericolul care ne pîndește într-un asemenea caz nedorit și, oricum, să fim pregătiți.
Știu, știu că veți spune că ne-a pregătit domnul Arafat, sfătuindu-ne cum să nu coborîm pe scări dacă simțim un cutremur, cum să ne ascundem sub o masă sau să stăm în tocul ușii și ce fel de provizii ar fi bine să avem pregătite dinainte spre a ne ușura situația într-un moment de o asemenea gravitate sau chiar de a ne salva viața. Luînd aminte de aceste sfaturi practice, hai să aruncăm o privire mai largă asupra acestui fenomen, avînd posibilitatea, în același timp, să cunoaștem componentele legiuitorului în această problematică și, de asemenea, stadiul de pregătire a unor imobile aflate în pericol, la un cutremur mai serios. În același plan general, să vedem și reacția proprietarilor de imobile în privința asigurărilor acestora în caz de dezastre naturale, dar și posibilitatea (și seriozitatea) Statului Român în a-și onora angajamentele față de un astfel de asigurator.
România și riscul de cutremur
În luna februarie Oltenia a trecut printr-o sperietură zdravănă: în 13 și 14, două cutremure avînd magnitudinea de 5,2 și 5,7 pe scara Richter, urmate de o explozie de replici – peste 800 în zona Gorjului. Nefiind o zonă seismică activă așa cum este în Vrancea, locuitorii din Gorj s-au panicat îndeajuns, încît pentru autorități s-au creat probleme care trebuiau rezolvate urgent (adăpostirea oamenilor rămași fără locuințe și îndepărtarea urmărilor acestor seisme, concomitent cu începerea consolidării imobilelor afectate de cutremure). Așa cum a comunicat Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pămîntului, distrugerile au fost semnificative (deși magnitudinea cutremurelor n-a fost exagerat de înaltă) din cauza producerii acestora la adîncimi mici (15 kilometri, respectiv 6,2 kilometri) – replicile avînd, de asemenea, o adîncime mică (între 30 de kilometri și un kilometru).
Colac peste pupăză, prof. Gheorghe Mărmureanu, fostul director general al Institutului de Fizică a Pămîntului, în urma clătinării scoarței pămîntului din Gorj, ne-a anunțat de posibilitatea ca acest fenomen natural să se extindă spre zona Vidraru, zona Hunedoara sau chiar spre Sibiu. Desigur, aceste lucruri sînt doar niște supoziții, dar atunci cînd vin din partea unui asemenea specialist în studierea cutremurelor nu poți rămîne indiferent. De la această situație concretă, din Gorj, amplificată de „pronosticurile” domnului Mărmureanu, se naște, în mod legitim, următoarea întrebare: se poate spune că România se află în topul țărilor cu risc maxim la cutremure?
Deși ne cam dă fiori, după aprecierea unor oameni din afara țării (de data aceasta, experți din partea Băncii Mondiale), România se află cu certitudine în zona cu risc seismic ridicat, fapt ce ar putea avea urmări catastrofale în cazul unui cutremur major. Să detaliem. De curînd, probabil, aflată sub impresia dramelor din Turcia și Siria, rezultate din recentele cutremure de la frontiera acestor țări, un mare responsabil al Băncii Mondiale cu sediul central la Washington D.C., doamna Allanna Simpson, care nu are o funcție oarecare, ci este Coordonator regional pentru gestionarea riscului de dezastre în Europa și Asia centrală, s-a lansat într-o serie de declarații și aprecieri la adresa României și a populației țării noastre, în raport cu posibilitatea unui mare cutremur și urmările acestuia. Luînd-o în serios, chiar dacă, de multe ori, Banca Mondială demonstrează faptul că vede în statele debitoare la acest for bancar niște colonii bune de muls, să trecem în revistă cîteva dintre opiniile doamnei Simpson.
1. România este una dintre țările din Uniunea Europeană cu cel mai mare risc de cutremure;
2. Deoarece peste 75% din populația țării (65% din mediul urban) se află în zona cu risc seismic ridicat, la fel ca și 45% din serviciile critice de transport, energie, alimentare cu apă și comunicații, un cutremur asemănător cu cel de acum 46 de ani va fi devastator. (Mulțumim, asta știam și noi!);
3. Destăinuindu-se mai departe Agenției Naționale de Presă (AGERPRES), experta de la Banca Mondială – care se vede bine că a studiat în profunzime subiectul – ne și face un calcul estimativ al unei viitoare nenorociri, care arată cam așa: pagube economice de ordinul zecilor de miliarde de euro; mii de răniți și sute de mii de persoane rămase fără locuință (nu ne spune nimic despre morți). În schimb, vorbește de trecut, amintind că, la noi, în ultimele 5 secole au fost, în medie, două cutremure cu magnitudinea mai mare de 7 și 5 cutremure după anul 1802 cu magnitudinea de peste 7,5.
După aceste date și cifre menite să ne sperie, experta Băncii Mondiale coboară pe pămînt și ne atrage atenția asupra cîtorva probleme la care ar trebui să medităm fiecare în parte, dar, mai ales, Guvernul și întreaga clasă politică, dintre care am reținut următoarele:
1. Prioritatea în investiții și în pregătirea populației;
2. Prioritate pentru consolidări;
3. Investiții în capacitatea de răspuns la situații de urgență și în clădiri sigure; În acest cadru Banca Mondială implementează în România 3 proiecte cu agenții din subordinea Ministerului de Interne și un proiect implementat de Ministerul Educației, numit „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”.
4. Într-o singură direcție reprezentanta Băncii Mondiale nu mai este pe subiect, atunci cînd, necunoscînd starea de fapt din România, „decretează”: „Reglementările și normele în construcții din România sînt aliniate la standardele din UE și există multe măsuri în vigoare pentru a asigura respectarea acestor norme în construcții”. Dacă aș avea posibilitatea (și doamna Simpson ar avea timp) aș invita-o pentru cîteva zile în România, unde, într-o călătorie de documentare, i-aș arăta construcții noi, realizate în ultimii 5-10 ani, cărora li se văd fundațiile, unele s-au lăsat deja pe o rînă; altele au pereții crăpați și subsolurile pline cu apă, altele sînt riidcate pe terenuri slabe, care alunecă la vale, trăgînd și construcțiile după ele, unele construite haotic, fără a asigura căi de acces normale, în caz de urgență; ce să mai vorbim de unele poduri și șosele care au crăpături mari, ceea ce ne face să ne întrebăm: ce se va alege de aceste construcții în cazul unui cutremur de gradul 7 pe scara Richter?
Apropo de doamna coordonatoare regională pentru gestionarea riscului de dezastre în Europa și în Asia Centrală: tot gestionînd riscul doar pe hîrtie, nu veți avea ce să mai gestionați dacă, Doamne ferește!, vom retrăi fatidica zi de 4 martie 1977!
Cine protejează imobilele să nu cadă?
Da, cine protejează imobilele să nu cadă (la cutremur), dar – și mai interesant – cine îi protejează pe oamenii care locuiesc în aceste imobile? Întrebarea de mai sus îmi vine în minte ori de cîte ori trec prin fața unor clădiri însemnate cu bulină roșie sau pe lîngă unele care nu au acest semn de alarmă, dar le cad elemente de construcție din balcoane, iar prin ziduri sînt fante prin care poți număra trecătorii de pe stradă. Privind în perspectivă, s-ar putea spune că autoritățile au găsit, în sfîrșit, leacul la această întrebare. Cum? Speriat, probabil, de ceea ce s-a întîmplat în Turcia și Siria, la recentele cutremure, pe fondul unor construcții la care nu au respectat legile în vigoare, Guvernul României a elaborat un Proiect de lege care – dacă ar fi tradus în practică, dar urgent – ar putea diminua niște urmări catastrofale, în caz de un cutremur major în România.
În speță, noul Proiect de lege are în vedere problema consolidării clădirilor cu bulină roșie, cu toate încrengăturile ce decurg din acest proces de modificare structurală a unor imobile, luînd în considerare, în primul rînd, factorul uman. Desfășurat sub egida Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat a primit pentru anul în curs un buget de 200 de milioane de lei credite bugetare și 500 de milioane de lei credite de angajament, ceea ce permite finanțarea de 100%, cu specificația că locuitorii clădirilor consolidate și autoritățile locale nu vor fi nevoiți să restituie nici un leu. Fapt inedit în noul act legislativ este  modalitatea de evaluare a unei construcții în vederea încadrării acesteia  într-un capitol de risc. Astfel, sînt prevăzute termene pentru vizualizarea rapidă a clădirilor, care va fi urmată, dacă este cazul, de expertize, faza a doua constînd într-o expertiză tehnică de complexitate, în urma căreia clădirea respectivă se va alege cu o clasificare de risc seismic.
Acest nou procedeu este extrem de benefic pentru încadrarea unui imobil într-o anumită zonă de periculozitate, mai ales comparat cu situația actuală, care nu este o oglindă fidelă a ceea ce este pe teren. De pildă, în prezent, bulina roșie nu este obligatorie pentru o clădire chiar dacă aceasta are semne vizibile de degradare. Din ce cauză? Pentru că expertiza clădirilor nu este obligatorie, iar dacă aceasta a avut loc, rezultatul nu se face public în mod neaparat. Mai mult, astăzi, expertiza se poate face de un inginer structurist autorizat, cu achitarea evaluării de către proprietar sau de primărie, dacă se solicită acest lucru. La nivel național nu există un registru al clădirilor cu probleme din punct de vedere seismic, în acest caz locatarul plătește personal expertiza, apoi, cunoaște numai el rezultatul. „Drept urmare, precizează într-o declarație domnul Matei Sumbasacu, inginer specialist în cutremure și fondator al Asociației pentru Reducerea Riscului Seismic (Re: Rise), în registrul clădirilor cu bulină roșie se află numai cele cu probleme ale căror proprietari s-au adresat primăriilor pentru a cere bani de expertizare și au fost luați în evidență. Și uite așa avem numai 358 de clădiri cu risc ridicat de prăbușire la cutremur”.
O modificare esențială a vechii legi, în materie, este aceea care introduce posibilitatea obținerii mai ușor a acordului locatarilor în vederea consolidării clădirii, acesta putînd fi al majorității proprietarilor (nu ca mai înainte, cînd se cerea acordul unanim al proprietarilor), metodologie care a frînat procesul de consolidare a multor imobile prin refuzul unor locatari  de a părăsi locuința, deși li se asigură apartamente confortabile – vezi cele două blocuri turn din apropierea Palatului Tribunalului București, care așteaptă de ani buni locatarii din blocurile cu bulină roșie. Prevederea de mai sus se va aplica și proprietarilor care nu sînt constituiți în asociații de proprietari. O altă prevedere are în vedere clasificarea urgențelor în raport cu destinația clădirii respective – au prioritate spitalele, școlile, grădinițele, liceele, creșele și toate clădirile în care sînt instituții de învățămînt.  Procedura respectivă trebuie începută pînă cel tîrziu la 1 ianuarie 2024 și finalizată pînă cel tîrziu la 1 iunie același an. Alte clădiri publice, în afara celor arătate, se încadrează în același termen.
Referitor la blocurile de locuințe, termenul de începere a evaluării rapide este de 1 ianuarie 2025 și finalizarea pînă cel tîrziu la 1 iunie 2026. O regulă nouă interzice închirierea apartamentelor din clădirile cu risc seismic ridicat pînă după consolidare; de asemenea, în aceste încăperi nu pot fi organizate evenimente cu mulți participanți. Plecînd de la situația din Gorj (Oltenia nu era considerată o zonă cu risc seismic ridicat), Executivul a umblat și la modificarea criteriilor de înscriere în Programul național de consolidare a clădirilor. În acest sens, valoarea de vîrf a accelerației terenului în vederea proiectului la cutremur, potrivit hărții zonale a României din Codul de proiectare seismică, mai mare sau egală cu 0,20 g, se reduce la 0,15 g. De această modificare vor beneficia, de exemplu, localitățile din Gorj, care pînă la acest proiect de lege nu erau considerate cu risc major la cutremure.
Trecînd la treabă, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a definitivat o primă listă cu 50 de proiecte care vor primi finanțare prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, acestea fiind repartizate astfel: 19 instituții de învățămînt, 13 edificii socio-culturale, 11 blocuri de locuințe, 4 clădiri administrative și 4 unități din sănătate. Conform site-ului Ministerului Dezvoltării acestea se află în București și în județele: Argeș, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dîmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Neamț, Prahova, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea. Un lucru demn de semnalat este acela că, în afara clădirilor care vor fi introduse în Programul național de consolidare, Ministerul Dezvoltării mai finanțează reabilitarea a 251 de clădiri prin Planul Național de Redresare și Reziliență, alte 57 de clădiri vor avea aceeași soartă prin intermediul Companiei Naționale de Investiții. După cum se vede, este un plan promițător, numai să dea Dumnezeu să se realizeze înainte de vreun mare cutremur!
Cinismul doctorului Arafat
După cum s-a constatat și pe teren, sectorul Sănătate din România prezintă cele mai mari vulnerabilități în caz de cutremur. Datele publicate de oficialități trag un serios semnal de alarmă, punîndu-ne în gardă în privința riscurilor unor bolnavi internați în acele spitale cu mari probleme la sănătatea construcției. Pentru a exemplifica voi folosi două rapoarte de la două instituții, prima fiind chiar Institutul Național de Sănătate Publică. Aceasta arată că aproximativ 45% din clădirile existente în sectorul de sănătate, astăzi, pot avea un nivel ridicat de vulnerabilitate la seism. Un alt raport, de data aceasta al Curții de Conturi a României, arată că 15% din clădirile sistemului spitalicesc au probleme, acestea fiind încadrate în una din cele 4 clase de risc seismic. Același studiu ne arată o rețea de spitale îmbătrînite; altfel cum să fie dacă peste 50% din clădirile rețelei sistemului de sănătate din România au o vechime mai mare de 60 de ani, 10 dintre acestea avînd și peste 100 de ani?
Ceea ce accentuează gravitatea acestei situații este faptul că două unități sanitare (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” și Spitalul Județean Clinic de Urgență „Sf. Spiridon”, Iași) compuse din 10 clădiri sînt încadrate în clasa de risc seismic cea mai periculoasă, aceste construcții putîndu-se prăbuși la un cutremur cu o intensitate cît de cît mai mare. Ținînd cont de persoanele care se află în interiorul acestor unități spitalicești – bolnavi și suferinzi, aflați în imposibilitatea de a se mișca rapid, la un cutremur, putem considera în ce situație critică, de viață și de moarte, vor fi acești oameni, pedepsiți, în mod criminal, la moarte!
Nu de aceeași părere este și domnul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne, care, cu un cinism de neconceput la un om în serviciul sănătății omului, ne recomandă să... evităm internarea în astfel de clădiri spitalicești. Citiți și apreciați pînă unde poate coborî în grobianism un om al Statului Român: „Dacă știi că o locație este într-un risc seismic clasa I și că este un pericol dacă ești acolo, îmi pare rău să o zic, dar mai bine nu te duci.  Adică tu trebuie să fii responsabil pentru tine. Nu intri într-un spațiu, dacă nu ești chiar obligat, într-un spațiu care este cu risc seismic și știi despre el că este cu risc seismic de clasa I”. Lăsînd la o parte limba încîlcită în care domnul Arafat încearcă să ne arate bau-baul, cred că a omis să ne spună cum procedează un bolnav pentru alegerea spitalului în care, eventual, îl aduce salvarea, în așa fel încît acesta să nu se încadreze în clasa I de risc seismic.
Asigurarea locuinței la români
Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 757/10 noiembrie 2008, reglementează condițiile asigurării obligatorii a locuințelor aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice. Statul a gîndit această lege ca pe un sprijin acordat cetățenilor săi în caz de calamități naturale, pentru refacerea gospodăriei distruse. Deși legea este obligatorie și polița de asigurare este modică (20 de euro pe an, dacă locuința este de cărămidă, sau 10 euro pe an, cînd casa este din paiantă), deși primăriile au obligația de a da amenzi cetățenilor care nu au făcut asigurarea obligatorie – la nivel național, dintr-un total de peste 8 milioane de locuințe doar 1.903.853 de locuințe au asigurare obligatorie, dintre acestea 53.180 avînd încheiată polița de asigurare în luna februarie, după cum comunică directorul de dezvoltare al PAID, domnul Cosmin Tudor.
Cum explică specialiștii această situație care pune România pe o poziție codașă în ceea ce privește politica asigurărilor de locuințe? În primul rînd, prin reticența românilor într-un domeniu prea puțin cunoscut. În al doilea rînd, printr-o lipsă a culturii și cunoașterii acestui procedeu, cu efecte benefice într-un caz real de calamitate naturală. În al treilea rînd, prin slaba activitate a Administrației locale și nerespectarea de către aceste organe a Legii 260/2008. Și, o ultimă cauză – neîncrederea oamenilor în firmele de asigurare, fiind cunoscute scandalurile provocate de unele dintre cele mai cunoscute firme de pe piața de asigurări, așa cum a fost cazul cu Astra, Carpatica și City Inssurance – situație în care s-a ajuns și dintr-o slabă activitate a Autorității de Supraveghere Financiară, lăsînd firmele de asigurări să folosească banii asiguraților așa cum vor ele.
Deocamdată, în contextul valului de cutremure care au avut loc și în România (Oltenia), ultimul comunicat venit din partea Poll-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), care este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată din asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, conform Legii 260/2008, asigură populația că totul va fi în regulă. Iată o parte din comunicat: „Reconfirmăm faptul că fondurile proprii ale PAID sînt suficiente pentru a răspunde cererilor existente. Totodată, amintim faptul că, în cazul unui dezastru major, PAID beneficiază de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în valoare de un miliard de euro, pentru reconstrucția locuințelor asigurate în fața celor trei riscuri de calamitate”. În același timp sîntem anunțați că, într-o situație reală,  se are în vedere simplificarea metodologiei de anunțare, constatare, evaluare și plata daunelor.
Problematica dezastrelor naturale, în cazul de față, a cutremurelor, fiind un fenomen extrauman, necontrolabil de om, poate fi ameliorată, în afară de ridicarea unor construcții cu rezistență sporită la cutremure și de consolidarea vechilor clădiri deteriorate, și prin metoda asigurărilor obligatorii. Ori cît ai fi de zgîrcit, 50 sau 100 de lei pe an (costul țigărilor pe cîteva zile), sînt sume rezonabile, la îndemîna oricui, mai ales dacă ținem cont de beneficiu – plata pagubelor pînă la cota de 20.000 de euro.
Astfel cum reiese din acest material, eforturile conjugate ale oficialităților (centrale și locale), ale societăților de construcții, ale cercetătorilor în construcții și în fenomenologia cutremurelor, precum și ale proprietarilor de locuințe, la care se adaugă (într-un eventual cutremur cu distrugeri) societățile de asigurări, pot crea un cadru în care pierderile să fie minime, în special pierderile de vieți omenești – cea mai scumpă avuție a omului pe pămînt...
Să ne rugăm la Dumnezeu să nu trecem prin astfel de evenimente!
NOTĂ: Apropo de indiferența românilor față de viața lor și de valorile materiale: Știați că unu din trei autoturisme nu are încheiată polița de asigurare (obligatorie) RCA?

GEO CIOLCAN