Coordonata fundamentală și permanentă a Istoriei Românilor, rezultat logic al evoluției istorice a societății românești, lupta pentru făurirea Statului Național Unitar Român, a constituit idealul, năzuința multiseculară a celor mai înaintate forțe ale Națiunii Române, a tuturor categoriilor sociale, a întregului Popor Român. Marea Unire din 1918 a fost realizarea procesului istoric în urma căruia toate provinciile românești – Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și Sătmarul, s-au unit cu Regatul României. Iată de ce, 1 Decembrie 1918 a fost ziua unui sfînt vis împlinit, pagina cea mai importantă a Istoriei Românilor. Să ne gîndim întotdeauna cu respect și cu mîndrie patriotică la sacrificiile înaintașilor noștri de la 1600, 1859, 1877-1878, care reprezintă pilonii uriași pe care s-a așezat Statul Național Unitar Român pe pămîntul Daciei străbune.

Hotărîrile Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia au fost aprobate şi de minorităţile naţionale din România

Caracterul profund popular al actului Unirii, amplele manifestări românești au influențat pozitiv și minoritățile naționale, pentru a adera la acel act strălucit de la Alba Iulia, Capitala Unirii de la 1 Decembrie 1918. În Transilvania, la Tîrgu Mureș, Consiliul Național Maghiar, constituit la 31 Octombrie 1918, a militat pentru (...) „Dreptul la autodeterminare al popoarelor din Ungaria și recunoașterea statelor naționale formate sau în formare”, cum a declarat Antalffy Endre, președintele consiliului, text apărut în publicația Brassoi din Brașov și Uj Világ din Sibiu. Consiliul Central Săsesc, în Adunarea de la 8 ianuarie 1919, ținută la Mediaș, a adoptat o Rezoluție în care se arată (...): ,,Prin unirea cu România a Transilvaniei și a părților ungurene, s-a creat un teritoriu compact și de unitate, ce ne interesează pe noi în relațiile etnice. Poporul Săsesc se alătură la Hotărîrea Adunării Naționale de la Alba Iulia” (Drapelul din Lugoj nr. 4 din 22 iunie 1919). Șvabii din Banat s-au întîlnit la Timișoara în 10 august 1919 și au publicat o Rezoluție prin care au aprobat unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României (Idem). Evreii din Transilvania, întruniți în 18 martie 1919 la București, în urma unor negociei lărgite, au aderat și ei la Actul Unirii de la Alba Iulia (Mircea Mușat și Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1983). La 27 aprilie 1919 a avut loc Adunarea Generală a țiganilor (romilor) din Transilvania, ținută la Tîrnăveni. Ei au redactat o Rezoluție și un Memorandum, pe care l-au trimis la Consiliul Dirigent de la Sibiu, prin care recunosc Marea Unire de la Alba Iulia (Ibidem. Mai vezi și Arhiva Muzeului Unirii de la Alba Iulia, Documentul 2126/14).

Caracterul larg și democratic al Hotărîrii de Unire, conținutul identic al Programelor de eliberare a românilor, componența forțelor sociale participante la această luptă au ilustrat și au dovedit unitatea de aspirații de secole a idealului național pentru desăvîrșirea Statului Național Unitar Român.

Declaraţia de adeziune a Secuilor, prezentată în Parlamentul României de către baronul Ioseph Fay, în Şedinţa Solemnă din februarie 1920

Numele familiei Fay în documentele ungurești de la Budapesta este consemnată încă din Secolul al XIII-lea. De-a lungul vremurilor, familia Fay a fost socotită ca o familie de vestiți militari, ambasadori la Înalta Poartă Otomană și la Veneția, guvernatori, scriitori, pictori și muzicieni. Baronul Ioseph (Iosif) Fay a fost un clasic al literaturii ungare. El este autorul ,,Declarației de Adeziune a Secuilor la Unirea Transilvaniei cu Regatul României”. Discursul său a emoționat întreaga țară, fiind elogiat și de părintele istoriografiei române, Nicolae Iorga. Adeziunea a fost prezentată în Ședința Parlamentului României în februarie 1920. Documentul este considerat ca excepțional, dar ignorat de istoricii unguri și de unii istorici români (Nicu Neag).

Iosif (Ioseph) Fay a fost secui, doctor în drept internațional, specialist în istorie și poliglot, cunoscînd și vorbind 12 limbi străini. El a fost ales ca deputat în Primul Parlament al României Mari din Odorheiul Secuiesc. Ioseph Fay a fost prieten politic cu Octavian Goga și cu C. Tăslăuanu. A devenit ulterior ambasadorul României la Tokyo și la Bruxelles. Fiul său a fost căsătorit cu Voica Bogdan, descendentă a mai multor familii domnitoare din Moldova - Bogdan, Cantemir, Sturza - și strănepoată a lui Grigore Ghica, ultimul domnitor al Moldovei.

Din Discursul lui Iosif (Ioseph) Fay, răzbate ideea că secuii au înțeles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu Regatul României la 1 Decembrie 1918. Mai mult, baronul și parlamentarul secui promitea că toți secuii vor deveni un factor important în consolidarea și dezvoltarea României Mari.

Semnatarii prezentului studiu își propun să prezinte in extenso Declarația baronului Iosif (Ioseph) Fay în Parlamentul României, cuprinsă în Documentele Adunării Deputaților nr. 11/1920:

„ Domnilor Deputați,

Înainte de toate, vă rog să iertați greșelile Cuvîntării mele, deoarece în limba română numai de cîteva luni vorbesc. Eu vreau să vă vorbesc numai cîteva lucruri despre Poporul Secuiesc. Vreau să vă atrag atenția asupra acestui popor de omenie, harnic și sîrguincios.

Avînd în vedere că interesele sale vitale vor fi ocrotite în interiorul noului Stat Român, secuii au primit în liniște și cu încredere Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. (Aplauze puternice și prelungite) Partea cea mai mare a vieții secuilor s-a petrecut ca un copil vitreg al Statului Ungar. Cum că așa a fost, aceasta o dovedește pe scurt și faptul că parlamentarii unguri au ieșit aproape fără excepție din sînul acestui popor. Nu tăgăduiesc că au fost și sînt și din aceia care accentuînd lozinci de agitare, au voit să tulbure liniștea înțeleaptă a Secuimii, prin lipsa de cunoștințe. Dar, Domnilor Deputați, aceștia nu au nici o însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitațiuni. Deoarece agitație nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii unguri care și-au pierdut oștile mai încearcă să impună a lor putere și fac pe disperații politici. Poate că acești agitatori cred că pot înnebuni prin cuvinte Poporul Secuiesc. (Aplauze puternice) Poporul Secuiesc știe să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal – istorice și a evoluțiunii, precum se vede și din faptul că mica noastră națiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decît făcînd numai politică reală.

Domnilor Deputați,

De multe secole Secuimea trăiește strînsă într-un colț în Munții Ardealului. În acest enorm timp, partea cea mai mare a vieții, Secuimea a petrecut-o ca un copil vitreg al Statului Ungar. (Aplauze prelungite și puternice) Viața tradițională separată a acestui popor a căzut jertfa tendințelor ungare de unificare șovinistă, aproape tot așa ca și existența altor popoare vechi, locuitori pe teritoriul Ungariei. (Aplauze puternice și strigăte de bravo) Cît de dezvoltată a fost conștiința existenței separate a Secuilor față de orice popor și chiar și față de fratele său ungur este destul să o dovedesc cu indicația Declarantului fapt istoric că oștirile secuiești au luptat la 1600 pentru Unirea Țărilor Române alături de Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase și îndelungate și strigări de bravo)

Domnii mei, dacă așa a fost în Evul Mediu, cînd de fapt piața națională a secuimii exista și cînd deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de dureroase loviri, cu atît mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în Evul Nou (…) Poporul secuiesc poate fi una din pietrele cele mai sigure la edificarea României Mari. (Aplauze puternice și prelungite cu strigăte de bravo)

Chiar și în timpul cel mai din urmă, guvernele ungurești nu au recunoscut importanța Secuimii, într-atît chiar din Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, așa zicînd numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o rețea de diferite nevoi, deoarece fără valoare și fără instituții culturale, la înălțimea nivelului modern, așa că funcționarii unguri, trimiși de la Budapesta în teritoriul secuiesc, considerau numirea lor în teritoriul nostru ca o dizgrație, aș putea spune ca o deportație. (Aplauze puternice și îndelungate)

Domnilor Deputați, prin Hotărîrea Conferinței de Pace de la Paris, România a devenit stăpîna Țării Secuilor și prin această îndreptare conducerea a devenit Guvernului României. Limitele unei Cuvîntări Parlamentare ar fi înguste ca să înșirăm toate cîte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu considerație și bunăvoință ar contribui mult și la buna stare a Secuimii și la înflorirea ei, dar și la ridicarea culturii și cinstei Statului Român. (Aplauze puternice) Dintre problemele care așteaptă soluții, le vom pomeni numai pe cîteva din cele mai însemnate. După părerea mea, pe prima poziție ar fi nevoia de construire a rețelei de căi ferate, care să aibă ca rezultat legătura Secuimii cu porturile mari. (Aplauze puternice) Legătura aceasta ar fi cu atît mai însemnată cu cît este sigur că și pînă aici interesele vitale ale Secuimii tindeau spre Sud (Aplauze) și că ei, fiind un popor par excellence comercial, necesitînd trecerea pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor Carpații, ca să-și satisfacă trebuințele lor.

Domnilor Deputați, tot atît de însemnată aș socoti și sprijinirea eficace, din partea Statului Român, a bisericilor și a școlilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, Secuii nu sînt în stare să-și susțină instituțiile de cultură cu succes, și numai cu propria putere.Totodată ar fi și chestiunea funcționărimii Secuiești; într-o nație atît de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al Statului Român să existe o îmbunătățire și în administrație și justiție, ar fi favorabilă existența în masă a elementului Secuiesc, sîrguincios, respectuos politicește, un puternic element de încredere. (Aplauze puternice) Însă dacă susținînd echitatea Statului Român, Poporul Secuiesc și-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluție a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contră, la încopcierea trainică, o mai bună înțelegere, care ar lipi pe Secui de Statul Român, căruia ar avea să-i mulțumească pentru renașterea vieții sale tradiționale. (Aplauze puternice)

Ca cetățean credincios al Statului Român și ca Secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să țin seama de acea teroare nestăpînită a societății cu care repausații conducători unguri au voit cu orice preț să siluiască pe Secui și să se bată cu morile de vînt (Aplauze puternice). Noi, Secuii, am adus cu noi încredere și ca răspuns dorim tot încredere. (Aplauze puternice)

Domnilor Deputați, părerile Dumneavoastă nu trebuie să le întemeiați pe aparență, ci trebuie să vedeți, să cunoașteți Poporul Secuiesc, care este harnic și cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutați-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin ceea ce cînd nu veți privi la noi ca învingătorul la învins și că vă veți întoarce, ca prieteni la prieteni (Aplauze îndelungate cu strigăte de bravo), la acest Popor Secuiesc, care tare mult a suferit și care este vrednic de o soartă mai bună. Făcîndu-se astfel, eu sînt convins că în scurt timp, Poporul Secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificarea României Mari (Aplauze puternice și prelungite, strigăte de bravo).”

După Declarația baronului Ioseph Fay, a luat cuvîntul Nicolae Iorga, care a spus: ,,Domnilor, mulțumesc în numele Dumneavoastră domnului deputat baron Ioseph Fay pentru cuvintele spuse în numele Secuilor, care alături de Ștefan cel Mare au luptat și au murit vitejește la Podul Înalt în anul 1475 pentru apărarea Moldovei și a românismului și care în cea mai mare parte sînt vechii noștri frați, care și-au pierdut limba lor. Îi mulțumesc domnului baron pentru încrederea ce o pune în Statul Român, care va ști să prețuiască această încredere”.

Despre Ioseph Fay, într-un interviu publicat în ziarul „Financiar”, nepotul său, scriitorul Ștefan Fay, a declarat: ,,Bunicul meu după tată s-a născut în Transilvania și s-a căsătorit cu Gabriela Kemeny, descendentă din familia Ioan Kemeny, care mai întîi a fost căpitan de Făgăraș, apoi Principe al Transilvaniei. Ioan Kemeny se trage dintr-o familie românească, Micula, de pe Rîul Someș, apoi numele său a fost ungurizat în Kemeny. Baronul Iosif de Fay, la îndemnul lui Octavian Goga și a fratelui său Eugen, a lui Octavian Tăslăuanu și a altor patrioți români din Transilvania, a fost propus și ales ca Deputatul Secuimii din Odorheiul Secuiesc, în Parlamentul României. Discursul său în limba română, pe care abia o învățase pentru acea ocazie, pe 19 februarie 1920, nu numai că a fost ovaționat, dar și remarcat și apreciat de Nicolae Iorga, care pe atunci era Președintele Parlamentului României. Regele Ferdinand i-a propus bunicului meu intrarea în diplomație. A fost numit Responsabilul Legației Române la Tokyo și învățînd, pe lîngă alte 13 limbi, și limba japoneză, a fost ales de Ansamblul Corpului Diplomatic din Japonia să țină discursuri la aniversarea Mikado-ului. Apoi a ajuns și Prim-Secretar al Ambasadei Române la Bruxelles, unde se pare că a fost asasinat. Pentru meritele sale de excepție în slujba Statului Român, Regele Ferdinand l-a decorat cu Coroana României și Steaua României. În Japonia a fost decorat cu Ordinul Soarelui Răsare”.

Prof. Dr. IOAN CORNEANU

Ing. MIRCEA PÎRLEA

Av. NICOLAE DECSEI