Săptămîna trecută a fost mar­cată de un eveniment aparent ridicol, dar care spune multe despre intențiile celor care conduc România. Evident, nu mă refer la figurile șterse ale echipei guvernamentale sau din majoritatea parlamentară, nici chiar la Klaus Iohannis – ci la cei care dirijează mutările „strategice” ale României. Concret, săptămîna trecută a avut loc o manifestare în cinstea revenirii militarilor români din Afganistan, culminînd cu trecerea acestora pe sub Arcul de Triumf. Altfel spus, militarii care au participat la un război nedrept – și la o ocupație a unui stat independent! – reușind, în final, să fie copărtași (minori, de-i drept) la un eșec, ei bine, acești militari trec pe sub monumentul ridicat în cinstea protagoniștilor celor mai eroice, mai înălțătoare bătălii ale națiunii – cele care au dus la împlinirea visului României Mari!

Da, chiar așa – sub privirile unui președinte care, anterior funcției, a refuzat să participe la Ziua Națională a României, participanții la eșecul și mistificarea din Afganistan au trecut peste umbrele eroilor de la Mărăști, Mărășești, Oituz!...

Neamțul de azi, implicat în jenante găinării cu case, Klaus ,,Dezbinătorul” a luat locul neamțului de ieri, Ferdinand Unificatorul, și magnificei regine Maria, exemplul cel mai înalt de cap încoronat care se jertfește (la propriu!) pentru popor!

Sigur că în asemenea condiții nu putem vorbi decît de un spectacol penibil, pentru că… nici nu se putea altfel! În schimb, pe viitor… se poate și mai rău!

Spun asta pentru că manifestarea nu cred că a avut ca scop doar satisfacerea orgoliilor unor personaje mărunte precum Iohannis, Cîțu, Ciucă sau Aurescu – ci ea se vrea o motivare și o pecetluire a justeții participării României în tot felul de combinații ale SUA și NATO. Deci, un reper pentru ca, în viitor, cînd vom lua parte la astfel de acțiuni – în fapt, agresiuni imperialiste! – să avem în minte ,,reperul” trecerii pe sub Arcul de Triumf, sub privirile de piatră ale Regilor României Mari! Scenă epică, nu?... Vai de epicu(ru)l nostru!…

În realitate, asocierea cu NATO și SUA nu ne-a adus nimic bun, ci numai cheltuieli, restricții, implicarea în conflicte care nu ne priveau – chiar cu țări cu care am avut relații foarte bune și profitabile – dar mai ales ne-a adus în starea de colonie. Pentru că, fără dubii – datele o demonstrează – ,,Statul paralel” apare odată cu 2004 și se manifestă plenar după semnarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi SUA, la finele lui 2011. De atunci începe nebunia pușcăriilor, a DNA, a scandalurilor ,,civice” – dar mai ales a implicării agenților SUA în decizii – asta conform mărturiilor unor participanți direcți (gen Sebastian Ghiță sau Daniel Dragomir). La ce să ne așteptăm de la acest ,,parteneriat”? Răspunsul cred că este clar: la… Doamne, ferește-ne!

De exemplu, circulă pe net un articol scris de controversatul ziarist de la ,,Național” Cătălin Tache, intitulat ,,Iohannis a semnat: Armată comună cu Ucraina!”. Ziaristul face referire la promulgarea de către președintele Klaus Iohannis a legii privind Acordul de cooperare militară dintre România și Ucraina, pe 16 iulie. Tache scrie că astfel ,,s-a dat verde legal la punerea în practică a «planului nebun» al SUA pentru această parte din Europa, prin constituirea unei viitoare armate comune româno-ucrainiene”.

Desigur, se poate obiecta că este o exagerare și că, de fapt, este un acord vizînd achiziția de armament și de tehnică militară; dar problema e că nici asta nu e puțin lucru – pentru că deschide calea unui statut al României de paravan pentru înarmarea Ucrainei, țară aflată în conflict intern în urma unei lovituri de stat, dar și în regim de permanentă provocare cu superputerea militară din vecinătate – Rusia. Altfel spus – România devine un paravan în spatele căruia se pune la cale declanșarea unui conflict armat de proporții?! Sau e chiar un intermediar?!

Tache spune că este ,,un prim pas în realizarea acestui proiect fără precedent dintre un stat membru al NATO și al Uniunii Europene și unul non-UE și aflat în conflict deschis cu Federația Rusă. Nu știu dacă e primul la nivel NATO – dar cu siguranță e primul pentru România – și asta ne interesează pe noi.

Iar Tache mai observă un aspect – cel al includerii unor elemente de ,,protecție comună și schimb de informații clasificate!”. Sigur, și aici sînt chestiuni despre care se poate spune că sînt ,,de normalitate”. Dar nimic nu e clar – în afara conflictelor și tensiunilor legate de Ucraina.

Și o ultimă remarcă a lui Cătălin Tache, care merită citată: ,,Ucraina are nevoie ca de aer ca în acest conflict să fie atras și un stat membru al NATO, în speranța că astfel va fi activat «punctul 5» al Acordului Nord Atlantic. Numai că, după ce, rînd pe rînd, Bulgaria, Turcia și Polonia au refuzat cu vehemență atragerea în acest «proiect – capcană», uite că s-au găsit 112 senatori români care să voteze Acordul cu Ucraina, în timp ce doar 13 s-au opus!”.

La cele spuse mai adaug două aspecte: primul – noi avem socoteli neîncheiate cu Ucraina, referitoare la teritorii istorice românești, despre care mai toți istoricii români scriu că au fost luate prin rapt teritorial! Oare de ce toate aceste acuzații rămîn la nivelul de atacuri contra unui mort – URSS – și nu se regăsesc în demersuri la adresa beneficiarului viu al raptului, Ucraina?! ,,Dar, totuși, teritoriile românești - Bucovina de nord, Herța și sudul Basarabiei cu Cetatea Albă cu tot - sînt astăzi la Ucraina, nu la ruși, iar politicile discriminatorii ucrainiene împotriva românilor sînt înfiorătoare”, reacționa avocatul Aurelian Pavelescu, subliniind un aspect șocant: ,,România este pusă azi în situația de a consfinți raptul Ribbentrop - Molotov cu arma în mînă!”.

Al doilea aspect – de ce nu se condiționează încheierea Acordului de modificare a legislației ucrainiene care discriminează populația românească din Ucraina, mai ales din teritoriile românești ocupate?! Cum poate conducerea României să treacă peste aroganța cu care Ucraina a ignorat orice cerere în acest sens (chiar așa, făcută de București cu jumătate de gură, nu ca Budapesta!) sau și-a bătut joc pur și simplu, amînînd mereu deciziile în acest sens?! O singură explicație există: oficialii români, de la parlamentari la miniștri și președinte, nu reprezintă interesele României, ci ale celor care susțin politica de conflicte și tensiuni a celor care au pus mîna, prin lovitură de stat, pe Ucraina.

Cumulînd aceste observații, ajungem la o concluzie clară: România NU are nimic de cîștigat, ci numai de pierdut din acest ,,Acord” cu Ucraina. Iar coroborînd această concluzie cu pierderile suferite de țara noastră în invazia din Irak, dar și în susținerea demersurilor din Libia și Siria – ajungem la periculosul adevăr: România e folosită de SUA și NATO în combinații periculoase! Iar asta este intenția celor care ne conduc (în mod real!) – și, așa cum arătam la început, așa ceva se dorește a fi acoperit și justificat prin defilarea pe sub Arcul de Triumf a militarilor participanți la eșecul din Afganistan. Un eșec și o mare mizerie, din multe puncte de vedere, cu urmări grave geopolitic, pe o perioadă greu de anticipat – și o pată pe istoria contemporană a lumii.

,,Să pierzi un război este trist și dureros, dar nu neapărat rușinos. Să tratezi înfrîngerea ca victorie este dezonorant”, comenta Adrian Severin. ,,Afganistanul a atacat SUA? Cînd? Cam tot așa cum a atacat Serbia Imperiul austro-ungar în 1914”. Și, cu aceeași ironie, Severin apreciază că ,,probabil că avem de a face cu cea mai mare victorie a SUA, după cea repurtată în Vietnam”.

Trec acum la un subiect conex cu primul – e vorba de o suită de nelămuriri, pe care nu am cum să nu o apropii de cele scrise mai sus și se referă la ,,defecțiunea” elicopterului american și la urmările acesteia. Prima nelămurire – nu e clar cine și de ce a probat antrenamentele elicopterelor militare americane, la relativ mică înălțime, peste zone centrale ale Capitalei. A doua nelămurire – s-a spus că aparatul american a avut o defecțiune – dar nu s-a spus nici care a fost aceea și, nota bene, nici o confirmare oficială, după o anchetă (oficială) nu a fost prezentată! De fapt, stînd ,,strategic” dar judecînd drept, nimeni nu poate spune acum, cu certitudine, că a fost o avarie reală – sau a fost doar o ,,regie”!

A treia chestiune, conexă anterioarei, este transportul elicopterului la baza de la Kogălniceanu, unde a fost preluat de specialiștii americani în vederea anchetei – și nu de români, așa cum se impunea în cazul oricărui incident petrecut pe teritoriul României, care s-a soldat cu distrugeri și în care au fost puse în pericol vieți (ale unor cetățeni români!). După cum s-a văzut, nimeni nu mai insistă pe această temă, totul este trecut sub tăcere ,,strategică”!

A patra și cea mai importantă nelămurire se referă la anularea tuturor manifestărilor aeriene cu ocazia Zilei Aviației! Inclusiv ale aparatelor românești, care au făcut an de an manifestații de 20 iulie! Care putea fi rațiunea, motivația anulării zborurilor (inclusiv a antrenamentelor!) doar în urma presupusei avarii a unui elicopter american?! Evident, nu există nici o explicație logică – poate cu excepția uneia de tipul detectării unui atac cibernetic sau electronic asupra aparatului american. Personal, am propus această ipoteză într-o analiză. Dar, hai să fim serioși – un asemenea atac ar fi putut fi trecut sub tăcere – și la fel măsurile de răspuns! – o perioadă atît de lungă?

De asemenea, cum se poate explica reacția imediată – în circa o oră – a MApN, care a anunțat brusc și fără vreo explicație anularea manifestațiilor aeriene de Ziua Aviației?!

Întrebarea finală vine firesc: cu ce avem de-a face în cazul incidentului care a ținut trează atenția opiniei publice două zile – 15 și 16 iulie. Cam atît. Întîmplarea, coincidența face ca pe 16 iulie Iohannis să fi semnat două Decrete care vizează aspecte discutate în articolul de față. Ocupată cu elicopterul american, opinia publică și presa nu au acordat atenție celor două Decrete… care interesează direct partea americană: ,,Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar” și ,,Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România”. Sigur, nu sînt absurd să cred că dacă presa ar fi dat atenție celor două Decrete ele nu s-ar mai fi emis! Nu, dar uite așa… se pare că a fost mai bine.

Lansez o provocare adresată românilor care pretind că gîndesc: își dau ei seama că americanii fac cam tot ce vor aici, iar nimeni important din structura de putere a României nu face altceva decît să le slujească interesele?

Închei cu cuvintele fostului ministru Adrian Severin despre participarea României la agresiunile NATO și SUA: ,,Nu încurajînd nebuniile partenerilor se cîștigă încredere. Cît despre securitate, rămîne de văzut. Lumea este azi mult mai puțin sigură și nu știu dacă România poate fi sigură într-o lume nesigură”.

Butada lui Bismarck, citată ca „Motto”, este un principiu fundamental al realismului politic. Or, în contextul evidențiat în acest articol, credeți că România pune în aplicare, fără să crîcnească, toate „nebuniile partenerilor” pentru a învăța din greșelile acestora? Sau, vorba lui Iohannis, pentru că e alternativa la ,,precaut”?

DRAGOȘ DUMITRIU