Ziarul regional francez ,,Ouest France“ scrie că preşedintele Klaus Iohannis este un personaj complet atipic pentru mediul politic românesc, menţionînd că acesta face parte din minoritatea germană şi este protestant, într-o ţară în care 90% din populaţie este de religie ortodoxă. Agenţia Reuters citează declaraţiile unor analişti şi politicieni britanici, care sînt de părere că o victorie a lui Ponta ar fi ajutat ca România să devină o naţiune mai stabilă, cu principalele pîrghii de putere ancorate într-un singur bloc. Prin contrast, victoria lui Iohannis ar putea atrage după sine noi tensiuni politice, într-unul dintre cele mai sărace state din Europa, în condiţiile în care noul preşedinte, la fel ca în cazul lui Băsescu, se confruntă cu o majoritate parlamentară ostilă. Klaus Iohannis a fost cocoţat în fruntea României, ca şi Carol I, de o nouă şi monstruoasă coaliţie, constituită din urmaşii liberalilor de odinioară şi din comuniştii portocalii de dreapta care, neavînd altă soluţie agreată din afara ţării, au recurs la un neica-nimeni într-ale politichiei. Trebuie spus, însă, că nu Iohannis a cîştigat alegerile, ci Ponta a pierdut scaunul prezidenţial, el însuşi fiind o soluţie fortuită pe lista candidaţilor, după destrămarea USL. Marea cacealma a scrutinului prezidenţial aparţine politicianului de noapte Crin Antonescu. Riscîndu-şi poziţia de lider al PNL, precum şi perspectiva de a se întrona la Controceni, a preferat să tragă potul sigur al unei funcţii în PPE, pentru consoartă. Deocamdată nu se ştie dacă în joc o fi fost vorba despre o altă miză a trădării, mult mai bănoasă. În urma unei asemenea potlogării, majoritatea liberalilor s-a făcut preş la picioarele lui Traian Gingis-han Băsescu, renegîndu-şi, peste noapte, doctrina politică, trecutul de 140 de ani, tradiţiile democratice recunoscute şi menirea. PNL n-a mai rămas decît cu numele, fiind înghiţit de PPE, acel conglomerat continental în care şi-au găsit adăpost creştini-democraţi, populari, extremişti de dreapta şi de stînga (portocalii), iredentişti şi formaţiuni aparţinînd altor orientări şi care, laolaltă, vor distruge, prin comportamentul dictatorial, Uniunea Europeană. În curînd, hăţurile, în mişmaşul politic liberalo-pedelist, vor fi preluate de Vasile Blaga, sau de Traian Băsescu, două rudimente politice crescute la şcoala dictaturii comuniste şi cu masterate mafiote. Băsescu s-a retras, în sfîrşit, liniştit de la Cotroceni. A reuşit să lichideze şi cel de-al doilea mare partid istoric al ţării, după nimicirea PNTCD-ului. A fost mai stalinist decît Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Teohari Georgescu.

La deznodămîntul alegerilor din 16 noiembrie 2014 o contribuţie importantă au avut-o UDMR şi celelalte încrengături iredentiste, care au plecat de la convingerea că, susţinînd la urne un sas, vor trage lozul cîştigător al autonomiei teritoriale. Singure aceste două elemente – trădarea liberalilor şi duplicitatea maghiarilor – ar putea explica victoria lui Klaus Iohannis şi aparenţa ,,redresare“ a partidelor care l-au susţinut. Dar PNL s-a fracturat, iar în interiorul său, apele nu s-au liniştit. Pe de altă parte, PDL şi-a pierdut şi culoarea, şi numele, şi destui membri. A rămas doar cu hoţia, minciuna, frauda, tupeul şi aroganţa, de care nu se va dezbăra decît atunci cînd ultimii mafioţi portocalii vor fi trimişi după gratii. De fapt, politica pe care Blaga şi ai lui o duc astăzi în fruntea PDL nu-i decît o mascaradă, prin care încearcă să ţină mocnind jăraticul sub spuză, pentru a-l reaprinde la nevoie. Fiindcă şi liberalii, şi pedeliştii ştiu bine că actuala lor făcătură politică va ţine de azi pînă poimîine. Există, însă, şi alte argumente care explică victoria unei drepte schiloade, produs al capitalismului sălbatic şi al Mafiei autohtone şi străine. Înainte de toate, trebuie amintită manipularea tipic comunistă, realizată cu ajutorul unor imense fonduri băneşti, asigurate nu numai din ţară, dar şi din afara ei. Venirea lui Joseph Daul la Bucureşti nu a fost o vizită turistică. După capturarea liberalilor livraţi pe tavă de geambaşul Crin Antonescu (încă nu se cunoaşte preţul), liderii PPE nu vroiau, cu nici un chip, să piardă din mînă marfa şi, cu atît mai puţin, să se trezească peste noapte cu mîrîielile pedeliştilor. Ca atare, au mizat totul pe cartea Iohannis. Că banul a fost motorul bine uns al campaniei electorale, susţinută de pedelişti şi liberali, o dovedeşte afluxul, fără precedent, la urne, al românilor care muncesc în străinătate. În ultimii 20 de ani, prezenţa la vot a celor din diaspora a gravitat între 100.000 şi 160.000 de persoane. Cum de s-a produs, în ziua de 16 noiembrie, o explozie a votului, în rîndul românilor din străinătate? Şi încă una în favoarea candidatului dreptei, deşi marea majoritate a alegătorilor sînt muncitori care îşi cîştigă, cu multă greutate, puţinii bani şi care, la fel ca zecile de mii de medici, au plecat pe drumuri de bejenie în cei 10 ani de dictatură băsistă? Se spune că banul este ochiul dracului, care preschimbă albul în negru, adevărul în minciună şi care perverteşte multe conştiinţe limpezi.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU