Nu cred că există om în această țară care să nu își dorească cu adevărat ca organele de forță să fie independente și corecte din toate punctele de vedere. Să aplice legea, să respecte prezumția de nevinovăție, să nu aibă un exces de zel nejustificat împotriva celor care sînt suspecți sau chiar acuzați. În România, pedeapsa cu moartea a fost abolită încă din 1990. Prin urmare, pedeapsa pentru cei care greșesc grav și ajung în brațele Justiției înseamnă lipsirea de libertate, izolarea de societate și, teoretic, cam atît. Pînă la condamnarea de către instanță, inculpaților li se pot aplica măsura arestului preventiv, arestul la domiciliu și controlul judiciar. Doar că în cele mai multe cazuri, cînd e vorba de politicieni sau de oameni de afaceri corupți, este preferată măsura arestului cu plimbarea acuzatului în cătușe, în lumina reflectoarelor. Sînt încălcate grav, astfel, pre­zumția de nevinovăție și dreptul la imagine și la demnitate a celui acuzat. Din păcate însă, codurile noastre penale, dar și aplicarea lor lasă mult de dorit. În momentul în care Justiția a decis că ești vinovat, legea care cade asupra oricărui deținut este de departe una care seamănă mai mult cu condamarea la moarte și mai puțin cu privarea de libertate. Este grotesc ce se întîmplă în România cu aceste legi și coduri penale, noi ca țară fiind departe de a fi civilizați la acest capitol. Ce este, însă, și mai grotesc în această ecuație este opinia multor români, unii mai proști și mai răi ca alții, care nu doar că sînt de acord cu  anihilarea demnității umane, dar doresc cu ardoare creșterea acestor presiuni pînă la nivel de moarte instantanee.

Justiția în România este prost înțeleasă, prost aplicată și extrem de coruptă. Nici nu vreau să mă gîndesc la mafia existentă în sistemul penitenciarelor și am convingerea că acolo nu se va face curat prea curînd. În toate țările europene cărora noi, românii, dorim să le urmăm exemplul, există legi clare, respect pentru principiile democratice, pentru dreptul la viață, demnitate și onoare. În nici o țară europeană civilizată nu există tratamente atît de inumane precum cele pe care deținuții români sînt nevoiți să le suporte, așa că cei care acum își doresc ca toți cei din închisori să fie exterminați psihic, sau chiar fizic – că oricum nu mai e mult pînă acolo – trebuie să se gîndească dacă vor să fie conduși de niște kominterniști de tip nou sau să trăiască într-o democrație modernă. Reacția pe care opinia publică din România o are față de cei care sînt închiși – politicieni sau nu – este în totală contradicție cu ideea de democrație, dar și cu definiția cu care justiția românească defilează din cînd în cînd, aceea de reeducare a celor închiși. Păi, la cîtă mizerie morală, fizică, stres și presiune există în închisori, cei care intră acolo nu doar că nu sînt ,,reeducați”, ci ies mult mai răi decît au intrat. Sistemul actual este deficitar, falimentar, inuman. Trebuie schimbat. Codurile penale existente, normele de aplicare combinate cu obediența, incompetența și prostia politiștilor, duc la tragedii fizice sau chiar psihice. Acest lucru trebuie să înceteze. În prezent, în România sistemul penitenciar este cel comunist, chiar dacă uniformele celor care îl aplică sînt moderne. Închisorile sînt, de asemenea, comuniste, legea se aplică în același sistem, și pot afirma că ,,experimentul Pitești”, atît de urît și de respins de români, se aplică în prezent la o scară mult mai mare, dar cu o intensitate mai mică. Toată România este un „experiment Pitești“, doar că în interiorul închisorilor se manifestă ceva mai agresiv.

În România mea este important ca Justiția să facă onoare titulaturii pe care o poartă, să aplice legea corect și indiferent de delictul comis de cel inculpat, fie că vorbim de un ucigaș, de un banal hoț de buzunare sau de un evazionist, de un politician corupt sau de un spion al unei țări străine. Diferența dintre toți ar trebui să constea în anii de executare a pedepsei, nu în gradul de distrugere psihică a celui condamnat. Justiția să aibă în vedere conservarea demnității celor care au greșit. Pînă și în America, țara cea mai democrată din lume, dar și cu cei mai mulți condamnați, există dreptul deținutului la demnitate. Există legi care protejează deținuții de abuzurile celor care îi judecă și îi condamnă, chiar dacă rezultatele unora dintre aceste legi sînt date uitării la poarta penitenciarului.

În România este nevoie de o reformă profundă a Justiției, a sistemului penitenciar, a modului în care pedepsele se aplică, condamnările cu executare să fie aplicate doar în cazul celor care sînt cu adevărat un pericol public, acelor persoane al căror grad de violență necesită cu precădere un regim închis. În rest, revenirea la alte valori ceva mai umane este necesară. Indiferent cît de mare este valul de ură provocat de fapta unui condamnat, fie el criminal în serie sau politician, acesta nu poate fi distrus psihic, privat de demnitate și umilit. Nu există în nici o țară civilizată un astfel de tratament. În România trebuie să se aplice o lege similară, prin care nimeni, fie că este polițist, procuror, judecător sau chiar opinia publică, să nu aibă dreptul, nici măcar moral, de a distruge demnitatea unui alt om, suspect sau chiar condamnat de către un complet de judecată. Lichidarea nu există în democrație, așa cum nici condamnarea la moarte nu mai există. La nivel european, există numeroase prevederi legale prin care integritatea fiecărui om este protejată, dar se pare că Justiția de la noi aplică legea cum dorește, în funcție de interesele sale imediate, iar acest obicei trebuie să dispară din protocolul de aplicare.

Sper ca numărul românilor care își doresc cu ardoare să îi vadă distruși pe toți condamnații să scadă, și, în timp, rațiunea să primeze în deciziile lor. A da într-un om căzut este imoral și total neelegant. Cei care o fac dovedesc că nu reprezintă nici pe departe un etalon moral în comunitatea în care trăiesc.

Pentru ca România să prospere este nevoie de legi bune, clare, care să nu lase mult loc de interpretare, așa cum o fac cele din prezent. Legiuitorul, Parlamentul, trebuie să redescopere fiecare lege în parte și să o regîndească în sensul cel mai corect. Este dovedit faptul că cei care aplică legea o interpretează de la caz la caz, în funcție de poziția mass-media față de subiect, dacă e cazul, sau de starea sufletească de moment a procurorului. Pentru că trebuie să recunoaștem – multe dintre greșelile existente în zona justiției sînt comise pe fondul incompetenței, nu doar al ,,reglării de conturi”. Incompetența este prezentă în Justiție pentru că, din păcate, învățămîntul precar coroborat cu nepotismul și erotismul o fac posibilă. Or, pentru a elimina din start aceste metehne, trebuie modificat în profunzime sistemul de educație al celor care urmează să decidă asupra vieții unui om, dar și al celor care fac parte din sistem, de la grefieri, la secretare sau asistente. Asemenea Medicinei, Dreptul este la fel de important cînd vorbim de viață, demnitate și chiar de noțiuni din aria drepturilor omului și democrație. Nu poți lăsa un medic incompetent să opereze, tot așa cum nu poate fi lăsat un procuror, un avocat sau chiar judecător incompetent să intre în sala de judecată. Acest lucru nu este posibil într-o țară care se dorește a fi europeană și civilizată. În prezent noi, românii, sîntem departe de acest deziderat.

În România mea aș desființa facultățile private de Drept, aș impune un sistem de admitere foarte serios, aș legifera și impune absența nepotismului cu o lege clară prin care doar cei competenți să acceadă în funcții din sistem. Justiția este mult prea importantă într-un stat pentru a fi lăsată pradă prostiei sau reglărilor de conturi. Nu trebuie să fie implicată în jocuri politice, în zone de interes financiar. Abordarea existentă în prezent nu doar că nu ajută România să prospere, dar se pare că lovește în plin zona capitalului național. Miniștrii Justiției nu au voie să intre în jocuri politice, iar presiunile existente asupra lor din partea unor oameni de afaceri români sau străini, a politicienilor sau a cine știe cărui ambasador, ar trebui să fie considerate un delict major și să fie aspru pedepsite.

Justiția nu are voie să greșească, așa cum, în general, nici medicii nu au voie. Pentru că o astfel de greșeală duce automat la distrugerea sau la pierderea de vieți omenești. Reforma celei de-a treia puteri în stat este obligatorie, dar cine o va face și felul în care o va face este o altă poveste. Cert este că cei care acum, în 2020, controlează Justiția își cam fac de cap, fără să înțeleagă că, poate, în următorii ani, cei care acum stau la încasare, vor fi următorii asupritori. Istoria a demonstrat și ne arată zi de zi că Dumnezeu lucrează, că există o roată care se întoarce orice ar fi, și că nu știi niciodată cînd, dintr-un zeu al distrugerii, devii victima sistemului pe care tu l-ai creat. În România mea, cea în care eu doresc să trăiesc, îmi doresc o Justiție cu adevărat oarbă, corectă, competentă și lipsită influențele politice exercitate de grupurile de interese financiare românești sau străine. Nu doresc ca vreun ministru să fie scos la tablă de vreun ambasador, așa cum nu îmi doresc să mai văd suspecți sau condamnați umiliți.

(va urma)

DANTE ALIGHIERI