Imaginați-vă cum ar fi arătat Cartea de Istorie a țării, dar și existența noastră, dacă în Războiul ruso-turc din 1877 am fi vegetat în balta călduță a neutralității, sau dacă în 1916 n-am fi avut forța morală să ne asumăm destinul, ci am fi așteptat să găsească alții soluții pentru noi, să ne scrie alții letopisețele. De bună seamă că se pot aduce sute, mii de argumente, pro și contra, dar rolul păstorilor de suflete este acela de a-și duce neamul, aidoma lui Moise, către limanul de salvare. N-avem de ales și, în definitiv, am intrat într-o Eră în care opțiunile nici nu mai contează, ești dus de șuvoi. Aș compara, la altă dimensiune, rolul care revine generației noastre cu rolul generației de la 1848, care a tuns bărbile boierilor, le-a schimbat anteriele și calpacurile fanariote, a ars Arhondologia vechilor rînduieli feudale pe Dealul Filaretului și a făcut tot ceea ce este omenește posibil pentru renașterea țării, în conformitate cu luminile pe care ei, bonjuriștii, le sorbiseră la școlile din Apus. Tineretul asta așteaptă de la noi – dacă nu o vom face noi, o va face el, dar cu riscurile unor excese și măsuri care, scăpate de sub control, pot fi anarhice.
În timp ce oamenii politici se gîndesc la viitoarele alegeri, oamenii de stat se gîndesc la viitoarele generații – a spus un om inspirat. În tot ceea ce facem, noi trebuie să avem în vedere ce ar fi zis înaintașii noștri și ce vor zice urmașii noștri, fiindcă numai aceste trei verigi asigură continuitatea unui popor. Societatea românească trebuie reformată din temelii. Românii sînt chemați să-și schimbe mentalitatea în bine, să aibă un spirit de învingători, fiindcă și ei sînt un popor ales de Dumnezeu și, așa cum a existat un holocaust împotriva Poporului Bibliei, a existat și un holocaust împotriva Poporului Român. În această arhitectură a viitorului, deviza noastră este: ,,România Mare într-o Europă Unită!”. Astfel se vor spulbera și acele temeri ale unora și altora cu privire la așa-zisele pretenții teritoriale ale noastre față de unele state vecine; în realitate, noi n-am cerut, niciodată, așa ceva, dar este dreptul și obligația noastră să fim preocupați de soarta milioanelor de români care trăiesc în Republica Moldova, în Ucraina, în Peninsula Balcanică și în alte zone pe unde i-a risipit fie vîntul Istoriei, fie samavolnicia unor imperii care, din fericire, astăzi sînt defuncte și bine ar fi să nu mai renască niciodată.
Militînd pentru admiterea țării noastre într-o Europă Unită, ne gîndim nu numai la prosperitate și la noi standarde de civilizație, în cadrul doctrinei economice a ,,capitalismului popular”, pe care noi o promovăm, ci și, înainte de orice, la frații noștri din Basarabia și Bucovina, al căror loc este alături de noi, în marea familie a civilizației occidentale. Dacă fibra noastră e suficient de puternică, dacă celula noastră nervoasă e destul de tare și dacă vom fi cît se poate de convingători în pledoariile care vor urma, atunci n-avem de ce să ne temem de competiție și nimeni nu poate împiedica refacerea Românie Mari, cel puțin în dimensiunile ei spirituale și umane.
În ceea ce privește aderarea României la structurile euro-atlantice, eu, unul, am un dublu motiv de mulțumire: în primul rînd că acolo ne este locul și noi trebuie să refacem, rapid, toate punțile cu Maica Romă și, în al doilea rînd, că ceea ce nu mai putem face noi, vor face observatorii, canoanele și structurile internaționale.
Așa cum noi nu vrem să monopolizăm patriotismul, vă rog să nu monopolizați nici voi democrația. Nimeni nu se naște democrat, această virtute se învață. Zilele trecute, un coleg din Opoziție spunea, de la această tribună, că vă întinde mîna. Eu vă întind mai mult decît mîna: eu vă întind obrazul – dacă am greșit cu ceva, puteți să-l pălmuiți, îl voi întoarce chiar și pe celălalt, dar dacă nu am greșit și tot ceea ce am făcut a fost animat de idealismul cel mai curat, în direcția respectării mîndriei de a fi români și a bătăliei împotriva Mafiei, atunci vă dau voie să mă sărutați pe obraz. În 1978, pe cînd eram student al Facultății de Istorie din Viena, am scris un poem. L-am trimis în țară, la ziarul ,,Scînteia”, fără să-mi fac iluzii că va apărea, pentru ca, în ziua de 1 Decembrie, iubita și regretata mea mamă să-mi facă surpriza de a-mi telefona, anunțîndu-mă că s-a publicat, în chenar roșu, și încă pe pagina I. Am spus toate acestea pentru a arăta acelora care mă atacă, fără să mă cunoască deloc, că eu nu m-am făcut patriot peste noapte, ci mi-am iubit și mi-am servit Patria întotdeauna. Fiindcă, vorba lui Jean-Jacques Rousseau, ,,De îndată ce nu mai are Patrie, omul încetează de a mai fi!”.
Sfîrșit
CORNELIU VADIM TUDOR (2001)