România educată (3)
  • 17-09-2021
  • 0 Comentarii
  • 343
  • 2

Ei da! Uitați cine va implementa acest program: Guvernul! M-am liniștit! E clar că în 2030 învățămîntul românesc va semăna cu o grădină înflorită! Asta dacă nu cumva se va schimba pînă atunci Guvernul, iar cel care va veni va considera că programul ,,România Educată” nu este unul prioritar și, ca urmare, îl va da deoparte. Altceva ar fi fost dacă președintele României s-ar fi gîndit să aducă la aceeași masă rotundă toate partidele importante din România, reprezentînd toate direcțiile politice, și, după negocieri purtate pe baze serioase, le-ar fi convins să semneze un Pact conform căruia orice partid va veni la guvernare se angajează să continue implementarea acestui proiect în beneficiul pe termen lung al românilor. Președintele Klaus Iohannis și partidele din coaliția de guvernare uită că sînt vremelnici în acele funcții, iar acest program este unul pe termen lung – 20-30 de ani – așa cum s-a întîmplat și în statele oferite ca exemplu: Singapore, Croația, Finlanda, Irlanda și Scoția.

Autorul proiectului a gîndit pe termen scurt, așa cum, din păcate, gîndesc mulți politicieni și mulți oameni de afaceri români, care-și doresc rezultate imediate, cu cîștiguri fabuloase, dacă se poate „ieri”, și fără prea multe investiții și muncă.

Nici nu mai are sens să menționez faptul că sursele de finanțare sînt în procent de peste 70% din banii altora (programul de reziliență, programe operaționale europene, fonduri nerambursabile europene); or, atunci cînd aștepți bani de la alții, pe lîngă faptul că nu poți fi sigur că ți-i dă, dacă ți-i va da, o să te întrebe la ce vrei să-i folosești, iar dacă nu-i va plăcea răspunsul tău e posibil fie să nu ți-i dea, fie să te oblige să-ți modifici scopul în funcție de dorințele lui. Gîndiți-vă la dumneavoastră înșivă, spre exemplu: dacă vreți să vă cumpărați o mobilă de sufragerie și veniți la mine să vă dau bani, fiindcă sînt singurul de unde puteți împrumuta, iar eu vă zic că vi-i dau, cu condiția ca mobila să fie verde, deși dumneavoastră o vreți albă, ce faceți? Foarte probabil o să vă cumpărați mobila verde, pentru că aveți nevoie de ea, chiar dacă nu vă place verdele. Dacă am fi avut o economie care să producă și o balanță comercială în care exporturile să fie mult deasupra importurilor, am fi avut banii necesari pentru a investi în România Educată după bunul plac.

În finalul proiectului sînt enumerate legile pe care Parlamentul trebuie să le voteze, creînd astfel cadrul legislativ pentru aplicarea proiectului și, după asumarea de către Guvern a implementării, ni se dau și niște termene în acest sens. Astfel:

1. Constituirea unui grup de lucru interministerial coordonat de primul-ministru, care va elabora rapoarte trimestriale de monitorizare a implementării proiectului „România Educată” – termen 1 august 2021;

2. Adoptarea unei Hotărîri de Guvern privind apro­barea Planului de acțiune, cu termene și responsabilități, pentru implementarea proiectului „România Educată” – termen 10 septembrie 2021;

3. Elaborarea pachetului legislativ care să asigure implementarea Proiectului „România Educată” – termen 1 octombrie 2021;

4. Organizarea de consultări cu partenerii sociali, repre­zentanți ai asociațiilor de părinți, ai mediului economic și organizațiilor neguvernamentale, ai comunităților locale, ai altor autorități/ entități publice, elevi, studenți, profesori, experți, pentru definitivarea pachetului legislativ – termen octombrie - noiembrie 2021.

No, eu sînt foarte curios să văd dacă vor fi respectate aceste termene.

În concluzie, programul seamănă cu comunismul: în teorie sună bine, dar e prost aplicat. Conține măsuri necesare învățămîntului românesc, doar că aplicarea lui e defectuoasă și denotă o neglijență și o lipsă de planificare a lucrurilor specifică multor politicieni români. Mă mir că președintele Iohannis, transilvănean și sas pe deasupra, nu a acordat atenție detaliilor de aplicare a proiectului. Din partea acestuia mă așteptam la o mai bună cîntărire și aranjare a lucrurilor, în primul rînd fiindcă unul din sloganurile sub care s-a prezentat în alegeri a fost „România lucrului bine făcut” și, în al doilea rînd, pentru că strămoșii săi sînt cunoscuți tocmai pentru lucrurile bine și cu temei făcute.

Păcat, acest proiect ar fi putut fi o bună inițiativă a clasei politice românești din ultimii ani. Poate că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, o altă forță politică va face lucrurile mai bine și pînă la capăt, noi, românii, bazîndu-ne pe noi înșine și nu pe alții, fiindcă mereu am fost de acord cu sloganul luptătorilor pentru libertate de la 1848: „Prin noi înșine!”.

Uitarea (1)

Motto: ,,Uitarea reprezintă igiena minții”

În ultima vreme constat că uitarea este un dat al omului extrem de eficient și de binevenit cîteodată. M-am lovit de ea deseori, uitînd să fac lucruri fie pentru că nu le consideram importante, fie pentru că, aglomerat cu altele prioritare, le puneam pe ultimul plan pe acestea, uitînd într-un final de ele. Ca om, îmi amintesc în special vorbele, atitudinile și evenimentele care au produs un impact puternic asupra mea, uitîndu-le pe cele neimportante.

Astfel, unele lucruri se șterg din mintea noastră fiind aruncate la gunoi, așa cum faci curățenie în casă sau în computer și elimini lucrurile de care nu mai ai nevoie. Doar că uneori se întîmplă să te întîlnești cu situațiile, atitudinile sau ideile unor oameni de care ai uitat, pentru că a trebuit să-i înlocuiești cu altceva care ți s-a părut mai important.

Atunci cînd oamenii uită lucruri la nivel de societate, de țară, de viață politică, dau la o parte personalități care la vremea lor au stîrnit pasiuni și furtuni de idei ce au lăsat urme în cazul unor largi categorii sociale. Acestor oameni uituci li se adaugă cei care erau prea mici atunci pentru a-și aminti. Dispar, astfel, felii de istorie recentă de care nimeni nu-și mai amintește nimic, ceea ce ne împiedică pe noi, ca societate, să ne folosim de ele pentru a corecta greșelile prezentului sau pentru a ne construi viitorul.

(va urma)

Marius Marin, antreprenor HORECA

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite