România educată (1)
  • 04-09-2021
  • 1 Comentariu
  • 526
  • 2

Cînd președintele României, Klaus Iohannis, a lansat proiectul ,,România Educată”, o parte a presei l-a luat în balon, iar multor români nu prea cred că le-a păsat. Eu am făcut parte din această categorie, considerînd că această inițiativă va fi doar o altă vorbă goală. Între timp, președintele a făcut o înțelegere cu guvernul actual al țării, pentru ca acesta să se ocupe de punerea în practică a acestui proiect. A fost momentul în care am hotărît că e bine să-l citesc ca să văd despre ce e vorba. Astfel am aflat că proiectul a fost scris după consultarea online a peste 8.000 de participanți, avînd drept obiectiv construirea unor noi modele de organizare ale sistemului educațional. Deci nu era vorba de o educare a societății în ansamblul ei, adulți și copii deopotrivă, așa cum crezusem în tot acest timp, fiind indus în eroare de titlul „România Educată“, ci de o reorganizare a sistemului de învățămînt. Conform proiectului, sistemul de educație se va sprijini pe trei piloni: 1. Personalizarea și asigurarea calității procesului educațional, acesta fiind centrat pe nevoile beneficiarului; 2. Flexibilitatea sistemului de educație; 3. Adaptabilitatea sistemului la schimbările externe și corelarea lui cu practicile și recomandările internaționale. Foarte bine! – mi-am zis, iată ce bine organizat este proiectul domnului Iohannis, care ar putea fi o adevărată Lege a învățămîntului. De asemenea, sînt enumerate 12 deziderate pe care sistemul românesc de învățămînt trebuie să le atingă peste 9 ani, adică în 2030. Primul dintre acestea stipulează că: „sistemul de educație formează cetățeni activi, cu valori europene adaptate condițiilor economice și sociale cu o cultură civică și democratică solidă. Cel care învață depășește un nivel minim de alfabetizare funcțională și digitală. Beneficiarul educației dobîndește competențe diverse, pe care le dezvoltă permanent”.

No, bine. Dar de ce cu valori europene? Cele românești ce au? Întreb fiindcă valorile europene promovate în ultima vreme – axate pe exacerbarea sexualității, eliminarea cuvintelor care definesc rase și culturi, transformarea bisericilor în biblioteci, restaurante și cluburi –  mie nu mi se par a fi valori. În sfîrșit, poate sînt eu înapoiat.

Al doilea deziderat spune că „educația este individualizată și centrată pe nevoile și aspirațiile celui care învață, iar infrastructura educațională oferă fiecărui elev șansa maximizării propriului potențial. În acest sens, clasele și grupele sînt dimensionate, astfel încît profesorul să se poată ocupa cum se cuvine de fiecare elev”. Ei da! Infrastructura educațională – adică școlile, grădinițele și liceele – este deficitară, rezultînd de aici clase cu un număr foarte mare de copii, care duc în multe cazuri la învățămînt în două schimburi (de dimineață și de după amiază), la lipsirea copiilor de timp de joacă și la bulversarea programului familiilor, ca să nu mai vorbesc despre reînvierea „cheii la gît”. Cadrele didactice s-au plîns întotdeauna că numărul mare de copii le îngreunează procesul didactic și pedagogic. Cum să fii în stare să predai bine cînd ai 32-35 de copii în clasă? Cum să te poți apleca asupra fiecăruia, să-l ajuți să scrie sau să înțeleagă un subiect, cînd ei sînt atît de mulți, iar tu ca învățător sau profesor, ești unul singur? Altfel ar sta lucrurile cu 20 de copii în clasă. Vorbesc aici de clasele I-VIII, dar și în învățămîntul preșcolar întîlnim aceeași problemă, fiindcă toți copiii sînt mult mai mici și se iau mai ușor unul după altul, plus că nu poți supraveghea extrem de eficient 25 de copii și să și predai. Fiindcă o educatoare nu e un baby sitter, așa cum cred unii părinți, ci un cadru didactic a cărui sarcină este una dintre cele mai dificile din sistem: formarea primelor deprinderi, ce țin de disciplină, scriere, desen, creativitate etc. Nu poți, conform directivelor europene, să organizezi clasa pe colțuri de activitate, fiindcă ai nevoie de un cadru auxiliar pe lîngă îngrijitorul grupei, care are sarcini administrative, nu educative.

Așadar, se impune construirea de noi școli și grădinițe cu clase adaptate specificului de activitate al fiecăreia, înainte de a aplica acest deziderat în următorii 9 ani. Va reuși Guvernul să dea în folosință suficiente școli și grădinițe în toată România pentru ca toate cadrele didactice să aibă timpul necesar să atingă acest deziderat pînă în anul 2030? Nu prea cred.

Al treilea deziderat expus în proiect stipulează faptul că educația trebuie să înceapă cît mai devreme în viața unui copil și să continue pe tot parcursul vieții acestuia. În scopul atingerii acestuia se asigură o infrastructură adecvată și suficientă. Sînt foarte curios cum o să determine Guvernul sau domnul președinte Iohannis un copil să-și continue educația începută la grădiniță, pe tot parcursul vieții sale...  Apoi, aș vrea să văd cadrele didactice calificate care să muncească în aceste școli și grădinițe, în condițiile în care, în ultimii ani, extrem de puțini absolvenți ai Liceelor Pedagogice (acolo unde acestea mai există) au rămas în învățămînt, marea majoritate alegînd alte cariere, fiind speriați de salariile mici, de condițiile grele de muncă, de presiunea media și de o legislație care nu-i sprijină deloc în desfășurarea activității lor, lăsîndu-i expuși criticilor.

(va urma)

Marius Marin, antreprenor HORECA

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite