18 prim-miniștri, 34 de miniștri ai Culturii, 31 de miniștri ai Finanțelor, 29 de miniștri ai Educației, 27 de miniștri ai Sănătății, 24 de miniștri ai Justiției, 22 de miniștri la Externe, 23 de miniștri ai Apărării. În 32 de ani românii au avut sute de miniștri, înconjurați de mii de secretari de stat, subsecretari de stat, șefi de cabinet și consilieri. În 32 de ani nu a existat nici măcar un singur guvern care să conducă țara din momentul învestirii după alegeri și pînă la sfîrșitul mandatului din punct de vedere  al Constituției.
Carnavalul jafului a cunoscut adevărate festivaluri ale luptei pentru ciolan între 1996 și 2000, cînd au fost trei prim-miniștri și șapte guverne, între 2008 și 2012, cînd au fost trei prim-miniștri și cinci guverne, iar recordul este deținut de perioada 2012 – 2016, cînd România a avut cinci prim-miniștri și cinci guverne.
Această instabilitate permanentă arată că toate domeniile de activitate din țara asta sînt aprig disputate de clanuri mafiote controlate de multinaționale, care aproape anual își impun miniștri noi, iar aceștia schimbă legislația, dau hotărîri partizane și protejează interesele celor care-i numesc în funcții publice.
Deși la nivelul ministerelor multinaționalele se tot bat parte-n parte pentru putere de 32 de ani, există un loc în România unde este liniște deplină și unde partidele nu au voie să-și bage nasul. Acest loc este Banca Națională a României, care este păstorită de 32 de ani de către Mugur Isărescu. Năbădăioasele partide politice și stăpînii lor de la multinaționale tac brusc și dau din coadă atunci cînd vine vorba de BNR și de nemuritorul său guvernator. Sub atenta supraveghere a acestui domn Isărescu s-au prăbușit toate cele patru bănci de stat care existau în 1989: Banca Română de Comerț Exterior (BRCE), Banca Agricolă, Banca Comercială Română (BCR) și Banca de Investiții (BRD). Acestora li s-au adăugat toate băncile cu capital românesc, iar ultima dintre ele, CEC-ul, este cu un picior în groapă. Timp de peste trei decenii leul s-a devalorizat, capitalul românesc a fost pulverizat, iar circuitul financiar este controlat de capitalul străin al multinaționalelor care se bat pentru ministere.
Pot să vină peste români alegeri generale, locale sau prezidențiale, proteste, referendumuri, căderi sau remanieri de guvern, abrogări de legi, hotărîri de urgență, molime, războaie și crize de toate soiurile – un singur fir roșu îi unește pe toți prădătorii mari și mici ai prăzii numită România: nici unul dintre ei nu vrea să controleze Banca Națională. În toate celelalte domenii de activitate, partidele se poartă ca niște hiene înfometate, dar atunci cînd vine vorba de Banca Națională se transformă toate în Zîna Zînelor și cad la pace ca prin farmec, lăsînd frîiele banilor românești în afara sferei lor de influență. Această contradicție – pe de o parte, bătălia nemiloasă pe ministerele care controlează resursele țării și pe de altă parte acordul comun al bătăușilor pentru păstrarea la BNR al aceluiași personaj – seamănă izbitor cu imaginea unei haite de animale sălbatice care se bat între ele pentru rămășițele prăzii, dar fac asta doar după ce stăpînul haitei și-a luat primul halca cea mai gustoasă din trupul prăzii.
Mai pe înțelesul tuturor, atît timp cît fluxurile principale de bani sînt controlate de stăpînii din umbră ai României, bătaia pe ministere și pe resurse este lăsată la mîna oricui are tupeu, relații și sumele necesare pentru mituirea trădătorilor din România.
Timp de 32 de ani România a fost prada îngrășată timp de 25 de ani de obsesia lui Ceaușescu pentru industrializare și independență. La început, a fost nevoie de un prădător puternic pentru prima mușcătură din trupul țării, apoi au venit prădători mai mici, care au mușcat mai puțin, dar regulat, și, în timp, hoitul românesc a rămas la dispoziția mărunților prădători, ultimii veniți la ospăț, dar la fel de hămesiți ca și cei dinaintea lor.
Cine trece azi pe drumul mare mai poate vedea carcasa României și ultimele ei resurse de care trag cu colții cîțiva prădători jigăriți, ultimul val al haitei care a atacat acum 32 de ani. Iar cînd ultimul prădător va smulge ultima ciozvîrtă românească din trupul țării mele, atunci domnul Mugur Isărescu va stinge lumina și va pleca, avînd bucuria datoriei împlinite.
Pînă atunci, ne mai putem juca cu ceva alegeri, mai avem ceva partide de înființat și mai avem ceva vorbe de vorbit între noi. Noi, cei care am privit vînătoarea de la galerie și care nu ne-am dat seama că prada sîntem noi…
BOGDAN VASILE