Motto: ,,Vox clamantis in deserto” (,,Glasul celui care predică în pustiu”) – Apostolul LUCA
       
Pentru a înțelege semnificația și parabola locuțiunii din acest motto latin trebuie să ne întoarcem la timpuri biblice, pe cînd Apostolii, trimiși de Mîntuitorul Isus Christos, propăvăduiau învățăturile creștinismului în lume, în locuri din cele mai îndepărtate și pustii. Într-un astfel de loc s-a aflat Sfîntul Ioan Botezătorul, în pustiul Iudeii, cînd evreii l-au întrebat ,,Cine ești?”. Cu demnitate și călăuzit de învățătura Mîntuitorului, cel întrebat a răspuns simplu, concentrînd în doar patru cuvinte chintesența misiunii sale biblice, în fond, declinîndu-și matricea identității sale mesianice: Vox clamantis in deserto!
Astăzi, cînd comunicarea dintre oameni a căpătat valențe noi, înlesnind transfigurări morfo-­­
logice de esență, dar și emoționale, această sintagmă îmbracă o altă conotație, sensul acesteia semnificînd: persoană care încearcă în zadar
să-și convingă semenii asupra unui lucru care să-i mobilizeze pentru o cauză.
Am început acest editorial cu parabola predicii în pustiu – fără să mă gîndesc la o oarecare încer­care de comparație între personajele biblice și personajele din vîrful politichiei românești – pentru că înțelegerea peiorativă a acestei locuțiuni istorice se potrivește mănușă la ceea ce întreprinde, astăzi, președintele Klaus Iohannis: a ne băga pe gît un premier scos din pălăria domniei sale de prestidigitator în marea arenă a Circului Românesc. Fără a exagera, analizînd situația disperată în care se află România, suferind șapte ani sub dictatura unui regim ilegitim și impotent, dirijat cu mînă forte din tronul de la Cotroceni, putem trage o concluzie zdrobitoare: Țara se află pe marginea prăpastiei, colapsul  (politic, economic, social, sanitar, militar) planează prea jos pentru ca bieții români să mai poată întrezări vreo rază de speranță.
Într-un grad maxim de persiflare a Poporului Român și într-o sfidare totală a Constituției României, președintele Iohannis a generat una dintre cele mai adînci crize politice din istoria postdecembristă a Țării. Insensibil la problemele curente ale românilor și ale României, preocupat doar să lupte pe viață și pe moarte împotriva ,,ciumei roșii”, pentru a o arunca la coșul istoriei, domnul Klaus Iohannis, înconjurat de pigmei și politruci gata să-i pupe poala veșmintelor, și-a canalizat întreaga energie pentru aducerea la Palatul Victoria a ,,partidului meu”, deși alegătorii, adică o bună parte a Poporului Român, în mod democratic, la urne hotărîseră altfel.
Pentru că nu s-a mulțumit numai cu ,,partidul meu”, domnul Klaus Iohannis și-a dorit și ,,premierul meu”, trăgînd sforile la Palatul Cotroceni ca să-l ungă premier la Palatul Victoria pe Florin Cîțu, uitînd de osanalele slinoase, de-a dreptul indecente, pe care, în momente de euforie ,,patriotică” (dacă nu cumva era amestecată cu o bucată euforie bahică), i se înălța premierul intrat în dizgrație, Ludovic Orban. Entuziasmul debordant de care fusese cuprins președintele Țării, la ceremonia depunerii jurămîntului ce către Guvernul Cîțu, crea imaginea că ne aflăm la început de eră în politica românească, atît de tranșant și de optimist prezenta lucrurile șeful Statului: ,,Noul Parlament, noul Guvern, împreună cu mine, cu autoritățile statului, vom face ce am promis. Vom face reformele, vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative, toate în beneficiul cetățeanului”.
După acest angajament revoluționar, rostit cu emfază, în timp ce proaspeții membri ai Guvernului strîngeau emoționați, în mînă, mapa cu jurămîntul pe care își așternuseră în grabă semnăturile, Poporul Român a fost martorul finalului discursului epopeic al Președintelui, care s-a încheiat cu un ordin ca la armată: ,,Au trecut aproape doi ani în care am avut campanii electorale, alegeri. Acum acest ciclu s-a închis. S-a închis ciclul în care noi, cei de aici, ne-am angajat și am promis. Acum, la sfîrșitul acestui ciclu, vă spun sincer: la treabă!”. N-au fost decît vorbe de clacă, prin care președintele Iohannis a încercat să prostească Națiunea, vînzînd pielea ursului din pădure. Un guvern cu miniștri de talia unor Raluca Turcan, Lucian Bode, Virgil Popescu, Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu, Claudiu Năsui, Stelian Ion... nu era credibil și nu putea să fie performant, mai ales într-un an cum este 2021, care se profila la orizont cu mari și grele probleme de rezolvat: gestionarea pandemiei, rezolvarea problemei energetice, generarea de noi locuri de muncă, reducerea deficitului financiar, dezvoltarea investițiilor, realizarea Planului Național de Redresare și Reziliență, creșterea salariilor și pensiilor etc., etc.
Ca să revenim la titlul acestui material, o seamă de analiști politici și specialiști în economie, analizînd CV-urile noilor membri ai Guvernului Cîțu, precum și performanțele acestora, în domeniile de activitate de care răspundeau acum, în portofoliile guvernamentale, au devenit cel puțin sceptici în a acorda credit acestui guvern. Și au avut dreptate. Nici n-am intrat bine în noul an 2021, marcați de pandemia care începuse să macine vieți nevinovate, că Guvernul Cîțu a scăpat total hățurile din mîini, principala problemă care frămîntă o parte a membrilor guvernului devenind lupta pentru putere din sînul principalului partid al coaliției de la guvernare – PNL, pentru viitorul Congres al partidului, unde bătălia se dădea între președintele (pe atunci) al partidului, Ludovic Orban, și cel ce ocupa fotoliul de premier, Florin Cîțu.
Arbitrată de președintele Klaus Iohannis, cu o vădită și nerușinată aplecare  spre Florin Cîțu, bătălia pentru putere în PNL a reiterat faptul că politicienii momentului nu erau interesați nicidecum de guvernarea Țării, preocuparea lor esențială și zbaterea cotidiană ieșiseră demult din sfera națională, punîndu-și amprenta totală pe lupta și mîncătoria de grup, cu prioritatea unor probleme personale. Comportîndu-se penibil, în raport cu poziția sa față de un partid sau altul, demonstrînd (în mod nedemocratic și încălcînd grosolan Constituția României) înclinația sa patologică pentru PNL, președintele Klaus Iohannis îi pregătea firavului Cîțu (firav ca prestație politică) marele salt la șefia PNL, fără să știe (dacă nu cumva jocurile erau dinainte făcute chiar de la Cotroceni!) că, în același timp, îi săpa și groapa carierei politice a ,,iubitului” prim-ministru Florin Cîțu.
Ceea ce era de așteptat s-a și întîmplat: la 5 octombrie, printr-o moțiune de cenzură, Guvernul Cîțu a fost demis, la un scor nemaiîntîlnit niciodată în viața parlamentară postdecembristă – 281 de voturi ,,pentru”, deși erau necesare cel puțin 234 de voturi! Din acest moment, degringolada guvernării României se amplifică, tartorul principal fiind tot președintele Iohannis, care nutrește o permanentă stare de răzbunare pe Parlament, de fapt, răzbunîndu-se pe Țară și pe Poporul Român, ale cărui preocupări la zi se înscriau în cu totul altă paradigmă decît cea a președintelui Țării. Ceea ce este și mai grotesc în balta politicii dîmbovițene, într-un an cu provocări majore, de ordin național, este faptul că USR-PLUS, care făcea parte din coaliția aflată la guvernare, s-a alăturat moțiunii de cenzură inițiată de PSD, votînd pentru dărîmarea propriului guvern. Astfel, deputatul Barna votează împotriva vicepremierului Barna, iar deputatul Drulă votează împotriva ministrului Drulă. Cel mai original circ politic...
Dînd uitării defilarea din Piața Universității alături de USR-iști, cînd îi folosea pe post de scut politic împotriva PSD, președintele Iohannis devine dușmanul de moarte al acestora, certîndu-i că i-au stricat socotelile domniei sale în ceea ce privește candidatura veșnică a lui Florin Cîțu la șefia guvernului. Din încăpățînarea președintelui Țării de a-l nominaliza din nou, chiar împotriva fluxului de nepopularitate a lui Cîțu și a lipsei de performanță de pînă acum în acest post primordial pentru rezolvarea problemelor stringente ale României, s-a desprins cu pregnanță faptul (verificat anterior) că preocuparea fostului profesor de fizică Klaus Werner Iohannis – aflat vremelnic în fotoliul de la Cotroceni – nu este rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă România, ci satisfacerea unor ambiții personale și înclinarea spre atitudinea păguboasă de a plăti polițe politice adversarilor din acest spectru național.
Cele de mai sus sînt confirmate de poziția președintelui Țării care, în loc să accelereze numirea unui premier viabil, acceptat de majoritatea forțelor de pe eșicherul politic românesc, trage de timp, tergiversînd, într-un mod inexplicabil pentru un șef de Stat, procedura de desemnare a noului prim-ministru. Face acest lucru într-un mod sfidător, cu tertipuri ieftine, precum: amînarea datei consultării cu partidele politice în vederea deblocării crizei politice (numirea unui premier și formarea cît mai repede a unui guvern legitim, care să ,,treacă la treabă”); cînd au avut, în sfîrșit, loc aceste întîlniri, au fost doar formale, nicidecum pragmatice, demonstrînd un lucru vizibil și cu ochelari de cal: președintele, indiferent la frămîntarea clasei politice pentru a forma un nou guvern, dar, mai grav, indiferent la situația dramatică în care se găsea România sub asaltul mortal al pandemiei, era în stand-by, așteptînd un ordin de ,,sus” pentru a debloca criza.
Ce a urmat se cunoaște: o dublă cacialma, organizată de președintele Klaus Iohannis în cel mai nerușinat mod de a-și arăta mușchii de șef de Stat, bătîndu-și, pur și simplu, joc de noi toți, și nu așa cum își închipuie în mintea lui de Președinte, doar de o parte a clasei politice: nerenunțarea la guvernul Cîțu; după acest fiasco drastic, punînd la cale o ditamai cacialmaua – desemnarea unui fost membru MISA, europarlamentarul ,,român”, care a votat în Parlamentul Uniunii Europene acceptarea (și în România) a unei politici oficiale pro-LGTB – alunecosul Dacian Cioloș! De ce a făcut asta președintele Klaus Iohannis, cînd era sigur, nu sută la sută, ci mie la sută, că aberanta lui propunere va cădea cu brio la votul de învestitură al Parlamentului? De ce a vrut să tragă de timp președintele României, în rezolvarea cu precădere a crizei politice în care se află Țara, propunînd o marionetă a Bruxelles-ului pe post de maimuțoi în fruntea unui guvern ce ar fi trebuit să-i cuprindă iar pe Voiculescu și pe Drulă, pe Barna și pe alți USR-iști care ne-au infectat atmosfera politică de cînd au intrat în Parlament? Ce interes îl mîna pe Iohannis, în cea mai neagră perioadă a Națiunii Române, pe timpul pandemiei, cu cîteva mii de morți pe săptămînă și cu imagini groaznice din spitale, de la morgă și din cimitire, unde nu mai este loc pentru înhumarea decedaților din cauza Covidului – ce interes îl mîna, deci, să tot prelungească starea de agonie a unui guvern interimar, lipsit de puteri depline în conducerea Țării?
Nu știu dacă răspunsul la aceste întrebări poate fi cel dat de o parte a presei autohtone sau oferit în unele apariții televizate ale unor politicieni sau comentatori și analiști politici, cînd aceștia îl catalogau pe Iohannis ca trădător! Deși este o acuzație extrem de gravă, care pune în pericol siguranța națională a Statului, filtrînd-o prin manifestările extraromânești în cei șapte ani de cînd se află la Cotroceni domnul Klaus Iohannis, poți înclina și spre acest dureros și grav răspuns. Deocamdată, ce avem concret în față este criza politică profundă, pe care, în loc s-o curme cu aportul prerogativelor sale constituționale, domnul președinte Klaus Iohannis a adîncit-o, arătînd, nu doar românilor, ci întregii lumi, cum arată o țară neguvernată, sau, într-un cadru mai optimist, prost guvernată!
Nota autorului: 1. Să nu vă lăsați înșelați de lăcrimarea, pe micile ecrane, a președintelui Klaus Iohannis, în ziua în care România a înregistrat un număr record de decese din cauza pandemiei de Covid-19. Cît îi pasă de viețile noastre s-a văzut imediat, la ședința de la Cotroceni pe problema combaterii acestei pandemii: în loc să cheme la consultații specialiști în medicină, a chemat politruci. Rezultatul? Se va vedea cît de curînd!
2. Iată un posibil răspuns la tragerea de timp de către președinte în ceea ce privește rezolvarea crizei politice din România: președintele Iohannis era în așteptarea unui ,,ordin” de la americani. Acesta a venit odată cu vizita în România a șefului Armatei SUA de la Pentagon, secretarul de Stat al Apărării, generalul în retragere Lloyd Austin: Generalul Nicolae Ciucă – prim-ministru! Să trăiți! Am înțeles!
GEO CIOLCAN