Vă dați seama că, invitând coloniștii sași și secui într-un teritoriu necunoscut și nu foarte atractiv, regele maghiar le oferă acestora pământuri spre a-și întemeia așezările. De unde ia regele aceste pământuri? De la românii care le stăpâneau de veacuri.
De unde știm asta? Păi, din documentele de danie ale regelui maghiar către nobilii români, care-i făcuseră servicii, sau din actele de judecată ale rebelilor valahi, ce atacaseră comunitățile „oaspeților sași”, pentru că aceștia din urmă le luaseră pământurile și pădurile în baza documentului regelui, care le permitea să facă acest lucru pentru a-i atrage aici ca și coloniști. 
Buun. Mergem mai departe și ajungem în 1238, când populația cumană, stabilită în sudul Moldovei, află despre o imensă armată mongolă ce se pornește din Asia să cucerească Europa, sub conducerea fiilor lui Genghis Han. Fiindcă cumanii cunoșteau forța mongolilor, se gândesc să ceară protecția armatei regatului ungar. Ca să o obțină, acceptă să fie botezați catolic, iar în 1241, când marea armată mongolă ajunge la granițele noastre, ei se refugiază în Transilvania, sperând să reziste în trecătorile Carpaților. Speranțe deșarte, fiindcă mongolii spulberă tot în calea lor și se opresc în fața capitalei Buda, pentru bătălia ce le-ar fi deschis poarta Europei de Vest. Bătălia nu mai are loc, fiindcă marea armată mongolă face cale întoarsă datorită morții marelui Han. Cumanii rămân astfel în Transilvania, iar una din nobilele lor ajunge chiar regină, iar fiul ei, rege, sub numele de Ladislau Cumanul. Unul din nobilii cumani stabiliți la Făgăraș, pe numele său Tok Timur, românizat ca Tihomir, și cunoscut de toată lumea drept Negru vodă (fiindcă fiind cuman, avea pielea mai închisă la culoare), din cauza unor neînțelegeri cu regele maghiar, este forțat să aleagă exilul, așa că, împreună cu 100 de oameni, trece Carpații și înființează orașul Câmpulung Muscel, pe la 1291. Mai târziu, mută curtea mai spre sud, la Curtea de Argeș, unde fiul său, Basarab, începând cu 1310, pune bazele uneia din cele mai glorioase dinastii din istoria poporului nostru, zisă și „a Basarabilor” după numele fondatorului. Despre Basarab știm cu toții că l-a bătut pe Carol Robert de Anjou la Posada. Corect e să spunem: „la o posadă”, adică un loc îngust între munți. Dacă vreți să studiați problema Basarabilor mai în profunzime, vă rog să citiți cartea d-lui Neagu Djuvara: „Thocomerius – Negru Vodă”.
Fiul lui Basarab, Nicolae Alexandru, este cel care, la 1359, cere împăratului byzantin să-i trimită pe mitropolitul de la Vicina să fondeze Mitropolia Valahiei, oficializând ortodoxismul ca religie de stat. 
Nepoții lui Basarab, Radu I și Vladislav Vlaicu, au luptat împotriva expansiunii regatului maghiar și cumva, din cauza luptelor cu ei, Ludovic I de Anjou începe, la 1377 (anul morții lui Vladislav Vlaicu, mai cunoscut din literatură ca Vlaicu Vodă), construcția castelului de la Bran. Unul din fiii lui Radu I, Mircea I Basarab, mai cunoscut și ca Mircea cel Bătrân, nu fiindcă era bătrân, ci tocmai fiindcă era primul domnitor cu numele de Mircea, cel mai vechi, mai bătrân, așadar, devine singurul principe creștin care, la 17 mai 1395, învinge o armată otomană condusă pe câmpul de bătălie chiar de sultan, performanță neegalată după aceea de nimeni altcineva. Nepotul său este faimosul Vlad Țepeș, despre care, sunt sigur, cunoașteți cu toții multe lucruri.
O să mă întorc acum puțin în timp, la anul 1365, în Maramureș, unde, în satul Cuhea, un nobil român, pe nume Bogdan, refuză să se catolicizeze și să se maghiarizeze și, atunci, pierde tot, și ia și el calea exilului, ca Negru Vodă, 100 de ani mai devreme. Se duce în Moldova, unde unește în jurul lui pe nobilii români și, învingând armata ungară ce controla zona, proclamă independența statului feudal Moldova. De aici, lucrurile încep să se dezvolte extrem de interesant în istoria noastră fiindcă avem trei țări române, care, deși independente politic și administrativ una de alta sunt unite de elementul esențial și anume limba comună, română. De altfel, limba română este cea care, până la final a făcut posibilă unirea din 1918 a românilor. Sigur că moldovenii s-au mai încăierat cu muntenii sau cu transilvănenii dar, până la urmă ei știau că sunt de aceeași limbă și credință.
În continuare, am să ating câteva subiecte importante în istoria noastră și am să încep cu arhicunoscutul Vlad Țepeș – Dracula care era… fiul tatălui său. Pare ciudată această afirmație însă trebuie să știți că pe unul din fiii lui Mircea cel Bătrân îl chema Vlad al II-lea Basarab, asta fiindcă era parte a dinastiei Basarabilor. Până să ocupe tronul Țării Românești se stabilește între 1431 – 1434 la Sighișoara, unde își face o monetărie și unde se naște fiul său, viitorul Dracula. De aici este invitat de regele Sigismund de Luxemburg să intre în Ordinul Dragonului, un ordin cavaleresc al vremii ce avea drept blazon un dragon. Mândru de apartenența sa la un ordin cavaleresc așa de important, Vlad își pune pe steaguri pe scuturi și pe armură acest blazon, și pentru că oamenii văzând dragonul ce pentru ei era reprezentarea dracului, a diavolului, i-au spus Vlad Dracul. Acuma, fiului său cum să-i spună decât Draculea sau Dracula adică… fiul Dracului. Înțelegeți acuma de ce am spus mai devreme că era fiul tatălui său.
Buun. După ce Vlad Dracul se urcă pe tronul Țării Românești, sultanul îl invită să-și trimită fiul, pe Vlad, la curtea sa, ca să studieze împreună cu fiul său Mahomed. Ați putea crede că sultanul era foarte mărinimos. Nici pomeneală, voia doar să se asigure că, alături de micul Vlad la palatul său, tatăl acestuia, Vlad Dracul nu va îndrăzni să se ridice sau să-i stea împotrivă. Vlad și fratele său Radu cel Frumos, fiindcă am uitat să vă spun că-l luase și pe Radu cu el, au stat mulți ani la curtea sultanului studiind limba, obiceiurile, tacticile de luptă și tot ce se putea despre turci și imperiul lor. Prin 1456, când Vlad ajunge pe tronul Țării Românești (un an mai devreme ca Ștefan cel Mare în Moldova) Mahomed, colegul lui de studii, acum botezat Mahomed al II-lea, era deja sultan și cucerise de doi ani fosta capitală a gloriosului Imperiu Byzantin, Constantinopolul, actualul Istanbul.
Apropo, știți de ce-i zice Istanbul? Fiindcă după cucerire, când populația greacă se întorcea în orașul acum ocupat de turci, ienicerii de la porți îi întrebau unde merg, iar ei răspundeau în greacă „merg în oraș”, care se pronunță ceva de felul “pta estil poli” și de la acest „estil poli” la „istam buli” a fost un pas mic. Etimologia e o știință fascinantă.
Acuma, Vlad, luând tronul, decide că pentru a face ordine în țară e necesar să dea o singure pedeapsă: moartea prin tragere în țeapă. Nu era ceva ce a inventat el, ci o pedeapsă utilizată doar de turci dar și de unii occidentali. În felul acesta a făcut ordine în țară și când turcii au încercat să-l prindă, el a aflat de capcană, i-a capturat el pe cei 2000 de soldați turci și i-a tras în țeapă. Pe toți. Desigur în țeapă cea mai înaltă l-a așezat pe conducătorul lor militar ca să-i respecte rangul. Motiv suficient că să fie poreclit de către turci, Vlad Kazaklu adică Țepeș. Occidentalii i-au spus Draculea sau Dracula fiindcă știau de tatăl său așa că voivodul nostru se numește Vlad Țepeș Dracula.
Pentru noi a fost un domnitor corect care, atunci când, spre exemplu, negustorii sași de la Brașov și la Sibiu nu-și respectă contractele comerciale semnate cu el, le asediază orașele și trage în țeapă tot ce mișcă prin afara zidurilor acestora. La Brașov, isprava asta a fost, pare-se, organizată lângă dealul Sprenghi și actuala Biserică Bartolomeu.
Sigur că aceste activități erau foarte supărătoare pentru sași, drept pentru care s-au apucat să transmită oral și în scris, umflând ușor, așa cum se întâmplă mereu, faptele crude ale domnului muntean, lucru pentru care le mulțumim și astăzi fiindcă dacă nu scriau ei „povestirile germane” despre Vlad, Bram Stocker nu le găsea și nu crea personajul nemuritor Dracula care ne aduce anual o grămadă de bani în bugetul țării prin turism.
(va urma)
nicu marius marin