La fel de stridente şi necugetate sînt declaraţiile ministrului de Externe al României, Petre Roman, acesta permiţîndu-şi neobrăzarea să vorbească în numele întregii Ţări, care, chipurile, îl recunoaşte ca preşedinte al Iugoslaviei pe un candidat al Opoziţiei, înainte de a se desfăşura turul II al alegerilor. Ar fi făcut o astfel de gafă, sau provocare, foştii titulari ai portofoliului de Externe Vasile Alecsandri, Vasile Boerescu, Nicolae Titulescu şi Grigore Gafencu? Niciodată. Dar, asta e epoca nesănătoasă în care trăim: aşa după cum homosexualii agresivi au insolenţa să ne acuze că noi sîntem, de fapt, anormali, la fel şi cu aceia care tîrăsc Ţara în aventuri primejdioase şi care mint lumea că noi am reprezenta un pericol pentru stabilitatea şi liniştea Ţării. Din păcate pentru diversioniştii de profesie, populaţia s-a lămurit definitiv. Atunci cînd abandonezi, la porunca stăpînilor străini, Basarabia de Sud, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei şi Insula Şerpilor, nu mai ai nici o autoritate morală să deschizi gura pe tema „interesului naţional”. Poate că Dumnezeu a vrut să se întîmple aşa, ca să pricepem, cu toţii, faza nouă în care a intrat trădarea de Ţară. Timp de 4 ani, actuala Putere n-a suflat o vorbă despre Pactul Ribbentrop-Molotov, dimpotrivă, l-a ratificat şi ea, în iunie 1997, la Neptun.

Timp de 4 ani, Regimul Constantinescu n-a îndrăznit să spună nimic despre tezaurul României, transportat în prostie, în februarie 1917, în Rusia, de către guvernul liberal, tezaur care înseamnă 92,5 tone de aur şi pe care însuşi Nicolae Ceauşescu i l-a cerut lui Leonid Brejnev, în septembrie 1965, la Moscova, citez: „Noi aici nu ridicăm decît problema de a se restitui ceea ce a fost depozitat şi ceea ce Puterea Sovietică a spus că va restitui Poporului Român. Nu înţelegem de ce să legăm problema aceasta simplă de problemele celui de-al II-lea război mondial”. (Citat conform stenogramei publicate în revista „Magazin Istoric”, nr. din octombrie 1999).

Astăzi, Partidul România Mare este mai puternic decît oricînd. Ţara se uită la noi ca la ultima speranţă. Este bine să afle toţi că, la ora actuală, PRM numără aproape 200.000 de membri cu carnet, ceea ce spune multe despre fenomenul de masă al mişcării noastre. Adevăratele sondaje de opinie ne situează pe locul II, cu cca 16,5% din preferinţele electoratului. Zilele trecute, mi-a parvenit un Sondaj de Opinie extrem de interesant, realizat de un colectiv de profesionişti care gravitează în jurul Armatei şi al Serviciilor Secrete. La întrebarea „Ce calităţi trebuie să demonstreze viitorul preşedinte şi pe care preşedinţii de după 1989 nu le-au avut?”, cei chestionaţi au dat următoarele răspunsuri: 1) Cinste – 32,4%; 2) Curaj – 22,6%; 3) Fermitate – 20,7%; 4) Inteligenţă – 14,3%; 5) Altele – 10%. La întrebarea „Care dintre candidaţii la postul de preşedinte al României credeţi că vizează acest post doar pentru satisfacerea intereselor personale sau ale partidului (coaliţiei) care-l susţine?”, au fost date următoarele răspunsuri: 1) Petre Roman – 29,4%; 2) Theodor Stolojan – 18,6%; 3) Ion Iliescu – 17,3%; 4) Teodor Meleşcanu – 15,9%; 5) Mugur Isărescu – 10,7%; 6) Corneliu Vadim Tudor – 5,1%. În fine, la întrebarea „Care credeţi că este candidatul care-şi respectă cel mai mult promisiunile făcute în campania electorală?”, operatorii de teren au primit aceste răspunsuri: 1) Corneliu Vadim Tudor – 38,1%; 2) Ion Iliescu – 23,8%; 3) Mugur Isărescu – 11,3%; 4) Theodor Stolojan – 10,4%; 5) Teodor Meleşcanu – 5,6%; 6) Petre Roman – 4,7%; 7) Alţii – 10%.

Aceasta e starea de spirit a populaţiei. E o fierbere surdă, în aer, lumea aşteaptă o răsturnare totală a regimului politic, ceva purificator, ca o furtună pe Mare, ca un cutremur al straturilor sociale. Este, de altfel, ultima carte pe care o mai joacă Poporul Român, după care, Doamne fereşte, ar putea fi înghiţit de Leviathanul mondializării. Înşişi tartorii care ne-au chinuit, de pomană, timp de un deceniu, au ajuns acum la vorba noastră. Astfel, şeful suprem al Fondului Monetar Internaţional, Horst Kohler, a afirmat, recent, la Praga: „Sărăcia devine o ameninţare pentru stabilitatea politică a lumii”. Iar preşedintele Băncii Mondiale, James Wolfenson, după ce ne-a şantajat şi ne-a forţat să ne distrugem, singuri, combinatele zootehnice, înfometîndu-ne şi mai rău şi provocînd scene de canibalism animal de neimaginat în întreaga existenţă a acestui Popor iubitor al necuvîntătoarelor, s-a luminat la minte, ca un bec cu Wolfram, cu numai cîteva săptămîni înainte de sfîrşitul secolului şi al mileniului, adoptînd mina unui cetăţean care tocmai trecea şi el pe-acolo, prin zona Ţărilor sărace, aflînd cu uimire că, citez: „Ceva nu merge bine atîta timp cît venitul mediu în cele mai bogate 20 de state este de 37 de ori mai mare decît în cele mai sărace 20 de state. Nu putem ignora faptul că mai mult de 1 miliard de oameni trăiesc cu mai puţin de 2 dolari pe zi”. La concluzii dramatice au ajuns şi doi dintre cei care au dinamitat comunismul din interior, fără a se gîndi ce vor pune în loc – e vorba de Alexandr Soljeniţîn şi Lech Walesa, ambii laureaţi ai Premiului Nobel. E limpede că direcţia e greşită. Întreaga Europă de Răsărit a fost plasată, de un acar nebun, pe linie moartă. În răstimpuri, trenurile Ţărilor bogate trec ca fulgerul pe lîngă noi, creîndu-ne iluzia că se mişcă ceva şi că acuş-acuş vom intra şi noi în curentul de aer pe care îl stîmesc. Şi totuşi, stăm pe loc. De fapt, nu ne ducem nici înainte, nici înapoi – ci în jos. „Na dne”, cum ar fi spus Maxim Gorki, adică „La fund”, piesă jucată la noi sub titlul „Azilul de Noapte”. Tot un fel de „Aziluri de Noapte” au devenit şi Ţările Europei de Răsărit, ca termen de comparaţie şi ca ameninţare pentru occidentalii care ar îndrăzni să ceară salarii şi pensii mai mari, ori să se revolte. Meritul, sau poate vina mea, este că am înţeles înaintea altora acest mecanism. Asta l-am şi rugat pe preşedintele Comisiei Europene, dl. Romano Prodi, în cadrul întîlnirii noastre din ianuarie 2000: România să fie lăsată să producă, să exporte şi să-şi facă ordine la ea acasă, inclusiv să i se permită distrugerea reţelelor de tip mafiot. Aceasta e viziunea cea mai sănătoasă asupra situaţiei. Orice alt discurs politic este fie demagogic, fie dăunător pentru prezentul şi viitorul Ţării. În vremea din urmă, au tot ieşit la rampă unii candidaţi care îi atacă aşa, impersonal, pe toţi ceilalţi, pe motiv că aceştia n-ar avea nici un program coerent de guvernare. Personal, îmi place grozav de mult obsesia lor privind termenul respectiv, fiindcă ce poate fi mai amuzant decît să-i auzi pe unii adversari vorbind incoerent tocmai despre coerenţă?

Iată, stimaţi invitaţi, care sînt Priorităţile guvernării Partidului România Mare. Ele au fost elaborate de mine, în luna august, la nivel principial, dar, ulterior, au fost supuse dezbaterii specialiştilor noştri, aşa încît am ajuns astăzi la un program complex şi bine articulat, în 50 de puncte. Ele sînt catehismul viitorilor miniştri, senatori, deputaţi şi prefecţi ai PRM, fiind obligatorii şi pentru mine, în eventualitatea în care voi fi ales preşedinte. Nutresc speranţa că nu-mi va reproşa nimeni „depăşirea competenţelor prezidenţiale”. Eu înţeleg că există forţe oculte, care vor să instaleze în fruntea României un om de paie, ca o sperietoare pe cîmp, probabil şi cu o ţigară Assos în colţul gurii, dar vremea experimentelor iresponsabile a trecut. Da, un preşedinte poate şi trebuie să se implice în tot ce ţine de buna gospodărire a Ţării sale, de siguranţa vieţii şi avutului cetăţenilor, de înscrierea Ţării pe un făgaş al normalităţii, al legalităţii, al democratizării autentice, iată ce vom face noi atunci cînd vom veni la Putere, şi vă jur cu mîna pe Biblie că nimeni şi nimic nu ne pot sta în cale sau întoarce din drum:

1) Organismele europene şi internaţionale vor primi asigurări ferme privind continuarea procesului de integrare europeană şi euro-atlantică a României, precum şi de respectare a obligaţiilor asumate de Statul Român prin tratatele pe care le-a semnat şi prin actele internaţionale la care este parte.

2) Armonizarea legislaţiei României cu legislaţia comunitară, respectîndu-se, însă, valorile naţionale specifice.

3) Instaurarea Dictaturii Legii şi, la nevoie, instituirea temporară a stării de necesitate, eventual pe o perioadă de 6 luni, pentru oprirea anarhiei, a dezastrului şi a căderii Ţării în haos.

4) Elaborarea unui Pact politic şi social pentru realizarea unei strategii sănătoase de relansare a economiei naţionale.

5) Dezvoltarea comerţului exterior prin intensificarea cooperării cu partenerii din Uniunea Europeană şi prin recucerirea pieţelor de desfacere din Africa, Asia, America de Nord, America Latină, Ţările Arabe şi fostul spaţiu al URSS.

6) Încetarea falimentării deliberate a industriei româneşti, prin aplicarea unor măsuri energice, de relansare a acesteia.

7) Dezvoltarea unui sistem energetic competitiv, capabil nu numai să asigure necesarul intern, ci să contribuie şi la echilibrarea balanţei de plăţi.

8) Aprecierea ca prioritate naţională a rea­bilitării, modernizării şi dezvoltării infra­structurii transporturilor.

9) Reducerea decalajelor de dezvoltare existente faţă de Ţările U.E. în domeniul comunicaţiilor şi al tehnologiei informaţiei.

10) Eradicarea mizeriei crunte de la sate, refacerea şi înflorirea agriculturii româneşti printr-un program de amploare naţională, susţinut prin subvenţii de la Bugetul de Stat, acordarea de credite pe termen lung cu dobîndă subvenţionată, dotarea cu maşini agricole a exploataţiilor agricole, stimularea creşterii animalelor şi a păsărilor (inclusiv revigorarea marilor combinate zootehnice), refacerea şi extinderea sistemelor de irigaţii.

11) Turismul va deveni o prioritate naţională, astfel încît, după maximum 4 ani, el să aducă la Bugetul de Stat – conform estimărilor celor mai buni specialişti – un venit net de cel puţin 3 miliarde de dolari anual.

12) Fundamentarea unei strategii viabile pentru dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, pentru stimularea legislativă şi financiară a cetăţenilor să-şi deschidă o afacere profitabilă.

13) Respectarea, ocrotirea şi garantarea proprietăţii private – principalul motor al creşterii economice şi al bunăstării populaţiei.

14) Reducerea drastică a şomajului, prin redeschiderea capacităţilor de producţie rentabile (închise artificial) şi prin crearea a cel puţin 500.000 de locuri de muncă; totodată, vor fi terminate toate construcţiile începute înainte de decembrie 1989.

15) Revigorarea cercetării ştiinţifice şi a progresului tehnologic, oprirea exodului de inteligenţe româneşti peste hotare.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(30 septembrie 2000, Casa Republicii; adiscurs de acceptare a candidaturii la funcţia

de preşedinte al României)